Pilat

Libertate reala sau imaginara?

In occident, suntem obisnuiti cu idea de a fii ”unici”, ”independenti”, ”liberi”. Intra-devar, traim in tari democratice, in care avem infinite posibilitati de alegere in orice domeniu al vietii. Ne place sa ne gandim ca ”facem ce vrem, cum vrem si cand vrem”. Totusi, probabil ca multi dintre noi stim ca lucrurile nu sunt atat de simple.

Dintr-un punct de vedere psihosocial, realitatea noastra nu este definita doar social, noi fiind niste automate fara agentie dar nici doar psihologic, fiind determinati doar cognitiv-individual.

Toata realitatea noastra se formeaza intr-un anume context socio-cultural istoric in care devenim umani ca si consecinta a interactiunii sociale inca din momentul in care ne nastem. Un proces important in formarea noastra il joaca normalizarea. Acest proces consta in crearea normelor explicite si implicite care ne reglementeaza comportamentul, gandurile, perceptia sau dorintele intr-o situatie definita. Traditiile, regulile, obiceiurile, moda sunt cateva exemple care ne arata care este ”comportamentul corect” intr-o anumita situatie.

Am putea lua ca exemplu, normalizarea regulilor in ce priveste bijuteriile din biserica adventista (cel putin in Romania). Asa cum spunea si Edi intr-o emisiune, femeile ”au voie” sa poarte tot felul de brose, agrafe, care mai de care coafura (si in ziua de azi chiar si machiaj sau par vopsit) dar cerceii, bratarile, colierele ”sunt pacat”. Un alt exemplu ar fii ”libertatea” musulmanei care ”decide” sa-si acopere parul.

Din perspectiva interactionismului simbolic, inspirat de George Herbert Mead, intelegem ca identitatea nu exista inaintea interactiunii sociale ci se formeaza in timpul acesteia. Ceilalti ne sunt oglinda, ne arata ”cum suntem” si in functie de asta ne formam o imagine de sine pe care o modificam si ajustam mai rational tot in functie de eul creat in interactiunea cu ceilalti. Selful este multiplu pentru ca se schimba in functie de interactiune si context. Emergent pentru ca nu exista inainte de relatiile sociale. Reciproc pentru ca in timpul interactiunii sociale ne formam reciproc. Negociat pentru ca, chiar daca ceilalti sunt oglinda noastra, nu ne conformam total cu imaginea de sine creata de ceilalti. Identitatea noastra este atat cauza cat si rezultatul interactiunii sociale.

Concentrandu-ne pe tema influentei, obedientei sau conformitatii, experimente din secolul XX cum ar fii cel al lui Zimbardo, Milgram sau Asch ne arata ca nu suntem chiar atat de liberi ci ne arata dependenta noastra de grup, context, norme sociale, roluri sociale, relatii de putere, etc.

Incepand cu experimentul lui Asch, acesta ne demostreaza ca perceptia noastra nu este doar un proces biologic sau cognitiv prin care percepem obiectiv proprietatile unui obiect. De exemplu, masa este un obiect pe care mancam pentru ca asa am invatat; putea sa fie altceva. Perceptia noastra este determinata social. Noi percepem ceea ce invatam din interactiunea sociala sa percepem. Nu putem percepe ceva pentru care nu suntem pregatiti. Un alt element important este presiunea de grup. Experimentul a constat in a arata unui grup (toti in afara de o persoana faceau parte din echipa lui Asch) 4 linii dintre care 2 erau egale. Participantii trebuiau sa spuna care dintre ele erau egale. Bineinteles ca echipa lui Asch arata catre linia gresita. Rezultatul a fost nu numai ca 81% dintre subiectii experimentali s-au conformat grupului la un moment dat dar 100% dintre acestia au trecut printr-o puternica tensiune de-a lungul situatiei. Concluzia lui Feliu i Samuel-Lajeunesse este ca rezultatul se poate intelege dintr-un punct de vedere cultural-istoric care ne duce la nasterea modernitatii: individul si stiinta. Prin urmare, conflictul are loc intre norma de a nu fii diferiti in public si intre cea care ii ofera valoare obiectivitatii.

