Homo Deus: Peterson este mort

​​Nu puțini ar zice că încep literal cu ‘devil its due’ dar odată trecut de fragmentele împrăștiate pe social media poți aprecia cu ușurință că Harari își merită elogiile.
Homo Deus este o lectură foarte bună. Aprinde neuroni, ridică păr pe spate, stârnește indignare, are ce-i trebuie. Mai mult de atât, sintetizează vocabular pentru dezbaterea publică.
Harari rostește veștile proaste, articulează intuiții pe care le avem fiecare și are un mesaj optimist pentru toți, dar nu și pentru individ.
Cum nu strică doza de umor în introducere, reiterăm dorința autorului în particular pentru frații din state: don’t shoot the messenger. Nu doar atât dar merită să-i fim recunoscători pentru friendly fire.

Între prezentările lui Edi și Homo Deus, am rămas cu context în privința originii dezicerii de individualism, ce stă în spatele respingerii ideii că problema cu care ne confruntăm e marxism cultural, în ce context socialismul democratic reprezintă o soluție, m-a făcut să internalizez o nouă perspectivă cu privire la cum teoriile conspirative chiar adevărate pot fi irelevante, în ce fel putem aluneca într-un nou dark age, mi-a întărit sentimentul că wokeismul e reacția emoțională/religioasă la deducțiile și implicațiile transumanismului și nu în ultimul rând mi-a descris și confirmat suspiciunea că religia împarte momentan masa parastasului alături de iluminism, liberalism, individualism și umanism. Câteva subiecte abordate în cele ce urmează, altele într-o a doua parte.

Mai mult decât ocazional nu mă abțin de la sarcasm cu privire la fundamentalismul religios și wokeism pe motiv că ambele pe cât pot fi de absurde au în aceeași măsură și dreptate. Și nu dintr-o perspectivă postmodernistă ci din perspectiva că ambele filozofii sunt extremele distorsionate ale ideilor fundamentale care ne definesc timpul. Zeigestul ne invită la revizuirea raportului dintre filozofia competiției și filozofia cooperării.

Filozofia competiției reprezintă lumea veche. Confortul din uter al umanității. Uitatul înapoi care te menține stană de piatră. Etapa infantilă a omenirii când era despre supraviețuirea celui mai puternic. E libertatea negativă, lumea opoziției puterii și intereselor, lumea subiectivismului. E ‘ortodoxia trecutului’ la care ne-ar întoarce sau ar cauta să ne mențină voluntar sau involuntar Peterson.

De cealaltă parte se află orizontul nou: filozofia cooperării. Aflată în durerile nașterii și reprezintă progresul neapărat spre care trebuie să ne îndreptăm pentru a ajunge adulți necondiționati de instincte și biologie. E libertatea pozitivă, lumea interesului comun și lumea obiectivismului. Curentul este reprezentat de Harari.

Harari și Peterson sunt reprezentanți involuntari ai acestor filozofii datorită alinierii intelectuale și notorietății publice contemporane.

Peterson este cât se poate de potrivit pentru filozofia umanistă. Încorporează suficient din religie dar în același timp destul de eluziv încât să fie suferitor ca purtător de cuvânt și pentru noii vizați de rezistență față de progres: iluminismul, liberalismul, individualismul și umanismul.

În prima etapă am trecut prin conflictul dintre religie și valorile iluministe. Religia reprezentând ortodoxia lumii în care pământul era scopul și centrul universului iar realitatea ne-a lovit cu dezvăluirea că suntem departe de evadarea stropului de entropie fără direcție în universul rece.
În prezent iluminismul se alătură religiei în a reprezenta ortodoxia trecutului. Lumea în care deși pământul a părăsit centrul universului, totuși păstrează omul ca măsură a tuturor lucrurilor.
Transumanismul prevestește apocalipsa ultimului rudiment al geocentrismului. ‘Geocentrismul moral’ în care omul e apogeul conștiinței, sursa și vast subiect al moralei și eticii.
Dezicerea de valorile iluministe e reflectată printre altele și în tranziția semnificativă a spectrului politic spre stânga. Semeții liberali clasici se regăsesc acum modești conservatori moderni. Valorile iluministe sunt acum relicvă a trecutului, indiciu conservator.

Revenind la titlul expunerii, remarc că mi s-a părut totdeauna exagerată împiedicarea de greșelile lui Peterson. Nu sunt câtuși de puțin deranjat de așa-zisa ‘întoarcere în trecut’ (‘ce nu spune Peterson’). Că nu spune nimic nou.. puțini ajung să spună ceva nou, e util și spusul diferit. Ideea că naște legionari și white supremacists.. :eyes_roll..
Încă nu am dat peste argumentele care să-mi pară substanțiale în practică dar pe parcursul lecturii Homo Deus am realizat construcția la posibil argumentul cel mai solid împotriva lui Peterson: futilitatea.
Futilitatea lui Peterson, futilitatea iluminismului, liberalismului, individualismului, raționalismului, umanismului, geocentrismului moral.
Nu e lipsa valorii, nu e lipsa relevanței, nu e lipsa substanței, e neajunsul, depășirea, copleșirea soluțiilor vechi în lumea care nu e doar nouă, ci nu mai ia răgaz de la nou.

