Biserica.. pardon, Organizatia Adventista de Ziua a Saptea

31 octombrie 2016 de 8 comentarii

De obicei membrii bisericii adventiste se simt mandri de felul in care aceasta este organizata, structura ei fiind foarte sofisticata, venita probabil direct de la Dumnezeu..

Studiind Psihologia Organizatiilor (Gálvez et al., 2016) , nu pot sa ma abtin sa nu analizez putin structura bisericii in care m-am nascut. 🙂

Deci, in primul rand, hai sa vedem tema rolurilor. Toata lumea stie ce inseamna un rol. In schimb e interesant sa vedem cum functioneaza acestea intr-o organizatie.

Orice organizatie are anumite obiective si diferite forme sau tactici de a le implini dar important este ca fiecare parte/persoana din aceasta organizatie sa-si faca partea ei. Rolurile intr-o organizatie ii ajuta pe oameni sa inteleaga nu numai ce au de facut ei ci si ce au de facut altii.

–la azs obiectivul este sfintirea, viata vesnica, etc.  iar strategiile sunt multe; de obicei membrii isi cunosc rolul cum ar fii sa nu manance porc, sa tina sabatul, etc.; dar important este ca in cazul in care cineva va avea dubii sau nevoie de explicatii, vor fii acolo intotdeauna ceilalti membrii care ii vor arata calea..

Rolurile definesc ierarchia, distributia functiilor si le arata oamenilor locul pe care ei il ocupa in organizatie.

-organizatia adventista este complexa dar la nivel local de exemplu, toata lumea stie unde isi are locul; unii sunt mai bine vazuti, mai binecuvantati, poate mai spirituali, sfinti…

Interesant este ca rolurile sunt interdependente, adica nu se formeaza intr-un gol ci depind mereu de alte roluri.

Daca aprofundizam vom vedem mai bine anumite caracteristici ale rolurilor. De exemplu, rol trimis si rol primit (rolul trimis arata spre procesul prin care membrii unei organizatii isi transmit expectativele de rol unei persoane in concret in timp ce rolul primit este cand aceasta persoana isi percepe rolul in functie de informatia primita de la ceilalti membrii) sau episodul unui rol (cand X dintr-o organizatie actioneaza conform obiectivelor comune ale acesteia si cineva superior ii da un feedback, va face ca X sa isi reajusteze si redefineasca rolul primit). Feedback-ul trebuie inteles ca pe un fenomen permanent.

–episodul unui rol adventist: este usor sa ne imaginam cand pastorul ori vreun frate sau sora mai intelepti apreciaza si ne incurajeaza sa mentinem un anumit comportament dar ne indeamna totusi sa nu uitam alte aspecte importante…noi ne redefinim rolul in biserica, iar acest ciclu de feedback continua la nesfarsit…

Trecand la structura organizationala, putem folosi anumiti parametrii pentru ca sa intelegem mai bine ce fel de structura are o anumita organizatie.

Formalizare: in organizatii foarte formale, comportamentul si functiile persoanelor sunt definite in detaliu.

-de obicei membrii azs stiu ce au voie si ce nu

Centralizare: avem de-a face cu o organizatie foarte centralizata daca deciziile cele mai importante sunt luate de putine persoane care au functiile cele mai inalte.

-se pare ca organizatia azs este destul de centralizata..

Ierarchie: organizatia care are multe nivele in organigrama, se denumeste organizatie verticala, adica foarte ierarchizata. In astfel de organizatii este foarte dificil ca persoanele de la baza sa ajunga la informatie. In opozitie avem organizatia de tip orizontal, care este mai descentralizata si in care se tinde spre a da o sansa tuturor la opinie.

-ar fii interesant ca organizatia verticala adventista sa se mai autoevalueze din cand in cand, poate s-ar putea trece la una de tip mai orizontal..sweet dreams 😛

Complexitate: in momentul in care o organizatie are mai multe ierarchii inseamna ca este foarte complexa. In asemenea organizatii, negocierea si comunicarea sunt o problema.

-oare cat de mult se poate negocia de la un nivel local de ex.?

