Provocarea matematica a lui Darwin – II

Asadar, avem o populatie de veverite formata din mai multe specii sau sub-specii, care s-au diversificat prin mutatii aleatorii. Patru nucleotide in grupe de cate trei formeaza 64 de combinatii, care codeaza 20 de aminoacizi. La fiecare ciclu de reproducere, se produc recombinari minore in ordinea nucleotidelor. Deci se schimba lanturile de aminoacizi din proteine. Veveritele sunt facute din proteine. Veveritele se schimba. Restul stim de la Darwin.

Incepand din Pleistocenul timpuriu (peste 2,5 milioane de ani) veveritele s-au diversificat prin acest proces. Asa ne spun biologii. David Gelernter, profesor de informatica la Yale, spune ca nu este posibil.

Gelernter considera ca are un argument zdrobitor intr-un experiment publicat de Douglas Axe in the Journal of Molecular Biology: “Estimating the Prevalence of Protein Sequences Adopting Functional Enzyme Folds” (Axe, J Mol Biol 341, 1295-1315, 2004). 

Axe a supus la mutatii aleatorii o enzima (penicilinază) care confera rezistenta bacteriilor prin inactivarea antibioticelor din familia penicilinei. Scopul a fost sa identifice frecventa secventelor de 10 aminoacizi rezistente intre toate mutatiile obtinute. Concluzia lui a fost ca numai 1/10^64 din secventele rezultate au fost funcționale. 

Inapoi la Gelernter.

Douglas Axe did a series of experiments to estimate how many 150-long chains are capable of stable folds—of reaching the final step in the protein-creation process (the folding) and of holding their shapes long enough to be useful. (Axe is a distinguished biologist with five-star breeding: he was a graduate student at Caltech, then joined the Centre for Protein Engineering at Cambridge. The biologists whose work Meyer discusses are mainly first-rate Establishment scientists.) He estimated that, of all 150-link amino acid sequences, 1 in 1074 will be capable of folding into a stable protein. To say that your chances are 1 in 1074 is no different, in practice, from saying that they are zero. It’s not surprising that your chances of hitting a stable protein that performs some useful function, and might therefore play a part in evolution, are even smaller. Axe puts them at 1 in 1077. In other words: immense is so big, and tiny is so small, that neo-Darwinian evolution is—so far—a dead loss. Try to mutate your way from 150 links of gibberish to a working, useful protein and you are guaranteed to fail. Try it with ten mutations, a thousand, a million—you fail. The odds bury you. It can’t be done.

Trec peste faptul ca Gelernter extrapoleaza rezultatele experimentului pe o secventa de zece aminoacizi la orice mutatie si orice proteina, ignorand concluziile altor experimente. Din 2004 s-au intamplat multe, printre altele problema globala a bacteriilor care au evoluat rezistenta la antibiotice. Dupa Axe, fenomenul nu ar trebui sa existe pentru ca orice mutatie in genele care codeaza penicilinaza ar trebui sa duca la rezistenta scazuta fata de antibiotice. Problema a generat insa interes pentru experimente similare cu al lui Axe si o simpla cautare pe Google este suficienta pentru a le gasi. 

Ofer doar primul titlu obtinut la prima cautare. 

Plasmid-Mediated Resistance to Third-Generation Cephalosporins Caused by Point Mutations in TEM-Type Penicillinase Genes. 

Abstract

(Sariti la ultima fraza daca nu aveti rabdare).

Infections due to strains of Klebsiella pneumoniae, Escherichia coli, and Citrobacter freundii resistant to third-generation cephalosporins have been observed recently in France and the Federal Republic of Germany. This resistance phenotype is due to the production of new plasmid-mediated, broad-substrate-range β-lactamases designated TEM-3 to TEM7. DNA-DNA hybridization analysis with a probe specific for TEM-1 indicated that the corresponding genes blaT-3 to blaT-7 were variants of the structural genes for TEM-type β-lactamases. In the present studies, a 2.5-kilobase BamHI plasmid DNA fragment encoding TEM-3 was cloned in E. coli, and the entire nucleotide sequence of blaT-3 was determined. The deduced amino acid sequence of TEM-3 differed in two positions from that of the TEM-2 enzyme: lysine (TEM-3) was substituted for glutamic acid (TEM-2) at residue 104and serine (TEM-3) for glycine (TEM-2) at residue 238 in the numbering system of Ambler. Spontaneous mutants of TEM penicillinases with increased activity against third-generation cephalosporins were obtained in vitro by selection on cefotaxime or ceftazidime. It therefore appears that mutations in TEM-type β-lactamases contribute to resistance to new-generation cephalosporins.

