Complexul spiritual-industrial și sacralizarea Americii

În cartea The Spiritual-Industrial Complex (2011), Jonathan Herzog susține o teză surprinzătoare cu privire la trezirea evanghelică din America anilor 1950. Este perioada în care protestantismul mainstream a fost dislocat de mișcarea evanghelică, Congresul a înlocuit E Pluribus Unum cu In God We Trust ca motou național și a adăugat One Nation Under God la jurământul de loialitate, rugăciunea a devenit mandatorie în școală, monumente ale celor zece porunci au fost așezate în tribunale și școli, institutul Moody predică literalismul Genezei la viitorii astronauți, iar Președintele a devenit Marele Preot. Billy Graham este profetul acestei treziri și modelul imitat de ceilalți evangheliști.

Orice redeșteptare religioasă în America a fost un fenomen la firul ierbii. Redeșteptarea evanghelică a mijlocului de secol a fost diferită în sensul că a plecat de sus în jos, orchestrată de strategii războiului rece. Herzog folosește termenul complex spiritual-industrial (CSI) ca aluzie la complexul militar-industrial cu privire la care a avertizat președintele Eisenhower în cuvântarea lui de încheiere a mandatului. Amândouă au fost răspunsuri urgente la amenințarea războiului rece. Amândouă i-au supraviețuit.

CSI a fost creat din cauză că idealismul marxist, quasi-religios, începuse deja să infiltreze societatea americană, materialistă și obsedată de satisfacții imediate. Faimoasa ”ceartă din bucătărie” între Nixon și Hrușciov la expoziția americană din Moscova, 1959, este un bun exemplu. ”Nu aveți și o mașină care să vă bage mâncarea în gură”, a întrebat batjocoritor Hrușciov. Sarcasmul primului secretar a rezonat în America mai mult decât mixerul lui Nixon între moscoviții care oricum nu prea aveau la ce să-l folosească.

A fost operată ”sacralizarea” materialismului american. Consumul a fost ritualizat și spiritualitatea a devenit marfă. Toate mijloacele științifice de propagandă au fost mobilizate pentru a-i întoarce pe americani în bisericii și sinagogi.

Analiza lui Herzog este mult prea complexă pentru a fi discutată aici. Mă voi ocupa doar de aspectul care mi se pare cel mai important: dislocarea protestantismului mainstream în favoarea evanghelicilor.

Motivul a fost acela că protestantismul mainstream nu putea fi instrumentat politic. CSI voia să vândă publicului american o narațiune conform căreia războiul rece nu era confruntarea pentru dominație globală între două supra-puteri ci o bătălie maniheică între Dumnezeu și Satana. Războiul Rece a fost îmbrăcat într-un limbaj apocaliptic care trecea drept metaforă pentru unii dar era înțeles literal de inițiați.

Teologii protestanți au fost primii să ridice sprâncenele tocmai pentru că înțelegeau limbajul. Evanghelicii, dimpotrivă, aveau o escatologie în alb și negru în care confruntarea statului Israel cu un inamic satanic ”din fundul miazănoaptei” juca un rol central. Ei credeau că un război nuclear cu URSS va inaugura mileniul mesianic. Nimic de pierdut. Ce sunt câteva sute de milioane de vieți și sfârșitul civilizației când porți războaiele domnului?

Evanghelicii ofereau și alte avantaje. Protestanții erau pentru despărțirea bisericii de stat și priveau cu suspiciune relațiile între Casa Albă și Vatican. Evanghelicii credeau că ”zidul de despărțire” este o conspirație ateistă. Protestanții erau interesați de probleme sociale. Pe evanghelici îi interesa salvarea de suflete. Protestanții erau critici față de materialismul american. Evanghelicii credeau în evanghelia prosperității.

A existat un McCarthyism teologic având ca scop supravegherea și eliminarea teologilor care erau critici față de politica războiului rece sau înclinau spre idei de stânga. Evanghelicii nu voiau altceva decât să impună literalismul biblic împotriva teologiei liberale. Dar teologia liberală se suprapunea prea adesea cu pacifismul și evanghelia socială. Ascensiunea lui Billy Graham a fost rezultatul alianței între literalismul biblic și complexul militar-industrial.  

