Inteligența artificială: salvator mundi sau anti-hrist

One Response to Inteligența artificială: salvator mundi sau anti-hrist

1. Eduard Fidiles says:

   29 decembrie 2023 la 19:24

   ​Evident, în cele ce urmează pe alocuri voi greși pentru că, ce să vezi, vorba lui Meno, nu știu dacă ce știu e tot ce e de știut despre subiect.

   Situația că încă discutăm despre cum e cu adevărul confirmă argumentul lui Meno (pe care Socrate nu-l respinge). Că poți să interpretezi argumentul ca sofism, cu siguranță. Depinde ce citești că ar reprezenta intențiile lui Meno. De exemplu dacă citești că ar folosi un argument ​​pertinent pentru a-și justifica anumite interese politice/personale, da, această schemă mai largă pe care urmărește să o construiască ar fi un sofism. Dar sofism nu e neapărat argumentul în speță. Anume că nu poți ști că ceea ce știi e tot ce e de știut despre un concept. Faptul că am ajuns cu greu la metoda științifică tocmai confirmă că e greu să știi că ceea ce știi e tot ce e de știut. Metoda științifică fiind la rându-i o aproximare și într-o continuă corecție pentru că nu poți ști că ceea ce știi e tot ce e de știut. Metoda științifică e un răspuns care confirmă dilema lui Meno.
   Ca să nu mai spun că poți să-l interpretezi și pe Socrate ca sofist. Doar că tranzacționează în altă monedă.

   Meno: And how will you enquire, Socrates, into that which you do not know? What will you put forth as the subject of enquiry? And if you find what you want, how will you ever know that this is the thing which you did not know?

   Cum citesc eu:
   Adevărul absolut există. Sau pe scurt, Adevărul există. Logic, formal suntem constrânși să afirmăm asta. Dar deși rațiunea ne constrânge la asta, totuși în practică, empiric, în experiența noastră, problema adevărului persistă: cum știi când ai atins acest adevăr? Acest absolut? Adevărul de sine stătător?
   Așa citesc eu provocarea lui Meno: ‘if you find what you want, how will you ever know that this is the thing which you did not know?’

   Reformularea lui Socrate: A man cannot enquire either about that which he knows, or about that which he does not know; for if he knows, he has no need to enquire; and if not, he cannot; for he does not know the very subject about which he is to enquire.

   Reformularea lui Socrate nu infirmă legitimitatea dilemei lui Meno. O confirmă în a doua parte a reformulării sale iar prima parte implică puțină deflecție: ‘…for if he knows, he has no need to enquire…’. Ei bine premisa asta este suspectă pentru că implică un absolutism: individul nu are nevoie să caute dacă *deja știe*. Dar cine a știut vreodată fără îndoială? Dacă e să judec existența după cum se prezintă, n-am întâlnit pe cel care n-are nevoie de lămuriri dar este plină de cei care nu știu cum poți ști dacă ce știi e tot ce e de știut.

   Modul în care citesc argumentul lui Meno e respingerea posibilității definirii exhaustive. Cu precădere în domeniul semantic. Și cum ai putea avea o definiție exhaustivă când în definirea conceptului intră și interacțiunile cu concepte și obiecte descoperite și inventate în viitor? Care încă nu există. Definirea conceptului e într-o continuă mișcare și schimbare ca și realitatea pe care ne e greu să o definim din motive similare (datorită schimbării). Sau s-o luăm altfel: cum definim definiția?

   În finalul dialogului, Socrate nu respinge și nu demonstrează falsitatea argumentului lui Meno. Îi recunoaște legitimitatea și încheie cu ceva în genul: ‘găsesc plictisitor să nu încerc să cunosc, deci e mai interesant să încerc să cunosc’. Adică da, nu putem cunoaște exhaustiv, dar și cunoașterea e o experiență interesantă și pertinentă între altele.

   Acum o întrebare separată: dacă dialogul lui Meno îl citiți ca având mesajul că totdeauna cunoașterea și căutarea sunt bune întrucât se merită să mori pentru ele, atunci de ce să pui restricții în jurul cercetării și dezvoltării în domeniul inteligenței artificiale? Nu e tocmai necesitatea restricțiilor admiterea că setea de cunoaștere nu implică doar inocență și sacralitate? De unde nevoia de critică și restricționare?
   Nu e așa limpede nici cu setea de cunoaștere.