Cum se explica rezultatul lui Axe?  Ne explica Arthur Hunt in Panda’s Thumb. Pe scurt, Axe nu a folosit mostra originara de penicilinaza ci cea mai instabila secventa intre mai multi cloni mutanti. Apoi a extrapolat rezultatele la tot lotul. E inutil sa adaug ca Axe nu a facut nici un experiment pe bacterii ci pe o enzima izolata. Gelernter suna intimidant cu cifrele lui si aerul de exactitate dar socoteala nu iese in viata reala. Cand ai de a face cu un domeniu atat de complex este mai bine sa dai expertului beneficiul indoielii.

Un prim raspuns la „Mathematical Challenges to Darwin’s Theory of Evolution”

Banuiesc ca atunci cand Dr. Nicu Mohanu este contrazis in cabinetul sau de un pacient (mai probabil pacienta) care stie totul de pe internet, raspunde ca stiinta medicala este ceva prea complex sa fie invatat pe Youtube.

Imi amintesc, de asemenea, (cu erorile inerente) ca un savant-putere ceausist a respins candva o dizertatie despre vegetarianism a prietenului meu Nicu, argumentand cu dispret ca lotul sau de observatie, vegetarienii AZS din Romania, nu merita atentia. Faptul ca lotul SDA fusese deja subiectul catorva studii in US nu pare sa il fi miscat pe profesorul ideolog.

Trec deocamdata peste problema stiintei de Youtube. Sa incepem cu ideologia.

„Filozoful” Stephen C. Meyer (isi aminteste cineva de procesul lui Galileo?) si “matematicianul” William Dembski au starnit anticipatiile entuziaste ale admiratorilor cand au promis sa fie martori la procesul din Dover (2005).

Spre dezamagirea lor, cei doi “savanti” au refuzat sa faca o depozitie, la sfatul avocatilor atei care lucreaza pentru Discovery. Teama avocatilor era ca judecatorul va ordona o subpoena pentru hartiile nepublicate ale celor doi si ale afacerii de la Discovery.

Michael Behe, care facuse deja depozitia, nu a putut da inapoi. Teama avocatilor s-a adeverit. Judecatorul (republican crestin) a ordonat subpoena pentru ciornele cartii Darwin’s Black Box si pentru manualul de Intelligent Design din Donver. A reiesit ca in spatele ambelor se afla o agenda ideologica. Putem doar suspecta ce ar fi iesit de la Discovery. Adeptii atei ai darwinismului social in US stiu bine de ce sponsoreaza creationismul.

Inapoi la stiinta de Youtube. Aflam ca un “om de stiinta” a citit cartea lui Dembsky si a vazut lumina. Mecanismele darwiniene actioneaza doar in interiorul speciei sau cel mult al genului dar nu explica macroevolutia. Vine in minte pacienta-stie-tot care spune doctorului ca “un mare om de stiinta” a demonstrat… bla, bla, bla. Nu domnilor, oamenii de stiinta nu il citesc pe Dembsky.

Mai departe, moderatorul cere o definitie a speciei. Aflam ca oricine stie ce este aia specie pentru ca oricine stie ca pisica e pisica. Intrebarea este: ce face pisica sa fie pisica?  Pisica este genul Felis, familia Felidae, ordinul Carnivora, s.a.m.d. Linnaeus a decis asa pe baza caracteristicilor comune sau diferite de ale altor grupe de animale. Este stiinta secolului XVIII. Se numeste istoria naturala  pentru ca descrie dar nu explica.

Darwin a plecat de la premisa ca orice progenitura, desi seamana cu parintii, se deosebeste de toti ceilalti membri ai speciei. Dupa Darwin, aceasta transformare continua duce, prin selectia naturala si izolarea reproductiva a populatiilor,  la speciatie.

Concluzia lui Darwin este teoretica. Darwin nu poseda un algoritm matematic care sa masoare schimbarea si, mai ales, nu cunoaste mecanismul ereditatii si al variatiei. Ceea ce se ignora, este faptul ca biologul modern poseda aceste scule.  El intelege bine mecanismul ereditatii si schimbarii si unitatea moleculara a lumii vii. De aceea, biologul clasifica formele de viata pe baza distantei moleculare.