Locus de initiativa (aste e probabil una dintre partile cele mai interesante): acest aspect arata gradul in care persoanele cele mai de jos sau cele mai indepartate de elita, pot contribui la luarea deciziilor sau la a face propuneri. De exemplu in organizatiile de tip sus-jos, sunt cei de sus cei care dau ordine si iau deciziile cele mai importante. In opozitie, sunt cele de tip jos-sus in care persoanele/departamentele de la baza isi pot asuma mai multe responsabilitati si decizii.

-ok, asta este una dintre cele mai grave caracteristici ale organizatiei azs in opinia mea; este clar ca cei din afara sferei privilegiate au putin de spus..

Flexibilitate: capacitatea de a schimba reguli, norme, modele atunci cand este necesar.

-nu e nevoie de prea multe de zis; biserica adventista are o problema in asi schimba ideile in momentul in care exista puternice dovezi contrare..

Sansa de promotie: posibilitatea membrilor de a urca in status, pozitie, responsabilitate, etc. De exemplu se vorbeste de tavanul din sticla, si anume ca femeile au mai multe obstacole ca si barbatii pentru a avansa in status si responsabilitate. Unele dintre motive ar fii ca pentru a ocupa o functie de responsabilitate femeia este mai incapabila decat barbatul, o anumita educatie si cultura in care femeia crede ca nu este capabila pentru o anumita functie sau credinte care considera ca locul femeii este la bucatarie, la gatit, ingrijit de copii, etc.

-probabil exemplu cu hirotonirea se potriveste destul de bine; dar nu ma intereseaza atat de mult precum ideea generala ca femeia  este un fel de om de categoria a doua.

In legatura cu leadership, exista in principal doua feluri de lideri. Liderii formali care au norme interne, functii, obligatii clare si scrise in manualul organizatiei iar apoi ii avem pe liderii informali. Pe acestia din urma ii defineste in primul rand spontaneitatea si faptul ca adeptii sau oamenii din jur il percep ca si un rol emergent si nu impus.

Un aspect interesant este ca Isus e amintit langa Gandhi si Hitler, ca fiind perceputi de adeptii lor exagerat de carismatici, pana acolo incat credeau ca acesti lideri aveau puteri supranaturale. Ce mi se pare captivant sunt caracteristicile acestor lideri, potrivit manualului.

-lideri autodesemnati

-nu tineau cont de  normele, regulile si comportamentele timpului lor

-puteri miraculoase

-radicali care vroiau o schimbare revolutionara in societate si pentru asta au distrus statusul quo al timpului lor

Cred ca Biserica ASZ este destul de departe de modelul lui Isus. Nu stiu de exemplu cat din ”..cel mai mic este cel mai mare..” sau ”…dar intre voi sa nu fie asa..” se mai poate aplica in contextul organizatiei azs. Se pare ca Isus a fost un lider informal care nu are cam nimic de-a face cu pastorii bine pregatiti in tot felul de norme adventiste. Pe de alta parte, nu inteleg care este diferenta dintre organizatia adventista si o alta organizatie din ”lume”. Nu numai ca nu exista nici o diferenta, dar sunt multe organizatii ”lumesti” care se pare ca sunt mult mai etice.

 

Înregistrat sub Editorial

Post-Creștinismul

31 octombrie 2016 de 10 comentarii

Înregistrat sub Video

Pentru uniunile civile heterosexuale

29 octombrie 2016 de 26 comentarii

Propun generalizarea termenului de uniune civila la casatoriile heterosexuale.

Ca sa ma explic, voi parafraza intrebarea Lui Isus cu privire la botezul lui Ioan: casatoria vine de la Dumnezeu sau de la oameni? Altfel spus, este casatoria un sacrament/taina sau un contract civil? Raspunsul cel mai potrivit este o alta intrebare retorica a lui Isus, cea cu privire la birul datorat Cezarului: al cui chip este gravat pe moneda? Al cui sigiliu se afla pe certificatul de casatorie?

