Revoluția Trans
29 iulie 2017 167 comentarii
Soldați fără testosteron
27 iulie 2017 3 comentarii
Două știri mi-au furat privirea săptămâna asta. Cineva mi-a atras atenția la un articol din Semnele Timpului (Alina Kartman, 29 Iunie) despre documentarul colonelului Randall Larsen: ”Operation Whitecoat”. A doua știre: președintele Trump a postat un mesaj pe Twitter, în care anunță intenția guvernului de a interzice participarea transgenderilor în armată.
Care este legătura? În ambele cazuri este vorba despre soldați fără testosteron.
”De aceea, când s-a ivit oportunitatea implicării în programul Whitecoat, pentru mulţi dintre soldaţii adventiști acesta a fost șansa de a-și sluji ţara și pe Dumnezeul fără dileme”- scrie autoarea de la Semnele Timpului. Ca unul care am spicuit ceva din filozofia lui Randall Larsen, (pe care îl admir), mă îndoiesc că bătrânul albit sub arme, expert în psihologie militară, chiar crede că sloganul ”pentru Dumnezeu și Patrie” înseamnă ceva pe câmpul de luptă. Acestea sunt poveștile pe care politicienii le spun despre soldații pe care i-au trimis să moară pentru propriile ambiții. Colonelul știe mai bine.
Nici Stalin nu era naiv. Răspunzând acuzației lui Djilas că eroii Armatei Roșii sunt criminali comuni, Stalin a răspuns: ”Doar l-ai citit pe Dostoievski. Nu vezi ce complex este sufletul, psihicul uman?” Marșul peste cadavrele camarazilor de la Stalingrad la Berlin este motivat de pulsiuni iraționale care vin din zona abisală a minții. Nu e ca-n filme.
Orice armată apelează la instincte primare. Este memoria hoardei preistorice pe care cromozonul Y o activează atunci când fetița originară începe să devină băiețelul care se va numi de gen masculin. Soldatul nu se jertfește pentru patrie dar își riscă viața pentru camarazii de arme. Este pasiunea și mândria masculină în disciplină, camaraderie dură și risc.
Din acest punct de vedere, necombatantul adventist apare în ochii camarazilor tot ca un fel de trans-gender, adică cineva în care testosteronul a fost suprimat de religie. De mic copil, a fost învățat să întoarcă obrazul celălalt, să evite sporturile dure, să cultive sensibilități feminine, și să așeze ”inima” deasupra rațiunii reci. Nici pasivitatea în fața insultelor camarazilor și abuzului căprăresc nu ajută împotriva acestei preconcepții. Pe scurt, necombatantul de ziua a șaptea este perceput ca un fag.
Alina Kartman greșește și atunci când prezintă filmul ca pe un omagiu adus celor ”2300 cobai adventiști”. Omagiul este la adresa dresorului de cobai. Geniul dresorului este de a fi folosit tocmai acele trăsături care îl descalifică pe necombatantul adventist pentru luptă într-un program de subiecți voluntari pentru arma biologică.
Codul Nuremberg interzice experimente medicale pe subiecți umani fără consimțământul lor și fără să fi fost bine informați cu privire la natura și riscurile experimentului. Dar cine se va supune la experimente cu arma biologică ”din dragoste pentru oameni și pentru știință”. Beyond the Call of Duty, RH, 3 Noiembrie, 1955. Pauză pentru râs. Lozinca este la fel de goală ca ”pentru Dumnezeu și Patrie”. Departamentul Apărării a înțeles bine motivele voluntarilor de la Fort Dietrick: obediența față de conducerea bisericii, teama superstițioasă de a purta armă, teama că nu vor fi sigilați dacă Judecata îi găsește făcând servici militar în Sabat (cifra 2300 spune ceva), masochismul ridicat la rang de virtute.
Dar, mai ales, știau că, de la Hitler citire (Hitler’s Table Talk, 2000), conducătorii religioși sunt gata să facă orice pentru a fi primiți ca câini sub masa puterii. Știau că păstorii nu vor ezita să belească 2300 miei pentru patrie. ”America în Profeție” face o pauză.
Să trecem la mesajul lui Trump. Bibliciștii jubilează și activiștii trans sunt indignați, dar ambele tabere greșesc. În timp ce nici un comandant cu capul așezat între epoleți nu își va trata soldații cu anti-androgeni, mă îndoiesc că ar avea ceva împotriva androgenilor la femeia-soldat. Lumea sporturilor cu permanentele ei scandaluri este dovada că unele tratamente sunt mai egale decât altele. Problema este folosirea resurselor.
