Regresia presocratica a evangelicalismului conservator

Florin Laiu scrie pe blogul lui ca raspuns la ultimul meu post:

Nu-mi amintesc să fi comparat eu vreodată litera Genezei cu ştiinţa originilor (hey Bill Clinton, there are two of you). Mai întâi, o ştiinţă a originilor nu există. Avem doar filozofii despre origini. Simplificând, avem o filozofie creaţionistă, rezumată în Biblie şi apărată de creaţionişti cu observaţii ştiinţifice şi cu critici ştiinţifice şi filozofice la adresa evoluţionismului; şi o filozofie evoluţionistă, care porneşte de la premise naturaliste şi speculează observaţii ştiinţifice, extrapolând şi pontificând împotriva creaţionismului. Prima este o cenuşăreasă frumoasă, dar puţine şanse social-politice; a doua, o hemiplegică oribilă, corectă politic şi prestigioasă. Iar Florin Lăiu este „bolnav de religie,” ca şi cum bolnav de altceva – de exemplu, de antireligie – n-aş putea fi.

Voi ignora  raspunsurile furioase la ceea ce Florin considera a fi atacuri la persoana – de fapt o incercare de a intelege psihologic argumentul (in)estetic impotriva adevarului, sau propriile lui argumente ad-hominem – ca sa ma concentrez asupra singurului argument care merita dezbatut, problema legitimitatii stiintifice a stiintei originilor si a legitimitatii filosofico-teologice a creationismului.

Diferenta intre stiinta si filozofie redusa la cea mai simpla defintie moderna este aceea ca stiinta este falsificabila (Popper). Exista o stiinta a originilor, pentru ca stiinta originilor ofera un model falsificabil. Mai exact, pe baza modelului evolutionist se pot face predictii masurabile despre trecut (ce vom gasi in raportul fosilelor sau in arhiva ADN, rezultatele datarilor cu izotopi, etc.), sau despre felul in care ne asteptam sa opereze lumea vie. Be baza modelului big-bang facem predictii cu privire la ce vom vedea prin telescop. Pe baza teoriei nebulare facem predictii despre ce vom descoperi in alte sisteme solare sau in sistemul nostru.

 Modelul stiintific al originilor este stiintific pentru ca este falsificabil. Este demonstrat empiric pentru ca ca toate observatiile de pana acum confirma predictiile lui.

 Modelul creationist nu este stiintific pentru ca nu ofera predictii falsificabile. Creationismul stiintific este ca socialismul stiintific. Orice eveniment social-economic era interpretat ca un argument cu privire demisia inevitabila a capitalismului si victoria la fel de inevitabila a comunismului. La fel, creationismul pleaca de la concluzii apriorice si foloseste rationamente circulare. Se pot face predictii falsificabile pe baza modelului creationist, dar acestea au fost deja falsificate.

 Insa creationismul nu este filozofie, asa cum pretinde Florin. Mai intai, din cauza ca filozofia implica o disciplina a silogismului valid, care asa cum am aratat nu exista la creationisti. Dar mai ales pentru ca creationismul este o forma de materialism mitologic-religios primitiv care a fost depasit de multa vreme in filosofie.

 Evanghelicalismul conservator american reprezinta o regresie de la gandirea teologica-filozofica crestina la forme primitive de gandire in care mintea nu opereaza decat cu senzatii imediate si notiuni concrete. De aici, creationsimul nu vorbeste despre creatiune si cadere in termeni ontologici, sau despre om ca persoana ireductibila, ci este preocupat de anecdoticul naratiunii, iar omul trebuie sa fie singular din punct de vedere strict biologic.