   Sofismul lui Socrate:
   Aș putea spune că Socrate e sofist pentru că folosește argumente pertinente în scopuri nefaste. Specific: e corupt de moneda numită dopamină. Atât de mult încât nu-i mai pasă nici dacă-l omoară.
   Și ca să întru în jocul unei lozinci: sofiști suntem toți pentru moneda potrivită.
   Mai în glumă, mai în serios bineînțeles.

   ‘Adevăratul’ sofism a lui Socrate:
   E ușor să-ți alegi sclavul potrivit în narațiune. Dar la fel de ușor îți pot arăta bunica potrivită de la țară care nu știe să-ți rezolve problema potrivită de geometrie. Deci nu e chiar tot fundamentul comun în toți. Scris în toți.
   Sofismul constă în premisa că suntem toți capabili de a cunoaște adevărul. Ca și cum toți suntem capabili să înțelegem toate adevărurile matematice. Același sofism care pretinde că orice babă e capabilă de a cunoaște legea juridică. Pentru ca baba să nu se poată sustrage legii pe motiv de neștiință. Adevărul se pretinde accesibil oricui ca să poată condamna pe oricine.

   În altă ordine de idei, amintesc ceea ce e deja știut: poți scoate ușor iepurele fascist din pălăria cu innate/apriori/common-sense/universal-grammar knowledge.
   Ca să nu mai spun că orice tip de memorie (cărți, cultură, artă etc) reprezintă o altă formă/extensie a acestui înnăscut/innate subconștient/inconștient. Și nu e gramatica înnăscută treaba cu structura (critica centrului, structuralismul)? Ne întoarcem la ascultat vocile dinlăuntru?

   Iar dacă e să fac o introspecție știți care mi-e cea mai innate caracteristică? De când mă știu m-a necăjit dilema lui Meno. Unde-i limita? Unde-s limitele? Cum știi când obiectul ajunge/este ‘thing in itself’?
   Pesemne unii sunt postmoderniști înnăscuți chiar și când n-o știu. Sau poate toți suntem într-un sens :).

   Nu că nu recunosc ‘moștenirea de concluzii’. Dar cunoștințele ‘înnăscute’ nu sunt doar întru-adevăr. Sunt ceea ce în alt context le spunem adaptări. Sau bias. Din care foarte bine poți deriva pragmatismul, empiricismul, realismul, bunul simț, instinctul, naturalismul, biologicul, familia, patria, religia etc. Cunoștința innate (adevărul pe care-l ‘simțim’) are mereu nevoie de tragerea de mânecă de către cunoștința innate a altora. Dacă e neclar cum afirmația ‘nu există adevăr’ stă în picioare în ciuda contradicției, să reformulăm: există adevăr care e mereu corectat – la fel cum și Dumnezeu are regrete. Poftim contradicția într-o formă mai îmblânzită.

   Câteva tipuri de întrebări care exemplifică dilema lui Meno:

   Este iPhone-ul adevărat/real și acum 500 de ani?
   Dacă adevărat/real/realitate este definit ca ceea ce este comun tuturor, atunci conceptul de iPhone-ul nu poți spune că este adevărat/real pentru că au existat oameni cărora nu le-a fost deloc comun iPhone-ul.
   iPhone acum 500 de ani e în tărâmul posibilităților cum și schimbarea de sex sau imortalitatea e în tărâmul posibilităților. Unde-i discrepanța? Nu să tot încălcăm legi e ceea ce facem?
   Și dacă argumentul e că iPhone nu e ceva fundamental ca să fie un ‘comun tuturor’, ei bine..unde-i limita fundamentalului? Vorba lui Socrate.. definește întâi fundamentalul.

   Cum poți să vorbești despre progres când nu ai un etalon (referință) după care să compari diferența dintre azi și ieri?
   Diferența dintre ieri și azi e progres pentru că e mai aproape de X (aici definești centrul, reward function pentru conceptul de progres). Implicit nu e progres dacă diferența e departe de X.
   X va fi totdeauna obiectiv (comun, unitar, universal) pentru cei care-l susțin. Va fi subiectiv (specific, particular, discriminatoriu) pentru cei care-l resping.

   Îmi vine în minte alt clișeu: minunat cum reușim să ne înțelegem în ciuda ambiguități limbajului. Adică o magie totuși se întâmplă în limbaj. Deși implicit e recunoscut și ca sursă de haos.
   La fel de bine aș putea inversa și spune că e extraordinar cum reușim să nu ne înțelegem în ciuda atâtor lucruri pe care le avem în comun. Minunate sunt ambele perspective.

   În rest aștept cu nerăbdare să văd cum inteligența artificială se alătură horei ielelor. Săraca neobosită.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.