Sa ne imaginam acum ca doctorul raspunde pacientei-stie-tot citindu-i un articol dintr-un jurnal de specialitate. Pacienta clipeste din ochi si isi aminteste ce clara era explicatia de pe Youtube fata de salata de cuvinte neinteligibila din jurnalul stiintific. In mintea ei, nici doctorul nu intelege ce citeste la fel cum autorul nu stie ce spune.

Va invit sa citim un paragraf frustrant din Journal of Evolutionary Biology.

The first three eigenvectors from the Principal components analysis (PCA) explained 7.7, 4.1, and 3.3% of variation, respectively, and largely separated all the groups except for the samples carrying divergent mitochondrial haplotypes in S. chuscensis (Fig. 3a). In line with F-statistics, S. aberti barberi and S. aberti kaibabensis were the most divergent populations, being clearly separated from all other samples by the first two eigenvectors.

Ca sa intelegem despre ce este vorba, voi cita dintr-un articol pe intelesul nostru din National Geographic.

When Arizona’s Grand Canyon formed, squirrels and other small mammals that had once been part of a single population could no longer contact and reproduce with each other across this new geographic barrier. They could no longer interbreed. The squirrel population underwent allopatric speciation. Today, two separate squirrel species inhabit the north and south rims of the canyon.

Fraza de mai sus putea fi scrisa la fel de bine de Darwin. Este un argument comun in Originea Speciilor. Veverita Aberti este raspandita pe o arie larga la sud de Grand Canyon. Veverita Kaibab se gaseste doar pe platoul Kaibab (32/64 km) pe marginea de nord. Este un exemplu intuitiv de evolutie prin izolarea unei populatii de restul speciei.

Si, bineinteles, contra-argumentul, tot intuitiv, este: pisica e pisica, veverita e veverita.

Insa stiinta este contraintuitiva.

Echipa de la JEB a izolat, de la semn de punctuatie la semn de punctuatie, propozitiile ADN raspunzatoare de caracteristicile diferitelor grupe de veverite Aberti, care populeaza partea de sud-vest a US. Apoi au cuntificat mutatiile care le separa. Cum ne asteptam, veverita Kaibab se afla la cea mai mare distanta moleculara de restul populatiei.

Mai departe.

Most notably, our results support earlier claims (disputed by mitochondrial data) that S. aberti kaibabensis, found only on the north rim of the Grand Canyon, is highly divergent from other populations. However, we also detected introgression of S. aberti kaibabensis DNA into other S. aberti populations, which likely accounts for the previously inferred close genetic relationship between this population and those south of the Grand Canyon.

Pe limba noastra, veveritoiul aventuros a continuat sa traverseze Grand Canyon in cautare de amor exotic, pana cand geologia a pus capat unor astfel de escapade acum 10.000 ani. Intelegem, caci si noi suntem mamifere. Mai putini sentimentali, autorii articolului le refuza veveritelor Kaibab dreptul de a se considera mai mult decat o subspecie.

Cineva va spune iarasi: deci pisica este pisica si veverita este veverita. Nu va grabiti.

The first three eigenvectors from the Principal components analysis (PCA) explained 7.7, 4.1, and 3.3% of variation… In line with F-statistics, S. aberti barberi and S. aberti kaibabensis were the most divergent populations, being clearly separated from all other samples by the first two eigenvectors.

Observati ca echipa compara si insumeaza vectori de schimbare lineara in secvente de ADN. Am trecut de la specie bazata pe suma unor caracteristici observabile la specie ca matrice algebrica.  Exista o matrice a populatiei de veverite si exista una a mamiferelor. Ambele sunt la fel de operabile, indiferent daca este micro sau macro evolutie.

Exista un „challenge” matematic al evolutiei darwiniene? Exista, si suntem inca departe de a-l rezolva. Cuantificam evolutia unei populatii de veverite, cuantificam evolutia unui ordin sau clase, dar suntem departe de un matrix universal al vietii. Insa daca vorbim de evolutie in general, problema este solubila.

Am vrut doar sa arat de la inceput ca discutia de la Hoover este paralela cu stiinta. Insa ne ofera iluzia ca intelegem. Din nefericire, cei de la JEB nu interactioneaza cu publicul larg iar literatura de popularizare este constransa de politici editoriale sa nu ne dea dureri de cap.