 Definirea realitatii la interactiunea dintre om si un adevar ontologic ireductibil, problema fundamentala a filozofiei, redefinita de teologia crestina in termenii creatiei si caderii, la care fizica teoretica moderna a adaugat intuitii noi si adanci, nu exista pentru creationism. De unde “universul quantic este frumos pentru ca este creat de Dumnezeu”. Florin Laiu nu a ajuns inca la dilema pisicii lui Schroedinger. Universul quantic este frumos/urat pentru ca exita la intersectia intre subiectul uman cazut si o creatie nedefinita sau intangibila. Universul quantic este frumos pentru ca a este un model al realitatii creat de mintea umana. Florin ignora ca la Cern exista statuia lui Shiva dansand, nu cea a lui Moise cu tablele legii.

 Epistemologia conservator-evangelica este la nivelul gandirii pre-critice in care prejudecata este adevar si perceptia este realitate. In acest context, problema caderii este redusa la anecdoticul elementar: femeia, sarpele, fructul oprit. Dilemele mintii primitive tin doar de incoerenta naratiunii, care tine de adevarul subtil al Genezei, pe care creationismul il elimina in mod artificial adaugand fantezii extrabibilce sau revelatii ulterioare (ex. EGW) la textul biblic. Dilema etic-ontologica sugerata de Geneza si recunoscuta de filosofi nu exista nici pentru evreul primitiv si nici pentru adventistul modern.

 In acest sens creationismul nu este nici macar teologic. Fara nici o intentie de a raspunde insultei cu insulta, Florin Laiu nu este un teolog tocmai din acest motiv. Florin este doat un gramateos, un invatator al legii care despica firul in patru si cauta/gaseste chitzibusuri in text. Pe scurt, un fariseu.

 Nu este o insulta. Termenul fariseu exprima regresia gandirii religioase la stadiul presocratic. Ca o astfel de regresie implica aluatul fatarniciei sau recursul la acuzatia de antisemitism, o stim din istorie si nu ne surprinde.

Anunțuri

Fiul Strazii

….. „ Crăciunul acela îl demoralizase cumplit. Stătea ore întregi în casă, preferând să se plictisească la televizor decât să fie ispitit de lumea mincinoasă de afară. Toată bucuria celorlalți i se părea un afront personal. Și toate reclamele publicitare de Crăciun, toate cadourile și toată atmosfera aceea de basm i se păreau cea mai mare minciună posibilă, iar uneori chiar cea mai mare tortură.
… În aceeași zi, o altă scrisoare de la casa de asigurări de sănătate îi sosi acasă, prin care i se cerea să înapoieze cardul de asigurare medicală, deoarece șeful lui nu mai plătea nimic pentru el. Așa că merse și acolo, ca să evite penalizările de rigoare în cazul în care ar fi păstrat în continuare cardul pentru el.
– Și acum… ce faceți?, îl întrebă curioasă funcționara.
Nu erau deloc prea dese astfel de cazuri când trebuia să rețină carduri de asigurare…
– O să supraviețuiesc eu, răspunse Andrei zâmbind.
– Bine, bine… continuă ea. Asta mi-e clar… Dar cine o să vă
asigure medical în continuare?
Andrei arătă cu degetul spre tavan fără să scoată un cuvânt, ceea ce provocă și mai mult curiozitatea femeii.
– … Adică vreți să spuneți că nu aveți dreptul la șomaj?
– Nu.
– Nu aveți pe nimeni care să preia pentru dumneavoastră
costurile de asigurare, nicio rudă, niciun prieten? insistă ea uimită.
– Nu, nu am pe nimeni.
– Și din ce-o să trăiți?!?
– Din… speranță! Începând de azi sunt … fiul străzii, zâmbi el din nou, spre uimirea femeii.
Funcționara vru parcă să mai întrebe ceva, dar își dădu seama că fusese deja suficient ce aflase. Andrei salută de rămas-bun și ieși afară în ploaia nesuferită de decembrie. „Ce știți voi ce e viața grea?…“ își spuse el în minte. „Pentru voi viață grea înseamnă să nu vă puteți face concediile unde doriți, sau să nu vă puteți cumpăra mașina pe care o doriți… sau să nu aveți salariul pe care-l doriți. Asta e viață grea pentru voi”… Citește mai mult din acest articol

Logos 91 – Problema Complexitatii

Epistemologia (in)estetica a lui Florin Laiu

Numai un suflet bolnav de religie poate gasi litera Genezei mai frumoasa decat stiinta originilor.