După criza rachetelor din Cuba războiul rece a intrat în faza de detentă. CSI a devenit inutil geopolitic. Pe măsură ce activismul judiciar a început să demoleze monumentele și instituțiile CSI, Coaliția Creștină a înlocuit CSI, având ca misiune salvarea acestor instituții și monumente (ei cred că vin de la părinții fondatori). Rămășițele complexului sunt încă instrumentate în lupte politice. Cea mai durabilă moștenire rămâne însă dominația evanghelicilor în spațiul teologic-politic.

Anunțuri

Cultul vacii moarte

Amin va spun voua ca Chelsea Manning intra in imparatie inaintea lui Florin Laiu

Exista oameni de bine si sfinti. Cele doua sunt in opozitie.

Cand tanarul bogat l-a intrebat pe Iisus “ce bine sa fac ca sa mostenesc viata vesnica”, raspunsul a fost “de ce ma intrebi ce bine” – (nu ai nevoie de o revelatie speciala sa cunosti binele) – “binele este unul singur”. Binele este acelasi la Atena si la Ierusalim. “Dar daca vrei sa intri in viata pazeste poruncile”. Adversativul “Dar” aseaza in opozitie Binele si Religia. YHVH nu cere binele ci ascultarea de porunci. Fii acestui veac cauta binele. Fii veacului-ce-va-sa-vina cauta implinirea poruncilor.

Exista 613 porunci pozitive in Tora. Numai 6 au legatura cu Binele. „Să nu ucizi“, „Să nu comiţi adulter“, „Să nu furi“, „Să nu depui mărturie falsă“, „Să nu înşeli“, „Cinsteşte-l pe tatăl tău şi pe mama ta.“ Aici stoicul si epicureul pot sa dea lectii evreului pios iar umanistul secular se dovedeste superior moral evanghelicului nascut-din-nou (pot sa ofer fapte). Sfintirea implica altceva decat Binele.

De doua mii de ani crestinii se lupta cu porunca lui Iisus: “du-te, vinde tot ce ai şi dă săracilor”. Sfantul Francisc si “contele smintit in Hristos” (asta e Tolstoi) reprezinta din acest punct de vedere singurii crestini inafara celui care a fost rastignit. Restul sunt vorbe. Unul a creat un ordin milionar. Celalalt a fost gasit mort intr-o gara.

Adevarul este ca Iisus a vrut sa spuna: “daca vrei ceva mult mult decat Binele alege utopia sociala mai degraba decat sfintirea”. Amin va spun voua ca Chelsea Manning intra in imparatie inaintea lui Florin Laiu.

Vrasmasul Poruncii nu este Pacatul ci Binele. Porunca si Pacatul sunt interdependente. Natura perversa a acestei interdependente se da cel mai bine pe fata in Justificarea Calvina. Omul de bine ignora Porunca si Pacatul deopotriva si nu are nevoie de Justificare.

Marea Lupta 2016

Casatoriile gay si cadavrul din debaraua bisericii

Dilema pe care o reprezinta pentru crestini casatoriile gay aduce la lumina cadavrul din debara: casatoria este a Cezarului.

Asa numita casatorie crestina origineaza in dreptul roman. Merita amintit aici ca Grecia si Roma au fost singurele civilizatii antice care au definit casatoria ca pe o institutie exclusiv monogama. Cei care vorbesc despre modelul biblic al casatoriei ar face bine sa-l si consulte. Casatoria biblica nu este monogama, nu este “de buna voie” de partea femeii, si nu este in nici un caz “intre egali”.

In zilele tarzii ale republicii, romanii au instituit casatoria emancipata (e(x) – mancipare = iesire de sub mana/autoritate; casatoria traditionala era In Manus – sub mana/autoritatea sotului). Notiunea casatoriei ca parteneriat intre egali isi are deci originea tot in Roma. Prietenii lui Pavel, Priscilla si Aquilla, sunt un exemplu de tratare favorabila a casatoriei emancipate in biserica primara, dar nu reprezinta cultura ei puternic influentata de iudaism si elenism. Augustus, care si-a camuflat asaltul impotriva libertatilor civile sub mantaua reformei morale (deja vue), a incercat sa restaureze casatoria In Manu dar fara prea mult succes. Eforturile lui au fost reluate si finalizate de Constantin si Iustinian. Asa a fost instituita familia crestina.

