Eu, evreul

Dacă mai aveți vreun dubiu că statul național e monstrul lăsat moștenire de Yahweh, priviți dilema în care se scaldă Israelul. Revizitați realitatea contrariantă a democrației care stă să inaugureze un nou apartheid, un nou spațiu vital pentru o nouă (străveche) puritate de sînge. A singurei puteri nucleare care are și n-are bombe atomice.

Zi de zi îi mulțumesc zeului în care nu cred că-i ține pe creștini și musulmani în coasta lui Yahweh.

Isus e tot un zeu al evreilor – încercarea lor de a-l îmblînzi pe Yahweh. Fiul bîntuit de fantoma Tatălui.

Nu mai vorbim de Allah.

Noapte de noapte îi mulțumesc zeiței că-i avem printre noi pe Spinoza, Mendelssohn (și Moses, nu doar Felix), Marx, Freud, Geiger, Shestov, Kafka – Celan – Jabès (the Reluctant Theologians), Derrida, Bloom (Harold, nu musai Allan), Arendt, Sontag, Stein, Weil, Mahler, Schoenberg, Gershwin, Bernstein, Haskil, Horowitz, Einstein. Crohmălniceanu.

Dilema statului național derivă din faptul că Biblia, evreii, au supraviețuit milenar tocmai prin zorzonul literar la care strîmba Liiceanu din nas. Pînă și filozofii grecilor rezistă mai curînd prin povești – de la, să zicem, peștera lui Platon la visul lui Scipio (că doar și romanii erau greci).

Nu degeaba nucleul canonic al credinței creștine sînt psalmii și evangheliile (poezia, povestea). Nu prin finețuri dogmatice rezistă Ortodoxia, ci prin moaște și icoane.

Puterea mitului național (oricît de abracadabrant) vine tocmai din faptul că e mit. Aviz anti-dacopaților. Tratamentul academic nu e cel mai eficient. Mitul doar cu mit se scoate. Mă rog, mai corect spus, mitul evoluează. 

Crucea e ”puterea lui Dumnezeu” pentru că e mit. Îl repovestim pe Dumnezeu. Asta e sarcina teologului. Să contribuie la evoluția poveștii Doamnei Zi. 

Compunem noi psalmi (chiar și arghezieni), adeverim noi evanghelii (chiar și ale lui Iuda, după Kazantzakis, Coelho sau Coetzee).

”Dumnezeu” e doar un pronume de politețe (pentru zeu) – din seria ”dumneata”, ”dumneavoastră”.

E un singur animal care se încarcă cu păcate în Biblie – țapul lui Azazel. Nu degeaba, dacă vrei să-L urmezi pe Isus, trebuie să ieși din cetate (Evrei 13), să abandonezi centrul, să te fericești cu pustia.

Cetățenie în Israel am și eu, ateul.

1% lives matter

• 

Indiferent de rasa, etnie, gen, orientare sexuala, religie. Restul de 99% nu conteaza.

Idiotii de americani. Mă uit la ei cum celebrează verdictul juriului (12 indivizi cu IQ sub mediu) în procesul lui Derek Chauvin, cu sentimentul de “în sfarsit, dreptate”. Pana și Fox News este woke zilele astea. Ca și cum problema ar fi Derek Chauvin și minoritatea de polițiști “rai”, care exista în orice țară sub soare, poate chiar mai puțin în America. 

Politistul american trebuie sa fie soldat, lucrător social, paramedic, psiholog, psihiatru, băiat bun, pedagog, dadaca, educatoare de gradinita, etc. Lumea se supara cand nu este una din toate acestea. Mai ales politicienii care viermuiesc pe cadavrul contractului social. Nimeni nu se întreabă unde s-au dus instituțiile pe care acum trebuie sa le inlocuiasca politistul.

Nu este de mirare că polițiștii reprezinta, alaturi de lucratorii medicali, cel mai ridicat procent de sinucideri în Statele Unite. O flegma imensă pica cu 9,8 m/s^2 pe capul slujitorului public, de la înălțimea celor 1%.

Zilele astea, în Chicago, un alt eveniment se suprapune cu condamnarea lui Derek Chauvin. Un puști de 13 ani, care, după toate aparențele, participa la o inițiere de gang, a fost împușcat la 3 AM de un polițist, într-un cartier uitat de Dumnezeu. 

Reacțiile sunt împărțite între cei care striga ca “black lives matter’ și cei care gandesc (deși nu exprima) ca e cazul sa tragem apa.