Florin Laiu nu este primul care sa revendice argumente estetice in favoarea adevarului. Pitagora, Platon si Kepler sunt cazuri clasice de cautare a armoniei universale in matematica si astronomie. In lumea moderna vorbim despre solutii elegante cum ar fi e= mc^2. Einstein insusi marturiseste ca o intuitie estetica l-a condus la celebra ecuatie. In cautarea unei teorii a tuturor lucrurilor, vorbim despre “universul elegant”. Stiinta este frumoasa.

Problema lui Laiu nu este criteriul estetic in sine ci estetica uratului.

Lasand la o parte stiinta moderna, exista frumusete si precizie in cosmologia anticilor. Babilonenii si egiptenii cunosteau diferenta dintre timpul sideral si cel solar. Evreii masurau ziua de la asfintiti la asfintit, si anul in succesiuni de luna noua/luna plina. (Evreii orotodocsi si adventistii nu sunt constienti de ironia situatiei atunci cand consulta ceasul electronic sa vada daca a a pus soarele). Grecii au masurat circumferinta pamantului si distanta pana la luna, cand evreii credeau ca pamantul e plat. Aristarhus din Samos a propus heliocentrismul pe vremea cand a fost scrisa cartea lui Enoh cu cosmologia ei bizara.

Dar stiinta antica paleste in fata frumusetii universului relativist-quantic, care a facut ca viata unui astronom paraplegic ca Hawking sa fie bogata si implinita fara prea mult din lumea prezenta sau speranta celei viitoare. Miliardele de ani lumina si lumi necunoscute sunt insa pentru Florin doar un accesoriu la un cer monoton unde ingeri cu aripi de gasca si sfinti in camasi de noapte canta 24/7 in fata unui tron de monarh oriental. De ce? Pentru ca in opinia lui universul vechi-testamentar este mai frumos decat cel al lui Hawking.

Darwin a incheiat prima editie a Originii Speciilor cu o fraza poetica:

There is grandeur in this view of life, with its several powers, having been originally breathed into a few forms or into one; and that, whilst this planet has gone cycling on according to the fixed law of gravity, from so simple a beginning endless forms most beautiful and most wonderful have been, and are being, evolved.

Intr-o traducere care paleste in fata originalului:

Exista grandoare in aceasta intelegere a vietii, cu multiplele ei puteri insuflate la inceput in una sau cateva forme; si in timp ce planeta a parcurs ciclu dupa ciclu conform legilor neschimbate ale gravitatiei, pornind de la un inceput atat de simplu, nenumarate forme nespus de frumoase si minunate au evoluat si continua sa evolueze.

In varianta Florin Laiu:

Exista grandoare intr-un pamant “frumos” fara Valea Jepilor sau Grand Canyon, fara oceane nesfarsite populate cu fiinte stranii si batute de furtuni. Exista grandoare in dealuri monotone pascute de cateva variante bovine si ovine, intre care lei si leoparzi de décor. Exista grandoare in imaginea unei divinitati antropomorfe semite care se joaca cu figurine de lut.

Si in timp ce soarele rasare si apune in fiecare zi deasupra unui pamant plat, urmand alaturi de luna si stele ciclu dupa ciclu saptamanal conform legilor levitice la o inaltime de cativa kilometri, cele cateva forme de viata cunoscute de pastorii semiti au degenerat si continua sa degenereze in istoria arborelui darwinian al vietii cu radacini in timpul abisal si peste o suta de miliarde de specii disparute sau existente, o viata ale carei puteri insuflate de Creator la inceput au biruit cinci extinctii planetare si nenumarate dezastre ecologice.

