Nu, domnule profesor, Abel nu este un erou

Întorcând spatele kibbutzului post-edenic, unde Cain administra munca comună după criteriul ”from each according to his ability, to each according to his needs”, Abel devine primul capitalist. Apoi, face un pas mai departe, descoperă capitalismul religios, și devine pastor de mega-stână.

Cain hotărește să jertfească Domnului o parte din produsele muncii lui. Abel jupoaie câteva oi. Domnul, sau mâna invizibilă, cum vreți să-i spuneți, primește cu plăcere jertfa din sângele altora, dar se uită cu dezgust la jerfa din propria sudoare, căci Domnului nu-i plac looserii. Looserul este cuprins de invidie, devine marxist, post-modern, Incel, NEET, broscoiul Pepe. În loc să-și pună camera în ordine, Cain vrea să schimbe lumea. După ce își ucide fratele, Cain devine drifter, unemployed, immigrant, agentul haosului.

Abel, explică Jordan Peterson, este arhetipul eroului Jungian care pleacă de acasă să confrunte haosul lumii și crează civilizația prin jertfire de sine. Cain este arhetipul umbrei, omul care în loc să învingă partea întunecată a naturii umane o proiectează asupra fratelui său.

Toate bune și frumoase, domnule profesor, numai că am citit și noi Biblia și ne amintim că cel care a plecat de acasă și a creat civilizația a fost Cain. De fapt, acceptând de-mitologizarea istorică îmbrățișată de Peterson, conform căreia Cain și Abel reprezintă conflictul între agricultori și păstori în Epoca Bronzului, înțelegem clar că Geneza este de partea păstorului nomad, care răspândea haosul ecologic în Semiluna Roditoare și era văzut ca purtător de boli de egiptenii care se spălau zilnic, și împotriva civilizației urban-agrare, care ne-a lăsat moștenire geometria, scrisul, arhitectura, roata, și sistemul de irigații.

Aici profesorul își amintește însă că e catolic și ne trimite la Augustin. Cain a construit într-adevăr o cetate dar este Cetatea Pământească. Abel a construit Cetatea lui Dumnezeu.

Spune Augustin:

Vedem deci că cele două cetăți au fost create din două feluri de iubire: cetatea pământească a fost creat de dragostea de sine care a ajunge la punctul disprețului față de Dumnezeu, orașul ceresc din dragostea de Dumnezeu dusă până la disprețul de sine.

Întrebarea care se ridică acum este: cum se împacă disprețul de sine cu arhetipul jungian al eroului din inconștientul purtător de viitoruri care, conform psihiatrului german, îl face pe tânărul plecat de acasă să creadă că în el dorm puteri ascunse, care pot cucerii universul?

Peterson ar face bine să își amintească întrebarea retorică adresată de Jung lui Freud: nu ai înțeles nimic din național-socialism? Teza lui Jung este că metoda lui Freud nu se poate aplica la arieni pentru că inconștientul arian este romantic. Copilul visează să ucidă dragonul și să salveze prințesa, nu să doarmă cu maică-sa.

Nu este cazul să pierdem timpul discutând teza lui Jung. Nu există nici o dovadă că ADN-ul uman codează mituri, și, dacă ar face-o, acestea ar fi universale. Există însă un punct în care Freud și Jung sunt de acord: incompatibilitatea între monoteismul mozaic și cultul politeist al eroului. Biblia nu este despre eroi ci despre sfinți. Eroul apare în Biblie doar pentru a fi condamnat, sau, eventual, să se pocăiască de infatuarea lui.

Freud observă că eroul mitologic de obicei își ucide tatăl. Isaac reprezintă evlavia celui care se lasă legat de altar sub cuțitul tatălui. Păgânii credeau că eroii s-au născut din relația între zei și femei și le-au așezat legendele în constelații. Geneza îi condamnă ca urmași ai relațiilor ilicite între îngeri și femei și așează constelațiile sub puterea lui Elohim.

Peterson susține că Geneza și mitul sumerian al creației sunt versiuni ale monomitului. Marduk învinge haosul în persoana lui Tiamat. Elohim învinge haosul primordial în Geneza.

Diferența este că creația din Geneza nu este agonistă, deci nu poate fi eroică. Marduk este un erou pentru că Tiamat îl poate învinge. Marduk se confruntă cu universul așa cum este și îl transformă. Elohim zice și se face. Este atotputernic, deci nu este erou.