Stanley Milgram, a incercat sa inteleaga, cum a fost posibil ca genocidul nazist sa fie executat cu atata succes. A adunat intre 1961 si 1962 peste 1000 de participanti care stiau ca vor participa intr-un experiment despre memorie si invatare. Filmul Experimenter din 2015 reda foarte bine ce s-a intamplat. Desi dupa primul experiment Milgram a mai creat 18 variante, ma voi concentra pe primele 2. Participantul trebuia sa ii administreze celuilalt participant (care facea parte din echipa lui Milgram) un soc electric (de la 15V la 450V) atunci cand acesta raspundea gresit la o serie de intrebari pe care trebuia sa le memoreze la inceputul experimentului. ”Experimentatorul” si rolul acestuia de autoritate stiintifica, este un factor cheie in a intelege contextul. In prima varianta, in care ”elevul” nu se auzea, 100% dintre participanti au mers pana la capat administrandui pana la 450V. In a doua varianta ”elevul” se plangea de la 75V in sus ajungand sa urle, sa spuna ca vrea sa renunte si pana la urma sa nu se mai auda nimic. Rezultatul este ca 62,5% au ajuns pana la capat. Concluziile sunt multe dar din perspectiva unei psihologii sociale sociologice cum ar fii cea constructionista se intelege ca individ si sistem sau grup si societate sunt acelasi lucru. Feliu i Samuel-Lajeunesse afirma ca demonstratia nu este pierderea autonomiei individului ci ca acesta nu a avut-o niciodata. Individul ca si autonom este definit de structurile de obedienta in care relatiile de putere sunt camuflate. Individul autonom este produsul situatiei si nu antecedentul acesteia. 

Ma gandesc la un exemplu. ”Libertatea in Hristos” predicata in biserici adventiste si nu numai, care camufleaza relatiile de putere in timp ce acestea definesc semnificatia libertatii pentru credinciosi.

The Stanford Prison Experiment, care are cateva variante cinematografice, ultima fiind din 2015, ne arata care este puterea situatiei. Rolurile pe care le adoptam in circumstante diferite sau pe care societatea le hotaraste pentru noi, ne fac sa fim ceea ce suntem. Rezultatul experimentului ne poate soca daca credem ca actiunile noastre sunt consecinta unei vointe proprii, libere in afara oricarei interactiuni sociale. Dupa Feliu i Samuel-Lajeunesse, concluzia experimentului nu este o dezindividualizare asa cum credea Zimbardo ci o modificare in norme de comportament.

Desi experimentele lui Milgram, Zimbardo sau Asch pot duce cu gandul la determinism, vestea pozitiva dupa Feliu i Samuel-Lajeunesse, este ca pana la urma suntem noi, persoanele, cele care dam semnificatie diferitelor situatii care sunt prin urmare transformabile si negociabile.

In concluzie, cred ca dintr-un punct de vedere crestin am putea intelege ca intruparea lui Isus a fost obligatorie si ca asta nu a depins de vreun ”pacat originar”. Fara interactiune sociala nu putem interioriza noi modele de viata, noi realitati. In ce priveste libertatea, Isus spunea ca adevarul ne va face liberi.

La sfarsitul filmului, Milgram ne da un sfat. Un pas inspre libertate ar putea fii constientizarea. Ceea ce inseamna ca ratiunea joaca un rol fundamental.

Ce arata social media despre listele lui Florin Laiu

A devenit un truism sa spui ca Facebook este un laborator de psihologie sociala. Daca am quantifica si clasifica fiecare like, share, si comment la diferite imputuri media, si am aseza aceste date intr-o functie cu grafic, sunt sigur ca am putea prezice pe baza ei in care dintre listele lui Florin Laiu se afla cineva

Pana atunci voi apela la observatia directa.

Prima observatie este cu privire la adventistii “adevarati”, care nu se afla pe nici una din liste. Istoria lor in social media arata ca acestia au ales sa fie informati doar prin canalele oficiale ale bisericii. Toata viata lor graviteaza in jurul bisericii. Ambitiile sociale sunt satisfacute si celebrate pe Facebook atunci cand copii performeaza la ora muzicala. Distractiile si vacantele sunt kosher. Eroii lor sunt selectati din galeria “adventist hall of fame” (Ben Carson vine in minte).  Pe scurt, adventistii “adevarati” sunt “cuminti”.

Dar si cumintenia isi are ispitele ei. “Stiinta pe nedrept numita astfel” si indoiala filosofica nu fac parte din ele. Cei cuminti sunt insa ispititi sa asculte la cei de pe lista fundamentalist-conservatoare si cea evanghelica, atunci cand nu sunt avertizati de mai marii lor. Deasemenea, ei par sa fie cei mai interesati de pseudo-medicina naturista si scamuri financiar-misionare perpetuate in media. Intr-un cuvant, ei sunt baza pe care se ridica altii.

Sa trecem la liste.

Lista fundamentalistilor apocaliptici. Acestia se impart in general in doua clase opuse ca temperament si preferinte culturale.

