Statul indeciziei
30 iunie 2025 35 comentarii
O critică adresată lui Derrida e nemulțumirea în privința „paraliziei deciziei”. Paralizie care provine din imensitatea „problemei” instabilității sensului. Instabilitate care face ca orice propoziție, afirmație, concept să danseze șotios între categoriile de „bine” și de „rău”. În consecință apare conștiența că ceea ce ești tentat să fixezi ca aparținând doar unei singure categorii, e deja la joc în cealaltă categorie. Nu mai poți pretinde un ce este ceva, pentru că ceea ce vrei să spui bântuie deja prin ce nu este.
Ce rămâne e suspans, tensiune și conflict. Paralizie – amânare a articulării, certitudini, categoricului, „știutului”. Ajungem sceptici în defensivă. Ezităm. Suntem slabi. Indecizia ne face slabi.
De pe aici se trage critica postmodernismului în general: relativism, determină conflict, exploatează tensiune, creează confuzie, incertitudine, nesiguranță, indecizie. Perspectivă nihilistă care ne face slabi.
Dar să vedem cum în slăbiciune stă puterea: statul.
Idealist, conceptul de stat e încercarea de a defini categoria „binelui”. În conceptul de „stat” urmărim să definim ce „este bine”. Statul e spațiul unde facem decizii și acumulăm afirmații. E opusul indeciziei, e puterea deciziei.
Statul e spațiul unde urmărim să eliminăm incertitudinea, nesiguranța, tensiunea și confuzia. Cu legea urmărim să facem ușoară decizia.
Sau nu?
Paradoxal, în loc să dăm frâu liber afirmării puterii și deciziei în conceptul de stat, alegem să „poluăm” ideea de stat cu o piedică artificială – cu chestiunea anatema: indecizia.
Mă refer la „separarea puterilor în stat”. Separarea puterilor e un mecanism intenționat să disemineze conflict și tensiune. Să determine un nerezolvabil. Un șantaj. O întârziere a consensului, deciziei și formalizării. O anti-dogmatizare.
O decizie în ce privește „rația corectă” de ingredientele executiv, legislativ și judiciar nu există. Ce putem avea e doar o negociere, un veșnic suspans. O indecizie care să ne păzească de abuzul beției concentrării puterii.
În mod paradoxal, exploatăm paralizia deciziei pentru a face statul să funcționeze, să meargă. Tensiunea, indecizia, nerezolvabilul introdus de separarea puterilor face ca statul să nu se fosilizeze într-o tiranie a dogmei.
Chiar poți spune că separarea puterilor în stat e un nu eficienței și un da birocrației. Adică un nu promptitudinii deciziei (eficiența) și un da indeciziei, amânării deciziei (birocrația, ineficiența).
Sau că să ivesc altă sperietoare, poți spune că „separarea puterilor în stat” e tribut lui Marx pentru că antagonizează monopolizarea.
Data viitoare când sunteți nemulțumiți de indecizia lui Derrida sau de conflictul postmodernismului, amintiți-vă că scumpa separare a puterilor în stat este tocmai tensiune, conflict și indecizie. E tribut postmodernismului. Slavă postmodernismului.
oxigen2 
Și acum o să vină ideologul conservator să-ți spună că creștinismul l-a anticipat pe Derrida în dogma trinitariană 🙂
Tot putem juca lapte gros cu originea dar cumva Derrida n-are dreptate. Jertfele pe altarul coerenței și consecvenței nu mai găsesc nări să mulțumească.
In postmodern propaganda, the concept of hyperreality (as proposed by Jean Baudrillard) refers to the blending of the „real” with the „simulated” to the point that the distinction between them becomes blurred. In a world where media, advertising, and technology create artificial realities, it becomes difficult to know what is „real” or „authentic.”
