Iov, Dumnezeu și țiganul comunist

În The Gulag Archipelago, Solzhenitsyn condamnă frecvent violența pe care o lasă în urmă ideea de egalitate economică. Voi largi critica pentru a observa cum lovește egalitatea și unde te aștepți mai puțin.

O apologetică tipică marxismului e că s-a desfășurat la timpul nepotrivit. Nu am avut dezvoltarea tehnologică care să permită implementarea comunismului așa cum trebuie.
Poți bineînțeles să te iei la trântă cu argumentul până ți se servește în față cum deflația și surplusul pe care-l determină inteligența artificială și robotizarea duce tocmai la egalitatea și liberarea economică imaginată de marxism. Astfel, într-o ironie cinică, marxismul coboară printre noi. Simultan, tot în momentul abundenței capitalismul întră în criză de identitate.
Să intrăm puțin în jocul lumii surplusului. Ne imaginăm de exemplu cum vom avea timp destul pentru alte lucruri decât grijile economice de zi cu zi. Dar mai tentantă e promisiunea că nu vom mai avea motive de conflict. Pentru că asta e așteptarea de la adventul lumii în care va fi din plin, de toate, pentru toți. Cel puțin în context materialist.

O.. ți-a fost furat ceasul?
Nici o problemă, uite altul la fel. Și hai să descurajăm cuvântul acesta atât de grav: furat. Că doar nu mai suntem în acele vremuri în care ceasurile existau doar în număr limitat.

Sună bine. Dar nu durează pentru că visul e întrerupt iarăși de un ghiont: bine, dar acela e ceasul de la străbunicu’. E ceasul meu.

Sau varianta unui rebel mai mic:
Poftim puiule un ursuleț la fel ca cel pe care l-ai pierdut.
Nu! Nu e ursulețul meu.

Perspectiva materialistă vedem cum eșuează pentru că în ciuda faptului că două obiecte se pot prezenta material „perfect” la fel, nu sunt totuși egale. Un paradox: perfect la fel, dar nu egal. Pentru că în identitatea obiectelor se strecoară un imaterial: semnificația. Semnificația pe care noi o dăm obiectelor. Doi ursuleți care se prezintă perfect la fel, nu sunt egali. Pentru că doar unul e ursulețul meu.

Astfel deși comunismul coboară printre noi, nu-l însoțește toată utopia. În ciuda oricâtui de mare exces materialist am obține, în ciuda la oricât de mult ‘exact la fel’ am avea, noi tot atribuim semnificații subiective lucrurilor. Le vom individualiza, discrimina, conceptualiza, categorisi, defini, idolatriza. Cât timp atribuim semnificații, vom ‘uniciza’ și va exista totdeauna un ‘al meu’. Deoarece pot particulariza. Pot numi. Pot a-propria. Pot imagina proprietatea privată. Proprietatea cu semnificație privată mie. Personală. A mea.

Prin urmare, egalizarea forțată pe care o pretinde materialismul e greșită. Semnificațiile pe care le imaginăm dau valoare subiectivă și determină conflict. De altfel, aici întâlnim și utopia științifică. Utopia că dacă putem defini obiectele exhaustiv din punct de vedere materialist, atunci putem face afirmații și propoziții obiective. Promisiunea propozițiilor obiective fiind similară: eliminarea conflictului. Din acest motiv știința insistă să fie separată de tot ceea ce implică semnificație, semantic și social. Nu poate obiectiviza semnificația. Mai mult, depinde de imposibilitatea de a obiectiviza semnificația.

Să subliniem în minte concluzia de până acum: egalizarea materialistă forțată este rea, iar comunismul este vinovat de ea. Puțin macazul bruscat și îndreptăm atenția către un subiect biblic: Iov.
Iov se dovedește atât de ascultător încât Dumnezeu îi pretinde sacrificiul suprem: să devină un materialist comunist împotriva conștiinței.
Vă izbăvesc de suspans și mă explic: numai de la un materialist comunist poți să pretinzi tăcere atunci când este curmată viața fiilor tăi pe motiv că primești mai târziu alții la fel. Numai pentru un materialist comunist primii fii nu au vreo semnificație particulară și pot fi diluați în ideea că sunt egali cu oricare alții.
Să-i servim lui Iov din aceeași treucă: Iov gândește egal și la fel ca un materialist comunist.

În ce-l privește pe Dumnezeu știm regula: nu poate fi mai prejos. De exemplu se spune despre mântuiți în ceruri că Dumnezeu va șterge orice lacrimă din ochii lor.
Interpretat în sensul că Dumnezeu va șterge amintirile cu/despre cei dragi. Pentru că atât timp cât le purtăm amintirea, vom suferi. Și asta e un necesar pentru că a fi în cer presupune că nu suntem niște egoiști care pur și simplu se pot bucura când cei dragi nu mai sunt cu ei. Ștergerea amintirilor e astfel necesară.
Cu alte cuvinte, eu cel cu amintiri sunt perfect egal cu cel fără amintiri. Nu e asta taman judecată și tupeu de materialist comunist?
Numai un materialist comunist are scurtimea și pretenția că atât timp cât fizic arăt la fel, eu cu amintiri sunt perfect egal cu cel fără amintiri.

Pare că la Iov și la Dumnezeu, merge ca în proverbialul cu țiganul primăvara: îi mai spălăm Pirando? Sau facem alții?

Cât despre Isus… mi-e egal.