Optimist pentru că

Încep tautologic pentru că sunt cel ce sunt și-mi place ce-mi place. Cinismul e plin de povețe cum cafeaua tihnește că e amară.

Cum viața are și din ritm, regulat scoate capul argumentul utilitarian: credința în Dumnezeu e utilă. Ne ajută.

Iadul e și mai util. Nu numai că îi aduce pe mulți la credință, dar ca un bun creștin ce sunt știu cum superstiția ghinionului e motivul pentru care credinciosul se smulge cu agonie din prinsoarea lui Dumnezeu. Că Dumnezeu e prețios, e doar pentru că talismanul ferește de rău.
Pariul lui Pascal – adică credința lui Peterson, Tate sau Alex Jones nu e despre Dumnezeu. O spun cu gura lor. Nu sunt convinși de existența lui Dumnezeu dar au certitudinea răului cu Răul. Fuga de rău e îmbrățișarea lui Dumnezeu.
Nu-i Domnul ce căutăm, ci să nu ne ia dracu’. Nu cum e raiul contează, ci să păstrăm iadul în neștire.

Servim diavolul cu saț: bineînțeles că și postmodernismul e utilitarian. Mai mult vibing, conștiență de sine, scepticism și toate cele sunt tot în scopul de a ne ajuta să nu ne distrugem. Tot pentru a ne păstra și înainta. Tot din considerente utile și practice.

La rându-mi fac pace cu tautologia. Din moment ce e încăpățânată în inevitabilitatea ei, tautologia o fac validă logic din considerente utilitariene și practice: doar așa găsesc că morții îi e totuna și mai târziu.

Dramatizez. Dar totuși ce înseamnă că sunt optimist din considerente practice?