Am pierdut timpul

O intrigă pe care am avut-o în copilărie cu privire la timp:
uriașii din desenele de la televizor se mișcă mai greeeeeeeeeoooi. În timpul ce unui uriaș i-ar lua să ducă o cană cu ceai la gură, eu aș putea termina câteva căni. Evident nu din ale uriașului.
Ideea fiind că în ceea ce am numi același interval obiectiv de timp, eu aș îngrămădi mai multe acțiuni, mai multe evenimente, mai multe experiențe. Practic, aș trăi mai mult în același interval de timp.
Probabil nu degeaba senzația că am trăit mult mai multe în copilărie – acum că sunt uriaș când e vorba de orice activitate.
În orice caz, curioasă legătura între trăit, timp și frecvența evenimentelor.

De neocolit mai târziu în existență e intriga în jurul timpului și vitezei luminii. Las la o parte aspectul care mi se va spune că e important cu privire la viteza luminii: constantă în vid pentru orice observator.
Mă interesează mai mult cuantificarea, măsurarea. Viteza, mișcarea, schimbarea, e măsurată în timp. Dar ce e acest timp? E altceva decât o metaforă pentru schimbare? Și dacă e metaforă pentru schimbare, schimbarea cui?

Timpul e particular de abstract pentru că nu are o reprezentare fizică. Conceptul de la care ne așteptăm să fie foarte bine definit, obiectiv, unitatea în care sunt exprimate nenumărate alte fenomene, nu are referință în universul fizic. Mă întreb dacă timpul nu e ficțiunea pe care am inventat-o pentru a semnifica frecvența schimbării. Frecvență pe care o exprimăm relativ la diverse fenomene: răsăritul și apusul soarelui, lungimi de lumânări, clepsidre, ceasuri, rezonanța atomului de cesiu.
În timp am îmbunătățit precizia frecvenței de măsurare a timpului. Momentan fiind mulțumiți cu atomul de cesiu.
Dar în ultimă instanță, odată că nu avem reprezentarea entității numită timp dar nici măcar nu avem o referință fiabilă și stabilă pentru a exprima frecvența timpului. Referința a fost una în trecut, este alta acum și cine știe care va fi în viitor. Timpul e pe cât de relativ, pe atât de subiectiv. Putem opta pentru orice unitate a frecvenței atât timp cât satisface precizia necesară într-un sistem.
Dacă frecvența atomului de cesiu e incoerentă, n-am ști de ea. Decât detectată relativ la alt fenomen. Fenomen căruia ar trebui să-i garantăm frecvența relativ la alt fenomen. Și tot așa.

Măsura tuturor lucrurilor, viteza luminii, constanta supremă, e exprimată în unități relative. Unități subiective care reflectă precizia tehnologiei momentului. Cât de departe se poate merge cu precizia? Cine sau ce spune că ar trebui să fie vreun capăt?

Și uite-așa, cu gândul la viteza luminii, am cam pierdut timpul.

PS: Mi-am amintit de povestea asta ascultând povestea lui Stephen Wolfram (https://m.youtube.com/watch?v=0YRlQQw0d-4). Pe care îmi place să-l ascult pentru lecțiile de hermeneutică.