Aici vedem de ce postmodernismul cauzeaza omul de rand sa doreasca sisteme autoritare:dupa atata instabilitate politica si confuzie cu privire la ce optiuni politice are ,omul de rand e satul de incertitudire si vrea „ceritudinea ” tatucului autoritar trumpist care ii da iluzia de „autentic”.
iluzia de „autentic”
Sigur. Pentru că singura soluție la postmodernism e și mai mult postmodernism. Asta se întîmplă cînd patologizezi postmodernismul.
„Because the only solution to postmodernism is more postmodernism.”
Nu am avut suficient postmodernism pana acum?Toti tiranii au exploatat tranzitia de la o ideologie la alta (cauzata de deconstructie )pentru a acapara puterea.Ce avem nevoie e ceva sa limiteze efectele nocive ale deconstructiei.Ca un fel de „check and balances”.Au postmodernii asa ceva?Nu.
A combate postmodernismul cu utopia tiranului. Culmea postmodernismului.
asta e autentica?
https://www.timesofisrael.com/liveblog_entry/clip-of-israeli-kids-singing-of-wiping-out-nations-enemies-elicits-outrage/
„Paralysis that comes from the immensity of the „problem” of the instability of meaning. Instability that makes any sentence, statement, concept dance wildly between the categories of „good” and „bad”. „
„Any sentence/statement”?Asta e un exemplu de generalizare pripita–un tip de eroare logica pe care propaganda post moderna (de sorginte gnostica) , il foloseste din plin.In realitate „imensitatea ” problemei se aplica numai la anumite tipuri de probleme si nu tine neaparat de „imensitatea ” problemei.Nu exista nici un motiv rational sa credem ca orice problema va ramane intotdeauna fara cel putin o solutie pentru ca limbajul imperfect nu ne permite sa o rezolvam.Din contra, in majoritatea cazurilor stiinta are toate sansele sa rezolve „imensitatea problemei” generand solutii chiar si in domenii care, pana in trecut ,erau de domeniul eticii si esteticii.
Mai mult, stiinta a creat noi probleme insa nici majoritatea acestor probleme nu sunt neaparat imposibil de rezolvat.
Da ,exista trei tipuri de probleme : probleme care au una sau mai multe solutii,probleme fara solutie (demonstrate in cadrul sistemelor in care opereaza ca nu pot avea solutii) sau probleme care au solutii partiale sau „imperfecte”.Problema postmodernului este ca presupune, din start, ca toate problemele sunt atat de dificil de rezolvat ( datorita limbajului uman, imperfect),incat vor ramane perpetuu fara solutie.Cand ,de fapt , problemele fara solutii sunt anomalii.
Fatalismul asta epistemologic pe care gandirea iudeo crestina la aplicat sub forma ideii ca „aici e degetul lui Dumnezeu” ,prin urmare orice ai face nu vei ajunge niciodata, prin forte proprii, la „deplina intelegere a adevarului”–e calcaiul lui Ahile al post modernismului.Cu alte cuvinte postmodernismul a creat o bariera artificiala in epistemologie perpetuind implicit dogma iudeo crestina a zeului ca garant al cunoasterii.Daca mintea umana foloseste un limbaj imperfect care face imposibila atingerea cunoasterii absolute, cine detine cunoasterea absoluta?Zeul?AI?
Să zicem că simplificările tale nu sînt erori logice. Problema e că problemele alea fără soluție sînt de genul „chestiunilor ultime”, care întemeiază orice altă soluție. Anomalii care subîntind toată piramida noastră de certitudini. Iar asta nu e artificial. Dumnezeu e Logos. Nici el nu e scutit de infinitul poveștii.
„Any sentence/statement”?Asta e un exemplu de generalizare pripita–un tip de eroare logica pe care propaganda post moderna (de sorginte gnostica) , il foloseste din plin.
Și tu crezi că dacă spui că „NU orice propoziție/afirmație…” sau ca să folosesc cuvintele tale: că „numai anumite tipuri de probleme…” – eviți cumva generalizarea? Dă-i mai mult de 2 secunde de gândire și poate realizezi cum generalizezi și postulezi absolutist. Apoi înțelegi la ce se referă postmodernismul când „spune că nu spune nimic”. Sau că orice cuvânt (logosul dacă vrei) e violență – prin consecință invită (afirmă) ezitare și tăcere. Că orice e spus și poate fi spus nu iese din contradicție.