Catolicismul si Ortodoxia definesc casatoria ca pe un sacrament/taina. Sacramentul este definit la randul sau ca un canal al harului. Fara sacramentul casatoriei, si in afara scopului biblic “cresteti si inmultiti-va”, relatia sexuala este considerata pacat. Dar pe certificatul de casatorie se afla sigiliul cezarului, nu al bisericii. Este biroul starii civile un canal al harului? Din punct de vedere dogmatic, orice familie de bine care nu a trecut pe la altar traieste “in pacat”, copii sunt “din curvie”, si vor merge impreuna acolo unde merg cuplurile de homosexuali dupa moarte. Daca biserica ar fi consecventa, ar revendica diferenta intre termenul “casatorie” si cel de “uniune civila” nu doar in dreptul casatoriilor homosexuale, ci al oricarei casatorii oficiate in afara altarului.

Protestanitsmul nu recunoaste sacramentul casatoriei. De aceea pastorul nu oficiaza casatoria ca gestionar al sacramentului (ca in cazul botezului sau comuniunii) ci ca ofiter de stare civila. De exemplu, pastorul american spune: “by the power given to me by the state of…, I pronounce you husband and wife”. Cealalta fata a monedei este notiunea ca oricare magistrat si slujitor public este considerat un diacon care face o slujba nu mai putin sacra decat cea din biserica. Ofiterul starii civile nu este deci mai putin calificat decat pastorul sa oficieze casatoria.

Exista aici o confuzie puternica la neoprotestanti. In timp ce adopta teoretic teologia sacramentala protestanta, predicatorii si credinciosii o practica implicit pe cea catolic/ortodoxa, cel putin in dreptul casatoriei. Predicatorul “da binecuvantarea” cuplului ingenunchiat inaintea lui (?), si credinciosul crede ca “binecuvantarea” are darul sa transforme actul sexual din pacat in ne-pacat. Bisericile istorice de traditie medievala cel putin au o teologie elaborata care justifica o astfel de credinta. La neo-protestanti este doar superstitie. Este diferenta intre “hoc est corpus meum” si „hocus pocus”.

De ce accepta neo-protestantii sa boteze un cuplu casatorit “in lume” dar nu accepta ca un cuplu botezat sa se casatoareasca doar “in lume”? Din punct de vedere protestant, criteriul moralitatii relatiei este singurul care conteaza. Casatoria civila implica o relatie sanctionata de societate ca fiind responsabila si consensuala. Inteleg casatoria “in biserica” ca pe o celebrare si profesiune de credinta intr-un set de valori comune. Nu inteleg ce-i cu binecuvantarea asta care curge prin mainile pastorului, facand ca ceea ce era pacat in urma cu cateva minute sa devina ne-pacat dupa “amin” si “va declar sot si sotie”, cand cei doi sunt aceiasi inainte si dupa.

De fapt inteleg. Este dorinta de a controla viata intima a credinciosilor. Dovada cea mai buna este ritualul in care tinuta miresei este inspectata de un grup de barbati aflati in criza de andropauza, sau sedintele mandatorii de counseling premarital oferite de vre-un imberb amator plin de importanta pozitiei sale.

Mi se pare numai normal ca o mutatie atat de radicala intr-o institutie veche cat civilizatia sa provoace o dezabatere aprinsa intr-o democratie. Insa ceea ce vor popii si predicatorii este o teocratie. Casatoriile hmosexuale sunt doar pretextul. Propoun sa le lasam lor casatoria si sa luam noi uniunea civila.

Înregistrat sub Editorial Tagged with , ,

Iubirea de aproapele si dublul santaj al Europei

25 octombrie 2016 de 78 comentarii

In ultima lui carte publicata, REFUGEES, TERROR AND OTHER TROUBLES WITH THE NEIGHBORS, AGAINST THE DOUBLE BLACKMAIL, (Octombrie, 2016), Slavoj Žižek discuta notiunea iudeo-crestina a aproapelui, in opozitie cu “dublul santaj” al dreptei populiste si stangii liberale. Nu este greu de inteles de ce xenofobia si construirea de ziduri intre natiuni (sau garduri de sarma ghimpata acasa) este in opozitie cu iubirea aproapelui, chiar daca cei care o predica se declara de (cele mai) multe ori, crestini. Aspectul asupra caruia se concentreaza Žižek este insa confuzia intre toleranta stangii liberale, bazata pe relativism moral/multiculturalism, si imperativul crestin de a iubi aproapele ca pe sine.

