23 Septembrie 2017
28 septembrie 2017 8 comentarii
Vanatoarea de marxisti culturali
19 septembrie 2017 6 comentarii
O noua fantoma bantuie, nu doar Europa, si de data asta este doar o fantoma. Este teoria conspirativa a infiltrarii Marxismului Cultural.
Ce este Marxismul Cultural? In masura in care termenul este folosit corect, este vorba despre reprezentanti ai Scolii din Frankfurt, care au aplicat critica marxista a economiei politice la cultura de consum.
Comodificarea culturii si productia in masa de carti, filme, discuri, stiri, arta, se supune, conform acestora, la legile productiei de marfuri analizate in Das Capital. Productia de cultura si stiri este subordonata profitului. Valorile sunt determinate pe baza relatiei intre cerere si oferta.
Aspectele spirituale ale capitalismului observate de Marx: reificarea omului, fetisismul marfii, alienarea, sunt cu atat mai mult amplificate atunci cand informatia sau creatia artistica devin marfa. Efectele negative se vad in estetica kitch, comodificarea fanteziiilor sexuale sau distructive, superficialitatea spectacolului, si, nu in ultimul rand, pozitivismul vulgar.
Termenul Marxism Cultural a fost descoperit de paleoconservatorii americani in contextul reinventarii razboiului cultural in decada ‘90. Fara sa incerce (sau sa fie capabili) sa inteleaga preocuparile academice ale Scolii din Frankfurt, paleoconservatorii s-au lasat sedusi de cuvantul “marxism” interpretat dupa filozofia lui Marge Simpson: “Am auzit ca voi in URSS nu aveati voie sa serbati Craciunul si m-am intristat. Ce fericita sunt ca m-am nascut in America”.
Paleoconservatorii reprezinta vocea Americii rurale, cea cu ferme si biserici de lemn, impotriva culturii urbane. Fara sa stie, au multe lucruri in comun cu critica culturii de masa a Scolii din Frankfurt. Diferenta este ca in timp ce marxistii vad in degenerarea culturala efectele impunerii profitului deasupra valorilor, paleoconservatorii, si o mare parte din AltRight, o explica prin infiltrarea Marxismului in cultura. Pentru ei, salvarea este intoarcerea la timpurile bune ale ‘50.
Ironia consta in faptul ca sotiile care stateau acasa si sotii care castigau destul pentru o viata decenta si educatia copiilor, plus un concediu anual, au disparut tocmai din cauza capitalismului financiar. La fel de ironic este ca imigratia fortei de munca ieftina, dezertarea industriei si joburilor, ckeckul de welfare, ghetoul, sunt aspecte inerente ale acestuia. Daca Marxismul are solutii utopice, cel putin vede bine cauzele structurale. Paleoconservatorii si Alt-Right vaneaza fantome.
Susan Jacobi considera ca obscurantismul religios si cultura de consum sunt doua fete ale aceleiasi monede numita “the age of American unreason”. Cauza principala, spune autoarea, este educatia precara. Solutia ar fi deci educatia buna. Insa in imperiul oligarhic-financiar in care traim pe toate meridianele, se crede ca problema educatiei se rezolva aruncand mai multi bani in sistem. Daca Marxismul Cultural are aici un argument, este acela ca banul este mai degraba o parte a problemei.
Cineva a postat nu de mult pe Reddit doua fotografii, luate la interval de o jumatate de secol, intr-un magazin de cumparaturi. Prima, in alb & negru, arata un grup de cumparatori zvelti si imbracati destul de elegant pentru cumparaturi. A doua prezinta in prim plan fesele imense ale unei femei in ciorap-pantalon strans pe trup. Alaturi se vede burta la fel de mare sub un t-shirt cu “Go Braves” ale sotului. De ce s-a schimbat fata Americii?
“Din cauza Marxismului Cultural”, a fost primul raspuns. Marxismul este egalitarian, deci condamna “body-shaming” si tinuta clasei de mijloc. Alt post sustine ca din cauza aceluiasi Marxism Cultural, (citeste „din cauza evreilor”), rasa alba si-a pierdut instinctele atletice. Mai mult, marxistii ne-au invatat sa mancam fulgi de cereale cu zahar ca sa nu ucidem animale.
Nimeni nu a mentionat profiturile fabuloase ale industriei de corn-syrup, soda drinks, fast-food, chips. Nimeni nu face legatura intre hainele ieftine si muncitorul reificat: marfa ieftina in ambalaj ieftin. Aspectul de gunoi uman ar fi rezultatul egalitarianismului, nu al inegalitatii.
In concluzie, exista Marxism Cultural? Exista, dar nu este o conspiratie. Are un argument valabil? Fara indoiala. Are solutii? Aici sunt inclinat sa dau dreptate conservatorilor. Nu putem sa ne debarasam de capitalism la fel cum nu putem sa ne debarasam de darwinismul social. Lumea-i cum este si ca dansa suntem noi. Insa, contrazicand teza lui Marx, rolul filozofului nu este sa schimbe lumea ci sa o interpreteze. Aici este contributia Scolii din Frankfurt.