Futilitatea împuternicirii individului
În perspectiva transumanistă omul e atât de depășit de algoritmi, informație și schimbare încât e futil mesajul de împuternicire a individului predicat de Peterson. Un mesaj cât se poate de liberal de altfel.
De exemplu îndemnul lui Peterson de a nutri potențialul de a fi periculos și de a-l păstra nemanifestat. Nu neapărat în direcția violenței ci în sensul mai general, al competenței. Sau să folosesc o analogie inspirată de Edi: nuclearele. Libertatea negativă prin balanța opoziției de putere. De data asta care trebuie s-o manifeste individul.
În perspectiva lui Harari, lucrurile se îndreaptă într-o totală altă direcție. Individul devine curând irelevant. Steril aportului economic și militar pentru că algoritmii și super oamenii vor controla aceste domenii.
Practic în lumea viitorului vei fi atât de depășit ca individ încât să te pretinzi periculos sau impredictibil va fi futil și va atrage atenția cel mult a ridicolului.

Futilitatea suportului emoțional
E futilă căutarea de sens și suport emoțional din moment ce pentru imensitatea de vulg fără sens și utilitate la orizont, va fi nevoie de mult mai mult decât discursuri motivaționale gen Peterson.
Dilema este prezentă și în sarcasmul care-l însoțește pe Harari în aparițiile publice (parafrazez): pentru enormitatea de clasa inutilă care răsare la orizont, momentan nu avem soluție mai bună decât opiu și realitate virtuală.
Dincolo de jumătatea de glumă, Harari susține că soluțiile pentru depresie și probleme psihice care se amplifică la scară largă vor putea fi gestionate doar sub forma manipulărilor chimice și fizice ale creierului. Altfel riscăm lipsă de Petersoni pe cap de inutil.

Futilitatea insistenței liberului arbitru
În timp ce Peterson adaugă 12 reguli la cele zece porunci pentru că nu strică puțin ajutor cu multitudinea de decizii care te așteaptă, Harari indică spre futilitatea exercițiului deoarece nu numai că ‘tu’ nu faci deciziile, dar ‘tu’ nici măcar nu poți fi definit iar în cel mai generos caz ‘tu’ ești cel mult un algoritm depășit.
Pe bună dreptate Harari evidențiază cum sinele în cele din urmă e rezultatul unei sinergii de influențe, mai mult decât orice asemănător unui algoritm care procesează date. Liberul arbitru e iluzia creată de scurtăturile și improvizațiile creierului în scopul conservării de energie. De unde și parte din sursa subiectivismului, speculației, preferințelor și diferențelor de opinie.
Indignarea constă în inevitabila concluzie că tu vei fi suficient cu o singură regulă de aur: algoritmul știe mai bine. Și implicația că va rămâne tot mai puțin loc de subiectivitate. Subiectivitate care e necesară personalității. Fără de care nu poți demonstra că există cineva sub carcasă. Fără de care nu poți justifica indivizi ci doar actori, clone. Fără de care nu poți justifica și deduce drepturi.

Futilitatea să lupți pentru adevăr și să te opui minciunii
Odată că algoritmii vor indica mai bine decât oricine realitatea universului dar te vor cunoaște și pe tine mai bine decât te cunoști tu însuți.
În privința minciunii, dezicerea arată mai degrabă a act de lepădare de sine. În sensul că în sine exiști ca o minciună. Din moment ce propriul creier nu are multe inhibiții în a minți cu improvizații și narative pentru a compensa lipsa de date.
De unde și deducția dataismului că liberalizarea fluxului de date va fi una dintre cele mai importante aspecte ale viitorului. Promisiunea obiectivității în schimbul datelor.

E futil să educi cu privire la masculinitate
Individul pierde relevanța economică. Masculul nu mai este provider. Explorator de teritorii noi este AI. Înmulțirea nu mai e necesară pentru că matriarhatului singularității nu îi mai e utilă diversitatea indivizilor ci conformitatea agenților.

E futil să lupți pentru familia tradițională
Algoritmii oricum fără să realizăm îi vor educa pe părinți cum să educe pe copii.

E futilă dezbaterea despre echitate și egalitate când direcția e inevitabil clasa useless: egalitate în nimicnicie.

E futil să continui pentru că va persista același mesaj optimist pentru noi toți ca singularitate dar nu și pentru noi înșine ca indivizi.

În final mesajul pentru Peterson pare valabil și pentru Edi și noi forumiștii: e futil refugiul în iluminism. Iluminismul împarte masa cu religia la parastasul filozofiei competiției și în cele din urmă, ca un ciclu al istoriei care mimează lecțiunile care o iau de la început, a ajuns și moș Ion sa fie vindicat la biserică: competiția e până la urmă de la diavol iar creierul stătea cu motiv la garderobă.