Sisyphus. Din nou

Mitul lui Sisyphus e alegoria absurdului condiției umane.
Scena și tragedia conștiinței captive unei repetabilități veșnice. Idee surprinsă și în episodul White Christmas din Black Mirror.

Tragedia lui Sisyphus nu este dificultatea împinsului pietrei în amonte. Nici oftatul când aproape de vârf, piatra iarăși se rostogolește. Aceste evenimente nu ar avea impactul emoțional pe care-l au dacă nu l-am ști pe Sisyphus conștient că a mai făcut deja asta de nenumărate ori. Sau mai precis: de numărate ori.
Cu alte cuvinte, tragedia nu e captivitatea în sine ci faptul că reflectezi ca martor la aceasta. Tragedia e că tu, eu, ca subiecți, suntem simultan în interiorul și în afara captivității.

Dacă Sisyphus ar uita complet ce i se întâmplă, sarcina împinsului pietrei către vârf ar fi însoțită de fiecare dată de entuziasm. De fiecare dată nu ar avea umbră de îndoială că e nimica toată să ajungă în vârf. Și n-ar fi deloc un apogeu de tragedie când piatra o ia din nou la vale – ar reprezenta pentru Sisyphus doar niște timp în plus până să încheie toată treaba. Sisyphus nu ar avea motiv de îngrijorare.

Tragicul intervine doar când Sisyphus nu uită. Acum are conștiența continuității și acumulează numărul de repetiții care face posibil ecoul reflecției. Iar reflecția face din repetiție un paradox.
Repetiția conștientă de repetițiile anterioare formează un unic. Un continuum care nu se repetă. Îl formează pe Sisyphus care imediat ce este conștient de numărul de repetiții, nu o mai ia de la capăt cu entuziasm. Gustă acum și din săturat. Conștient de numărul de repetiții, Sisyphus începe să definească și pesimismul în privința vârfului de munte. Doar conștient de numărul de repetiții, Sisyphus își poate percepe și simți pedeapsa. Doar conștient înțelege condamnarea.

Culmea. Sisyphus e condamnat unei repetiții infinite. Dar de fiecare dată când o ia de la capăt, Sisyphus trebuie să nu mai fie același. Pentru că de fiecare dată trebuie să fie mai afectat, pentru a percepe prezența pedepsei.
În repetiția în care este condamnat, Sisyphus trebuie să nu se repete. Este excepția care scapă regulii. Singularitatea în repetabilitate. Unicul din la fel.

Camus spune că e necesar să ni-l imaginăm pe Sisyphus fericit. Eu spun că nu-i nevoie pentru că Sisyphus poate să-și imagineze ce vrea.