Relaxati-va, nu este revolutie

Agenți britanici care i-au urmărite pe cei doi emigre ruși prin Londra au ajuns la concluzia ca sunt inofensivi. Ce-i drept, interesul lor pentru clădiri și locuri istorice putea trezi suspiciunea ca planuiesc sa pună vreo bombă dar cei doi păreau interesați mai degrabă de istorie și cultura. Cand, în cele din urma, vizitand biblioteca de la British Museum, cel mai în varsta, un tip scund si chel, cu barbuta roșie, a spus cu entuziasm celui mai tânăr, un ochelarist înalt si slab: “așa trebuie sa facem și noi”, agenții au înțeles că cei doi sunt mai degrabă niște lunatici. Adevărații revoluționari ard biblioteci nu cad în extaz în fața rafturilor pline de cărți.

Tipul cu barbuta, așa cum probabil banuiti, era Lenin, si avea sa petreaca multe ore in biblioteca de la British Museum conspectand cărți de fizica teoretică și științe economice. Nu pregatesti rasturnarea tarului argumentand ca atomul este divizibil si debitand nonsensuri ca “oligarhia financiara”. Celalalt emigre era, bineinteles, Trotsky.

Cativa ani mai târziu, un grup mic si obscur s-a adunat la Londra pentru a planuii revolutia in Rusia. Agentii britanici au înregistrat conștiincioși numele lor: Lenin, Trotsky, Stalin, Zinoviev, Kamenev, Litvinov, si scriitorul Maxim Gorky, singurul nume cunoscut de publicul larg. Discuția a fost sterila si axata pe probleme teoretice sau de organizare a unui partid minuscul numit bolshevik. Nu s-a plănuit nici un act violent cu excepția lui Stalin care susținea spargerea de bănci pentru a finanta revoluție, însă Stalin părea un tip prea șters sa fie luat în serios. Concluzia agenților britanici: oamenii aceștia sunt niste looseri. Nici un pericol. Sa ne ocupăm mai bine de adevărații revoluționari, cei care pun bombe și inițiază proteste violente pe strada.

Încă zece ani și numele looserilor obscuri va fi în toate ziarele si pe agendă oricărei ședințe a guvernului sau a serviciilor de intelligence. Alt sfert de secol și Churchill va face pelerinaj la Moscova sa îi faca plocon lui Stalin un servetel cu estul Europei împărțit in procente. Lenin nu a fost inca ingropat si ucenicii sai așteaptă cu credință sa invieze. Fantoma trenului lui Trotsky bântuie lumea.

Prima concluzie este aceea ca agenți britanici nu au înțeles cum se fac revoluțiile. A doua este ca facem aceeași greșeală. Contrar prejudecatilor, revoluțiile nu se nasc din violență și haos ci din idei si planuri bine gandite. Violenta și haosul sunt preludiul fascismului.

În US nu va fi revoluție pentru că protestatarii nu au idei ci doar emoții primare. Întrebarea este dacă va fi fascism.

Opiumul intelectualilor

“Religia este suspinul creaturii asuprite, inima unei lumi fără inimă și sufletul condiției fără suflet. Este opiumul poporului” Karl Marx , Zur Kritik der Hegelschen Rechtsphilosophie, 1843.

Cea mai faimoasa (si de loc originala) sintagma a ateismului marxist este de fapt apararea religiei omului de rand impotriva intelectualului ateu. Tinerii hegelieni invatasera de la Feuerbach ca religia este proiectia fantastica a potentialului uman nerealizat. Adevarul relgiei ar fi filozofia pe care o discuta studentii din clasa de mijloc in cafenelele din Berlin. Omul de rand este inlantuit in superstitie si este rolul intelectualului sa il lumineze. Dar, se stie, poporul e greu de cap.

Pentru Marx, lucrurile stau invers. Omul de rand nu are iluziile intelectualului. Opiumul este anestezia celui care traieste fara iluzii. Poporul stie ca lumea nu are inima. Religia este plantarea unui suflet intr-o conditie umana caracterizata prin lupta brutala pentru supravietuire. O lume in care realizarea potentialului despre care vorbeste Feuerbach costa banii pe care nu-i are.

Crestinismul este “suspinul creaturii asuprite, inima unei lumi fără inimă și sufletul condiției fără suflet”. Pentru sclavii din secolul I, Isus a fost sufletul Imperiului fara suflet. Dumnezeul a fost rastignit si a primit consolarea intr-un burete de otet, opiumul celor rastigniti. Intelectualitatea emasculata a antichitatii tarzii a reinventat Creștinismul ca Neoplatonism. Filozofia nu aseaza un suflet in lumea fara suflet ci comunica cu sufletul ceresc.

Reprosul pe care il aduce Marx ateilor germani este neoplatonismul pe dos. Extazul intelectual-umanist inlocuieste extazul mistic. Omul de rand nu are timp sa cada in extaz. El are nevoie de opium.

De la germanul ateu din secolul XIX la intelectualul crestin contemporan.

Cei care cred că cred ilustrează tipul de derapaj pe care părintele Andrei Scrima îl numea „ortopraxie”. Sînt sîrguincioşii „gesticulaţiei” religioase, cei care se simt „în ordine” pentru că pontează birocratic la oficierea liturghiei, mănîncă de post şi se roagă doar „cu buzele” (Matei, 15, 8). Cei care spun toată ziua „Doamne, Doamne!” (Matei, 7, 21) şi se socotesc îndreptăţiţi, pe baza zelului lor exterior, să capete un fotoliu de orchestră în rai…. Credinţa… poate fi degustare extatică a fulgurantei Prezenţe divine, dar poate fi şi înţelepciunea de a aştepta răbdător, disponibil, pregătit, momentul manifestării ei. Andrei Plesu, Cei ce cred și cei ce nu cred, Dilema veche, 28 Mai – 3 iunie 2020.

Si iarasi avem frustrarea intelectualului fata de poporul greu de cap care nu pricepe ce e aia “degustare extatică a fulgurantei Prezenţe divine”. Omul ponteaza la biserica fiindca vine ziua de salariu. Vorba cantecului: “Du-te fa la colectiv, ca la iarna ingheti de frig”. Degeaba explica intelectualul de tip nou taranului ca la colectiv te duci din entuziasm pentru socialism si ca idealul tine de cald mai bine decat ciocanii de porumb. Taranul e greu de cap.

Si degeaba explica noul intelectual de tip nou aceluiasi Gheorghe capos ca la biserica mergi pentru fulgurante nu sa pontezi pentru ziua de apoi. Pentru fulgurante Gheorghe merge la carciuma dar spune muierii: “du-te fa la biserica ca nu ne face popa slujba cand murim”. Numai de fulgurante duce lipsa romanul ca in rest le are pe toate.

Lumea cartilor, lumea filozofilor si teologilor, lumea fotoliilor rezervate la concerte, este o lume cu suflet. Sufletul este un lux. Costa bani. Pentru omul de rand, lumea nu are suflet. Pentru el, religia este suspin, este inima care bate intr-o lume fara inima. Concluzia?

Critica (Feuerbach) a smuls florile imaginare pe lanț, nu pentru ca omul să poarte în continuare acel lanț fără fantezie sau consolare, ci pentru ca el să arunce lanțul și să smulgă floarea vie.

Floarea vie. Ce este floarea vie? Ce poate transforma suspinul in bucurie si lumea fara suflet intr-o lume cu suflet? Este o intrebare teologica.

Ce înseamnă „Dumnezeu este mort”?

Adâncimile satanei

Imunitate de Turmă

Fundația

COVID-19 ca argument creaționist