La umbra pariului lui Pascal

În răscolitul prin umbra lui Peterson pariez că dau și peste Pascal. Peterson aparent nu este confortabil cu întrebarea despre credința în Dumnezeu. Pentru că, spune el, e problemă cu definirea lui Dumnezeu. În schimb afirmă cu ușurință pariul lui Pascal când spune că ‘I act as God exists’. Acționez, mă comport ca și cum Dumnezeu există. Că doar vorba lui Pascal.. n-are nimic de pierdut.

Merită menționată explicit ipocrizia lui Peterson când îi convine ‘problema definirii lui Dumnezeu’ dar critică postmodernismul când amintește că problema cu definirea și definițiile nu se rezumă la Dumnezeu. Așa-zisa ‘problemă cu definirea, conceptualizarea și limbajul’ nefiind problema postmodernismului. Dacă este problema cuiva, atunci e a oricui afirmă că știe limitele lucrurilor. Acelora cu acces la lumea ideilor și formelor perfecte. Cu cunoștința ‘obiectului în sine’.
De exemplu problema e a lui Peterson când spune că nu-l poate defini pe Dumnezeu dar acționează ca și cum există. Păi n-ai mai putea să acționezi nimic dacă într-adevăr te-ai feri să-l definești pe Dumnezeu. Pentru că atunci când acționezi orice, înseamnă că exprimi ceva despre Dumnezeu. Îl definești pe Dumnezeu. Fac aia, sau nu fac aia pentru că așa cred că intenționează, gândește Dumnezeu.
Peterson nu-și ascultă propriul sfat pentru că își ia o responsabilitate mult peste ceea ce poate duce oricine. În cămăruța pe care o intenționează curată, ce sclipește e dulapul cu scheleți.

Bine. Există Dumnezeu. Acum ce?
Acum mai facem o adunare la umbra pariului lui Pascal și continuăm săpatul după conceptul de Dumnezeu în mormanul de credințe despre Dumnezeu.
Că doar vorba lui Pascal.. n-avem nimic de pierdut. Decât timpul.