Sunt produsul anilor ‘60 și ca atare cred ca Elvis știe mai bine:

As the snow flies

On a cold and gray Chicago mornin’

A poor little baby child is born

In the ghetto

And his mama cries

‘Cause if there’s one thing that she don’t need

It’s another hungry mouth to feed

………………………………………………………………..

The young man breaks the rules

He buys a gun, steals a car,

Tries to run, but he don’t get far

And his mama cries

As a crowd gathers ‘round an angry young man

Face down on the street with a gun in his hand

In the ghetto

As her young man dies,

On a cold and gray Chicago mornin’,

Another little baby child is born

In the ghetto

And his mama cries

Spune dulcele cântăreț al generației mele mai departe:

People, don’t you understand

The child needs a helping hand

Poate și politistul are nevoie de o “helping hand”. Dar cui îi pasă? In America exista doar „mana Invizibila a pietei”. Strigătul “black lives matter” este doar o distracție de la faptul ca viețile noastre nu conteaza (ale negrilor, cu atat mai puțin).

Mîntuirea lui Dumnezeu

nu poți fi mai puternic 
decît slăbiciunile alor tăi. 
crezi că viața ta e o cetate bine zidită, gata de asediu,
dar toate intrările în ea
sînt în viețile altora, în trupurile și mințile lor,
și stau acolo cu ușile date de perete. 

Cătălin Pavel are dreptate. Dumnezeu nu poate fi mai bun decît noi. Nu poate fi mai în posesia inconștientului răzvrătit decît sîntem noi. Are și El demonii Lui.

Ne facem veacul într-un univers concentraționar. Comandantul lagărului este Yahweh. Noroc că niște evrei au găsit ieșirea către pustie. 

Cel mai bun indice pentru ratarea hristianismului în creștinism e antisemitismul. Nici măcar iudaizanți de tipul adventiștilor nu sînt feriți de păcatul ăsta. Sub morga de emul pîndește rictusul celui care confiscă legămîntul.

Doctrina Noului Testament nu este a unui nou Israel, ci a adevăratului Israel. Pe acesta îl pot măcelări și evrei, și creștini. Și Israelul vechi, și israeluri noi.

Noul Legămînt e o inițiativă și mizanscenă unilaterală. Dumnezeu e cel care se pocăiește de Vechiul Legămînt. Autocritica divină.

Una e să te urci singur pe cruce, cum a făcut Dumnezeu, alta să pretinzi că alții te-au pus acolo. În prima variantă, holocaustul ești tu. În a doua, holocaustul sînt alții.

Pot imagina un viitor în care demolăm sau strămutăm toate edificiile de pe Muntele Templului, îl escavăm arheologic, facem lumină în niște mituri, pentru ca apoi să-l reconstruim, zidind pe el un unic sanctuar pentru trei credințe. În el se vor închina vinerea musulmanii, sîmbăta evreii, duminica creștinii. În restul săptămînii, ateii – fideli legămîntului mereu nou. 

Statul național e adevăratul monstru genocidar al secolului XX – Vechiul Legămînt reciclat. Sigur, statul național făcut posibil de capitalism – tipar, mass media, educație. Înveți omul să citească, dar uiți să-i arăți că Duhul bîntuie pe deasupra literei.

Scepticismul teologic e singurul mod integru și sănătos de a practica religia. Grecii, romanii învățaseră deja asta acum 2000 de ani. Regresul creștin constă în reintroducerea credulității în viața religioasă. Nu e nicio diferență între un păgîn neluminat și un creștin care se ia în serios.

Gott mit uns scria pe cataramele creștinilor hitleriști. Și nu, nu doar nemții sau creștinii s-au dedat la genocid. Le-au luat-o înainte, de pildă, rușii (împotriva cerchezilor) și musulmanii (împotriva armenilor și asirienilor). Genocidul ca metodă de evanghelizare.

Institutul pentru investigarea și eliminarea influenței iudaice din viața bisericească a poporului german. Cu sediul la Eisenach, unde se află și Castelul Wartburg. Junker Jörg traducînd Noul Testament. Un secol și jumătate mai tîrziu, Bach.

Filială la Sibiu. În Siebenbürgisch-Deutsches Tageblatt din 18 mai 1939, Institutul de la Eisenach e salutat ca “Fortführung der Reformation Luthers”. Isus devine arian și în Transilvania.