Liberalismul are monopolul asupra discursului public si foloseste canalele media pentru a promova imaginea idealizata si romantata a refugiatului musulman. Azilantii ar fi, din acest punct de vedere, doar victime inocente ale razboaielor civile din tarile musulmane, cand de fapt sunt parte a problemei. Aici Žižek nu se sfieste sa le aminteasca americanilor ca popoarele pe care le-au eliberat de dictatori seculari inteleg prin libertate dreptul de a tine femeile ca sclave si a executa apostatii. Cele doua victime iconice care au alimentat suportul public pentru invazia Irakului, femeia, pentru liberali, si crestinul, pentru evanghelici, au dus-o mai bine sub Sadam. Stanga refuza sa recunoasca faptul ca musulmanii – (si alte minoritati) – nu sunt la fel ca noi, si nu pot deveni ca noi in una sau doua generatii. Asa se face ca populismul xenofob monopolizeaza discutia despre conflictul de valori si pericolul grav care ameninta existenta civilizatiei europene.

Žižek sustine ca notiunea iudeo-crestina a iubirii neconditionate fata de aproapele are la baza recunoasterea diferentei, nu obfuscarea ei. Samariteanul, vamesul, leprosul, nu trebuie iubiti pentru ca sunt ca noi, ci tocmai pentru ca sunt diferiti. Cei care trebuie urati sunt, paradoxal, cei ca noi, adica familia si tribul, atunci cand acestea devin o piedica in calea identificarii cu tragedia familiei umane fragmentate. Legatura care il leaga pe samariteanul milos de victima talharilor nu este legatura tribala de sange sau cultura, ci solidaritatea universala a victimelor unei istorii de ura si violenta tribala, al carei promotori sunt ultima instanta chiar preotul si levitul, care au trecut indiferenti mai departe.

Insa iubirea care isi risca viata ca sa bandajeze ranile aproapelui nu manifesta interes pentru sensibilitati culturale. Europa isi poate sacrifica confortul si isi poate perliclita chiar existenta pentru siguranta fizica si demnitatea umana a refugiatilor, dar nu trebuie sa fie toleranta cultural-religios. Iisus nu a venit sa aduca pacea ci sabia, sau ura, impotriva oricarei ideologii si religii tribale.

La fel ca samariteanul milos, europenii trebuie sa vina in ajutorul refugiatilor in virtutea solidaritatii universale a celor disperati. In ultima instanta, aceleasi elite corporat-globale care au distrus Irakul, Libia, si Siria, au distrus si Europa asa cum a fost. Mizeria si desperarea nu-i face pe oameni mai nobili, ci mai rai, spune Žižek, spre indignarea sanctimonioasa a liberalilor, de aceea eticheta de “violator” sau “terorist” nu este un stereotip populist. Acest gunoi uman este reprezentat de notiunea crestina a aproapelui cu care ne identificam in disperarea si suferinta universal umana, si care trebuie confruntat in numele aceluiasi om universal pe care este intemeiata ideea de Europa.

Înregistrat sub Editorial Tagged with , , ,

Bazele Teologice ale Islamului

23 octombrie 2016 de 21 comentarii

Înregistrat sub Editorial, Video Tagged with , , ,

Teodicea de Kapo a lui Clifford Goldstein

22 octombrie 2016 de 5 comentarii

bundesarchiv_bild_101iii-duerr-054-17_lettland_kz_salaspils_judischer_lagerpolizist

Orice teodicee posibila se poate gasi – implicit sau explicit – in discursurile prietenilor lui Iov. Mesajul cartii este ca Dumnezeu nu poate fi justificat. Chiar si dorinta lui Iov de a-si prezenta cazul inaintea lui Dumnzeu ne aminteste de Churchill mai degraba decat de Luther: “Sunt gata sa ma intalnesc cu Facatorul meu. Ma intreb daca El este gata sa se intalneasca cu mine”. Teofania finala se dovedeste a fi doar un mysterium tremendum care i-ar multumii pe Kierkegaard si Dostoievsky dar nu pe Epicur. De unde ideea cartii lui Iov ca teodicea?