Însă, așa cum spune chiar colonelul Larsen, dușmanul cel mai periculos sunt întrebările puse greșit. Întrebarea corectă este ce a mai rămas din obiectorul de conștiință?
Cetățeanul înarmat a fost baza oricărei comunități libere în istorie. Momentul în care armata profesionistă înlocuiește armata de cetățeni este, în istoria oricărei democrații, începutul sfârșitului. Roma este exemplul clasic. America este cel modern.
Obiecțiunea de conștiință are valoare numai ca protest al soldatului cetățean împotriva unui guvern care îl obligă să lupte într-un război absurd sau criminal. De exemplu primul război mondial. Soldații francezi refuzând să ia armele cu ei în tranșee. Germanii și francezii schimbând daruri în ziua de crăciun. Erich Maria Remarque în Im Westen nichts Neues este conștiința europeană refuzând sloganul ”pentru Dumnezeu și Patrie”. Trei imperii au căzut atunci când soldații s-au întors acasă. Și totuși, aceiași pacifiști nu ezită să pună mâna pe armă împotriva lui Franco, Musolini, și Hitler. Obiecțiunea de conștiință este obiecțiune politică sau nu este de conștiință.
Așa zisa obiecțiune de conștiință a sectelor milenist-apocaliptice este obiecțiunea unei false conștiințe. Dietrich Bonhoeffer se va ridica în ziua judecății să denunțe harul ieftin al celui care ”a suferit în armată pentru credință”. Harul nu se dă celui care se ascunde în certitudinile dogmei de dilemele secolului. Dilema harului ieftin este între instinctul trupesc de conservare și frica de cel care are puterea să piardă și trupul și sufletul în gheenă. În ultimă instanță, Dumnezeu apare mai de temut decât Cezarul. Dar cetățeanul care refuză să poarte arma reunță în același timp la dreptul de a o lăsa jos în protest sau a o întoarce împotriva unui guvern criminal.
Este semnificativ faptul că Operațiunea Whitecoat s-a dezvoltat în contextul protestelor împotriva războiului din Vietnam, la care au participat multe biserici, alături de contra-cultura generației tinere. Biserica Adventistă a rămas ”a-politică” adică: nu ne interesează unde cad bombele, ne interesează când cad. Protejați cu sfințenie de rock’n roll, blugi, plete și bărbi, tinerii bisericii nu au știut nimic din protestele, revoltele, întrebările, dilemele deceniului de răscruce al secolului. Nu au știut de Napalm, de Cambodgia, de East Timor, de experimente secrete pe populație, de programul de arme biologice, de corupția politicienilor, altfel decât ca o abstractă activitate a Satanei în timpul din urmă menită să precipite conflictul apocaliptic. Pentru ei există doar trei probleme: sabatul, necombatanța, și dieta. Departamenul Apărării a știut unde să caute cobaiul perfect.
Nu este un secret faptul că serviciul militar cetățenesc a fost abandonat ca răspuns la revolta tineretului în perioada războiului din Vietnam. Astăzi, cei mai obezi locuitori ai planetei privesc din fotoliu războaie de mercenari așa cum ar privi un match. Obiectorul de conștiință a dispărut odată cu cetățeanul soldat. Cu sau fără trans-genderi, armata nu mai este a cetățenilor. Restul este istoria care se repetă.
Izvoarele lui Agar: tectonică, geopolitică, și religie
16 iulie 2017 5 comentarii
În timpul unei sesiuni de întrebări/răspunsuri cu un teolog întors de la conferința Faith & Science 2002, cineva a întrebat cu accent southern, fonetic și ideologic:
”De ce oamenii ăștia de știință nu vor să vadă dovada clară a potopului în volumul uriaș al rezervelor de petrol”?
”Pentru că inchiziția agnostică interzice geologilor să ia în considerare ipoteza unei creații recente și a potopului global” – a răspuns teologul.
Deși făcusem legământ cu buzele mele nu m-am putut abține și am întrebat cum se explică faptul că paradigma evoluției în timp adânc îi ajută pe geologi să găsească petrol? A găsit cineva vreodată petrol folosind Biblia ca manual de geologie?
