Apocalipsa dupa Billy Graham

A murit Billy Graham.

Este un eveniment reverberat in camere de ecou si decorat cu platitudini  asa cum te astepti cu privire la cineva care a colectat in viata lui mai multe decoratii decat un general sovietic.

Cine a fost Billy Graham? Epitetul cel mai des intalnit este acela de “profet la Casa Alba”. Este ceea ce Isus a numit “un om imbracat in haine moi”. Profetii locuiesc in inchisorile imparatilor, nu in casele lor. Alt epitet este acela de apostol. Imaginea care vine in minte este cea a unui Saul din Tars strabatand Imperiul in triere militare romane. (Uneori, o entitate invizibila, omniprezenta si omnistienta, daruieste avioane misionarilor americani in America de Sud. Entitatea se desemneaza cu trei litere si acestea nu sunt GOD). Alt epitet media este “papa protestant”. De data asta termenul e bine ales. Huston, we have a problem.

America a fost conceputa ca “o tara fara rege si fara papa”. Cand a ajuns America sa aiba papa? Intrebarea corecta este: cand a ajuns sa aiba rege?

Nu este un accident faptul ca pontificatul lui Billy Graham  a atins apogeul sub presidentia regala a lui Nixon. Un bun papa, Billy Graham a chemat Casa Alba la cruciada. Nu ma refer la cruciade evanghelistice. Ma refer la razboiul sfant, o notiune pe care Luther, dealtfel suporterul unui razboi pan-european pentru izgonirea otomanilor din Balcani, a condamnat-o ca anti-crestina. Exista razboaie drepte – spune Luther – dar cruciadele sunt metoda lui Antichrist.

Pentru Graham, Antichristul este comunismul si, bineinteles, coloana a cincea a comunismului in America, evreii. Mai exact, comunismul este coloana a cincea evreilor, care sunt “stapaniti de Satana”  pentru ca “asa spune Biblia”, – incearca el  sa il convinga pe Nixon intr-o conversatie confidentiala care a fost picurata cu exceptia ultimelor douazeci de minute, redactate din motive lesne de inteles.

Documentele personale ale lui Graham sunt sigilate, insa ce cunoastem este suficient ca sa ne dam seama ce se ascunde in umbra.

Atunci cand Nixon/Kissinger a bombardat cu napalm populatia civila din Vietnam, a aruncat asupra Laosului, (o tara neutra), mai multe bombe decat au fost aruncate in Europa in WW II, a bombardat populatia civila si infrastructura din Cambodgia (alta tara neutra) pana la haosul din care s-a ridicat Pol Pot, a incurajat genocidul islamic al crestinilor din East Timor (o pierdere colaterala in exterminarea comunistilor), te asteptai ca profetul de la Casa Alba sa isi ridice vocea impotriva crimelor de razboi. Dimpotriva, Billy Graham a spus ca a fost prea putin. America ar trebuii sa foloseasca bomba H ca sa expedieze paganii cu ochi migdalati in focul cel vesnic pregatit Diavolului si ingerilor sai rosii. Pana si Kissinger – da, pana si Kissinger, – a fost speriat de propunerea profetului.

Nu ca nu ar exista si oameni vredinci de admiratia omului lui Dumnezeu intre dictatorii comunisti. De exemplu Kim Il-Sung, prietenul personal al lui Billy Graham, pe care predicatorul l-a admirat ca pe un mare conducator. Inclin sa cred ca mega-evanghelistul, la fel ca Ceausescu, a fost impresionat de ritualul sincronizat al zecilor de mii. Este punctul in care dictatura comunista se  intalneste cu evanghelismul de stadion. Nu degeaba Pyongyang a fost supranumit Iersualimul din Rasarit. Christopher Hitchens sustine ca este chiar un model al Ierusalimului Ceresc. Daca este asa, Kim-Il Sung si Billy Graham cohabiteaza acum o cetate pe gustul lor, iar Hitchens se bucura sa fie in companii mai interesante.

Abolirea eternului feminin

O fantoma bantuie America: fantoma eternului feminin. Oprah si Zukerberg, activisti trans si politicieni, Me Too si avocati rechini, s-au unit sa o exorcizeze.

Biblia ne spune ca Dumnezeu a facut femeia dintr-o coasta a barbatului. Nietzsche crede ca, dimpotriva: “Barbatul a facut femeia dintr-o coasta a lui  Dumnezeu – adica a Idealului sau”. Ion Barbu repeta ideea in alte cuvinte: “… din coasta barbateasca al Evei trunchi de fum”.

Etern femininul este o fantezie a barbatului. Adica este un construct sexist. A devenit incorect politic. Trebuie abolit.

Iin Specters of Marx, Jacques Derrida combina cuvintele haunting – a bantuii – si ontologie, intr-un singur termen: hauntologie. Derrida pleaca de la prima propozitie din Manifestul lui Marx: “O fantoma bantuie prin Europa”. Hauntologia se refera la „figura fantomei ca ceva care nu este nici prezent nici absent, nici mort nici viu” care exprima nostalgia trecutului mort si a “viitorurilor pierdute”.