Va urma.

Andrei – a doua obiectie

Tiktaalik

Consensul expertilor in stiintele vietii este acela ca evolutia este un fapt. La care Andrei va raspunde ca stiinta nu este o problema de consens.

Am spus “consensul expertilor in stiintele vietii”. Consensul majoritatii populatiei este diferit, mai ales in tari ca Turcia, Romania, si acea parte a populatiei US care este prizioniera unui sistem de educatie controlat de comitete locale fundamentaliste. Nu este vorba aici despre acel consens care se obtine prin vot sau sondaje de opinie, ca in politica, ci despre un proces colectiv care incepe cu republica scrisorilor in secolul XVII si continua astazi cu mecanismul de peer-review, care, intr-adevar, nu este lipsit de influente subiective, dar reprezinta cel mai bun mecansim de autocorectare pe care il avem. Si da, consensul participantilor la republica literelor („expertii” timpului) in secolul XVII a fost acela ca Galileo avea dreptate. Consensul filozofilor si teologilor era ca heliocentrismul  este doar o teorie (suna familar). Consensul public era ca Galileo bate campii. Istoria se repeta.

Asta nu inseamna ca trebuie sa acceptam tirania expertilor. Putem cauta sa intelegem argumentele

Ca amator, am inteles sapte fapte esentiale cu privire raportul fosilelor.

  1. Predictibilitatea. Poti sti ce fel de fosile vei gasi intr-un strat geologic pe baza pozitiei lui in coloana geologica.
  2. Datarea stratigrafica nu este circulara. Stratul este datat pe baza fosilelor index, care sunt cochilii si crustacee marine, de multe ori microscopice. Pe baza fosilelor index stii ce animale si plante fosilizate vei gasi in sedimentul respectiv.
  3. Fosilele nu sunt datate radioactiv in mod direct. Sedimentul in care s-au gasit este datat intre varsta stratului de magma pe care a crescut si un alt strat de magma vulcanica care a erupt deasupra lui. De aici expresii ca “intre 50 si 60 miloane de ani”, care nu exprima lipsa de precizie a datarilor radioactive, ci faptul ca sedimentul se afla intre doua placi cristaline de varste diferite.
  4. Datarile radiometrice, datarile stratigrafice, istoria tectonica si istoria impacturilor de comete/asteroizi sunt in armonie si se armonizeaza la randul lor cu  arborii filogenetici.
  5. Fosilele intermediare sunt stabilite in primul rand pe baza unor caracteristici anatomice accidentale care s-au transmis de-a lungul cladei. De exemplu faimosul Tiktaalik  nu este considerat  stramosul amfibienilor numai pentru ca are trasaturi mixte de peste si amfibian, si pentru ca este cu 12 milioane ani mai vechi decat primii amfibieni. Argumentul principal este acela ca scheletul membrelor are structura osoasa a tuturor vertebratelor terestre care au urmat pana astazi, indiferent daca sunt picioare, aripi sau inotatoare. De la reptila incoace, pasarile si mamiferele se dosebesc prin orificii in craniu intalnite la doua grupe distincte intre reptilele primitive. Osul urechii la mamifere se intalneste in falca reptilelor unde nu are nici un rol legat de auz. Etc.
  6. Avand in vedere raritatea fenomenului de fosilizare, nu ne putem astepta sa gasim seria completa a tuturor cladelor. Se cunosc insa destule fosile tranzitionale ca sa elimine indoiala rezonabila.
  7. Exista o disputa intre scoala modelului clasic al lui Darwin si teoria echilibrului punctat, propusa in  1972 de Niles Eldredge si Stephen Jay Gould. Creationistii citeaza numele lui Gould ca si cum s-ar fi indoit de procesul evolutionar si ar fi sustinut aparitia abrupta a formelor de viata noi. Cei doi sustin doar radiatia rapida a unor mutatii avantajoase in conditii de schimbare haotica (vezi astroidul din Yukatan), in relatie cu perioade in care dinamica populatiilor este constanta. Gould insusi a denuntat creationismul si ID ca pseudostiinte, si a fost expert-martor impotriva introducerii ID in scoli la procesul din Dover. Referinta la Gould la sfarsitul postului lui Andrei, probabil imprumutata din literatura creationista, dovedeste ignoranta lui.