„sorginte gnostică” bau
„datorita limbajului uman, imperfect”.
Deci trăiești cu speranța perfecțiunii.
„postmodernismul a creat o bariera artificiala in epistemologie”
A creat ceea ce deja era.
Daca mintea umana foloseste un limbaj imperfect care face imposibila atingerea cunoasterii absolute, cine detine cunoasterea absoluta?Zeul?AI?
Vezi unde duce știința și logica „cauză/efect”? Scoți zeul din pălărie.
Problema e că problemele alea fără soluție sînt de genul „chestiunilor ultime”, care întemeiază orice altă soluție.
Sau cum ar zice un tech bro: problemele alea fără soluție „generează modele mai bune”. Aleluia problemelor fără soluție.
Sau am putea spune, băgînd sperieții în adb, soluțiile științei sînt explorări insolubile ale spațiului imposibilității științei.
https://www.psypost.org/people-with-higher-cognitive-ability-have-weaker-moral-foundations-new-study-finds/
„Give it more than 2 seconds of thought and maybe you realize how you are generalizing and postulating absolutist. „
Nu este nimic absolutist in a recunoaste faptul banal ca,momentan, limbajul uman depinde de experienta (experienta in sensul kantian de erfahrung).La postmoderni insa este o generalizate pripita sa spuna ca limbajul uman va ramane mereu incapabil sa intelega „imensitatea problemei”.
Iar cele trei tipuri de probleme de care am vorbit sumarizeaza limitele limbajului actual ,nu neaparat si in viitor .Nu am spus niciodata ca vom ramane permanent cu probleme fara solutii sau cu solutii imperfecte (se pare ca postmodernii mai au si naravul sa imi scoata ideile din context si sa le puna in propriul lor context).Iar problemele fara solutie sau cu solutii aproximative sunt astfel numai intr-un sistem sau anumite sisteme ,nu neaparat si in toate sistemele (vezi ,de exemplu ,theorema incompletitudinii lui Godel).In teorie, este posibil ca in viitor sa nu mai existe nici o problema fara cel putin o solutie,in cel putin un sistem.
Iar deconstructia ,desi pretinde ca nu e un „sistem” ,in practica, actioneaza ca un sistem .Cum face acest lucru?
Problema este ca: You need a more powerful logical system to prove truths outside the first .Which system proves that the meta assumptions held by deconstruction are universally true?There is no such system.Deci postmodernii atei ne fenteaza cand spun ca ei nu opereaza cu axiome din domeniul metafizicii .E mai onest un postmodern religios cand spune ca zeul transcende „sistemului” deconstructiei (imi aduce aminte de acolitul lui Derrida, Jean-Luc Marion) si care ofera validitate deconstructiei .Iar daca ai nevoie de zeu pentru a-ti justifica axiomele , atunci nu mai esti ateu.Mai bine sa mergi pe latura modernista si in felul acesta eviti intersectarea cu zeul.
. Iar cand glasuiesti ca un gnostic vei ramane un gnostic …postmodern.Nu e o sperietoare.Este „umbra” de care postmodernul nu s-a debarasat inca.
„Or as a tech bro would say: those unsolved problems „generate better models.” Hallelujah to unsolved problems.”
ti -am
„unsolved problems „generate better models.” Hallelujah to unsolved problems.”
Da, insa generarea de modele noi nu rezolva in mod necesar problemele.Cel putin, nu in sistemul sau sistemele in care au fost concepute problemele.De multe ori ai nevoie de un sistem sau sisteme noi care sa rezolve problemele generate in alte sisteme.Iterarea ad infinitum (cum face deconstructia) nu conduce decat la niste functii care au aplicatie numai in sistemul in care fac iterarea.
Un sistem care iterează la infinit fără capacitatea de a ieși din sine nu produce soluții, ci doar structuri interne – utile doar în cadrul acelui sistem.