Metafora centrala a lui Derrida este fantoma din Hamlet, care se intoarce din mormant sa denunta prezentul: “time is out of joints”. Francezul atinge un nerv atunci cand aplica metafora la obsesia cu Marx intr-o epoca cand Comunismul este doar o fantoma venita din trecutul mort sau, mai ales, nostalgia unui viitor devenit imposibil.

Etern femininul a devenit ultimul exemplu de hauntologie in America. Adica de viitor pierdut.

Pentru Goethe, etern femininul este sublimarea instinctului faustic: „Etern-femininul / Ne trage în sus”. Pentru noi, care am denuntat pactul faustic ca pe o ratacire a Apusului, Gretchen merge in iad inaintea lui Faust.

Nietzsche defineste Nihilismul ca fiind momentul in care Europa devine constienta de faptul ca nu exista un lucru in sine transcendental, o realitate metafizica, care sa reprezinte suportul ontologic al idealurilor ei. Nu mai exista acel dincolo care da valoare la aici si acum. Insa Europa este inca crestina in secret si crede ca daca nu exista un dincolo care sa o justifice, viata trebuie condamnata.

Insa, spune Nietzsche, idealurile noastre nu au coborat din cer. Sunt expresia vointei de putere, a acelei vitalitati care creaza ceva din nimic. In spatele atitudinii pe care o putem numii astazi “postmoderna” de devaluare a lumii el vede ura ascetic-religioasa impotriva exuberantei naturale a vietii.

Daca l-am citit bine pe Nietzsche, inteleg ca in spatele corectitudinii politice se ascunde adevarul inconfortabil ca omul a pierdut energia vitala si puterea de creatie.

Fantomele se intorc in mormant. The rest is silence.

Generația mileniului III

Vor fi ca îngerii

De ce s-a întors România la Dumnezeu

Minoritatea asediata a conservatorilor moderni

Un studiu publicat recent in Bioscience contesta prejudecata comuna ca identitatea politica/religioasa conservatoare reprezinta principalul factor de predictie cu privire la acceptarea sau respingerea evolutiei.

Deena Weisberg sustine ca aceasta prejudecata se datoreste caracterului trunchiat al intrebarilor puse de sondajele de opinie. Principalul factor de predictie, spune Weisenberg, este de natura cognitiva. Crestinii conservatori sau liberali, care inteleg cum functioneaza stiinta, accepta evolutia ca pe un fapt. Acelasi lucru se poate spune despre membrii educati stiintific ai partidelor conservatoare. Insa acestia sunt de obicei sub radarul sondajelor, concentrate aproape exclusiv asupra identitatii politce sau religioase.

Studiul echipei lui Weisenberg confirma intuitiile personale ale unora dintre noi. Crestinii educati tin stiinta si teologia separate una de alta si fac de obicei distinctie intre teologia personala si dogma bisericii.

Un alt aspect important este acela ca cineva poate accepta evolutia, inclusiv antropogeneza, fara sa fie un materialist plat. Filozofia moderna s-a dezvoltat din distinctia kantiana intre lucrul in sine si felul cum suntem afectati de lume. Suntem in postura copilului nascut orb si surd care trebuie sa reconstruiasca lumea in mintea lui pe baza unei experiente in pestera. Teologia isi are sfera legitima de existenta in aceasta filozofie.

Weisenberg ignora aici un aspect politic important. Segmentul superior cognitiv religios/conservator este supus unei presiuni din doua parti. Majoritatea conformista a bisericii vede in ei coloana a cincea a conspiratiei ateist-liberale. De partea liberala, o gloata zgomotoasa va aseza etichete ca “double-talk” sau “double-think” asupra interogatiilor nascute din experienta unei existente fragmentate.

Intrebarea care se ridica aici este daca biserica ar trebuii sa isi educe membrii sa inteleaga nu numai legitimitatea stiintei evolutionare dar si propria teologie in contextul istoriei gandirii. Am colegi care imi spun ca vad lucrurile la fel ca mine insa se tem sa recunoasca public ca sa nu fie “pricina de poticnire”. Imi vine in minte un preot din secolul XVII care stie ca Galileo are dreptate dar se teme de Inchizitie. Intre timp, Inchizitia a fost re-inventata si bisericile s-au transformat in enclave medievale.

O alta intrebare este daca nu cumva conservatorismul religios ar trebuii sa se transforme dintr-o fortareata anti-moderna intr-o fortareata a modernitatii asediate. Unii dintre noi au trait deja aceasta metamorfoza. Insa, din nefericire, ceea ce vedem este insusirea deconstructiei postmoderne a realitatii obiective ca apologie a dogmei. Relativismul moral este invocat in favoarea caracterului absolut al unor precepte anacronice. Scepticismul filozofic vine in apararea declaratiilor autoritare ale clerului. Suntem atacati din doua parti.

Daca avem ceva de invatat din istoria militara a lumii, lectia este ca in asemenea situatie singura aparare este atacul. Si ce poate fi, in acelasi timp, mai modern si mai conservator decat Blitzkrieg?

Cu Cristian Pridie despre iepuri din Cambrian