Pe vremea cand imi torturam mintea sa gandesc ca Florin, trebuia sa lupt permanent cu tentatia estetica a grandorii si frumusetii arborelui darwinian al vietii. Pomul parea placut la privit si de dorit sa deschida cuiva mintea. As intelege o dilema asemenatoare la Florin. Dar el gaseste universul ingust al pastorului semit mai frumos decat miracolele descoperite de stiinta moderna.  Cum poate cineva sa aiba asemenea gusturi?

Pentru a afla raspunsul va invit la o plimbare in anumite zone etnice din Chicago unde urmasii celor doi fii ai lui Abraam isi incruciseaza drumurile imbracati in portul lor traditional. Ceea ce izbeste privirea este uratenia ostentativa a hainelor. Teama de a nu suna incorect politic ma face sa ma abtin de la comentarii aditionale despre atavismele neantherdal-simiene ale lui Esau. Cei doi urmasi ai lui Avram au spalat in mare masura efectele consaguinitatii patriarhale prin viol si sclavia sexuala a prizonierelor de razboi. Destul sa spun ca daca in imaginatia noastra fii lui Avraam apar asa cum i-au reprezentat pictorii renasterii – realitatea apare ca si cum ar fi pictata de un pictor parisian decadent dupa cateva pahare de absint.

Este estetica Vechiului Testament care considera vesmintele marelui preot mai frumoase decat cele ale lui pontifex maximus, templul lui Solomon mai frumos decat cel din Atena, pornografia din Ezechiel 23 mai frumoasa decat arta greaca si Plangerile mai frumoase decat Electra. Nu fac aici o referire la inspiratia Vechiului Testament ci la contextul cultural-istoric. Este o lume urata. Aceasta este baza (in)esteticii lui Florin Laiu. Optiunea epistemologica este pe masura.

 

Postmodernismul Orwellian al „lectiunilor SS”

Dintre toate non-sensurile pe care post-modernismul le-a adus in discursul public, nici unul nu a fost imbratisat cu mai mult entuziasm de fundamentalismul religios decat idea ca stiinta ar fi o colectie de opinii. Fireste ca oamenii de stiinta au opinii personale. Dar istoria stiintei nu consta in istoria opiniilor oamenilor de stiinta, ci in istoria cercetarilor si dovezilor stiintifice prin care si-au substantiat/corectat  intuitiile originale.

“Dumnezeu nu joaca zaruri” este opinia lui Einstein. Ca atare, celebra fraza isi are locul in istoria filozofiei, sau poate fi folosita ca o nota de subsol in teologia naturala. Principilu nedeterminarii dimpotriva este stiinta. Relativitatea generala este stiinta. Aceiasi idee exprimata de H.G.Wells in Masina Timpului este o simpla opinie filosofica.

Diferenta intre opinie si stiinta este esentiala.

Mai intai, stiinta implica modele matematice. De exemplu, evolutia este o necesitate matematica la intersectia intre legile ereditatii si selectia naturala. Relatia nu este lineara ci haos. Asta nu face insa ca modelul sa fie mai putin matematic. Filosofia este dimpotriva un model sintactic-verbal.

In al doilea rand, modelul stiintific face predictii masurabile asupra comportamentului obiectului sau in trecut si viitor. Aceste predictii implica posibilitatea falsificarii. In ziua cand vom descoperii o urma umana in carbonifer sau un cal inghitit de un t-rex va avea loc mult trambitata demisie a lui Darwin (putin probabil).

In al treilea rand,  stiinta implica un proces de evaluare specializata numit peer-review. Contrar desinformarii post-modern/creationiste acest proces nu implica opiniile expertilor ci replicarea experimentului/observatiilor sau calculelor de catre alti experti. Opinia dimpotriva nu este falsificabila sau verificabila intr-un proces de peer-review.