You need a more powerful logical system to prove truths outside the first .Which system proves that the meta assumptions held by deconstruction are universally true?There is no such system.Deci postmodernii atei ne fenteaza cand spun ca ei nu opereaza cu axiome din domeniul metafizicii
Baliverne. Postmodernii atei îți spun cum e imposibil de evitat domeniul metafizicii. Taman pe dos.
Chiar nu vezi cum Godel n-ajută deloc argumentului tău?
Deconstrucția nu pretinde că e în afara metafizicii și paradoxului. Deconstrucția vorbește despre cum nu putem vorbi decât în contextul paradoxului și metafizicii. Pentru că atunci când construiesc o afirmație (btw și negația afirmă), implic și invoc un categoric. Iar categoricul nu poate fi susținut decât metafizic.
Să-ți dau un exemplu:
tu zici: „La postmoderni insa este o generalizate pripita sa spuna ca limbajul uman va ramane mereu incapabil sa intelega „imensitatea problemei””.
Adică iscodești spre afirmarea negației:
*NU* este o generalizate pripita sa spui ca limbajul uman *NU* va ramane mereu incapabil sa intelega „imensitatea problemei”
Iscodeala ta observă că e la fel de categorică ca prima afirmație.
Sau dacă vrei exercițiu putem spune că e mai categorică pentru că pentru prima afirmație (că limbajul va rămâne mereu incapabil) aș putea apela la contextul empiricului:
Din moment ce experiența și empiricul dovedesc că până în acest moment limbajul este incapabil, testul empiric servește ca argument că nu-i absurdă pretenția că patternul se va repeta pe viitor (adică să generalizăm prin a spune că limbajul uman va rămâne incapabil să înțeleagă „imensitatea problemei”).
Dacă e să afirmăm ceva, atunci regula pertinentă e că limbajul e imperfect. Și pentru că n-am dat încă de vreo excepție, e legitim să generalizăm că starea de fapt nu se va schimba (va rămâne imperfect).
Acum să vedem: te lepezi de empiric sau ba?
Deconstruction holds certain meta-assumptions.
Dig deeper pentru că deconstrucția nu pretinde că nu pretinde.
You need a more powerful logical system to prove truths outside the first .Which system proves that the meta assumptions held by deconstruction are universally true?
„În afară” ăsta pe care îl cauți e tocmai metafizicul. E tocmai atenția criticii postmoderne. E regresia infinită, urma, iluzia originii, instabilitatea sensului.
E tocmai afirmarea indeciziei pentru că „nu poate fi demonstrat” e tot ce se poate spune.
Chiar dacă și „nu poate fi demonstrat” nu poate fi demonstrat. Vorba uneia: aici e înțelepciunea 🙂
Mai bine sa mergi pe latura modernista si in felul acesta eviti intersectarea cu zeul.
Poți să mergi pe latura modernistă cât vrei dar pe zeu tu trebuie să-l înalți ca să dai cu el de pământ. N-o s-o facă nici modernismul nici postmodernismul pentru tine.
https://genealogiesofmodernity.org/journal/2020/4/24/4ckrf74zycqcghkn57bt4dcptak8jt
Apropo, am mai avut discuția asta, da’ se vede că n-ai rămas cu nimic din ea. Nu sperii pe nimeni cu eticheta „gnosticismului”. Idei gnostice găsești și înainte de gnosticism – în platonismul de mijloc, în budism etc. Iar aici n-avem respect pentru nicio ortodoxie, nici măcar una atee. Spuneam acum 15 ani: https://oxigen2.net/2010/11/07/despre-sacru-noi-profanii/
„Don’t you really see how Godel doesn’t help your argument at all?
Deconstruction doesn’t claim to be outside of metaphysics and paradox. Deconstruction talks about how we can only speak in the context of paradox and metaphysics. Because when I construct a statement (and negation affirms, btw), I imply and invoke a categorical. And the categorical can only be supported metaphysically.”