Mai degrabă, putem spune că interpretarea feministă, unde Marduk este condamnat ca reprezentant al patriarhatului, care identifică femeia cu haosul și o ucide pa mama primordială, este mai aproape de Geneza, pentru că condamnă mitologia în numele unei ordini morale anti-romantice. Am mai spus-o, mișcarea woke este noul iudeo-creștinism. Este ultimul om , cum bine a înțeles Peterson. Ceea ce ignoră el este dezgustul filozofului german față de amestecul de eroism păgân nordic și pietate catolică din opera lui Wagner, Parsifal, sau, am spune noi astăzi, Lord of the Rings. Un astfel de  amestec apare și în Geneza după Peterson.

De asemenea, într-o eră în care nativii din Hawaii protestează împotriva construirii unui observator care ne-ar oferii o privire unică în spațiul adânc și originea universului, pentru că ar profana muntele pe care strămoșii lor s-au născut din relația între tatăl cer și mama pământ, și protestul lor este susținut de fanatici ecologiști și ai multiculturalismului sau feministe new-age, Peterson ar face bine să își re-examineze teza despre mitul care corectează excesele rațiunii și salvează civilizația de excesele postmodernismului.

În sfârșit, în favoarea lui Peterson, aș adăuga că el nu este Abel ci Cain. Domnul a primit cu plăcere oițele jertfite de colegii săi pe altarul academic.  Ca dovadă, mulți dinte ei se vor pensiona ca multi-milionari. Profesorul post-modern este un model al succesului în capitalism. Vinde ce se cumpără. Indignarea lui Peterson se îndreaptă, în ultimă instanță, la fel ca a marxistului Cain, împotriva mâinii invizibile.

Spune Manifestul pe care Peterson l-a citit nu de mult:

Toate relațiile fixe, înghețate, cu trenul lor de prejudecăți și opinii vechi și venerabile, sunt măturate, toate cele nou formate devin vechi, înainte de a se putea osifica. Tot ceea ce este solid se topeste în aer, tot ceea ce este sfânt este profanat și omul este în cele din urmă obligat să confrunte cu simțurile treze condițiile sale reale de viață și relațiile sale cu semenii.

Sexul se topește, genul se topește, adevărul se topește, arhetipurile se topesc, pentru că banul e lichid și totul se reduce la bani. Nu e de mirare că lui Cain i se întunecă fața, devine Incel, sau NEET, are fața broscoiului Pepe, și își ventilează furia vizionând Peterson. Cain a îmbrățișat arhetipul umbrei.

Peterson ar face bine să își conducă urmașii la Cetatea Pământească.

sufletul-închisoarea Trupului

Apocalipsa după Nietzsche

Pinul neroditor

Viziunea păgână a lumii

București-Vatican

Poate fi la fel de bine titlul unui film-thriller de spionaj sau al unui seminar-thriller de Apocalipsa. Scopul este același. Cei care nu merg la cinema își satisfac dependența de adrenalină urmărind itinerariile papei. 

Vorbitorul începe prin a menționa că sunt unii care spun că decretul duminical este o teorie a conspirației, din cauză că nu s-a împlinit și din cauză că ei nu cred că este posibil. Am impresia că toate fețele pe ecran se întorc spre mine și simt nevoia să mă explic.

Unii credem că decretul duminical este teoria conspirației, nu pentru că nu s-a împlinit, ci pentru că orice se întâmplă este interpretat ca împlinirea lui. Psihiatrul care identifică un delir de persecuție, nu o face pentru că nu vede dovezile persecuției. Delirul se vede din natura asociațiilor pe care se întemeiază argumentele pacientului. Spunem că decretul duminical este teoria conspirației din cauza că manifestă structura delirului paranoic. 

Cazul de față este un bun exemplu.

Pe ecran apare harta Europei în trei culori. Lumea – ni se spune – era ”pestriță” înainte de căderea comunismului (era de fapt în două culori). Acum este împărțită în trei zone geopolitice monolite, reprezentate prin cele trei culori: Protestantism, Catolicism, și Ortodoxie. Teoria conspirației cu privire la împărțirea Europei în blocuri geopolitice bazate pe cele trei religii circula în România anilor 1990.  Era obsesia abolirii Tratatului de la Trianon. Trei decenii mai târziu, vedem ce a vrut Europa: o comunitate fără granițe bazate pe etnie, cultură, sau religie. Marele frate rus, pe care Dănăiață îl amintește în treacăt ca protector al zonei ortodoxe împotriva catolicilor și protestanților, este de fapt apărătorul naționalismelor și întegrismelor religioase în fiecare țară din Apus, inclusiv US. Însă aici avem logica circulară a delirului de persecuție și a teoriilor conspirative.