Bonhoeffer imagina un creștinism fără religie, ba chiar fără etică. Înțelesese că adevăratul mesaj al Crucii este libertatea. L-au omorît creștinii.

În marginea blasfemiilor de tot felul, la Auschwitz Yahweh iși crucifica din nou fiul.

Obscurantismul lui Iacob Coman a fost incurajat de cei care se plang de schisma lui

Am auzit prima data despre Iacob Coman de la un seminarist care a vizitat Atlanta si care mi-a împărtășit entuziasmul pentru mentorul sau apeland la doua exemple.

Primul este fraza fara sens ca: Dumnezeu nu vorbește într-un anumit context, ci tot ce spune el (în Biblie) este valabil în orice context.

Al doilea exemplu se referă la reacția lui Coman la teza de seminar a unui student, povestita cu aceeași admirație. Profesorul, spunea el, cu spatele spre clasa, și-ar fi desfăcut cureaua coborand nădragii pana la limita “decentă” și ar fi spus ceva în genul: asta e răspunsul meu la lucrarea ta.

Primul exemplu spune totul despre teologia lui Iacob Coman. Al doilea spune totul despre narcisismul vulgar care îl defineste, chiar dacă este anecdotic.

Admiratia seminaristului de atunci spune totul despre starea tagmei careia Coman îi ofera acum acelasi spectacol.

Aspectul cel mai semnificativ al conflictului dintre oligarhia bisericii și fiul ratacitor, care a plecat cu vițelul legat de funie, este evitarea argumentului teologic. Argumentele sunt tehnice/birocratice și legale, sau sentimentale. De ce se teme biserica de o gogoserie teologică?

Coman, un produs hibrid și contradictoriu al teologiei ortodoxe si baptiste, nu a fost niciodată de acord cu teologia bisericii care i-a dat pe mana viitorii păstori decât în tendintele iudaizante. Însă cand este vorba despre interpretarea textului biblic, Coman contrazice orice hermeneutica conservatoare și, nu în ultimul rand, se bazează pe o teorie a limbajului pentru analfabeti, bine impanata cu nelipsitele referințe la titluri academice. 

Ofer un singur exemplu. În dialogul cu Cornel Dărvășan, Coman răspunde la o întrebare despre Romani 7, 15.16. 

Căci nu ştiu ce fac: nu fac ce vreau, ci fac ce urăsc. Acum, dacă fac ce nu vreau, mărturisesc prin aceasta că Legea este bună.

Narcisismul patologic și vulgaritatea socanta sunt trăsături care asigura succesul într-o lume unde pornografia și pietatea exploatativa se vand si se cumpara la aceeași taraba.

Romani 7 cuprinde argumentația lui Pavel împotriva Vechiului Legamant. Parte din aceasta este ideea ca omul nu poseda liberul arbitru. Întrebarea i-a fost adresată lui Coman într-un context în care susținea contrariul.

Cum era de așteptat, Coman ignora contextul (argumentația împotriva Vechiului Legamant si argumentul împotriva liberului arbitru) și abordează cele două versete ca și cum ar fi căzut din cer. Mai mult, ignora sintaxa frazei, izoland fiecare sintagma de contextul imediat. “Căci nu ştiu ce fac” s-ar referii la cei care “nu cunosc” (Legea), ignorand cele doua propozitii apozitive care urmeaza: “nu fac ce vreau, ci fac ce urăsc”, care definesc clar sensul expresiei “nu stiu ce fac”.

Mai departe, Coman alege sintagma “dacă fac ce nu vreau” și își provoacă gazda și ucenicul să definească functia propoziției dacă începe cu dacă. Cornel, care, la fel ca maestrul sau, nu isi lasa niciodata doctoratul acasă, răspunde: conditionala. (Noi, cu 8 clase de scoala generala, spunem ca e cauzala). Filosoful și teologul, după ce a consultat filologul, argumentează ca ceea ce Pavel defineste explicit ca o cauză existențială este doar o condiție optativa.

Mi-ar fi fost greu să-mi imaginez un asemenea amestec de prostie și savantlâc, dar cea mai mare surpriza au fost aplauzele.    

Se pare ca, pentru a înțelege Biblia, nu trebuie sa ignori doar partea istorică în metoda gramatical-istorica, acceptată de toate bisericile protestante conservatoare, dar și cea gramaticala. Este o hermeneutică dadaista care îi permite lui Coman sa spună tot ce-i trece prin cap și să pretindă ca este adevăr absolut, independent de context sau contradicții logice.