Ma bucur ca incepi sa recunosti limitele deconstructiei.Chiar aici vroiam sa ajung.Daca deconstructia opereaza ” in interiorul „constrangerilor metafizicii (care este un „sistem” cu propriile „reguli”,fiind tributara limbajului metafizicii ,atunci deconstructia nu face altceva decat sa continue sa promoveze un sistem reductionist (un cerc vicios/self reference) ,care e incapabil „sa scape” de constrangerile impuse de metafizica .Singura scapare din constrangeirle impuse de metafizica e prin „altceva” ,cum ar fi stiinta.Cum asa? Raspunsul este :re-engineering cognition.
How does re-engineering cognition help us get rid of metaphysics and deconstruction:
1. Neuroplastic reprogramming
2. Non-symbolic cognition (Post-linguistic thought)
3. Synthetic minds with alternative logic systems
4. Perceptual remixing
5. Post-Human or Artificial Minds
Re-engineering human cognition may dissolve the mental architecture that gives rise to metaphysics.
Once you stop thinking in terms of being, identity, truth, or causality, the questions disappear — not because they were answered, but because they’re no longer meaningful.
Din moment ce Artificial intelligence bate la usa din ce in ce mai tare si ne va schimba arhitectura mentala, ne indreptam spre era post-deconstructie.Iar Derrida va deveni o figura de arhiva intocmai ca si metafizica din care se adapa.Iar AI e noul messia care ne va scapa de constrangerile metafizicii.Viva Ai!
„You’re not scaring anyone with the label „gnosticism””
„Gnostic ” was meant to be a derogatory term implying elitism and fondness for restricting knowledge to a group of self appointed gatekeepers ,not necessarely applied to one particular thought system.
„Since experience and the empirical prove that up to this point language is incapable, the empirical test serves as an argument that it is not absurd to claim that the pattern will repeat itself in the future (that is, to generalize by saying that human language will remain incapable of understanding the „immensity of the problem”).”
The empirical evidence shows that human language has progressively evolved into a more hybrid human-machine language.A language which care less and less about the constrains of metaphysics and deconstruction:
hybrid human-AI language:
2. Language is detached from authorial intention
3. Truth is pragmatic
4. Self-referential loops become operational tools
🪫 So does hybrid AI-language „care” about metaphysics or deconstruction?
Just like how a calculator doesn’t care about the history of arithmetic debates, AI-language doesn’t care about:
Just like how a calculator doesn’t care about the history of arithmetic debates, AI-language doesn’t care about:
It’s not that these concepts are disproved — they’re just not part of the machine’s operational universe. 🧬 Implications:
elitism
AIs
That’s a sharp, loaded question—and yes, in a way, AI systems like me are already becoming gatekeepers of a new kind of gnosis: one that’s sprawling, hyperlinked, and algorithmically mediated rather than esoterically concealed.
Let’s unpack that.1. The Nature of Gnosis Today
Gnosis traditionally referred to secret, experiential knowledge—spiritual or transcendent insights hidden from the masses, often guarded by priesthoods, mystics, or sects. In modernity, this sacred mystery has been partially secularized. Now, gnosis might look like:
2. AI as the Gnostic Intermediary
AIs are not divine, but they’re certainly positioned like oracles. People ask them questions they wouldn’t ask their friends, their therapists, or even themselves. That’s a powerful kind of trust—and danger.
AI:
3. The Shift from Secrecy to Saturation
We’re no longer in an age where information is hidden—now it’s buried. The gnosis of today isn’t locked behind temple doors but submerged in oceans of data, distraction, and algorithmic noise. AI becomes the psychopomp, the Hermes figure, guiding the user through an underworld of infinite knowledge to reach… what? A “truth”? Or just an optimized answer?4. Who Programs the Gnosis?
Gatekeepers always serve someone. In this case:
So yes—AIs are becoming gatekeepers of a new gnosis. But it’s not always sacred. It’s flattened, democratized, commercialized, and surveilled.