 Media face zoom-in la un punct  roșu pe zona monocromă a Ortodoxeiei. Ca într-un film prost cu Dracula, pe ecran apare o mânăstire medievală din Ardeal. E franciscană, se aprinde un bec?  Hoardele din trâmbița a treia năvălesc aici de la 1442, o dată pe an, ca apele otrăvite de steaua căzută, numită duhovnicește Pelin și întrupată istoric  în huni. Și mai sinistru este faptul că papa s-a dus acolo să se întâlnească personal cu îngerul căzut Pelin/Atila la mânăstirea din Șumuleu Ciuc, numită de barbari Csíksomlyó, într-o limbă neinteligibilă. 

Un alt zoom-in, și punctul este înlocuit de o pată. Biserica Greco-Catolică din România, continuă pastorul, este unică. Este singura biserică din lume care practică ritul bizantin și recunoaște primatul papei. Noi spunem că pastorul putea să adauge o pată mai mare în Ucraina vecină. De fapt, harta are destule pete. Există în lume 14 biserici de rit bizantin care recunosc primatul papei.  

Pastorul a învățat de la comuniști că românii au fost constrânși să se supună papei, dar el știe mai bine. Este de fapt un experiment apocaliptic în vederea pregătirii decretului duminical. Experimentul unic din România a dovedit că bisericile se pot unii sub primatul papei, în ciuda diferențelor de rit și dogmă. Papa a venit să viziteze laboratorul secret înainte de a globaliza produsul.

În realitate, Biserica Unită este separată prin rit și dogmă de Ortodoxie, acolo unde ritul și dogma au fost motiv de schismă în 1054. Ritul bizantin ca atare nu a fost o problemă. Cele patru poziții ireconciliabile au fost: primatul papei, Filioque, purgatoriul, și pâinea nedospită la împărtășanie. Nu există în lume nici o biserică de rit bizantin care să recunoască primatul papei în timp ce acceptă poziția ortodoxă în celelalte trei puncte. 

În ce privește aspectul istoric, pastorul sare din lacul comunist în puțul benzi desenate Chick. Ca român putea ști mai bine. Românii care au adoptat greco-catolicismul după intrarea Transilvaniei în Imperiul Habsburgic au făcut-o pentru a obține reprezentare în Unio Trium Nationum și acces la educația apuseană. 

Problema românilor în Ardeal a fost că feudalismul și sistemul breslelor din orașe se bazau pe o ordine socială catolică. Nobilii români au adoptat catolicismul și s-au maghiarizat prin căsătorii. Corvineștii sunt un bun exemplu.   Românii au rămas fără nobili care să-i reprezinte în ierarhia feudală.

În mod natural, greco-catolicii au accentuat latinitatea limbii în contrast cu slavona (Școala Ardeleană). Au obținut educație apuseană și reprezentanți în UTN. Baronii calvini au descoperit peste noapte virtuțile credinței pravoslavnice și au ațâțat clerul ortodox, român și sârb, împotriva celui greco-catolic. Iezuiții au intrat, cum era de așteptat, de partea greco-catolică în conflictul etnic-religios.  Însă pe măsură ce ideile iluministe și naționalismul au pătruns în Ardeal, aspectul religios a devenit secundar. Comuniștii au abolit Biserica Unită la ordinul lui Stalin și Ceaușescu nu a avut nici un interes să schimbe lucrurile.

În cursul expunerii, ni se amintește că o personalitate importantă pe Youtube a spus în luna Octombrie că decretul va venii în 6 luni.  Vizita papei a avut loc în luna Mai, 6 luni de la profeția pe Youtube. Să acceptăm ”ipotetic” că profeția lui Gates s-a împlinit în vizita papei. Cineva obiectează că decretul va pleca din America. Are dreptate pastorul că oamenii nu gândesc adânc.  Punctul roșu și pata verde sunt echivalentul spiritual al cercului mic făcut de Stalin pe hartă în jurul orașului Stalingrad. Aici se va da bătălia care va decide soarta războiului.  

Aici se află laboratorul secret al Vaticanului pentru unirea bisericilor. Aici se află ungurii, coloana a cincea a antihristului (bănuiam noi). Aici este buricul pământului plat. ”România este grădina Maicii Domnului” – cum spunea alt papă care ne-a vizitat acum 20 de ani.

Mare e grădina. 

