”Izgonește-o pe roabă” – limbajul vălului la Riad și la Vatican

”Aceiași Mărie, altă pălărie” – spune românul. Nu tocmai. Simbolurile vorbesc pentru cei care au urechi să audă. John Kenedy a fost primul președinte american care a apărut cu capul descoperit în public. În același timp, nomenklatura sovietică a început să înlocuiască șapca proletară cu pălăria. În Vest începe revoluția culturală a anilor ‘60. În Est, nomenklatura începe să își afișeze deschis privilegiile de burghezie roșie. Lenin e mort. Trăiască Saul Alinsky.

Jocul vălului executat de primele doamne între Riad și Roma este la fel de important ca jocul pălăriei între Washington și Moscova în urmă cu o jumătate de secol.

Singura regină în istorie care nu și-a acoperit capul la Vatican este soția lui Zuckerberg. Mark vine din viitor. Acum, întrebarea este: de ce nu și-au acoperit capul regina mamă și fică în Riad dar l-au acoperit la Vatican? Mai ales că Francis I nu pare baticist. Același lucru nu ar putea fi spus despre saudiți.

Răspunsul scurt ar fi diferența între văl ca simbol al teocrației și văl ca simbol al paradoxului democrației apusene: libertatea de a nu fi liber.

Iluminismul a rezolvat acest paradox împărțind socitatea într-un spațiu public al rațiunii și spațiul privat al familiei și religiei. Nu poți impune simbolurile religioase în spațiul public dar poți alege să renunți la această libertate în biserică. Din acest punct de vedere prima și a doua doamnă au jucat bine politica vălului. Au spus nu spațiului public al religiei și au spus da spațiului privat al religiei.

O să trecem peste faptul că Vaticanul este la fel de puțin spațiu privat ca și Riadul. Vom ignora de asemenea nemulțumirile din sfera multiculturalismului și corectitudinii politice. Să fim radicali, adică să mergem la rădăcina lucrurilor și rădăcina este teologia politică.

Diferența fundamentală este aici între teologia vălului la Pavel și în Islam.

Pavel este cel care a definit libertatea de a nu fi liber. Idea este că, da. În Hristos nu mai este evreu și grec, rob și slobod, bărbat și femeie (Gal, 3, 28.29), dar creștinul este îndemnat să renunțe voluntar la libertatea lui în Hristos pentru a respecta simbolurile culturale ale vremii: Timotei este circumcis, creștinii sunt avizați să evite mâncărurile jertfite idolilor cu argumente îmrpumutate din teologia Kashrut, Onisim este trimis înapoi la stăpânul său, și femeia trebuie să își acopere capul.

Dacă Pavel a fost înțeles pe dos este și vina lui. Asta nu îi absolvă însă pe teologii consevatori, începând cu Tertulian și Augustin, pentru anularea libertății creștine. A trebuit să vină Luther pentru ca Epistola către Galateni să își recapete rolul de cheie hermeneutică a textelor lui Pavel. Deși, la fel ca Pavel, Luther s-a simțit în cele din urmă obligat să arunce apă peste focul pe care îl aprinsese. Protestantismul ca teologie politcă s-a realizat numai în Iluminismul nordic, iar în țările catolice a fost nevoie de revoluții violente.

Pentru a înțelege locul vălului în Islam, trebuie să ne întoarcem iarăși la Pavel. Argumentul lui este bazat pe dualitatea spirit – carne în elenism. Bărbatul întruchipează spiritul, rațiunea, universalul uman, în timp ce femeia reprezintă carnea, instinctul, particularul. Bărbatul are sex. Femeia este sex. De aceea femeia trebuie acoperită ”din pricina îngerilor”, nu pentru că ar fi ispitiți ci pentru că spiritul pur este ofensat la vederea cărnii pure.

Aici scoate capul ucenicul lui Gamaliel. Pavel își polarizează dialectic argumentul afirmând că femeia creștină trebuie să se acopere ca să poată prooroci, adică tocmai ca să poată participa împreună cu bărbații la universalitatea spiritului. Profetesele lui Pavel nu trebuie să se acopere pentru a ascunde părul/carnea în biserică ci pentru a ascunde spiritul de ochii celor care nu pot înțelege fuziunea ontologică a sexelor ”în Hristos”. Îngerii pot fi acum un simbol pentru poliția moravurilor. Este aspectul care lipsește în Islam.

