Confruntat cu universul, semantic scapi săpunul

Menționam în editorialul anterior că ‘deși legea e conceptul inventat, a ajuns neclar cine pe cine determină’. Asta în contextul juridicului, în care poziția de creator o ocupăm noi, autorii legii sociale.
Dar să considerăm desfășurarea în alt context. Unde legea și creatorul nu mai suntem noi, ci universul. Noi suntem cei determinați de univers (de legea universului) iar poziția noastră de inferioritate este reprezentată de preocupările pentru semantică.

Semantica, teritoriul imaginarului. Semnificație. Speculație. Iluzie. Imaterial. Spirit. Subiectiv. Moft. Uman. Suplimentar. Secundar. Dispensabil. Dependent. Practic, nimic.

Universul, realul. Concretul. Dovedit. Adevăr. Material. Întrupat. Obiectiv. Necesar. Insensibil. Principal. Primordial. Indispensabil. De care depinde. Practic, totul.

Confruntat cu universul, semantic scapi săpunul. Universul e totul, semantica nimic.

Universul fizic e legea obiectivă. Noi, un accident în univers. Un accident în obiectiv. Anomalie. Semantica, anomalie în anomalie. Vis în vis. Semantica e excesul de vremuri bune. Vremurile grele, taie din exces și întorc la căile adevărate ale universului, la legile fundamentale ale universului. Universul e ceea ce contează.

Pământul de exemplu a fost și el odată ceea ce contează: centrul universului. Nu mai este de când putem să-l distrugem.
Cândva natura a fost și ea ceea ce contează: mamă a tot. Nu mai este de când putem s-o distrugem.
Dumnezeu a fost și el cândva ceea ce contează. Nu mai este de când putem să-i violăm atotvoința cu știința.

Rămâne că universul e ceea ce contează. Rămâne să-l putem distruge. Și atunci, și universul este și nu mai este tot ceea ce contează. Atunci înseamnă că și universul depinde de semantica noastră, de neînțelegerile noastre.

Da. Semantic, și universul se poate apleca.

Apropo, dacă universul e inteligibil atunci de ce ne-am ales cu semantica? Doar totul mecanizat nu se putea? Sau poate e și semantica mecanizată. Pesemne că într-o zi știința nu va mai fugi de semantică și o va explica. Apoi după ce vom fi cu explicația în mână ce? Ei bine, ce-i după rămâne o problemă.. de semantică.
Regula pare să fie că oricum am freca forma lămpii, nu putem opri spiritul. Momentul explicării semanticii nu rezolvă semantica. Cât de inteligibil e asta?

De exemplu e inteligibilul satisfăcut și când demonstrezi formal că nu e posibilă formalizarea? Când explici cum nu poate fi explicat? Pentru că în funcție de asta universul poate fi inteligibil și fără să poată fi explicat. Sau poate fi inteligibil doar dacă poate fi explicat. În cazul de pe urmă, cum încă nu știm dacă poate fi explicat, nu știm dacă e inteligibil. E doar aparent explicabil și aparent inteligibil. E deci nu tocmai pertinentă retorica din ‘cum se face că universul e inteligibil?’.

Rațiunea e limitată. Spiritul, na rațiune.