Exista biologi care nu cred in evolutie? Nu cunosc nici un nume intre fondatorii biologiei moderne care sa nu fi acceptat evolutia ca un fapt. Exista insa un numar mic de profesori sau doctori in stiintele vietii care au opinii creationiste. Sa acceptam insa aceasta ca pe  o afirmatie categorica: exista opinii creationiste intre oameni de stiinta. Intrebarea este insa daca a fost vre-odata publicata o lucrare stiintifica creationista sau ID, adica o lucrare care sa fi fost supusa la peer-review si sa aiba un criteriu de falsificabilitate.

Raspunsul, surprinzator pentru majoritatea crestinilor, este 100% nu.  Lucrul acesta a fost deovedit in cateva procese vast mediatizate din US unde industria de miliarde de dolarai a tink-tankurilor creationiste nu a fost capabila sa produca o singura lucrare stiintifica care sa justifice predarea “controversei” in scoala. In mod simplu, nu exista o controversa cu privire la realitatea evolutiei in lumea stiintei. Si daca tink-tankurile creationiste pot platii salalrii grase la profesori mediocri renegati pentru ca acestia sa spuna ca evolutia nu a avut loc, aceasta gigantica industrie a desinformarii nu a reusit sa produca decat argumente avocatesti si you-tube videos dar nici o singura lucrare stiitifica.

Asadar, sa mergem la radacina, si radacina este post-modernismul. Este relevant faptul ca post-modernismul a inceput ca un curent in critica literara. Pe scurt, idea este ca sensul unei opere literare este dat de cititor si de “intertext” mai degraba decat de autor si textul ca atare. Idea este discutabila, dar nu ilegitima ca analiza literara. Ilegitima este insa transferarea ei la istoria stiintei. Argumentul este de bun simt. Nici un critic postmodern nu va prefera covorul zburator unui avion, chiar daca teoretic nu vede nici o deosebire intre mecanica clasica si Sheherazada.

Fundamentalismul a primit cu lacomie vampirica hiper-relativismul postmodern, ca pe un argument in favoarea dogmei. Daca totul este doar opinie, adevarul se defineste de catre autoritate. Criteriul epistemologic iese din discutie. Omul poate fi condamnat pentru ca ingaduie dovezilor si logicii sa modeleze felul in care intelege realitatea. Ca aici. Luati scena ca pe o parabola a scolii de sabat din acest trimestru.

Mitologia mecanică

Că omul nu trăiește doar cu pâine, de asta și-a dat seama mai ales Marx, ca să mă înscriu în dinamica ultimelor postări, dar că omul ar fi “programat” să gândească, să analizeze și să viseze într-o anumită permanență mentală, un fel de matriță structurală, asta sună a determinism calvinist și ideologie burgheză. Am să încep printr-o platitudine și anume că Iluminismul a constituit una din cele mai mari schimbări de macaz din istoria universală, momentul când Occidentul s-a separat de restul lumii dar și de propriile vagoane ale trecutului. Noii mecanici de locomotivă, Știința și Rațiunea, instalați în poziția de comandă, au reușit să pună bazele unui demers care a condus la geneza civilizației occidentale. Iar prima măsură a “noului” Occident a fost să ardă vechile vagoane. Filozofii noii epoci ai Luminilor, pentru a se delimita de vechea moștenire, și provocați de interogația lui Kant, Was ist Aufklärung? (Ce este Iluminismul?), interogație cu nimic mai puțin revoluționară ca și ulterioara Ce-i de făcut? a lui Cernîșevski, au condamnat la unison și fără drept de apel vechile credințe, tradiții și mituri care au însoțit călătorii marfarului medieval, sute de ani. 