O clasa este asemenea acelor americani pe care Alex de Tocqueville i-a numit cartezieni fara cultura filosofica. Ei refuza argumentul din autoritate si se indoiesc de tot ce nu trece prin filtrul propriei judecati. Problema lor este o lipsa de educatie solida in stiinta, istorie, si logica.

De regula, astfel de oameni sunt atrasi de consistenta logica a istoricismului profetic si de rationalitatea adventismului, dar nu-i vad gaurile. Au o preferinta pentru literatura creationista. Viziteaza siteuri cu teorii conspirative si manifesta o inclinatie spre anarhism politic.

Totusi, viata si preferintele lor nu-i recomanda ca adventisti “adevarati”. Multora le plac sporturile competitive, uneori chiar cele extreme. Filmele, cartile si muzica lor preferata nu sunt kosher, desi uneori rumega dar nu au copita despicata. Datorita curiozitatii “nesfintite” si a independentei personale, au sanse sa ajunga pe lista “liberalilor”.

Celalata clasa de fundamentalisti sunt cei cu temperament ascetic-masochist. Acestia “mananca numai verdeturi” la propriu si la figurat. Printre preferintele lor se numara obligatoriu Joe Crews, siteuri de medicina alternativa, E.G White, si, fireste, monitorizarea papei. Idea lor de divertisment cultural este seminarii de Apocalispa cu mutimedia. Postul TV preferat este 3ABN dar se uita si la Speranta TV.

Lista evanghelicilor. Ei sunt inecati intelectual in imensa subcultura evanghelica americana. Aceasta le dicteaza filmele, cartile, muzica, filosofia, si ideile politice. Cu privire la cele din urma, ei duc  razboaiele culturale pe Facebook.  Lumea lor politica se imparte intre crestini si dusmanii lor, care „conspira sa propage” ateismul, homosexualitatea si evolutionsimul. Participarea in razboiul cutural le satisface nevoia de importanta. Conspirationismul evanghelic este de obicei imbracat in limbajul apocalipticii traditionale a marii lupte. Intoxicarea cu sentimentalism religios si clisee ieftine imprumutate de peste oacean ii face imuni la ispita cunoasterii si gandirii analitice. Frecventeaza cu lacomie programe evanghelice de orice nuanta.

Lista liberalilor. Acestia sunt adeptii informati ai dictonului cartezian. Numitorul lor comun este interesul pentru stiinte si lumea ideilor. Multora le plac filmele si muzica care experimeteaza cu mijloace artistice noi.  In teologie, au interes pentru critica cultural-istorica si prefera in general teologi din bisericile istorice celor evanghelici. Sunt adeptii drepturilor homosexualilor si a educatiei seculare. De obicei nu dau like la emisiuni religioase pentru ca le considera de prost gust. Le place Dawkins si noul ateism, chiar daca nu sunt atei.

Aceste obsevatii simple dovedesc ca tipul de adventism pe care il imbratiseaza cineva poate fi prezis pe baza informatiei si modelelor culturale la care se auto-expune. Daca cuvantul “adevarat” are aici o relevanta, aceasta tine mai degraba de credinciosia fata de fapte si gandirea logica.

Sunteti dumnezei

Lista neagra a lui Florin Laiu este scrisa cu creionul rosu

Intr-un articol publicat recent sub titlul Metoda isterico-critică, Florin Laiu incearca sa exorcizeze in afara adventismului autentic/adevarat [sic] o lista de saituri “care promovează un adventism discutabil, cu informații false despre istorie și contemporaneitate”. Problema cu o astfel de lista neagra a adventismului este absenta paginii albe. Mai precis, relatia intre adventismul corporat, asa cum este reprezentat de institutiile si serviciile media pe care le opereaza, (adventismul adevarat/autentic), si adventismul discutabil  denuntat de FL, nu este in alb/negru, ci mai degraba in diferite nuante de gri.

Lucrul acesta a fost sesizat foarte corect de Gili Antea atunci cand a intrebat daca Amazing Facts isi are locul pe lista. Altcineva intreaba de ce lipseste Edi Constantinescu. Nu pot obiecta, avand in vedere afirmatii pe care le-am facut (printre altele) la seminarul din Loma Linda acum 15 ani. Inteleg insa ca intre timp am trecut pe alta lista.