Răspunsul a venit din partea altui coleg care vorbea cu cu aceleași accente. În Israel, a spus el, creștini evanghelici caută petrol cu Biblia în mână, și au găsit rezerve care depășesc probabil pe cele ale Arabiei Saudite. Colegul meu a oferit ca sursă un articol al lui Hal Lindsey din WorldNetDaily. Așa cum se așteaptă cei care știu cine este Hal Linsdey și cam ce se publică în WorldNetDaily (acum câțiva ani am l-am auzit pe Linsdey repetând povestea la Moody Radio), este vorba despre un amestec de fake-news și speculații profetice.
Compania texană Zion Oil and Gas a fost fondată de John Brown în anul 2000. Scopul companiei este să asigure independența energetică a statului Israel după răpirea bisericii. Este cotată pe piața globală NASDAQ, simbol stock – ZN, și a produs zero profit în 17 ani. Nu că John Brown ar duce lipsă de bani. Mii de evanghelici au învestit cu entuziasm în ZN, în speranța unor dividente grase când se vor întoarce cu Jeezas la sfârșitul celor șapte ani de strâmtorare. Zion Oil and Gas funcționează deci mai degrabă ca o schemă Ponzi.
Premisa lui Brown este binecuvântarea lui Iacob:
Aceasta este lucrarea Dumnezeului tatălui tău… care te va binecuvânta… Cu binecuvântările cerurilor de sus, Cu binecuvântările apelor de jos… Binecuvântările tatălui tău Întrec binecuvântările părinţilor mei… Ele să vină peste capul lui Iosif. Gen 49: 25.26.
Capul lui Iosif este identificat de John Brown cu teritoriul lui Manase din vechiul Israel. Texanul crede că Yahweh, când a inventat petrolul în 2348 BC, a îngropat aici cel mai bogat zăcământ de petrol de pe planetă.
Capul lui Iosif. Aici se află, în opinia lui John Brown, cel mai bogat zăcământ de petrol din lume.
Că fiului roabei izgonite i s-a dat petrol nu este o surpriză având în vedere că îngerul i-a arătat un izvor în pustie (apele de jos), dar: ”Binecuvântările tatălui tău Întrec binecuvântările părinţilor mei”. Iusuf trebuie să aibă mai mult decât Ișmael. Pe de altă parte, profeții spun că Mesia va aduce ”oil”, adică petrol, (Is 61,3; Ier 31; 12). John se consideră noul Ioan Botezătorul pregătind calea Domnului în pustie.
Spre dezamăgirea acționarilor ZN (lui Brown îi merge schema oricum), ca și a colegilor mei echipați cu argumente YEC de la Faith & Science, geologii înțeleg mai bine decât ei abisul din care vine izvorul lui Agar.
Cele zece țări arabe care dețin 48% din rezervele de petrol cunoscute și 38% din rezervele de gaze naturale (analiza BP 2012) pe 3,4% din suprafața pământului, se află pe o placă tectonică minoră cu o istorie geologică unică.
Placa Arabă
Timp de 600 milioane de ani de la formarea ei în continentul Gondwana, Placa Arabă s-a plimbat între paralela 30 N și 30 S aflându-se totdeauna în poziția optimă pentru un cimitir de nevertebrate marine. Prima mare recoltă a fost, firește, explozia Cambrianului. Cea mai bogată a avut loc în Jurassic și Cretacic, când Arabia se afla scufundată în apele mici ale Mării Tethys la Ecuator, în calea curenților de la nord și sud. Și pentru că Alah e bun, tot în această perioadă a avut loc o încălzire globală și două reduceri dramatice de oxigen în ocean. În ultimele douăzeci de milioane placa s-a desprins de Africa și s-a ciocnit cu Eurasia, comprimând depozite imense de organisme marine în formarea munților Zagros și dând naștere la noi țărmuri stabile, favorabile acumulării de organisme bogate în proteine și lipide la Marea Roșie și Golful Persic.
Aventura Plăcii Arabe în eoni geologici. Linia violetă indică poziția zonei Kuweit. În stânga este axa erelor geologice. În dreapta sunt notate principalele evenimente geologice.
În Jurassicul timpuriu, Placa Arabă se află în triunghiul format de marea Tethys la estul continentului Gondwana/Pangea. 70% din rezervele de petrol din Arabia provin din Jurassic/Cretacic.
Domnul a fost milostiv cu Agar dar i-a dus pe fii Sarei într-un pământ sec și sub un cer care, tot dintr-un capriciu al mișcărilor tectonice, este la fel de sec.
Vom spune deci că geo-tectonica este baza și geo-politica este suprastructura.