Clifford Goldstein nu face altceva decat sa reproduca argumentele prietenilor lui Iov intr-un limbj de lemn lacuit si lustruit filozofic. Nu ca am fi surprinsi. Vorbim despre cineva care a declarat ca adventismul este compatibil cu nazismul. Am fost socat, dar trebuie sa-i acordam lui Goldstein credit ca stie ce spune, ca unul care este mai aproape decat noi de centrul puterii la GC. Orice putere totalitara are nevoie de un intelectual care sa ofere lumii iluzia ca propaganda de partid este rezultatul interogatiei socratice. Goebbels este exemplul ideal, si Goldstein nu este decat ucenicul lui nevrednic sa-i lustruiasca cismele.

Intelectuali si teologi evrei dupa Holocaust au recunoscut ca Iov are dreptate. Scrie poetul evreu-roman de limba gemana Paul Celan (traducere Maria Banus):

Suntem aproape, Doamne
aproape si mana in mana.

Manuim deja, Doamne
ghiarele noastre ascutite si puternice
trupul fiecaruia dintre noi, a fost
trupul tau, Doamne.

Roaga-te, Doamne,
roaga-te noua
caci suntem aproape.

Vant-starmbi am mers acolo
ne-am aplecat peste scorburi si canale
cautand mantuirea.

Spre a ne spala pacatele am fost acolo, Doamne.

Era sange, asta era
in asta ai ales tu sa ne speli, Doamne.

Sange stralucitor.

El ne-a aratat ochilor imaginea ta, Doamne.
Ochii nostri sunt deschisi si goi; gurile noastre deschise si goale,
Doamne.

Ne-ai imbatat, Doamne
Cu sange si cu imaginea inchegata in sange.

Roaga-te, Doamne,
caci suntem aproape.

Goldstein apare in acest context nu doar ca un “prieten al lui Iov”, ci ca un adevarat kapo.

Scrie Celan:

Ei ne strigă: huliţi!

De mult noi o ştim.
De mult noi o ştim, ei şi ce?
În morile morţii voi măcinaţi făina albă a făgăduinţii;
o puneţi în faţa fraţilor şi surorilor voastre.

Noi fluturăm părul vremii, cărunt.

Ne-aduceţi aminte: huliţi!
Prea bine o ştim,
deasupra noastră să cadă păcatul.
Deasupra noastră să cadă păcatul tuturor semnelor vestitoare
să vină gâlgâitoarea mare,
împlătoşata pală de vânt a întoarcerii,
ziua miezului nopţii,
să vină ce niciodată nu a mai fost!

Să vină un om din mormânt

Asta spune si Iov.

Înregistrat sub Editorial Tagged with , , ,

Talmacirea Viselor

20 octombrie 2016 de 5 comentarii

Înregistrat sub Editorial Tagged with , , , , ,

Jokerul si Dama de Caro

18 octombrie 2016 de 10 comentarii

2016 Elections prediction

“Nobody panics when things go “according to plan. Even if the plan is horrifying! Introduce a little anarchy. Upset the established order, and everything becomes chaos. I’m an agent of chaos…” Jokerul in The Dark Knight, 2008

Scria Jokerul intr-un editorial (Decembrie, 2006):

Imaginati-va ce s-ar intampla daca unul din aceste partide politice ar trebuii sa renunte la telefoanele lor mobile, faxuri, si corespondenta prin email – sa nu mai vorbim de sistemele informatice care gestionează abonatii, donatorii, bugetele, sondajele de votare, centralele telefonice și campaniile prin posata. Acesta ar cădea imediat într-o stupoare organizatorică și ar pierde alegerile.
Cu cât este mai secretiva sau nedreaptă o organizație, cu atât mai mult induce scurgerea de informatie frică și paranoia în conducerea ei si in gasca care face planurile. Aceasta trebuie să conducă la reducerea la minimum a mecanismelor eficiente de comunicare interioara (o creștere a “taxei cognitive pe secretivitate”) și declinul cognitiv la nivel de sistem, rezultatand in capacitatea scăzută de pastra puterea intr-un mediu care cere adaptare.