Aspectul cel mai important al mostenirii romane este notiunea ca “Familia este impletirea dreptului divin si uman” (Modestin). Prin drept divin se intelege cutumele religioase. Prin cel uman se intelege casatoria ca contract civil. Institutia familei era un caz exceptional in care cutuma religioasa era necesara pentru validarea contractului civil. In evul mediu, sacramentul casatoriei a inlocuit cutuma romana ca conditie a casatoriei civile. Protestantismul a respins sacramentul casatoriei dar a pastrat impletirea intre casatoria religioasa si cea civila. In timpurile miderne, oficiul starii civile s-a secularizat, dar casatoria religioasa a ramas dependenta de starea civila.

Biserica recunoaste casatoria civila. Nimeni nu cere unui cuplu casatorit civil sa se recasatoreasca religios atunci cand este acceptat in biserica. Mai mult, biserica nu oficiaza casatoria unui cuplu care nu a trecut pe la starea civila, chiar daca certificatul de casatorie este semnat formal de pastor/preot. In US pastorul spune: “prin puterea data mie de statul… va declar sot si sotie”. Pastorul oficiaza ca reprezentant al statului. Aici e problema.

Legalizarea casatoriiilor gay il aseaza pe pastor/preot in situatia imposibila de a fi reprezentantul statului care aproba casatoriile gay si al bisericii care le condamna. Ce avem aici este o problema intre Dumnezeu si Cezar. Casatorie crestina este ultima institutie in care nu s-a operat despartirea intre stat si biserica.

Casatoria este a Cezarului. Va provoc sa imi aratati un singur text din Biblie care defineste ceremonia casatoriei religioase. Cartile lui Moise sunt pline de ceremonii pentru cele mai triviale situatii din viata, de la nastere la moarte. Unde este ceremonia casatoriei? Noul Testament accepta institutia casatoriei asa cum este, iudeu cu iudeul, grec cu grecul, roman cu romanul. Nu exista o singura referire la servicii religioase de casatorie. Nu exista o definitie a familei crestine, asa cum nu exista o definitie a sclaviei crestine. Institutiile existente sunt acceptate si reforma este propusa doar pe plan moral. Parabolele nuntii sau episodul cu nunta din Cana sunt recunoasteri ale unor obiceiuri culturale, nu canonizarea lor. Apostolii nu substituie familia eleno-romana cu una crestina, ci doar inalta standardele ei etice. Reamintesc faptul ca nu crestinii au inventat monogamia si liberul consintamant intre egali ca baza a casatoriei. Chiar si juramantul de la altar vine de la romani: ubi tu Gaius, ego Gaia… („cum tu esti Gaius, eu sunt Gaia”), ubi tu Gaia, ego Gaius, etc.

Crestinii ar face bine sa lase Cezarului ce este al Cezarului si sa se concentreze asupra standardelor etice. Daca chiar dorim sa definim casatoria dupa reguli biblice, reintroducem poligamia si ne vindem fetele, tratam paranoia sotului gelos obligand sotia sa bea un pahar de apa amestecata cu praf din aspiratorul bisericii, si omorim cu pietre sotiile infidele. Explicam aceste practici ca fiind conditionate cultural. Ei bine, acum avem alta cultura. Se pare ca Dumnezeu respecta Prime Directive (asta e din Star Trek).

Imi povestea o studenta japoneza ca in tara ei multi tineri aleg serviciile bisericilor crestine (de preferinta catolice) pentru casatorie, cele budiste pentru funeralii, si Taoismul sau Shintoismul pentru problemele vietii. Cand am intrebat-o de ce prefera nuntile crestine a raspuns: “pentru ca sunt gay”. Intr-adevar, casatoriile crestine sunt gay, in sensul originar al cuvantului. Dovada smartphone-urile care se inalta spre cer cand apare mireasa si frenezia de imagini pe Facebook. Diferenta intre noi si japonezi este ca japonezii stiu de ce fac nunta in biserica si noi pretindem motive pioase. Sa fiu mai clar: singurul lucru la care se gandesc organizatorii unei nunti crestine este sa fie cat mai gay la biserica si bineinteles pe Facebook. Dati deci si gaylor ce este al lor.

Europa

Decizia Curtii Supreme in cazul Obergefell vs Hodges

images Versiune audio