Simulare în simulare. Referință la referință
23 octombrie 2025 Lasă un comentariu
Sumarizez ipoteza că trăim într-o simulare (simulation hypothesis):
Dacă omenirea ajunge vreodată capabilă de simularea universului atunci și în simulare trebuie să se întâmple simularea simulării. Prin urmare se formează o regresie infinită și asta face ca probabilitatea ca noi să fim inițiatorii lanțului de simulări (originea) să tindă către 0. Originea este una, simulările infinite. Matematica spune că e mai probabil să te afli pe spectrul lanțului infinit decât să fii unica origine. Astfel cel mai probabil suntem într-o simulare.
Sunt varii obiecții printre care faptul că putem imagina alte ipoteze care urmează aceeași formă. De exemplu: dacă oamenii ajung vreodată capabili de inteligență artificială generală (AGI), atunci probabilitatea ca noi să fim primii care fac asta tinde către 0. Deci cel mai probabil, AGI deja există.
De ce probabilitatea ca noi să fim primii tinde către 0? Pentru că împrumut din argumentul probabilității mari a vieții în univers:
Cu universul atât de vast, sisteme solare similare atât de multe, planete similare numeroase etc, etc, e imposibil ca noi să fim singura viață inteligentă. Asta în ce privește universul „prezent” (se încurcă deja limba-n gură vorbind de „prezent” și univers). Universul prezent adică vastitatea „spațiului curent” al universului.
Adaugă la vastitatea „spațiului curent” și vastitatea timpului – sau mă rog – tot spațiului dar de pe coordonata suplimentară.
Deci în vastitatea asta de probabilitate spunem că unicitatea vieții inteligente tinde către 0. Adică aproape sigur viața inteligentă mai există / a mai existat.
De aici următoarea mutare: dacă viața inteligentă este foarte probabilă, atunci AGI să fie deja creat devine foarte probabil. În altă parte / în alt timp.
Asta pentru că alcătuim același „spectru care tinde spre infinit” raportat la „unicitate”. Formula unu pe infinit care tinde către 0.
Pesemne AGI, superinteligența, poate plutește deja deasupra apelor. Poate AGI a ajutat la creația / re-creația omului. Asta în urma AGI-ului creat de „alți noi” din alt spațiu / timp / multivers.
În fine, ce vreau să spun?
- sunt consecințe care vin odată cu perspectiva probabilității mari a vieții inteligente în univers.
- pur științifico-logico-filozofico-matematic există unicorni.
- referința către sine is a bitch. AGI pe care acum îl creăm poate deja există, creat de alți noi de departe / în trecut, AGI care de exemplu poate a ajuns să ne re-creeze pentru că noi din trecut am dispărut. Noi cei re-creați care re-creăm AGI care ne re-crează.
Clar ca vorba lui fii-mea: „poate că nu”.
Altă tangentă: în condițiile în care universul nu poate fi simulat pentru că ar necesita cel puțin energia întregului univers, să zicem că trișăm pe undeva și generăm o simulare care e „aproape universul” nu „tot universul” – ca să fentăm conservarea energiei. Simularea următoare la rându-i va trișa și va crea o simulare de rezoluție mai mică, etc.
Ce ar însemna acest trișat? Care-i limita până la care s-ar putea trișa? E legea conservării energiei vreo lege peste toate simulările? Unde e asta? De ce?
Uite cum ne tot tragem legi „din afară”. Din matematică fără empiric. Teoretic fără practic. Metafizică (filozofie și matematică) fără fizică.
Și invers. Autoritatea din afară, obiectivă, ideală. Imaginară. Imaginar rău dar bun. Bun dar rău.
Comentarii recente