Daca aveti timp, cititi a doua parte a postarii lui Andrei, cu privire la raportul fosilelor, si observati omul de paie. Consider conversatia incheiata.

Andrei – prima obiectie

Icefish este un exemplu bine studiat cu privire la relatia intre doua mutatii (stergerea unei gene si aparitia unei gene noi), selectia naturala, fixarea mutatiilor in populatii, transformarea unei mutatii initial dezavantajoase intr-un avantaj competitiv, si impactul miscarilor tectonice si schimbarilor de clima asupra evolutiei speciilor.

Andrei a postat doua obiectii cu privire la evolutie. Prima tine de efectul mutatiilor si al selectiei naturale. A doua de raportul fosilelor. Voi scrie cate un raspuns separat pentru fiecare in parte. Incepem cu prima.

1.) If natural selection only occurs at the population level and NOT on individuals, how do you suppose these extremely improbable wonderfully beneficial mutations spread to the population in the first place? Or does the mutation affect a majority of individuals all at once? If one individual experiences a genetic mutation and doesn’t get to pass on his genes, then that’s as far as that mutation goes. Nevermind the fact that nearly all mutations are harmful. You are supposing that an organism can withstand all the harmful mutations that are much more likely, while waiting for the extremely unlikely lucky break. All the while, natural selection does not operate at the genotype level, only on expressed.

Nu mai traduc textul in romana ca sa nu am iarasi probleme cu privire la traducere. Puteti folosii Google. Am accentuat in bold acele parti care sunt strawman. Ma voi ocupa de acestea dupa ce raspund.

Asa cum Andrei a invatat la scoala, ADN si ARN sunt scrise intr-un limbaj de patru nucleotide iar proteinele codate sunt scrise intr-un limbaj de 20 aminoacizi. ADN si ARN codeaza in grupe de cate trei nucleotide numite codoni. Fiecare codon corespunde unui aminoacid specific sau unui semnal de stop la sfarsitul unei secvente. Cum probabil cei mai multi stiu, cea mai mare parte din ADN nu are functie de codare ( junk DNA).

Mutatiile pot fi:

  1. Substitutii moleculare – o nucleotida se substituie alteia.
  2. Deletii – o nucleotida este stearsa din codon,  mai precis, nu se mai exprima.
  3. Adaugarea unei nucleotide noi intr-un codon.
  4. Dublarea spontana a unei secvente
  5. Genele saritoare – care isi muta locul dintr-o secventa intr-alta. Cele mai multe, asa cum este statistic probabil, vin din ADN-ul care nu codeaza.

Este intuitiv faptul ca 2 si 3 sunt de regula dezavantajoase pentru ca dau peste cap secventa codonilor, iar 4 si 5 pot genera gene noi (hai sa zicem informatie noua, desi termenul este folosit de obicei ca strawman).

Mutatiile pot fi neutre (majoritatea), daunatoare (multe), si benefice (foarte rare).

Cum se fixeaza o mutatie intr-o populatie?

Mutatiile neutre se fixeaza prin genetic drift/founder’s effect atunci cand o populatie este izolata, dupa o matematica foarte simpla. Mutatiile nefavorabile se inmultesc numai intr-o populatie care este deja in scadere. Mutatiile favorabile se inmultesc numai in populatii in crestere.

De exemplu, o specie pe cale de extinctie este amenintata in primul rand din cauza ca rata negativa de crestere favorizeaza degenerarea ei prin raspandirea de mutatii rele. Problema este prea actuala in timpul nostru ca sa nu gasiti referinte daca le cautati.

Fixarea unei muatii favorabile depinde in primul rand de coeficientul de adaptare. Coeficientul de adaptare este numarul mediu de pui pe parinte impartit la numarul mediu de urmasi care supravietuiesc sa se reproduca. Raspandirea unei gene intr-o populatie este o functie exponentiala, egala cu (numarul de generatii) la puterea (coeficientul de adaptare) impartit la marimea populatiei. Fireste ca marimea populatiei creste si ea cu fiecare generatie, dar mai incet. Matematica este la nivelul clasei a zecea.