Orice salt revoluționar, ontologic vorbind, este polarizant și exclusivist. Ruptura trebuie să fie evidentă, vizibilă și definitivă iar discursul maniheist și univoc. Inevitabil, și istoria trebuia împărțită în același registru de genul înainte vs. după; tot ce fusese înainte era prelogic, primitiv, mitic, tot ce urma după era, inevitabil, viceversa. Se presupunea că evoluția gândirii cunoscuse trei stadii diferite, magic, religios iar acum, la final, științific. Perspectiva succesului în sec. 19 era integrată în formula rațiune-știință-tehnologie-progres-viitor. Căruța Evului Mediu ardea în flăcările industrializării. Noua construcție, locomotiva modernă, avea să asigure deplasarea spre lumea de mâine. În mod evident, între structurile mentale și forțele materiale ale lumii vechi și ale lumii noi există o prăpastie. Cel puțin așa ne place să credem, când privim istoria de pe malul apusean. Trebuie să fie o distincție clară între cele două lumi, o dinamică ce le caracterizează, un registru specific societății tradiționale, unde mitul și religia sunt factorii dominanți, și un regim caracteristic societății contemporane unde știința și rațiunea guvernează procesul. 

Totul a început cu noua imagine a universului, modelată în secolele 17 și 18 în plin avânt iluminist. Însă, little did he know Sir Isaac Newton în Philosophiæ Naturalis Principia Mathematica, că forțele materiale aveau să înlocuiască legile spiritului, legile universului, locul lui Dumnezeu. Totul trebuia, și putea fi explicat prin fizică sau mecanică, de la traiectoria asteroizilor până la altruismul omenesc.  În cuvintele memorabile ale lui Baron d’Holbach (1770), toate greșelile oamenilor sunt greșeli față de fizică! Asta da ruptură față de vechea paradigmă a lumii. A-L înlocui pe Dumnezeu prin știință, da, este o răsturnare ideologică complexă dar, paradoxal, este și o continuare într-o altă formă a vechilor structuri. Funcția tradițională a lui Dumnezeu, aceea de a asigura continuitate, funcționalitate, unitate și coerență mecanismului universal nu trebuia abolită ci eventual, factorul responsabil poate fi concediat. Iluminismul nu și-a propus să-l nege pe Dumnezeu ci doar să-L descarce de anumite responsbilități. Că mai târziu, grație dezvoltării științei și tehnologiei dar și a falimentului metafizicii de a-L resuscita pe Dumnezeu, Nietzsche i-a constatat decesul, e cu totul altă poveste. Dar ce este destul de sigur, e că în ciuda aparentei desprinderi de lumea veche, noul sistem raționalist n-a făcut decât să materializeze și laicizeze vechile structuri ale imaginarului. Și uite așa s-a născut mitologia mecanică.

Ce este mitologia mecanică? Nu e doar o expresie plastică atribuită lui Ernst Mach (1838-1916), critic a lui Newton și precursor al lui Einstein ci și o viziune globalizantă a perspectivelor stiinței de a conferi universului o explicație mecanică. Odată identificate toate legile care guvernau universul, evoluția viitoare devenea nu doar cogniscibilă dar și predictibilă, viitorul transparent, perfecțiunea biologică, o certitudine. Nu trebuie să fi hermenut al filozofiei istoriei ca să-ți dai seama că sub noile forme, vechile arhetipuri se hlizeau. Estera are în pricipiu aceleași ambiții ca și Vasti; doar contextul e diferit iar dialectica e mai fină… Noua regină (Știința) n-avea alte ambiții decât fosta (Religia) ci doar mai sofisticat enunțate și mai elegant elaborate dar în esență sunt aceleași: unitatea și coerența lumii, integrarea omului în univers, mântuirea prin gnoză, descifrarea viitorului și depășirea istoriei. Sacrul este reconvertit iar mitul devine iar fapt. În cuvintele lui Lucian Boia, “Rațiunea n-a făcut, până la urmă decât să recupereze și să dispună după propriile sale reguli – geometrice, mecanice, carteziene, materialiste – toate fantasmele esențiale ale omenirii”. Bineînțeles, aceste fantasme se interpretează în registrul morfologic al imaginarului, după logica și structura lui.   