De ce tace oligarhia bisericii cu privire la teologia lui  Coman? Pentru ca denuntand aspectul ei esențial, dadaismul exegetic/omiletic, s-ar deconspira. În era democratizării informației, pericolul pentru elitele neoliberale, fie ele financiare, politice, sau religioase, este ca oamenii s-ar putea ca într-o buna zi să învețe și cum să folosească informațiile la care au acces. Dadaismul devine o paradigma a discursului public. Oamenii trebuie împiedicati sa așeze lucrurile în context, sa observe contradicții logice, să vadă pădurea dincolo de copaci și textul dincolo de cuvinte emoționale.

Coman este maestru în aceasta stiinta. Sa iei un text biblic sau un crez și să faci ce vrei din el. Sa faci afirmații care se contrazic între ele, sa iti bati joc de credința oamenilor, și nimeni sa nu observe. Pe scurt, sa vinzi gogoși și să pretinzi ca le dai mană cerească. 

O alta intrebare este de ce biserica evita sa vorbească despre narcisismul lui Coman. Vin în minte complimentele ridicole ale lui Laiu despre talentul lui artistic și gustul în îmbrăcăminte. Aici trebuie sa mă întorc la admiratia seminaristului de la care am auzit prima dată despre el. Coman reprezinta noul tip de pastor celebritate aparut în contextul comodizarii și privatizării religiei. Este omul care stapaneste perfect regulile jocului. Orice pastor visează acum sa devină un influencer. Sa bata piata pe podcast. Narcisismul patologic și vulgaritatea socanta sunt trăsături care asigura succesul într-o lume unde pornografia și pietatea exploatativa se vand si se cumpara la aceeași taraba.

 
Coman este produsul bisericii și biserica este produsul secolului. Lumea-i cum este și ca dansa suntem noi. De aici apelurile siropoase gen intoarce-te o fiu pierdut și adu înapoi vițelul cel îngrășat sa il taiem impreuna. Elitele au ignorat ereziile lui Coman pentru ca nu erau erezii ale rațiunii. Coman a adus cu el un puternic curent de obscurantism și pentru asta a fost binevenit. Puțin conta că obscurantismul lui era de import. Focul străin este rău cand luminează, nu cand afuma.

Un zbor minunat

Pe scurt, asi vrea sa va impartasesc putin din ceea ce cred ca se transforma in una dintre pasiunile mele cele mai iubite. Calaritul. Ceea ce nu se reduce doar la calarit in sine. Sa va explic.

Nu stiu cum functioneaza in alte tari si locuri, dar la scoala la care am inceput sa merg, lucrurile stau cam asa. Inveti cum functioneaza un grajd. Mergi acolo unde este calul si inveti sa il periezi, sa ii cureti copitele, sa ii pui hamul, etc. Apoi, il scoti si il duci in tarc.

Am invatat cum sa ii dau gaz, sa ii pun frana, sa il manui dintr-o parte in alta. Am alergat putin la sfarsit iar apoi am facut o mica plimbare in afara tarcului. Dupa care l-am dus inapoi in grajd, i-am dat jos hamul, l-am periat iar apoi l-am lasat afara intr-un alt tarc langa prietenii lui. Toate astea acompaniata bineinteles (la unele doar deocamdata) de instructoarea mea.

Vor urma plimbarile in padure. Desi visez la un viitor, sper nu prea indepartat, cu plimbari pe malul unei ape 😊

Cand zic ca nu este doar calaritul in sine, ce vreau sa spun este ca tot ce implica acest sport te apropie mai mult de natura in diferite forme. Pe langa faptul ca inveti multe lucruri practice despre ingrijitul si gestionarea calului sau strategiile de calarie, esti in natura acompaniat de un animal superb. Puternic si in acelasi timp tandru. Conectezi cu el si formati o echipa in care dansati impreuna. Devine prietenul tau.

Vestea buna este ca, in afara anumitor exceptii, multi ar putea sa o faca. De ce sa nu incerci? Cum se spune, niciodata nu e prea tarziu! 😊

23%

Să ştii că în zilele din urmă vor fi vremuri grele. Căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţumitori, fără evlavie, fără dragoste firească, neînduplecaţi, clevetitori, neînfrânaţi, neîmblânziţi, neiubitori de bine,  vânzători, obraznici, îngâmfaţi; iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu,  având doar o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea. Depărtează-te de oamenii aceştia.  

