Fundamentalisti Post-Moderni

Anunțuri

Taburetul triunic

Am avut astazi o epifanie: unul dintre titlurile populare ale oricarui mesia este „trimisul cerului”. Ati sesizat, nu? TRImisul. Prin urmare, Dumnezeu nu poate fi decit TRInitar. Iar cel mai bun scaun are trei picioare – nu se clatina pe suprafete inegale.

Rid cu jumatate de gura insa. In vremurile credintei mele, obisnuiam, in orice discutie despre trinitate, sa atrag atentia asupra faptului ca, in muzica, nu se poate vorbi despre armonie decit odata ce apar trisonurile. Astazi, vad in „trei” doar marca succesului reproducerii sexuate.

Glumesc, tot pe jumatate. Geometria incepe de fapt cu trigonometria. Dupa Dumézil, lumea toata – a omului, a zeilor – e dominata de o „ideologie tripartita” (ma rog, in versiunea indo-europeana). Erau templele si textele antichitatii pline de triplete – de la triada capitolina la doctrina modalista a corpurilor lui Buddha din Marele Vehicul.

Marea problema a acestui gen de „demonstratie stiintifica” este ca nu e nici stiintifica, nici nu demonstreaza nimic. Analogiile ne permit sa „cunoastem” orice fel de obiecte, atit reale, cit si imaginare. In ordine epistemologica, trinitatea crestina nu e cu nimic diferita de monstruoasele spaghete zburatoare.

Iar, daca hiperabundenta modelului ternar in natura ne spune ceva despre zeu, de ce n-am analoga figura divina plecind de la cea mai glorioasa caracteristica a universului – aceea ca ii sintem cu totul indiferenti?

Sa nu uitam totusi: romanul lui Sorescu e TREI dinti din fata, nu doi, da?

Science and Religion

A III-a Carte

Conversație cu Daniel Livis