Nu că Islamul nu ar avea propria variantă a profeteselor lui Pavel, care poartă hijabul pentru a putea vorbii comunității lor despre educație și drepturile femeii, deși eșecul istoric al profeteselor creștine ar putea fi aici o lecție. Nici că, așa cum se spune, Islamul nu l-ar avea pe Isus, pentru că Isus este numele cel mai des menționat în Coran, iar reprezentările creștine ale Fecioarei constituie argumentul favorit al haditelor în favoarea hijabului. Ceea ce lipsește Islamului este Epistola către Galateni.

Să trecem acum la alt aspect al teologiei vălului la Pavel.

Cea mai frecventă aplicație a dualismului spirit/carne în Epistole este dualismul Noul Legământ/Vechiul Legământ. Noul Legământ este după spirit și este universal uman. Vechiul Legământ este după carne (firea pământească la Cornilescu) și literă, și este particular etnic. NL este reprezentat de un bărbat liber în timp ce VL este simbolizat de o femeie roabă.

Dacă Trump ar fi și citit Biblia pe care îi plăcea să o fluture în timpul campaniei electorale, ar fi postat pe twitter porunca biblică: ”Izgonește-o pe roabă”, ca argument pentru politica de imigrație față de urmașii lui Agar.

Așa cum era de așteptat, Pavel consideră că cei aflați sub Lege trebuie să pună vălul pe față, de data asta nu din motive culturale, ci pentru că reprezintă ontologic carnea opusă spiritului.

Și nu facem ca Moise, care îşi punea o maramă peste faţă, pentru ca fiii lui Israel să nu-şi pironească ochii asupra sfârşitului a ceea ce era trecător. Dar ei au rămas greoi la minte: căci până în ziua de astăzi, la citirea Vechiului Testament, această maramă rămâne neridicată, fiindcă marama este dată la o parte în Hristos. Da, până astăzi, când se citeşte Moise, rămâne o maramă peste inimile lor. Dar ori de câte ori vreunul se întoarce la Domnul, marama este luată. Căci Domnul este Duhul, şi unde este Duhul Domnului, acolo este slobozenia.

Două aspecte trebuie remarcate în legătură cu textul de mai sus.

Mai întâi, în conflictul dintre Apus și Islam, cel din urmă se află astăzi în poziția pe care Pavel o atribuia iudeo-creștinismului în opoziție cu creștinismul (și, probabil, iudaismul) elenizat. Teologia politică iudeo-creștină se autodefinește în relație cu valorile universale ale Iluminismului. Islamul, dimpotrivă este văzut ca întruchipare a  sclaviei slovei (literalismul și fundamentalismul coranic) și particularismului cultural. Într-un cuvânt, Islamul este noul Vechi Legământ.

În al doilea rând, conform aceleiași dialectici, vălul se află la locul lui pe fața femeii musulmane. Vălul devine simbolul auto-excluderii Islamului din modernitate.

Particularismul Islamic apare aici nu ca un complement al spațiului public al rațiunii ci ca inamicul lui. Ghetoul este tolerat tocmai pentru că confirmă această dualitate, dar numai cu fața acoperită, sau cel puțin capul. Într-o distopie nu imposibil de imaginat astăzi, un Apus fascist ar impune hijabul ca variantă a stelei galbene.

În concluzie, vălul islamic este un manifest teologic-politic care declară că locul lui Agar este în pustie, sau, in context urban modern, în ghetou. Capul dezvelit al creștinei Melania și al evreicei Ivanka le-au amintit agarenilor din Riad cine este stăpânul lumii. Fii roabei nu vor moșteni împreună cu fii legitimi, naturali sau adoptați, ai Sarei.

Vălul și roba neagră purtate cu eleganță la Vatican afirmă rădăcinile teologice ale paradoxului democrației.

Anunțuri

Abiogeneza

Alicia Johnston în Țara Minunilor

Sigmund Freud ne învață în Civilization and Its Discontentsomul, acest ”zeu pe prostetice”, nu își poate ierta faptul că ”picioroangele care îl ridică deasupra celorlalte viețuitioare nu au crescut natural din el”. Cu alte cuvinte, omul nu pot accepta faptul că civilizația și morala socială nu exprimă fanteziile lui secrete ci contrariul lor.

Toți nevroticii, și nu numai ei, vor să facă excepție de la faptul că ”inter urinas et faeces nascimur”.

”Excepția” despre care vorbește Freud are două fețe. Unii spun că am căzut din perfecțiunea edenică în ”urinas et faeces” iar alții că ””urinas et faeces” reprezintă chiar Edenul în care trebuie să ne întoarcem.