Spune Florin: “Unii dintre aceștia sunt foarte preocupați ca agenți antipapiști.Când papa face vreo vizită undeva, ei deja pregătesc terenul”. Sa inteleg ca multimea de pastori “ in randuiala” care au postat mesaje alarmiste pe Facebook atunci cand Francis I a adresat un mesaj banal catre o banala intalnire penticostala din Texas, sau cand a vizitat US, si mai tarziu Africa, fac parte din aceasta clasa? Sau poate ca vorbitoarea care declarat in fata bisericii globale la ultima sesiune GC ca vizita lui Francis I in US va fi ocazia cand prima fiara va vorbi cu a doua fiara, si se vor intelege cu privire la decretul duminical, nu reprezinta adventismul institutional? Nu ne-a cerut Ted Wilson sa sponsorizam afacerea Marea Lupta ca sa incheiem lucrarea in generatia noastra?   

Cu mai mulţi ani în urmă, apăruse o scrisoare, venită din America (unde sunt mulţi asemenea colportori de spaime, educați la vreo școală ca ne-lumea). Acolo se spunea că papa îşi face o reşedinţă în America, o clădire cu multe spaţii subterane, şi că prin zonă s-ar fi descărcat din avion oarecare ghilotine. Ca să execute pe adventişti, bineînțeles.

Da, imi amintesc de scrisoarea cu pricina. A fost prezentata la noi, printre altii, de directorul pentru  misiune al Uniunii de Conferinte AZS, si de presedintele Conferintei Bucuresti. Sunt conducatorii BAZS Colportori de spaime, educați la vreo școală ca ne-lumea?

Mai departe: „Dar toată povestea este o citire fanatică şi speriată a unui pasaj din Marea Luptă”. Hai sa citim pasajul respectiv fara fanatism si sperietura:

Cuvântul lui Dumnezeu a avertizat cu privire la primejdia care se apropie; dacă nu se ia seama la el, atunci lumea protestantă va vedea care sunt în realitate scopurile Romei, numai atunci când va fi prea târziu pentru a scăpa din cursă. Ea creşte pe nesimţite în putere. Învăţăturile ei îşi exercită influenţa în sălile legiuitoare, în biserici şi în inimile oamenilor. Ea îşi înalţă construcţii masive şi semeţe în ale căror ascunzişuri tainice se vor repeta persecuţiile de odinioară. Pe ascuns şi nebănuit, ea îşi întăreşte forţele pentru a-şi îndeplini scopurile atunci când va veni timpul să lovească.

Aceia despre care Florin spune (pe buna dreptate) ca au imaginaţia bolnavă, iar isteria lor se suprapune pe o uriaşă lipsă de cultură și de echilibru se pare ca iau pasajul respectiv asa cum este scris, in timp ce mintile echilibrate prefera liberalismul teologic intr-o forma sau alta. Ceea ce lipseste in articolul sau este analiza relatiei intre metanaratiunea Marea Lupta si diversele naratiuni adventiste pe care le genereaza.

Diferitele forme de adventism discutabil denuntate de Florin sunt variabile aleatorii ale aceleasi functii ca si variabila adevarata/autentica. Adventismul mainstream este doar zona de probabilitate maxima a distributiei stochastice. Plecand de la imputul numit Marea Lupta, cineva ar putea calcula densitatea outputurilot extreme  in anumite perioade de timp, (ex. in timpul vizitei papei in US), sau in anumite zone adventiste (ex. imigratia romana neasimilata). Ceea ce nu poate fi prevazut este cine, unde, cand, si in ce forma, va vesti un nou Adevar Prezent.

Adventismul mainstream nu  poseda un criteriu legitim pe baza caruia sa poata exclude outputurile nedorite ale propriei metanaratiuni. Singurul instrument la indemana este creionul rosu. O anumita zona din grafic este incercuita arbitrar si declarata exterioara adventismului. Acele variabile teologice aflate in interiorul cercului rosu sunt condamnate apoi pe baza dualismului artificial adventism adevarat/adventism fals.

Reformismul ofera aici precedentul clasic. Adventismul Reformist este o variabila a adventismului – la fel cum Shia este o variabila a Islamului sau Calvinismul este o variabila a Reformatiunii. Nu poti aseza cele doua intr-o relatie duala. Insa odata Reformismul exorcizat, apare dualismul artificial in contextul caruia cineva putea fi denuntat pentru idei reformiste. Aspectul ironic este acela ca multe din aceste idei denuntate ca exterioare adventismului apartin chiar de esenta lui.

Prin anii ‘50, Robert Brinsmead a dus eschatologia Marii Lupte la ultima concluzie si a facut-o cu o rigoare logica fara precedent in istoria denominatiunii. Dupa cateva infrangeri umilitoare in dezbatere publica, administratia a hotarat sa foloseasca creionul rosu. Ideile lui Brinsmead au fost incercuite si excluse din zona dezbaterii legitime prin apelul la autoritate. De acum inainte, biserica nu mai avea nevoie sa dezbata idei similare, ci doar sa denunte caracterul lor brinsmeadist (cazul Gili Carstea).