Și Avraam a întrebat dezamăgit: ”Doamne, ce-mi ve da”? Și Domnul i-a răspuns: ”Ridică-ți ochii și privește stelele. Așa va fi moștenirea ta”. Avraam și-a ridicat ochii, a privit stelele și a zis: ”Nu înțeleg”. ”Ce vezi tu nu poți pricepe acum, dar vei pricepe la urmă. Taina se numește e=mc^2.”
Se spune că atunci când l-a luat prizioner pe sultanul Baiazid, Timur Lenk ar fi râs: ”Ce glume mai face și Allah. Să împartă lumea între un șchiop ca mine și un chior ca tine”. Ce glume sinistre face Eliyahu cu familia disfuncțională a lui Avraam. Să dea petrolul lui Ișmael și bomba lui Ițak.
Dileme polare
14 iulie 2017 11 comentarii
Acum trei saptamini lasam un mic comentariu, ba retoric, ba sarcastic, la un articol din Dilema Veche in care dna. Anca Manolescu lua la refec niste politicieni preadimboviteni care se dadusera in spectacol cu nu-stiu-ce briu grabnic facatoriu de minuni. Doua numere de revista mai tirziu, ma trezesc citat si combatut de autoare, la aceeasi rubrica „din polul plus”. Cum fiara sint si in viata ‘reala’, nu doar pe coclauri oxigeniste, am ridicat manusa cu textul de mai jos. Nu am cerut un ‘drept la replica’, pentru ca sint curios de amploarea disponibilitatii dialogale a distinsei dilematice. Deci.
Că „Biblia nu e coregrafie roză” era temeiul reacției mele la textul doamnei Manolescu (a cărei disponibilitate pentru dialog surprinde plăcut). Orice scriptură aspiră să fie un text totalitar, o carte a „întregului real”. Iar principalul motor al acestei aspirații e tocmai promiscuitatea hermeneutică a receptării textului sacru – lucru care se poate vedea deja în relația dintre cele două testamente ale Bibliei creștine. Secretul deschis al multiplicării imposibil de îngrădit a interpretărilor este prejudecata potrivit căreia a rămîne la „intenția textului” e de fapt „a-i distorsiona mesajul”. Vorbește Isaia 7 despre un prinț ierusalemitan de secol VIII precreștin, născut pe cale naturală? Vorbește. Ne spune evanghelistul că de fapt „sensul lui orientat transcendent” vizează un nazarinean partenogenetic din zorii Imperiului Roman? Ne spune. De ce să nu pretind și eu că Isus al lui Matei e doar schema tipologică a unei noi umanități? Sîntem doară „mereu mai departe pe drumul sensului”, nu? Nu spunea Tertulian că Pavel e haereticorum apostolus? Și cîți creștini sînt oare conștienți că teologia paulină nu are nici cunoștință, nici trebuință de nașterea din fecioară? Să te smintești, nu alta!
Jertfele din Legea lui Moise sînt totuși circumscrise unor „interese prea umane” – preoția, adică administrația de stat (în teocrație), trebuie să aibă ce mînca. Ba chiar dijmuiește prizoniere de război. Și templul, și tabernacolul sînt guvernate de aceeași topologie religioasă a centrului greu accesibil – căci orice jertfă e qorban, adică „(mijloc de) apropiere”. În Sfînta Sfintelor intră doar un om, doar o singură dată pe an. Crucea aruncă în aer această paradigmă a sacrului, deschizînd în Hristos un drum liber, accesibil oricui, oricînd, oriunde, către focul îmblînzit al slavei Tatălui (a se revedea teologia Epistolei către Evrei, cu accentul ei obstinat asupra discontinuității legămintelor). Cheia simbolică a acestei rupturi e sfîșierea catapetesmei. Iar a spulbera paradigme ale sacrului într-o teocrație este, evident, a face politică. Vameșul, curva și samarineanul intră mai degrabă în Împărăție decît preotul, levitul și fariseul. Pentru că Împărăția a și venit, e „în(tre) voi”. „Glasul inspirat” al Noului Legămînt a „dinamitat închiderile”.