Alicia Johnston face în mod clar parte din a doua categorie. Păstorița adventistă și-a dat demisia atunci când a aflat cu stupoare că biserica are probleme cu homosexualii. Pastor Johnston, care deține un master în teologie la universitatea Andrews, nu înțelege cum este posibil așa ceva de vreme ce Biblia este în mod clar și explicit pro-LGBT. Alice crede că mâna iubitoare a lui Yahweh a făcut-o bisexuală, deci Domnului îi place. Deși este bi, Alice a ales să se căsătorească cu o persoană de același sex, pentru că adventiștii merg pe calea îngustă. Cu alte cuvinte, asemenea eroinei cu același nume din poveste, Alice a căzut în gaura de iepure a fanteziilor care protejează mintea infantilă de o realitate prea dură.

Spune Freud mai departe:

Majoritatea oamenilor nu doresc cu adevărat libertatea, pentru că libertatea implică responsabilitate, și majoritatea oamenilor se tem de responsabilitate.

Contrar aparențelor, Alicia Johnston nu și-a asumat responsabilitatea pentru decizia ei. Păstorița se refugiază într-o lume imaginară în care Yahweh a creat diverse genuri și orientări sexuale și Jeezas alege pentru ea cu cine și cum să facă sex. Apărătorii ei împărtășesc această iluzie și salută decizia lui Alicia ca pe un act de curaj menit să întoarcă biserica la adevărul evangheliei. Detractorii, dimpotrivă, o acuză că nu respectă porunca și planul lui Dumnezeu pentru ea. Ambele clase și-au învățat lecția în aceiași biserică: Dumnezeu este singurul care are libertatea să aleagă.

Furtuna de pro și contra pe care a provocat-o mărturia lui Alice Johnston în această lume ruptă de realitate este la fel de incoerentă ca reacția tribunalului din povestea lui Lewis Caroll la mărturia lui Alice (traducere Popescu Bogdan):

„Juriul să-şi dea verdictul” spuse Regele pentru cam a douăzecea oară în acea zi. „Nu, nu!” spuse Regina „Întâi sentinţa, apoi verdictul”. „Ce tâmpenie!” spuse Alice cu voce tare „Să dai întâi sentinţa!…”. „Ţine-ţi gura!” spuse Regina înroşindu-se. „Nu vreau!” răspunse Alice. „Tăiaţi-i capul!” urlă Regina cât o ţinu gura. Nimeni nu mişcă. „Cui îi pasă de voi?” spuse Alice (crescuse la înălţimea ei normală între timp) „Nu sunteţi decât un pachet de cărţi!”. La asta întregul pachet se ridică în aer şi se năpusti căzând asupra ei; ea dete un ţipăt scurt, jumătate de frică, jumătate de furie şi încercă să le gonească lovindu-le cu mâinile dar se trezi întinsă pe bancă cu capul în poala surorii sale care, cu blândeţe, îi dete la o parte câteva frunze care căzuseră din copaci pe faţa ei. „Trezeşte-te, Alice, dragă!” îi spuse sora ei „Ce mult ai dormit!”.

Și noi îi dorim lui Alice Johnston să crească și să se trezească din vis. Până atunci va continua să se bată cu cărțile de joc.

Este universul o Hologramă?

Biserica, de la Vestea cea Bună la fake news

Biserica a devenit un caz particular al fenomenului fake news. Pentru a înțelege procesul trebuie mai întâi să înțelegem că: 1. fake news este rezultatul implementării unor strategii de marketing în corporațiile mass media, și 2. biserica este o corporație care caută să își maximizeze profitul.

Trebuie deasemenea să amintesc că atunci când spun ”fake news” nu mă refer la aspectul mitologic al religiei. Este vorba de faptul că adevărul, faptele, și consistența logică au devenit irelevante pentru predicator și ascultător chiar și în relație cu mărturia de credință a bisericii.

Așa cum am afirmat, înainte de a fi o formă de manipulare politică/religioasă, fake news reprezintă o strategie pentru profit.

La începutul anilor ‘80, corporațiile au început să mute fișele clienților de pe hârtie pe computere IBM foarte puternice. Asta a deschis posibilitatea analizei de date și au fost create primele tehnologii software pentru Customer Relationship Management (CRM). Ideea este că, înainte de a ridica receptorul, persoana de la pupitru să vadă pe monitor toată istoria în relație cu compania a clientului care sună. Mai mult, analiza datelor arată evoluția probabilă în viitor a acestei relații, ce produse noi ar fi dispus să cumpere, și, mai ales, puterea de cumpărare. Clienții sunt grupați pe categorii, se fac favoritisme și discriminări, se folosesc strategii diferite, și sunt promovate produse diferite.

În decada următoare, datele au fost mutate în cloud, ceea ce înseamna că un număr nelimitat de computere pot avea acces la CRM.