Cel care l-a facut pe Brinsmead sa capituleze a fost Desmond Ford. Apoi a venit si randul lui. Wilson Intaiul a scos creionul rosu din buzunar si a incercuit ideile care de acum inainte se vor numi fordiste.  Avantajul cercului rosu este acela ca ceea ce nu se poate demonstra cu argumente teologice se defineste prin opozitie fata de zona exclusa.

Conform aceleiasi logici, Florin a fost acuzat consecutiv de crypto-reformism, brinsmeadism si fordism. De trei ori in opozitie cu credinta data sfintilor pentru todeaununa. Cum suna sfatul lui Pavel? “Dupa intaia si a doua mustrare, departeaza-te de cel ce aduce dezbinari”. . . Glumesc. Adevarul este ca, in tot acest timp, Florin a cautat dupa adevar cu seriozitate si competenta. A fi radical inseamna sa sapi la radacina si Florin a sapat adanc. Tocmai de aceea ma surprinde folosirea creionului rosu.

Ford a castigat  dezbaterea cu Brinsmead intorcandu-l la Luther si Calvin. Dar ajuns inapoi la Reformatiune, Brinsmead a ramas adventist, adica orientat spre viitor, si un radical al oricarui adevar prezent. A inteles greseala reformatorilor atunci cand au respins umanismul lui Erasmus si rationalismul lui Descartes.

Nu poti curata adventismul de elemente cultice fara sa adresezi cultismul care il defineste. Spune Florin: “Adventismul autentic este conservator-progresist, nu simplu conservator sau ultra-conservator. fundamentalist”. Folosind termenii conservator si progresist recunoastem caracterul istoric al adventismului.  Adventismul fundamentalist este la fel de autentic ca cel progresist, insa raspunde la alte inputuri ale istoriei, ca antimodernismul american in secolul XX. Dar adventismul progresist nu este progresist in mod autentic, la fel cum progresismul in sens postmodern este regresiv in sensul modern al cuvantului.

Progresismul despre care vorbeste Florin este mostenirea iluminista in adventism. Din pacate, aceasta mostenire a ramas inghetata in secolele XVIII-XIX. Mostenirea iluminista se vede in hermeneutica inductiva a lui William Miller, in empirismul baconian al creationismului, in preocuparea pentru igiena publica si temperanta, si in preocuparea pentru libertate religioasa si justitie sociala a pionerilor. Din nefericire, tocmai aceste aspecte progresiste inghetate in secolul luminilor arata cel mai clar caracterul anacronistic al adventismului contemporan. 

Lucrul de care are nevoie adventismul este o infuzie proapspata de rationalism si gandire stiintifica care sa ofere un criteriu solid de dezbatere intre diferitele variabile teologice. Avem nevoie sa intelegem adventismul in contextul fortelor social-istorice care au determinat nasterea lui si i-au modelat primii ani. Ce a facut ca ceva sa fie numit adevar prezent acum 170 de ani? Mai exista ceva prezent,  adica contemporan, in adventism? Remediul impotriva metodei isterico-critica este metoda istorico-critica. Fara acesta, Florin nu are alt argument decat apelul la autoritatea administrativa.

 

Ce pot invata romanii de la procesul din Dover

Cazul Bodnariu: un atotputernic Dumnezeu neputincios

Ca unul care trec personal, de 8 ani și jumătate, printr-o tragedie aproape identică cu a soților Bodnariu, cunosc foarte bine durerea indescriptibilă a acestor părinți care au avut până nu de mult 5 copii, dar care acum nu mai au … niciunul, toți fiind „confiscați” de mai bine de o lună de statul norvegian, mai concret de Protecția Copilului din această țară ( Barnevernet ). Sunt zile în care nu mai ai chef să mai trăiești, și ai urla de durere. O durere care nu poate fi descrisă de niciun cuvânt. Și nu poate fi înțeleasă de nimeni care nu a trecut pe aici. A priva un părinte de copilul său ( sau invers ), în afară de faptul că respectivul părinte este un alcoolic violent sau vreun pedofil periculos, este în opinia mea o crimă abjectă. Sufletul părintelui sau al copilului maltratat astfel nu va mai fi niciodată la fel. Așa că emoțional vorbind sunt alături de familia de penticostali români din Norvegia. Da, și ateii sau agnosticii pot să empatizeze cu cineva aflat în suferință…

Citește mai mult din acest articol