​Poftim coerență

​Dacă nu explici/demonstrezi totul, metafizicul ia forma misterului din necunoscut. Derivarea infinită a sensului păstrează mereu gaura pentru Dumnezeu.
Dacă explici totul, metafizicul ia forma violenței. Lui Yahweh îi este plăcut și arderile pe altarul științei.

Poftim întrebare: a fi incoerent înseamnă a fi niciodată coerent sau a fi uneori coerent dar nu totdeauna?

Nu mi-e clar dar ce e clar (adică ce putem abstractiza, adică mitologiza), e că incoerența trebuie să aibă o anumită coerență în incoerența ei. Adică trebuie să fie coerent incoerentă.

Și treaba cu incoerența negația coerenței. Intuitivul care deduce că incoerența nu poate exista fără coerență din moment ce incoerența presupune a fi cel puțin uneori coerent. Argument pentru care coerența devine primordială, originală, originară. Ceea ce este. Realul.
Incoerența, negația devenind o născocire din dorință sau necesitate. Imaginarul.
Dar n-o fi intuiția asta manipulată de forma unui prefix? De un ‘non-‘ sau ‘in-‘? In-coerență. Non-coerență.

Ce e atât de neconceptut ca frustrarea inițială, care a dat naștere conceptului de coerență, să fie tocmai prezența incoerenței? Apriori conceptului de coerență, era deja incoerența?
În sensul că sunt atât de frustrat de prezența haosului (incoerenței) încât îmi imaginez (doresc) ordinea (coerența).
Imaginarul, virtualul, dorința, utopia e tocmai coerența. ‘Realul’, originea, e incoerența în care ne scăldăm.
Coerența e numele (aliasul) imaginat (inventat) pentru negația incoerenței în care existăm. Coerența e invenția. Un mic pattern, repetabil, coerent, în interiorul unui eveniment unic, irepetabil și incoerent. Contextul unei secvențe de zecimale care se repetă în acel pi care nu se termină niciodată într-o repetiție.

Cu alte cuvinte.. poftim coerență. Poftim în toate sensurile.