Daca cunoasteti povestea  cu cersetorul care a cerut regelui sa dubleze zilnic bobul de grau pe fiecare patratica a tablei de shah, intelegeti de ce fixarea unei gene in timp este contraintuitiva, si ca atare, creationistii spun ca este imposibila. Regela nu isi putea imagina ca 2^64 boabe ar intrece productia de grau de pe tot pamantul. La fel, majoritatea publicului nu intelege dinamica unei cresteri exponentiale intr-o populatie pornind de la o mutatie rara. Intr-o situatie ideala, o mutatie norocoasa ar trebuii sa umple pamantul cu posesorul ei in 64 de generatii (ca sa ramanem la exemplul cu tabla de shah). In lumea reala, intervin factori care limiteaza cresterea.

De exemplu: Icefish.   

Acum 41 milioane de ani miscarile tectonice au dus la deschiderea pasajului Drake intre Pacific si Atlantic. Rezultatul a fost racirea treptata a apelor Antarcticii pana la sub punctul de inghet al apei dulci. (Paleontologia arata ca Antartica avea clima relativ calda). La aceasta temperatura pestii mor din cauza ca sangele devine prea vascos.

In acest context s-a creat o presiune selectiva pentru raspandirea a doua mutatii noi.

Prima mutatie este daunatoare in conditii normale.

Este vorba despre deletia genei care codeaza hemoglobina. Ca sa supravietuiasca fara hemoglobina, pestele respectiv trebuie sa nu aiba solzi (sorry Moshe) ca sa poata absoarbii oxigenul prin piele, sa aiba inima mare, un schelet mai putin mineralizat, mai mult ulei de peste, si distibutia strategica a grasimii in corp. Deletia s-a produs de mai multe ori la mai multe specii, insa numai pestii care posedau deja  trasaturile mentionate au supravietuit. Este desemenea logic sa ne gandim ca asemenea specimene nu erau cele mai competitive din ocean.

Racirea oceanului a facut ca dezavantajul competitiv sa devina avantaj competitiv. Mutatia daunatoare a devenit avantajoasa, deletia a devenit un plus, in conditiile noi de temperatura. Evolutia nu lucreaza in absoluturi.

Absenta hemoglobinei reduce vascozitatea sangelui. Pestii fara hemoglobina incep sa intreaca in numar restul populatiei pe masura ce apa se raceste.

A doua mutatie este bine documentata. A avut loc acum 37 milioane ani si consta mai intai in dublarea unei gene legata de sinteza sangelui. Una dintre copii a avut o mutatie care i-a permis sa sintetizeze antigel in sange. Mutatia s-a fixat intre pestii fara hemoglobina datorita dublului avantaj. Cand temperatura oceanului a atins -1,8 C, numai pestii fara hemoglobina si cu antigel mai inotau in jurul Antarcticii.

Evolutia a continuat cu fixarea altor caracteristici favorabile pentru predatie sau reproducere.

Aceste mutatii au aparut probabil si in alte populatii de pesti insa a lipsit presiunea selectiva pentru fixarea lor.

Aici puteti vedea un documentar care explica procesul mai bine. Daca aveti rabdare, citit si notele.

Ma intorc la obiectia lui Andrei. Recititi pasajele in bold. Observati ca Andrei nu obiecteaza la TE asa cum a invatat-o in facultatea de biologie ci asa cum este rastalmacita pe Answers in Genesis. Cum este posibil Andrei? Felicitari pentru realizarile academice si munca productiva la American Medical Association. Dar ce cauti la AIG?

Voi posta maine raspunsul la a doua obiectie.

Va urma.

Panta alunecoasa de la Darwin la semnul Fiarei

 

Spune Andrei:

Evolution’s claims of natural selection combined with random mutations to spontaneously generate anything more complex have been repeatedly reproduced. As you well know, none exist except in the shriveled minds of old, dogmatic believers.

In traducere:

Pretenția Evoluției ca selecția naturală combinată cu mutații aleatorii  genereaza in mod spontan ceva mai complex a fost reprodusa repetat . După cum bine ști, nici unul (exemplu) nu există decât în mintea zbârcita a credincioșilor vechi, dogmatici.

Argumentul a mai fost adus in forma: mutatii + selectia naturala nu pot genera informatie noua.

O sa raspund din cauza ca argumentul este foarte popular in cercuri creationiste.