Ingineri cu ochii oblici si avantajul romanului de a se fi nascut poet
15 septembrie 2017 Un comentariu
Nu stiu ce perversiuni asiatice o practica Kim Jong-un in spatele usilor dar sunt sigur ca gadafizarea nu este pe gustul lui. Ma refer la sodomizarea cu baioneta intru satisfactia voarista a stapanilor lumii libere.
Singura lui sansa de a evita soarta lui Sadam si Gadafi este sa convinga restul lumii ca poseda tehnologia sa detoneze o bomba cu hidrogen si sa o transporte cu o racheta intercontinentala.
Ultima explozie pare sa sustina pretentia lui Kim. Nu se naste asiaticul inginer asa cum romanul se naste poet?
In cazul acesta, relatiile vor intra in faza de detenta. RDK va devenii probabil o alta economie comunista de piata condusa cu mana de fier in Asia. Partidul va construii chiar si biserici. Pastori securisti vor povesti Apusului cum le-au fost ascultate rugaciunile.
THEY ARE HERE TO HELP. Zanganitul de sabie genereaza profit.
Scepiticismul expertilor este insa bine intemeiat. Bomba H implica o explozie controlata in stagii multiple, de la fisune la fusiune de elemente usoare, tritium – helium – hidrogen. Numai US, Rusia, China, Franta, si UK poseda tehnologia complicata. India si Pakistanul au realizat doar explozii mixte, fisiune plus fusiune de tritium. Acestea nu sunt insa destul de puternice pentru a asigura doctrina MAD. India si Pakistanul incearca de mult sa realizeze tehnologia bombei in stagii multiple pentru a se ameninta reciproc cu trimiterea in Nirvana, respectiv la cele 72 fecioare, dar eforturile au fost deocamdata zadarnice. Coreea de Nord este nou venita in clubul atomic. Este greu de imaginat ca ar fi realizat deja o explozie in stagii multiple.
Probabil este o cacialma. Dar cacialmaua se joaca la ambele capete. Experimentele nucleare si rachetele lui Kim genereaza profituri pentru contractorii complexului militar-industrial. Hollywood va mai trage un Red Dawn de cateva sute de milioane. „They are here to help”. Alte doua generatii de Kimi sunt asigurate.
Uneori ma trezesc noaptea dintr-un cosmar cu fiul lui Nicu Ceausescu reales. Ce bine ca noi, romanii, ne-am nascut poeti, nu ingineri cu ochii oblici.
Ahab
10 septembrie 2017 8 comentarii
Then all collapsed, and the great shroud of the sea rolled on as it rolled five thousand years ago. Herman Melville, Moby Dick.
Limbajul potopului biblic este omniprezent. Se predica Apocalipsa meteorologica. In asemenea timpuri, simt nevoia sa fug “departe de fata domnului” la intelepciunea uitata a unor “oameni albi morti” (prea oameni, prea vii, pentru mortificarea mandatorie a neo-puritanismului liberal), cunoscuta in istoria literaturii ca the American Renaissance.
Istoricii literari ne spun ca acesti autori au fost primii americani sa abandoneze Calvinismul pentru Umanism. Neo-paganism ar fi, probabil, un termen mai potrivit. Autorii respectivi, a caror traditie se intinde de la Fenimore Cooper pana la (in opinia mea) Ernest Hemingway, au fugit si ei departe de fata Domnului (adica de cultura puritan-mercantila a Americii) sa caute adevarul pe caile indianului (Cooper) sau pe “mari uitate de Dumnezeu si tarmuri barbare” (Melville). S-au intors de acolo ca Iona la Ninive, predicand Apocalipsa civilizatiei cladite pe iluzii morale.
Herman Melville este greu de digerat pentru cititorul contemporan dar mesajul lui Moby Dick este mai actual decat orice predica sau nerozie FB in sezonul furtunilor tropicale 2017.
Inainte de petrol a fost uleiul de balena. Cele doua au multe in comun. Ambele au fost generatoare de profituri uriase. Ambele au sacrificat vieti si au provocat razbunarea naturii. Dar, mai ales, ambele ne-au ispitit sa privim in abisuri care au privit inapoi spre noi.
Anxietatea pe care industria petrolulului o genereaza cu privire la viitorul civilizatiei nu este legata in primul rand de problema incalzirii globale. Petrolul ne-a invatat ceva despre istoria vietii in timp adanc. Cartea rocilor, mult mai veche decat Biblia, are propria ei Geneza si propria Apocalipsa. Mesajul este clar. Cu sau fara incalzire globala, “giulgiul marii” cum spune Melville, se va rostogoli intr-o zi peste orasele noastre asa cum s-a rostogolit acum cinci mii, sau cinci milioane, sau cinzeci de milioane de ani. Specii s-au nascut si au disparut, mai puternice decat noi, la fel de triumfatoare asupra planetei. De ce ar fi homo sapiens exceptia?