Idea lui Assange este ca exista doar doua forme de adaptare a organizatiei in conditiile impuse de un mediu politic open source: (1) reducerea sistemului de abuz si minciuna sau (2) reducerea nivelului de eficienta in gestionarea informatiei secrete. Aceasta ar duce in cele din urma la selectia darwiniana a organizatiilor cinstite si drepte in competitia politica.

Exista un punct orb in acest rationament. Daca taxa pe secretivitate ar avantaja doar onestitatea si dreptatea, Bernie Sanders ar fi gastigat alegerile. Insa haosul informational avantajeaza, cel putin in egala masura, si cinismul. Atunci cand pui scheletii familiei sa danseze din buric in fata oaspetilor, nimeni nu se mai intreaba ce ascunzi in debara. Cand te lauzi cu eludarea taxelor si trofee sexuale devii mai credibil decat castigatorul/castigatoarea concursului minte-ma frumos.

Pentru a intelege efectul acesta vom apela iarasi la eseul lui Orwell Politics and the English Language (1947):

În timpul nostru, discursul și scrisul politic sunt in mare măsură apărarea a ceea ce este imposibil de apărat. Lucruri cum ar fi continuarea dominației britanice în India, epurări și deportări in Rusia, aruncarea bombelor atomice asupra Japoniei, pot fi într-adevăr apărate, dar numai prin argumente care sunt prea brutale pentru cei mai mulți oameni să le confrunte, și care nu se potrivesc cu scopurile pretinse ale partidelor politice. Astfel limbajul politic trebuie să constea in mare parte in eufemisme, rationamente circulare și ambiguitati. Sate fara aparare sunt bombardate din aer, locuitorii sunt alungați afara din ele, turme de vite sunt mitraliate, colibe sunt incendiate cu proectile incendiare: asta se numește pacificare. Milioane de țărani sunt jefuiti de fermele lor și trimisi tarandu-se pe drumuri doar cu ce pot duce: aceasta se numește transfer de populație sau rectificarea frontierelor. Oameni sunt închiși ani de zile fără proces, împușcati în ceafa, sau trimesi să moară de scorbut în lagărele forestiere din Arctic: aceasta se numește eliminarea elementelor nesigure. Astfel de frazeologie este necesara daca cineva dorește să numească lucruri fără sa apeleze la imaginile lor mentale.

Principala dezvaluire a afacerii EmailGate este discrepanta intre limbajul public si limbajul privat. Cum spune Orwell, unele lucruri “pot fi într-adevăr apărate” insa numai daca partidele politice ar recunoste ca au alte scopuri decat cele pretinse. De exemplu, ca razboaiele nu sunt actiuni umanitare provocate de reactii sentimentale la vederea victimelor neputincioase, sau cruciade pentru democratie. Cu alte cuvinte, Assage a dezvaluit cinismul din spatele eufemismului politic.

Fara indoiala ca Assange l-a citit bine pe Orwell, insa ma intreb daca l-a consultat la fel de bine si pe Peter Sloterdijk. Idea filosofului german este ca ne aflam intr-o noua era a cinismului politic, in care elitele nu mai incearca sa ne faca sa credem minciuna ci sa o acceptam ca parte din ordinea necesara a lucrurilor. Cu alte cuvinte, daca acum trei-patru decenii minciuna era spusa ca sa fie crezuta, acum politicienii stiu ca noi stim ca ei ne mint si ca noi stim ca ei stiu ca noi stim ca ei ne mint. Acceptarea minciunii este simbolica pentru acceptarea unei ordini impuse prin forta brutala. Daca aveti un sentiment de deja vue nu sunteti singur.

Peter Sloterdijk spune ca exista doua forme de cinism politic in timpul nostru. Prima este cinismul elitelor care spun una si fac alta. Cealalta este cinismul maselor care parodiaza sloganuile politicienilor si fac bancuri obscene pe seama lor. Isi mai aminteste cineva de soldatul Svejk in armata chezaro-craiasca, sau de cetateanul Bula in faurirea omului nou? Trump a jucat aceasta carte mediind confruntarea publica intre cinismul obscen al maselor si cinismul demagocic al elitelor.