Prima problema cu acest argument este ca se bazeaza pe o definitie intuitiva a ceea ce inseamna producerea a “ceva mai complex” sau “informatie”. De unde si apelul la calificative ca “extrem de improbabil” sau “imposibil de imaginat” de care abunda literatura creationista. Oamenii isi imagineaza ca o mutatie norocoasa a facut ca pestelui sa-i creasca picioare sau pasarilor sa le creasca aripi. Nimeni nu sustine asa ceva.

Schimbari intuitive se pot observa doar in timp geologic.

Daca incepem acum o jumatate de miliard ani observam forme de viata primitive in asa sa zisa biota Ediacarana. . Este vorba despre animale asemenatoare cu buretii si meduzele, bacterii, arhea, eukaryote unicelulare, viermi, si alge. Nu gasim pesti, atropode, insecte, amfibieni, plante de uscat. Toate increngaturile (phyla) lipsa apar putin mai tarziu in explozia Cambrianului, si de atunci nu au mai aparut alte increngaturi. A existat insa o continua diversificare in clase, ordine, genuri, specii, si, in contenxtul diversificarii, apare o “mica codita” (Gould) de crestere in complexitate. Cresterea in complexitate este un efect secundar. Evolutia inseamna in primul rand diversificare si selectia naturala actioneaza permanent asupra acestei diversitati, uneori chiar prin extinctii in masa.

Stim ca schimbarea a avut loc. Care este mecanismul la nivel molecular?

Mecanismul este destul de bine inteles astazi si este suficient ca cineva sa caute pe google “mutatii noi” sau gene noi” ca sa inteleaga ca schimbarea are loc tot timpul la nivel molecular. Intrebarea este cand putem vorbi de ceva nou, mai complex.

Raspunsul scurt este niciodata si tot timpul. Noul apare tot timpul la nivel molecular. Pentru a-l vedea la nivelul speciilor trebuie sa privim in timp adanc.

Sa luam de exemplu o intrebare absurda pusa de Andrei pe blogul tatalui sau. Daca omul a aparut acum 6 milioane de ani cum de nu gasim urme arheologice ca in Sumer. Nu radeti. Incercam sa luam intrebarea in serios.

Cel mai vechi specimen de homo sapiens a fost datat la la o vechime de 300.000 ani. Cat despre urme arheologice, exista mai vechi de un milion sub forma de securi de piatra foarte primitive, de la homo erectus. Insa Andrei confunda hominizii, intre care se includ toate marile maimute antropoide, cu hominimii: erectus, neneanderthal, denisovan, sapiens, care sunt/au fost doar un gen de hominizi.

Care este evenimentul molecular care a dus la aparitia noului gen? Probabil cel mai important este sudarea a doi cromozoni intr-unul singur (cautati pe google cromozonul # 2) care a pus o bariera in reproducerea sexuala dintre cele doua populatii. In rest, aratau cam la fel.

Aici este al doilea om de paie. Evolutia nu are loc la nivelul individului ci al populatiei. Nu a existat niciodata evolutia unui individ intr-o specie noua ( de fapt doi, mascul si femela, care s-au intalnit apoi au reprodus impreuna, extrem de improbabil, spun creationistii in ignoranta lor), ci doar separerea unei populatii in doua. Cele doua au continuat sa evolueze independent in timp geologic. Datele moleculare arata (linisteste-te Andrei, aici am luat si eu clase din simpla curiozitate) arata deci ca ca urangutanul si apoi gorila s-au separat mai intai de populatia originara, apoi stramosii cimpanzeului si omului s-au separat acum aproape  milioane ani. Fireste ca stramosul omului arata la fel cu al cimpanzeulu. Omul nu a evoluat din cimpanzeu. Ambele specii au evoluat in aceiasi masura, intr-o diferenta moleculara mica (cautati pe google).

Cand a aparut natura umana? Atunci cand omul in loc sa se adapteze la natura a inceput sa se adapteze la cultura, adica in Pleistocen, si de aici vin acele urme de civilizatie pe care Andrei cere sa le vada la Afarensis.

Acum, ma va intreba prietenul nostru, cum poate un pastor sa creada asa ceva cand noi avem credinta data sfintilor o data pentru totdeauna de la sora White?

Pai daca papa crede asa mai Andrei, cine sunt eu, un biet pastoras care “traieste din donatii” (a se citi cersetor), sa il contrazic pe numarul unu? Asta din urma cred ca este mai grava decat evolutia.

 

 

 

Incalzirea globala si viitorul adevarului

Dumnezeu și Hemofilia