Am citit recent despre interpretarea rabinilor în ce privește Tora înainte de căderea în păcat și Tora după căderea în păcat.
Aparent Tora înainte de cădere e un amestec aleator de simboluri care nu reprezintă mai mult decât alfabetul. E un fel de arc sub tensiune, de potențial pregătit să elibereze odată cu căderea în păcat.
După cădere, Tora capătă conținut. Literele se aranjează și descoperă rețeta pentru conduită și eventuala răscumpărare.
Dar lucrurile nu ajung Adâncimea când vine vorba de Cuvânt și astfel următoarea întrebare e cum să vorbești despre amestecul aleator de litere.
Ai putea spune că în acea formă Tora nu face niciun sens. Dar nu sună bine. În schimb poți spune că Tora de fapt acum conține toate sensurile. Mult mai bine.
De aici ajung alt agățat într-un cui de minte: regula de aur.
Spunem despre Isus că face un gest radical cu regula de aur. Atât de radical încât oferă ceva vag și abstract în schimbul a ceva concret. Oferă spiritul abstract și amestecat în schimbul legii concrete și clare. Ne ia vălul de pe ochi și ne trezim băgați în ceață.
Isus încearcă să ia vălul de pe ochi pentru că încă idolatrizăm și ne mântuim cu decalogul. Aveam, avem nevoie de desființarea/împlinirea legii. Isus o desființează. Și astfel mântuiește în ascuns un alt regret al lui Yahweh.
Isus bagă în ceață pentru că regula de aur nu spune mai nimic. Sau să sune mai bine: spune totul.
Regula de aur, Marcu 12 e la fel de neoriginală ca Isus. E de fapt piatra filozofală din veșnicii de care a vorbit nu doar Isus, care a fost și până la Isus și rămâne după Isus: unde e limita între mine și ceilalți? Între sine și aproape? Unde se separă ce-i continuu în discret?
Nu știm. Și pentru că nu știm, atunci să ‘jucăm’ precaut și consideră că ești una cu ceilalți. Asta e iluminarea pariului de aur.
În plus ideea de reciprocitate, de a face altora cum ai dori să ți se facă în schimb, e și ea o ajustare în regresie infinită. De exemplu mai mulți decât aș vrea să știu, n-ar vrea să fie chinuiți cu ce-mi place mie. Și destui se așteaptă la lucruri care nu-mi fac neapărată plăcere. Deci le fac și nu le fac ce mi-ar plăcea să mi se facă mie. Dar treaba asta deja ne preocupa mintea și fără ‘revelația’ regulii de aur.
Să recapitulăm. Avem minuțiozitatea legii ceremoniale. Spiritul arde grăsimea și rămâne decalogul. Apoi spiritul sfărâmă piatra și rămâne regula de aur. De aici spiritului îi rămâne o singură mutare până la ‘să fie bine și să nu fie rău’ și ajunge momentul unde nu mai are de spus nimic. Sau mă rog, are de spus totul.
Chiar ai putea spune că Isus este un plagiator – regula de aur nefiind deloc originală. Și sofist – vrăjește mintea repetând o platitudine.
Nu e sofist pentru că n-a căutat beneficii în schimb?
Dar pretenția de a-ți abandona viața și familia pentru numele lui nu trece ca beneficiu? Alții scriu cărți în numele numelui. Sau fac avere. Alții ridică statui. Sau răspândesc copii. Alții dau viața pentru a-și salva numele.
Socrate a fost mai cinstit ca Isus. În plus, în fiecare zi mor oameni care suferă mai mult decât Isus pe cruce.
Fiind una cu Yahweh, Isus e poetul care farmecă ziua fără să ceară scuze pentru bădăraniile de as’noapte. E mâna de azi care spală trecutul murdar al celei de ieri. E iertarea. Sinelui.
Iar dacă există altă învățătură în regula de aur, e aceeași care izvorăște din Tora: sensul abundă acolo unde-i lipsă de sens. Cu cât mai vag, cu atât cuprinde mai mult.
Și nu. Întrebarea nu-i dacă sunt eu mai bun ca Isus. Ci dacă Isus e chiar lipsit de moravurile lui Yahweh.
De exemplu nu are Isus vreo responsabilitate relativ la cei care pleacă în munți și-și abandonează familiile pentru numele și învățăturile lui? Similar mireasa lui, biserica, nu împărtășește vină pentru anii la rând de seminarii apocaliptice?
A fost vreodată Isus franc în a recunoaște că Yahweh a dat-o-n bară? În loc să facă apologetică și mișelește să întoarcă vina tot pe noi că nu l-am înțeles cum trebuie?
Dacă tot a dat o poruncă nouă, de ce nu recunoaște explicit și ce e implicit: că cea veche a fost o dramatică greșeală?
E conflict de interese să desființezi legea pentru a-ți păsui minciuna prin omisiune.
Pe Isus deci cine-l mânuiește?
Comentarii recente