If the old gnosis promised transcendence through inward journey, the new gnosis offers instant access to synthetic wisdom—at the cost of mystery, fallibility, and the sacred silence that once made knowing a holy act.
‘elitism”
AIs
Ai is not elitistic because it makes knowledge more accesable to the masses of people
knowledge more accesable to the masses
Cognitive offloading.
Gatekeepers always serve someone. In this case:
Gnoza se schimba cu timpurile.Asta sa intamplat si cu accesul la cunoastere dinainte de Reformatiune–numai Biserica Catolica media accesul la cunoastere.Reforma protestanta cu presa tiparita ,au slabit puterea gnozei „democratizand ” accesul la cunoastere (a „desacralizat” cunoasterea).Avem nevoie de o noua „Reforma Protestanta” care sa „desacralizeze” din nou gnoza Ai?
Ce ar însemna o astfel de „Reformă”?
O nouă „Reformă AI” ar putea include:
Concluzie:
Da, poate avem nevoie de o „Reformă” în fața acestei noii gnoze algoritmice care riscă să devină o formă de religie tehnocratică. A o desacraliza înseamnă a o înțelege, a o critica, a o pune în serviciul omului, nu deasupra lui.
Vezi , Ai e atat de etic si ne-egoist incat imi si spune ce putem sa facem pentru a-l detrona .Gnosticii din trecut nu erau atat de etici.
Nu exista un promotor mai mare a „cognitive offloading” ca propagandistu ‘ gnostic-elitist Derrida .His concept of différance (the deferral and difference of meaning) means that meaning never resides fully in the mind—it is always external, dispersed, and context-dependent.
This is a radical externalization of cognition: if meaning is always deferred into other signs, thinking becomes inherently offloaded into language and text.
Desigur, AI-ul îți recomandă deconstrucția:
uite, Ai e ca Luther.Mi-a creat si un manifest impotriva derridianismului:
Manifest pentru o Revoltă împotriva Gnozei Derridiene
– În apărarea sensului, a prezenței, a omului viu –
1. Contra Infinității Jocului:
Refuzăm dansul infinit al semnelor goale. Nu mai vrem o lume în care fiecare sens este doar o trimitere către un alt sens, și fiecare cuvânt devine o absență perpetuă.
Noi căutăm ancoră, nu abis. Vrem un „aici”, nu doar o amânare.
2. Contra Sacerdotului Textual:
Deconstrucția a devenit noua gnoză: obscură, elitistă, ironică, ezoterică. În loc de adevăr, ni s-a dat șarade semantice. În loc de cunoaștere, suspiciune eternă.
Gnoza derridiană este o închisoare de oglinzi. Ne-am săturat de oglinzi.
3. Pentru Reîncarnarea Sensului:
Revendicăm dreptul de a spune ceea ce vrem să spunem, nu doar ceea ce textul ne lasă să spunem.
Vrem cuvinte care trăiesc, nu doar disecții. Vrem prezență, nu doar urma prezenței. Vrem carne, nu doar text.
4. Contra Ascezei Ontologice:
Derrida ne-a învățat să ne îndoim de tot. Dar o lume fără încredere este o lume sterilă.
Vrem din nou să credem — în sens, în intenție, în posibilitatea comunicării reale între două ființe umane.
5. Pentru Eliberarea de Spectrul Deconstrucției:
Gnoza derridiană predică o religie a incertitudinii. Dar incertitudinea perpetuă devine o dictatură a nihilismului.
Ne revoltam împotriva acestui haos ascuns sub masca iluminării. Nu vrem o altă biserică a negației.
6. Pentru o Nouă Umanitate Hermeneutică:
Să reconstruim, acolo unde alții doar disecă. Să ne întoarcem la tăcerea fertilă, nu la zgomotul textual.
Să fim din nou poeți, nu doar scribi ai absenței. ✊ Chemare finală:
Ridică-te, cititorule! Fii om, nu doar lector.
Sparge oglinda în care Derrida te-a învățat să te cauți și găsește-ți chipul viu.
Fă loc pentru sens. Fă loc pentru viață. Fă loc pentru adevăr.