Da, avem de-a face cu o paradigmă nouă, fără îndoială, însă această paradigmă nu face decât să aranjeze într-o altă formă vechile arhetipuri sau aceleași tendințe ale imaginarului. Dialectica științifică a lui Marx este forma laicizată și materialistă a dialecticii lui Augustin: lupta de clasă se va concluziona apoteotic prin purificarea lumii, atenuarea contradicțiilor și transfigurarea omului în marea sinteză finală. Știința urmărește același scop ca și Religia: mântuirea omului și traversarea istoriei. Câtă vreme rămânem vrăjiți de dihotomismul Real/Imaginar și ne complacem în partizanat avem toate șansele ca o criză similară celei de la 1900 să ne lase goi ca împăratul din poveste. Ceea ce trebuie să înțelegem e că nu-i nevoie să negi structurile arhetipale ca să pui bazele unei noi paradigme; aceste structuri ne vor însoți permanent. Întrebare nu e dacă trebuie să le folosim ci cum le vom dispune în noul construct pentru ca să ne asigure nu doar continuitatea dar și coerența. Omul poate trăi și fără pâine dar fără imaginar sau în afara lui, el încetează să existe. Cu alte cuvinte, indiferent de structura de deasupra, șinele rămân în principiu aceleași pentru că și Solomon și Heraclit au dreptate: nu e nimic nou sub soare însă totul curge, nimic nu rămâne neschimbat. 

2013

Va mai amintiti faimosul non sequitur al lui Ellie in Jurassic Park?

  1. Dumnezeu a creat dinozaurii

  2. Dumnezeu a omorat dinozaurii

  3. Dumnezeu a creat omul

  4. Omul l-a omorat pe Dumnezeu

  5. Omul a inviat dinozaurii

  6. Femeia mosteneste pamantul

Secolul XIX a mers pana la punctul 4. Metafizica scolastica a fost abolita de revolutia stiintifica. Argumentul din design al lui William Paley, forma moderna a teologiei naturale, a fost abolit de ucenicul sau cel mai bun, Charles Darwin. Un strigat de triumf strabate Europa. Incredibil, omul a castigat razboiul impotriva lui Dumnezeu. Omul mosteneste pamantul.

Expresia cea mai radicala a acestui triumf este cartea lui Max Stirner Der Einzige und sein Eigentum, tradus in engleza, The Ego and His Own. Eul si domeniul sau ar fi o buna traducere a titlului cartii lui Stirner din engleza. In realitate Der Einzige insemneaza insa cel unic si sugereaza idea ca eul este unicul Dumnezeu. Eul este singura realitate ireductibila – sustine Stirner. Dumnezeu, binele, umanitatea, patria, societatea, sunt doar fantome ale realitatii. Alienarea omului consta in faptul ca eul a proiectat propria substanta asupra fanteziilor sale. Descoperirea eului este cea mai mare descoperire a tuturor timpurilor.

Decoperirea cui? Cinicul din mine simte nevoia sa faca o pauza pentru ras isteric. Problema cu eul este aceia ca este el insusi o colectie de fantezii. Aceasta este adevarata mare descoperire care incepe chiar in timpul lui Stirner. Primii iconoclasti sunt colegii sai de cafenea tineri-hegelieni, Marx & Engels. Capitolul 3 din Ideologia Germana – produsa probabil in acelasi an (1846) cu Der Einzige – se numeste sugestiv Sfantul Max. Marx vs. Max sustine ca acel ego ireductibil al lui Stirner este el insusi o fantezie. “Dacă Sfântul Max s-ar fi uitat un pic mai atent la… Dumnezeu, omenirea, adevărul, el s-ar fi ajuns la concluzia opusă: că egoismul bazat pe modul egoist de acțiune al acestor persoane trebuie să fie la fel de imaginar”. Marx Jacques Lacan, despre care Alexa ne-a spus mai multe, recunoaste importanta pentru psihanaliza a desoperirii lui Marx.