Ismael, eroul lui Melville, invata acelasi adevar pe o baleniera de la jumatatea secolului XIX.
In ultimul Sabat petrecut pe continent, Ismael asculta, impreuna cu un pagan polinezian tatuat, o predica despre Iona. Iona a incercat sa fuga “departe de fata Domnului” (adica de civilizatia monoteista, explica pastorul) la capatul lumii. Solia este adresata lui Ismael care, spune naratorul, vrea sa fuga din America puritana spre “mari uitate de Dumnezeu si tarmuri barbare”. Dar marea si balena asculta de glasul Domnului si Iona se intoarce acasa pocait.
Polinezianul nu este de acord. Oceanul si balena asculta de alte legi. Cei care vor sa se intoarca acasa de la vanatoarea de balene trebuie sa le invete si sa le respecte. Inainte de culcare, prezbiterianul si paganul saruta idolul polinezian, de unde intelegem ca Ismael e hotarat sa repete experienta lui Iona. Ziua urmatoare, cei doi se imbarca pe baleniera capitanului Ahab. Capitanul este “godless and godlike but has his humanities”, asa cum il arata si numele. Nu lipseste nici un Ilie care inainte de plecare face o profetie despre soarta lui Ahab, dar Ismael ignora iarasi mesajul si decide sa il urmeze pe Ahab pana la capatul lumii.
Calatoria pare sa confirme opinia polinezianului. Acum cinci mii de ani Dumnezeu a adus potopul si a instaurat monoteismul pe pamant. Dar Oceanul, cine il va converti?
Daca nu aveti rabdare cu engleza lui Melville sariti peste pasajul urmator.
Consider the subtleness of the sea; how its most dreaded creatures glide under water, unapparent for the most part, and treacherously hidden beneath the loveliest tints of azure. Consider also the devilish brilliance and beauty of many of its most remorseless tribes, as the dainty embellished shape of many species of sharks. Consider, once more, the universal cannibalism of the sea; all whose creatures prey upon each other, carrying on eternal war since the world began.
Consider all this; and then turn to the green, gentle, and most docile earth; consider them both, the sea and the land; and do you not find a strange analogy to something in yourself? For as this appalling ocean surrounds the verdant land, so in the soul of man there lies one insular Tahiti, full of peace and joy, but encompassed by all the horrors of the half-known life. God keep thee! Push not off from that isle, thou canst never return!
Pocainta naratorului suna fals. Ismael nu este convins ca Biblia spune adevarul cu privire la Iona sau Potop. Mai degraba vrea sa ne spuna ca iluziile culturii ascund un abis in care cei mai multi nu pot sa priveasca fara sa se prabuseasca.
In acest abis doar Leviatanul este la el acasa. Ismael cauta sa patrunda calea Leviatanului. Ahab o urmeaza.
He swam the seas before the continents broke water; he swam over the site of the Tuileries, and Windsor Castle, and the Kremlin. In Noah’s flood he despised Noah’s Ark; and if ever the world is to be again flooded, like the Netherlands, to kill off its rats, then the eternal whale will survive, and rearing upon the topmost crest of the equatorial flood, spout his frothed defiance to the skies.
Vanatorul de balene intuieste ce stim noi astazi. Balenele au invatat sa navigheze dupa stele cu mult inainte ca omul sa-si ridice ochii spre ele. Aceasta este si sursa fascinatiei lui Ahab cu Moby Dick. In folclorul biblic-marinaresc, Leviatanul a sfidat invitatia de a intra in Arca lui Noe si a imbratisat Potopul. Balena uriasa l-a sfidat pe Dumnezeu. Moby Dick este dumnezeu in ocean. Ahab vrea sa ucida Leviatanul ca sa isi dovedeasca ca el este singurul dumnezeu. Dar leviatanul castiga batalia si giulgiul marii se rostogoleste peste Ahab si corabia lui la fel ca in urma cinci cu mii de ani peste paganii antedeluvieni.
Melville a creat alegoria perfecta pentru timpul nostrul. Echpajul multi-rasial, multi-religios, care il urmeaza pana la capatul lumii pe Ahab in obsesia lui cu balena alba, este cel mai bun simbol al Americii. Tot mai departe de premisele protestante, tot mai “godless and godlike”, dar nu fara aspecte umane puternice, intr-o cursa obsesiva pentru locul lui Dumnezeu intr-un Cosmos unde tronul este vacant.
God keep thee! Push not off from that isle, thou canst never return!
Dar Ismael nu suna convins. Ismael, chiar si Ish-Ma-El, se indoieste ca “Dumnezeu aude”, si saruta idolul polinezian inainte de a parasi insula iluziilor culturale. Pentru ca paganul stie mai bine. Cei care trebuie sa auda suntem noi. Aruncati-l pe Ahab peste bord si faceti pace cu Moby Dick, inainte ca giulgiul marii sa se rostogoleasca peste noi. Irma este doar un semn.
oxigen2 
Comentarii recente