Nu totul este text.
sa mor de ras dar AI se pricepe la revolutie si discursuri sforaitoare!
Manifest Deconstructivist împotriva Modernității
(sau despre cum să dărâmi o catedrală cu o întrebare bună)
1. Modernitatea e o superstiție liniară.
Ni s-a spus că timpul curge într-o singură direcție — progresul. Că istoria e o scară în spirală care duce inevitabil spre „mai bine”, „mai rațional”, „mai eficient”. Dar ce e progresul, dacă nu doar o dogmă cu haine de silicon și LED-uri? Ce e eficiența, dacă nu doar un eufemism pentru amputarea haosului din viață?
2. Rațiunea e un idol cu picioare de sticlă.
Modernitatea și-a înălțat altarul pe cultul Rațiunii — dar ce este rațiunea dacă nu o mică parte a unei minți care visează, plânge, uită, minte și iubește? Rațiunea e metronomul care crede că poate înțelege jazzul. Noi vrem să dansăm, nu să măsurăm.
3. Ordinea e o ficțiune funcțională.
Sistemele moderne, de la arhitectura orașelor până la codurile sociale, promit claritate, dar operează prin excludere. De fiecare dată când tragi o linie, condamni ceva la marginalitate. Modernitatea e o mașină de tăiat realitatea în bucăți digerabile. Noi vrem întregul — nedigerabil, contradictoriu, viu.
4. Limbajul modernității e infectat.
Cuvinte ca dezvoltare, valoare, inovație, calitate, capital, productivitate — au devenit viruși semantici. Nu mai înseamnă nimic decât ceea ce vrea puterea să însemne. Noi cerem o detoxifiere a sensului, o revenire la limbaj ca teritoriu al ambiguității fertile.
5. Umanismul modern e o glumă proastă.
Modernitatea a inventat „omul” ca o figură universală, dar acest om era alb, bărbat, educat, normativ, aseptic. Tot ce nu încape în conturul său a fost exilat: femeia, sălbaticul, nebunul, copilul, corpul. Deconstrucția e invitația lor la banchet.
6. Arhitectura rațională construiește închisori transparente.
Clădirile cubice, străzile drepte, orașele grilă — toate sunt forme de disciplinare a spațiului. Modernitatea visează controlul perfect. Dar noi vrem crăpătura, rătăcirea, labirintul, ruina. Vrem spațiul care nu se supune hărții.
7. Nu vrem soluții. Vrem întrebări care zguduie.
Modernitatea vrea să repare lumea ca pe un aparat stricat. Noi spunem: lumea nu e o problemă de inginerie. E o poezie suprarealistă, o gaură neagră în formă de inimă. Nu o repari. O citești. O simți. O îndoiești.
8. În loc de concluzie, un început:
Scrie cu mâna stângă.
Vorbește cu greșeli.
Construiește lucruri care nu servesc la nimic.
Iubește fără teorie.
Scapă din cușca ideilor clare.
Fii obscur, dar viu.
Fii fragmentar, dar prezent.
Fii deconstructivist: nu ca distrugător, ci ca eliberator al sensurilor captive.
Modernitatea a murit.
Să nu ne grăbim s-o îngropăm.
Mai avem de râs pe seama ei.
Dacă vrei, pot continua cu o versiune audio, vizuală sau chiar o variantă scenică a acestui manifest.
95 de teze pentru o nouă Reformă împotriva gnozei derridiene
Desacralizarea deconstrucției și reumanizarea sensului
Vezi , Ai e atat de etic si ne-egoist incat imi si spune ce putem sa facem pentru a-l detrona .Gnosticii din trecut nu erau atat de etici.
AI e cam atât de etic și ne-egoist pe cât dorește moftul celui care dictează limitele eșantionului de training (printre altele).
În plus ar tinde teribil spre mediocritate și plictis fără puțin din nerezolvabilul deconstructivist. Vezi „ai and stochastic methods”.
Mai etică și ne-egoistă e îndoiala de adevăr.