O sa-i las lui Alexa problema psihanalizei. Singura instanta cand ma simt ispitit sa flirtez cu Freud este atunci cand citesc opiniile colectionarului (stadiul anal). In ordinea subiectului, voi trece la ucenicul autoidentificat al lui Marx si Lacan, – controversatul Slavoj Žižek – care ne arata felul in care o confuzie psihologica/ideologica intre ego si fanteziile sale devine pe neobservate baza unui nou totalitarianism si – in ultima instanta – un atac impotriva umanitatii.

A fi tu insuti – dictonul indragit de Stirner si Nietzsche – a devenit sinonim cu a-ti traii propriile fantezii. Este punctul in care femeia mosteneste pamantul. Nu ma intelegeti gresit. Sunt intrutotul de acord cu premisele feminismului, dar ma irita feministele idioate care spun ca suaditele poarta burca din cauza ca “musulmanii nu obiectiveaza femeia ca in Occident” si ca cineva care se simte o femeie inchisa intr-un trup de barbat trebuie privit(a) ca detinut politic. Nu am probleme nici cu homosexualii. E treaba lor ce fac, desi ma simt frustrat de confiscarea cuvantului “gay”. (Ultima oara cand am cerut cartea Gay Science am fost indrumat la gender studies). Problema mea este cu cei care spun ca orice piedica in calea liberei exprimari a fanteziilor sexuale este o forma de opresiune politica. Nu pentru ca sunt puritan, ci pentru ca accept teza lui Marx, ca la baza oricarei tiranii se afla fetisizarea relatiilor si fantasme ideologice. Ceea ce se vede la orizont este un Brave New World, in care fetisismul consumului si libera experimare a fanteziilor hedoniste sunt insotite de suprimarea drepturilor omului real.

Dar cine ne va arata acest om real? Marx arata la relatiile de munca si a pus bazele tiraniei fondate pe fantezia omului nou. Altii au spus ca substanta reala a omului este rasa sau natiunea. Alte fantezii, alte ideologii. Rspunsul ni-l ofera chiar pasajul citat din Ideologia. Daca Dumnezeu si Adevarul sunt iluzii, eul nu poate fi altceva decat tot o suma de iluzii. Este de fapt argumentul ontologic al lui Descartes. “Cogito ergo sum” este valid numai daca exista Dumnezeu. Va las sa descoperiti singuri argumentele in Mediatatii.

Titanismul filosofic al secolului XIX sustinea ca omul mosteneste pamantul pentru ca au proiectase asupra omului ontologia atribuita traditional lui Dumnezeu. Erasmus sau Descartes recunoasteau aceste atribute ontologica ca transferate de Dumnezeu in actul creatiei. Luther si Calvin negau aceste atribute la om; la fel si contrareformatorii. Este motivul pentru care crestinii conservatori urasc modernitatea.

Secolul XIX a inaugurat idea ca omul este singurul Dumnezeu. Dar omul-dumnezeu nu rezista la testul realitatii. Rezultatul acestei noi descoperiri a fost anticipat de Nietzsche. Ea genereaza ultima fantezie, fantezia nihilista. Chipul ei cel mai familiar este acela al unui tanar timid care joaca uebrmench descarcand cateva sectoare in colegii de scoala.

Aceasta face ca o noua conversatie publica despre Dumnezeu sa fie inevitabila in viitor. Lucrul de care ma teme este o solutie mistica, in genul Karamazov, care va fi un check in alb pentru marele inchizitor, sau crestinismul conservator american care este “dusman al tuturor oamenilor”. Islamul va fi probabil o antiteza. O alianta intre umanismul crestin istoric si stiintele moderne ale vietii ar putea oferii o opozitie sanatoasa impotriva acestor forte sinistre. Opinia mea pentru 2013.