Istoria creștinismului este însă prea adesea povestea „insensibilității față de noutatea cu care divinul se adresează omului”. Biserica redevine prea ușor „instituție-închidere” – de la reinventarea catapetesmei ca iconostas la excluderea femeilor de la altar. Nu e o coincidență că țările cele mai religioase ale Europei creștine sînt și cele mai antisemite. N-au trecut nici două veacuri de cînd papa numea libertatea de conștiință “absurda illa ac erronea sententia, seu potius deliramentum”. Creștinii ardeau cărți în Fapte 19, iar monumentele intelectuale ale modernității sînt mai toate la Index. Apropo, nu și cărțile lui Darwin, pe care însă le digeră greu creștinismul răsăritean. Să recapitulăm și celelalte orori, mai vechi sau mai noi, ale Europei creștine? Nu e cazul. Ajunge să ne amintim că mulți europeni se întreabă de ce există și azi, încă, un stat teocratic pe continent. Stat a cărui conducere tocmai a decis că anafora nu poate fi gluten-free. Suferă greu Europa că nu se laudă cu creștinismul! Lucru cît se poate de fals, de altfel. E la modă de cîteva decenii ca filozofi atei să-l redescopere pe Pavel, apostolul. Duhul încă înmulțește sensurile, iar noi, europenii ambivalenți față de creștinism, încă ne numărăm anii de la Hristos.
Două meserii în care banii nu au miros
10 iulie 2017 8 comentarii
Florin Lăiu mă mustră în idiom arghezian: ”Părinte, matale de ce nu te-ai făcut căcănar”?
Este o anecdotă populară. Se spune că un popă, după ce și-a luat darul de Bobotează, l-ar fi întrebat pe Arghezi: ”Dar chiar o fi Dumnezeu”? Poetul l-a întrebat tăios: ”Părinte, matale de ce nu te-ai făcut căcănar”?
Florin vrea să spună că Arghezi l-ar fi condamnat pe popă pentru îndoială. Greu de crezut o astfel de condamnare din partea ierodiaconului renegat Iosif de la Mânăstirea (ironie) Cernica, hulitorul din Psalmi, în care își exprimă propria îndoială: „Pari cand a fi, pari cand că nu mai ești” (Psalm VI). Singura lui problemă cu îndoiala popii este că nu o strigă în gura mare de la altar.
Este ironic – în contextul mustrării lui Florin – că, într-o polemică cu Iorga de la începutul secolului, Arghezi îi laudă pe adventiști pentru independența față de orice dogmă și autoritate bisericească. Între timp, lucrurile s-au mai schimbat. Meseria pe care, mi se reproșează, am trădat-o, a devenit o altă meserie în care ne place să credem că banii nu au miros.
Reproșul arghezian mi-a fost adresat la subsolul unei emisuni în care arătam că escatologia Noului Testament este gândită într-un univers ptolemeic. Este adevărat că unele secte americane au regândit această escatologie în contextul astronomiei populare din secolul XIX. Joseph Smith a văzut oameni pe Lună. Ellen Harmon-White a văzut ”lumi necăzute” pe două planete care seamănă suspect cu Jupiter și Saturn, așa cum puteau fi văzute prin telescopul de amator al lui Joseph Bates. Tot căpitanul Bates a ”descoperit” și Cerul în nebuloasa din Orion. Surse din aceiași zonă ne spun astăzi că NASA ar fi confirmat această descoperire.
Am arătat în prezentarea mea că, în epoca explorărilor NASA la periferia sistemului solar, cu misiunea Kepler descoperind mereu noi exoplanete, și în contextul astrofizicii relativiste, escatologia lumilor necăzute și a cerului ca loc în spațiu și timp nu mai poate fi crezută.
Nu am susținut abandonarea escatologiei nou-testamentare ca speranță și credință, ci eliberarea ei de un tablou pre-științific sau pseudo-științific al lumii. Nu am pretins dărâmarea teologiei ci maturizarea ei prin acceptarea dilemei. La care teologul are un singur răspuns: ”De ce nu te-ai făcut căcănar”.
E rândul meu să îl citez pe Arghezi:
Cel ce gândeste singur si scormone lumina…
Vorbesti cu fundul lumii, la tine, din odaie
Secunda-ntrece veacul si timpul se-ncovoaie:Se-nnalta slabul, omul, pe aripi în Tării
Si-aduce de acolo noi legi si marturii…E timpul, sluga veche si robul celui rau,
Tu, omule si frate, sa-ti fii stapânul tau.
Decât să gândești singur, mai bine să gândescă biserica pentru tine. Decât liber, mai bine slugă la dârloaga bisericii. Decât să scormoni lumina, mai bine bagi mâna în WC. Sfaturile unui ierodiacon/poet de la Mânăstirea Cernica care nu a apostaziat.
oxigen2 
Comentarii recente