Nihil

Ne e accesibilă tuturor ironia din ‘când totul e urgență, nimic nu e urgență’. Spațiul dintre totul și nimic implodează spectaculos. Totul și nimic rămân fără distanță. De nedestins. Una.

Splendoarea am întâlnit-o și în cazul Torei înainte de căderea în păcat, când Tora nu are formă și este un amestec de litere fără sens, cu nimic sens. Dar asta doar pentru a semnifica faptul că este pregătită pentru orice direcție a istoriei. Pentru orice sens, toate sensurile.

Se spune despre nihilism că definește atitudinea în fața lipsei de sens. Ce nu se spune e că în spatele nihilismului e abundență de sens.
Disperarea nihilismului e că tot rahatul e atât de plin de sens încât niciun rahat nu mai face sens. Nihilismul, lipsa sensului, e urma copleșirii cu sens. E oboseala prea multui sens. Pentru că în ciuda nelimitatului sens, aștepți absurdul: unicul, singurul, adevăratul sens.

‘Sinuciderea nihilistă’ sau ‘trăitul pentru viața veșnică’ e chestiune de preferință pentru același lucru. Pentru că atunci când nimic nu face sens, orice face sens. Chiar și raiul. Sau mai ales raiul. Iar dacă vreau să fiu al dracului cu adevărat, fac sens și din lipsa de sens. Ba mai ales din lipsa de sens.

Toate renașterile și redeșteptările sunt făurite în pântecul fertil al lipsei de sens. Mulțumim Domnului pentru nimic.