GALLUP ne anunta ca, pentru prima data in istoria Statelor Unite, numarul celor afiliati religios a scazut sub 50%. Mai precis, a scazut la 47%. Totusi, numarul infidelileor nu a crescut nici pe deaparte in acelasi ritm. Cei care spun ca nu apartin de nici o organizatie religioasa, in majoritatea cazurilor, nu se declara nereligiosi. Ce se intampla?

Depărtează-te de oamenii aceştia.

Priviti cu atentie graficul de mai sus. Curba incepe sa coboare in 2000 si intra in cadere libera in 2020. Din 1940 pana in 2000, numarul celor afiliati religios a scazut cu trei procente. Intre 2000 si 2020, o perioada de trei ori mai scurta, pierderea a fost de 23% si pare sa se acccelereze.

Anul 2000 reprezinta victoria dreptei crestine in batalia pentru Casa Alba. Anul 2020 parea sa insemne victoria finala in batalia pentru o Curte Suprema integrista. Intre cele doua, dreapta crestina a castigat batalia pentru neutralizarea proiectului de asistenta medicala universala a lui Obama. Exodul din religia organizata creste proportional cu victoriile dreptei crestine.

Aparitia dreptei crestine a fost motivata de nevoia de rezistenta impotriva fortelor secularismului. Dupa 20 de ani de victorii, dreapta crestina s-a dovediti de 7,666 de ori mai eficienta in distrugerea religiei organizate decat secularismul in 60 de ani. Cine este intelept sa socoteasca numarul fiarei.

In ciuda mozaicului religios de religiii organizate, America are o religie fundamentala, neorganizata, si seculara. Este religia civica. Rolul ei istoric a fost sa contra-balanseze materialismul si darwinismul social, inerente capitalismului american, apeland la austeritate si etica in viata individuala, si la sentimentul comunitar in viata publica. Religia civica a fost sufletul societatii americane, cum observa Alexis de Tocqueville in 1830, liantul republicii, res-publica, lucrurile comune (acum privatizate), si spiritul partidului Republican (a fost).

Orice denominatiune americana isi bazeaza legitimitatea pe religia civica. Cu alte cuvinte, orice forma de crestinism care apostaziaza de la religia civica se sinucide.

Dreapta crestina reprezinta apostazia de la religia civica si, cum remarca pastorul-jurnalist Chris Hedges, abtinerea de a o denunta ca erezie reprezinta cel mai mare esec al crestinismului american postbelic. Totusi, Hedeges nu are dreptate. Vocile crestinilor au vorbit, dar au fost inecate in zgomotul alb de la Fox News si amvonul tip bully pulpit al dreptei crestine. In ultima instanta, crestinii au vorbit cu picioarele, cum dovedeste plecarea celor 23%.

Orice denominatiune americana isi bazeaza legitimitatea pe religia civica. Cu alte cuvinte, orice forma de crestinism care apostaziaza de la religia civica, se sinucide.

Barry Goldwater, cea mai importanta figura a conservatorismului postbelic (nu domnilor, Rush Limbaugh si Tucker Carlson sunt doar bufoni), a avertizat partidul Republican sa nu intre in alianta cu evanghelicii. Politica, spunea el, inseamna dezbatere si compromis, dar omul religios nu face compromis si predica in loc sa dezbata. Rezultatul va fi o stare perpetua de razboi civil care va compromite conservatorismul si va distruge America sub pretextul salvarii ei. Avertismentul a fost ignorat si profetia s-a implinit.

Insa cea mai compromisa este religia. Puterea corupe. Evanghelia devine scam financiar, pastori si evanghelisti zboara in jeturi private, plutesc in yachturi de lux si au, cum spune inteleptul, „bucuria fiilor oamenilor, o multime de femei”, uneori minore, dar nici baietii nu sunt de lepadat. Multimea credula este hranita cu teorii conspirative, miracole, pseudostiinta si superstitie. Turmele sunt lesne de manat la urna de vot dar greu de strunit cand le apuca strechea, cum s-a intamplat pe 6 Ianuarie, sau cum se intampla acum cu miscarea antivax.

Asa ca, cei 23% s-au uitat in jur si au decis sa urmeze sfatul lui Pavel. Nu-i chemati inapoi. Lasati mortii sa-si ingroape mortii.