Secolul XXI a adus social media în analiză. SM este instrumentul perfect pentru cuantificarea informațiilor personale și analiza psihologică a clienților, mai ales a clienților potențiali. CRM analizează fanteziile și fetișurile cumpărătorilor, pe baza cărora sunt elaborate produse și strategii noi. Crește cooperarea între corporații, companii financiare, companii de comunicații, guverne, mass media, politicieni, social media, în colectarea și analiza datelor.

Fake news este rezultatul implementării CRM în industria de știri. Oamenii cumpără acele știri pe care vor să le audă. Producătorii de știri studiază fanteziile clienților și le vând produsele care hrănesc aceste fantezii. Mai mult, împărțirea triburilor digitale din social media în camere de ecou asigură loialitatea necondiționată a clienților indiferent cât de mult sunt mințiți.

În mod similar, politicienii știu ce vor constituenții să li se promită și le spun ce vor să audă, nu ce intenționează să facă.

Tehnologia CRM a pătruns repede în biserici. Bisericile sunt corporații care fac profit din vânzarea de mântuire. Membrii sunt clienții și interesele sunt clienți potențiali. Ca orice corporație, biserica caută să cucerească piețe noi. În acest scop, culege informații despre clienții ei sau potențiali clienți, care sunt stocate și analizate prin tehnologii adaptate la propria activitate.

La fel ca în cazul corporațiilor comerciale, unde clientul nu știe că este așezat ca o insectă sub lupă, credincioșii nu sunt conștienți de faptul că se află sub lupa bisericii.

De exemplu, un evanghelist îi invită pe ascultători să scrie cereri de rugăciune pe bilețele pentru ca el să petreacă noaptea rugându-se pentru fiecare în parte. Scopul adevărat este să introducă aceste cereri într-o bancă de date unde să fie analizate în vederea elaborării unor strategii de marketing religios. Cunoașterea e putere, mai ales când este vorba de cunoașterea acelor puncte vulnerabile care se dau pe față în rugăciune. În același fel, colectarea de întrebări are ca scop analiza lor mai degrabă decât răspunsurile. Cele mai multe întrebări rămân fărăr răspuns, iar cele care primesc un răspuns sunt considerate strategice.

Aspectul de fake news constă în faptul că biserica, la fel ca mass media, le oferă clienților acele știri care confirmă prejudecățile lor.  Acestea pot fi știri misionare din zone primitive cu evenimente supranaturale, evenimente sociale sau catastrofe naturale care confirmă profeția, descoperiri care arată că pământul are 6000 de ani, etc. Aspectul cel mai important este că asemenea produse sunt livrate pe baza studiului pieței mai degrabă decât din convingere religioasă. Clienții cumpără ce vor să audă.

Există însă un aspect mult mai sinistru. Corporațiile, mass media, religia, și propaganda politică fac alianțe strategice și războaie info pentru mințile noastre, așa cum făceau păstorii din Miorița pentru oile ”multe și cornute”. Pasivitatea baciului mioritic pierdut în reflecții metafizice ne reprezintă pe noi.

Venim din spațiu?

Dumnezeu nu joacă zaruri; poate jocă ruleta rusească?

Mai întâi au venit după cei care ardeau vrăjitoare. Apoi au venit după cei care aveau sclavi. Apoi după cei care își băteau soțiile. Apoi după cei care linșau homosexuali. Etc, etc. Când au venit după banii mei, mi-am dat seama că există un război lung împotriva creștinismului.

Așa trebuie să gândească pastorița Victoria Austin, soția pastorului de cargo-cult-evanghelia-prosperității Joel Austin. Victoria a descoperit persecuția religioasă în forma unei pete minuscule pe fotoliul de Clasa I. Când a chemat însoțitoarea de zbor, aceasta i-a spus că va trimete pe cineva să o curețe. ”Am spus ACUM” – a strigat furioasă Victoria. ”Am dreptul acesta pentru că sunt pasager de Clasa I”. A se citi: ”Ori n-ai auzit de Joel Austin?” Fireșete că auzise. De aceea s-a și băgat la contul ei bancar atunci când soția pastorului a pocnit-o pe sclava obraznică la fel ca Sara pe Agar. Nu avea dreptate pastorul acela penticostal că liniile de zbor sunt pline de demoni și de aceea omul-lui-dumnezeu are nevoie de jet misionar?