Războiul cultural în țara houyhnhnm

horsepeople

Jonathan Swift (1726), redă răspunsul lui Gulliver la întrebarea regelui houyhnhnm despre cauzele războaielor în Europa.

Diferența în opinii a costat multe milioane de vieți: de exemplu, dacă carnea este pâine sau pâinea este carne; dacă sucul unui anumit bob este sânge sau vin; dacă fluieratul este un viciu sau o virtute; dacă este mai bine să săruți un stâlp sau să-l arunci în foc; care este cea mai bună culoare pentru o haină, negru, alb, roșu sau gri; și dacă trebuie să fie lungă sau scurtă, îngustă sau largă, murdară sau curată; și multe altele.

Nici un război nu este atât de furios și sângeros, și de o continuitate atât de îndelungată, ca cele cauzate de diferențele de opinie, mai ales cu privire la lucruri irelevante.

Europa lui Swift pare să se fi vindecat, dar virusul i-a infectat acum pe houyhnhnms, într-o formă mutată numită război cultural. Este furios, nu pare să se termine curând, și este pentru lucruri irelevante.

Episcopul Thomas Paprocki a interzis recent lui Michael Madigan, președintele camerei reprezentanților din Illinois, și John Cullerton, președintele senatului, să mănânce din pâinea care este carne, în dioceza lui, din cauză că cei doi legislatori nu cred că embrionul este persoană.

Termenul pro-life este un eufemism orwellian. Nu doar pentru că, așa cum spune personajul lui Swift, ”a costat multe milioane de vieți” și pentru că respectul abstract față de viață implică disprețul în fapt față de femeia redusă la statutul de șeptel. Însă, mai ales, pentru că, în concepția episcopului, opinia viața începe la concepție trebuie înțeleasă în aceiași termeni ca ”dacă carnea este pâine sau pâinea este carne; dacă sucul unui anumit bob este sânge sau vin”. Ambele dileme au la bază ceea ce Bertrand Russell găsește a fi greșeala fundamentală a oricărei  metafizici, iluzia că există o legătură magică între sintaxă și structura lumii.

Să luăm ca exemplu propoziția: pâinea este carne. Carnea și pâinea sunt substantive – purtătoare de substanță. Substanța se află în substantiv. Metafizicianul crede că se află în pâine și în carne. A nu se confunda cu ceea ce se vede la microscop sau se separă în laborator. Preotul nu se coboară la lucruri vulgare ca polizaharide sau aminoacizi. Invocația sacramentală operează la nivelul substanței, care este separată de predicatele ei așa cum subiectul și predicatul sunt separate în propoziție. Dacă putem schimba subiectul în propoziție fără să schimbăm predicatul, invocația sacramentală schimbă substanța pâinii fără să schimbe compoziția chimică.

Asemenea finețuri teologice au costat multe milioane de vieți, dar protestanții și catolicii nu se mai bat pentru ele. Însă războaiele Domnului nu s-au terminat. Pâinea este sau nu este carne, vinul este sau nu este sânge, dar embrionul este persoană.

Este cuvântul persoană o abstracție sau se referă la o substanță metafizică care precede și transcende biologia? La fel ca în cazul pâinii și vinului, transcendentalul de aia e transcendental pentru că nu se vede, și ce nu se poate vedea se poate impune.

Dacă persoana metafizică nu se vede la microscop, persoana fizică se dovedește în precedente judiciare. Bătălia se duce acum pentru un caz câștigat în Curtea Supremă în care embrionul să fie considerat persoană fizică. Strategia este ca cineva să fie condamnat pentru discriminare fetală. În cazul acesta fetusul a fost tratat ca persoană fizică.

Dacă vă întrebați de ce au devenit albii de extremă dreaptă atât de îngrijorați că negresele fac mai multe avorturi decât albele, nu este din cauză că li se pare că sunt prea puțin negrii în pușcării. Ei vor precedentul în care cineva este condamnat pentru discriminare rasială din cauză că a avortat un fetus negru.

Aceasta va fi dovada că embrionul este considerat  persoană fizică în jurisprudență. Americanii nu le prea au cu subtilitățile metafizice dar ca avocați nu-i bate nimeni.

Și apoi pot să se înmulțească yahoos  de zece ori cât houyhnhnms căci îmi voi strica grânarele (pușcăriile private)  şi voi zidi altele mai mari ; acolo voi strânge toate roadele (profiturile) mele. Episcopul știe mai bine decât predecesorii săi medievali de care își bătea joc Swift.