Cei care voteaza pentru Trump nu o fac pentru ca ar avea incredere in el, ci pentru ca este un trump card impotriva damei de caro. Insa cartea care va inchide quinta royala in campionatul de poker, 2016 – este jokerul. Asteptati sa se intoarca ultima carte.

Înregistrat sub Editorial Tagged with ,

De ce sunt impotiva hirotonirii femeii

15 octombrie 2016 de 22 comentarii

Spoiler: pentru ca sunt impotriva hirotonirii.

Geneza este baza ontologica a legamantului intre YHVH si Israel. O prima confuzie pleaca de la prejudecata ca Genza descrie o creatie ex nihilo. La fel ca celelalte cosmogonii din Orientul Mijlociu, Geneza descrie separarea elementelor din haosul primordial. Diferenta consta in faptul ca, in Geneza, haosul si elementele nu sunt personificate, desi motivul Leviatanului apare in Biblia Ebraica ca un vestigiu al unor traditii mai vechi.

O a doua prejudecata este aceea ca procesul creatiei – care este de fapt procesul despartirii – se incheie in capitolul doi. Capitolul doi descrie separarea barbatului de femeie. Procesul continua in capitolul trei unde femeia este asezata “la locul ei” dupa tentativa esuata de revolta impotriva ordinii creatiei. In aceiasi succesiune, omul este separat de “noi” Elohim – orcine ar fi acestia. Animalele curate sunt separate de cele necurate cu ocazia potopului, care este o deconstructie a creatiei urmata de o noua creatie – separare. Omenirea este impartita in semiti, iafetiti si hamiti, adica in rob si slobod. Urmeaza apoi impartirea limbilor si despartirea lui Israel de restul neamurilor. Exodul desparte lucrurile kosher de cele ne-kosher, levitii de restul semintiilor, samanta lui Aron de leviti, Tempul de restul tabarei, preotul de laic, Locul prea Sfant de restul Templului.

Teologia Noului Testament nu poate fi inteleasa decat ca o negare-a-negatiei in raport cu caracterul negativ al Legii. La inceput nu a fost haosul ci Logosul. Legea este negatia unitatii primordiale a Logosului. Asa intelegem afirmatia lui Bart ca lumea a a fost creata cazuta. Creatia din Geneza este chiar Caderea. Intruparea Logosului restabileste unitatea Creatiei “sa impace in Sine toate lucrurile, in cer si pe pamant”. De aceea nu mai este “iudeu si grec, rob si slobod, barbat si femeie”, bucate curate si necurate, in Isus.

Exista fireste si Iudeo-Crestinsmul care marturiseste credinta in continuitatea Vechiului Legamant, dar reprezentantul lui legitim este Islamul. Evanghelicii care cred in caracterul profetic al statului Israel si asteapta rezidirea Templului, mormonii (si altii) care cred ca America este noul Israel, martorii care cred ca numele lui Dumnezeu este YHVH si refuza transfuzia de sange, crestinii care cred ca femeia nu trebuie sa poarte pantaloni, adventistii care cred ca exista mancaruri necurate (nu am probleme cu dieta sanatoasa, este alta poveste), sunt de fapt secte islamice.

Argumentele aduse impotriva hirotonirii femeii pot fi la fel de bine aduse impotriva hirotonirii oricarui goim. Si pe buna dreptate. Preotia este o intitutie iudaica, atunci cand nu este doar pagana. Cine a inteles teologia Noului Testament este impotriva hirotonirii femeii… si a barbatului deopotriva. Daca cineva este impotriva hirotonirii femeii, dar crede inca in superstitia hirotonirii, ar trebuii sa se si circumcida, adica sa se “schilodeasca” cum spune Pavel. Pastorul si preotul sa oficieze metzitzah b’peh si credinciosii sa jure pe milah, mai degraba decat pe cruce sau pe Biblie.

Înregistrat sub Editorial Tagged with , ,

Dreptul la manie

12 octombrie 2016 de 59 comentarii

Înregistrat sub Video Tagged with , , , ,

← Articole mai vechi