La fel o fi gândit și președintele atunci când a instruit biroul federal de taxe să ignore legea atunci când bisericiile primesc ”donații” (a se citi bani pentru reclamă) pentru campania electorală. Nu că legea ar fi fost aplicată într-o singură instanță de la votarea ei în 1953. Aici contextul este mai important decât textul. FBI a percheziționat recent o firmă politică în Annapolis, Maryland, numită Grupul de Campanii Strategice. Firma are legături cu doi consilieri majori în campania lui Trump, Paul Manafort și Roger Stone. Dar se pare că firma are și legături cu cazinoul Taj Mahal, propietate a familiei Trump, intrat în centrul atenției în această lună pentru o istorie mai veche în spălarea de bani. Money talks. Când banii vorbesc prin biserică trebuie să se bucure de protecția primului amendament. Spălarea de bani ca libertate religioasă.

Punctul pe ”I” l-a pus vicepreședintele la conferința despre violența împotriva creștinilor organizată de Franklin Graham (fiul lui Billy Graham), care a avut loc săptămâna trecută la Washington.

Da, războiul lung împotriva creștinismului. Mă rog ca într-o zi să trăim într-o Americă unde creștinii se pot închina liber! In plina zi! Îmbrăcați în mod deschis în simbolurile religiei lor … probabil în jurul gâtului? Și poate – îndrăznesc să o visez? – poate într-o zi poate exista un președinte creștin deschis. Sau poate, 43 dintre ei. Consecutiv.

Din câte știu, singura problemă simbolic-vestimentară pe care o are un creștin în America este că nu se mai poae afișa public într-o manta albă cu glugă țuguiată și să fie privit simpatie. Recunosc că musulmanii au aici unele avantaje, dar civilizația obligă. În ce privește ”în jurul gâtului”, singurul simbol creștin interzis este ștreangul judecătorului Charles Linch. Însă, deși subiectul conferinței este violența împotriva creștinilor din Siria, Graham și Pence consideră că creștinii din State sunt supuși la persecuții cel puțin la fel de mari.

”Poate într-o zi poate exista un președinte creștin deschis”. Un politician mediocru, Pence a ajuns vicepreședinte pe o platformă electorală evanghlică-teocratică și are șanse să încheie anul ca președinte. Președinții, mai ales cei republcani, sunt mai mult decât deschiși (adică spun ce nu cred) când vorbesc de Jeezas pentru a nu fi deschiși cu privire la ceea ce cred. Atunci, pentru ce se roagă Pence?

Răspunsul este simplu dacă luăm în considerare că în timpul conferinței Pence a avut o conversație în spatele scenei cu mitropolitul Ilarion Alfeiev, care coordonează relațiile externe ale bisericii ortodoxe ruse. Ilarion, care este un aliat și prieten al președintelui Putin, a fost găzduit la hotelul Trump. Cei care au vizionat emisiunea mea Dumnezeu vorbește rusă înțeleg despre ce este vorba. Centrul de comandă al organizației pro-teocrație a lui Franklin Graham se află la Kremlin. De fapt, conferința trebuia să aibă loc la Moscova dar a fost mutată la Washington după alegerea lui Trump. Ilarion, la fel ca orice patriarh rus sau sovietic aflat în poziția lui, este în mod sigur agent KGB/FSB. Vederile lui, a declarat Casa Albă, corespund cu cele ale președintelui Trump. Declarația este cu privire la războiul din Siria, dar așa cum arată Alina Polyakova, politica lui Putin în Siria este instrumentală pentru propaganda stil cal troian în EU și US.

Așadar, care este măreața zi (”îndrăznesc să o visez”) pe care o așteaptă Pence? Ce lipsește libertății religioase a evanghelicilor din US. Probabil privilegiile puterii aflate deasupra legii ale oligarhiei/teocrației creștine ale lui Putin, unde reporteri incomozi mor în condiții misterioase și cine joacă Pokeman Go în biserică este arestat pentru terorism. Se pare că pe Graham și Pence nu îi intersează faptul că misiunile evanghelice sunt persecutate în Rusia, atâta vreme cât homosexualii pot fi linșați cu impunitate.

Tot săptămâna trecută, presa americană a fost înlocuită cu KGB/FSB-istul de la RT la întâlnirea din Biroul Oval cu ministrul de externe al lui Putin. Cum era de așteptat, FSB-ul a ridicat degetul spre US pe Twitter și în RT.

Acum, țarul și rasputinul său sunt KGB-ști vechi care știu că nu îi pot bate pe omologii americani la ei acasă. Dorința lor a fost mai degrabă să facă o demonstrație de forță al calului troian, arătând că pot face partidul puterii să se sinucidă politic, după care serbează cu votka și devuchki în timp ce americanii adună cioburile oalelor sparte. Poate că Dumnezeu nu joacă zaruri dar partidul lui joacă ruleta rusească.