Sinuciderea lui Dumnezeu
7 martie 2024 Lasă un comentariu
E abracadabrant cum ratăm întîlnirea poveștilor. Știm că un copil abuzat cu cruzime are toate șansele să devină un criminal sîngeros. Dar mîncăm încă trupul și sîngele celui mai nevinovat dintre noi, uitînd că ne-a promis băi de sînge. Învierea Victimei coincide prea adesea cu nașterea Monstrului. Cei care strigă mai tare ”never again” sînt primii care se grăbesc să repete istoria.
Singura mîntuire posibilă e sinuciderea lui Dumnezeu. Joshua Starr, Paul Celan, Jean Améry, Primo Levi.
Crima inexpiabilă a lui Derrida – evreul care a arătat că nicio poveste nu poate mîntui, că orice tradiție, chiar și cea a progresului, e o trădare a umanității noastre, că orice canon, chiar și anti-canonul, e o bîtă. Nimeni nu-l urăște mai abitir pe evreul Derrida decît Dumnezeul evreilor, marele Povestitor. Dumnezeu, cel care ne minte vital.
Victima absolută poate să violeze absolut. Nimeni nu se sinucide mai cu spor decît cel care omoară mai bucuros, declamînd poezii.
Un Dumnezeu iubitor este un dumnezeu sinucigaș. Realitatea e că Îl disprețuim profund. Învierea e revanșa urii, a mîniei. E revenirea panteonului inexorcizabil al ființei. E erecția Duhului de viață. Luați, mîncați!
oxigen2 
Comentarii recente