De la egal la egal

Oare ce-o fi vrut să spună poetul? „Doar ateul stă ochi in ochi cu Dumnezeu.” Păi, în primul rînd că, poeți fiind – făuritori adică, se cade să ne asumăm responsabilitatea pentru ce fel de Dumnezeu creăm. Dacă ce ne iese din mînă ne dezamăgește, avem libertatea – nu, datoria – să spargem vasul și să punem pe roată un nou bulgăre de imaginație. Integritatea artistică ne constrînge să aruncăm la gunoi Dumnezeul rebut.

Dacă țineți să investim, creativ, opera cu autonomie, atunci singurul mod decent și sănătos de a face asta e să-i oferim demnitatea egalității – autorul e creatorul și creatura creațiilor lui. Dumnezeu e unul dintre noi. Situarea asta hristică are avantajul șansei iubirii – dragostea e posibilă doar între egali. Ăsta e, de altfel, corolarul inovației noutestamentale: sîntem, fără excepție, arhierei, cum arhiereu e, în Hristos, Dumnezeu. Împărțim cu Dumnezeul-Om buricul imaginar al lumii.

În fine, „ochi în ochi” înseamnă reciprocitate. Cine se închină încă nu iubește. Legămîntul iubirii e unul de nesupunere. Sălbăticia omului nu e nicicînd mai înfiorătoare decît atunci cînd, domesticit și birocratizat în serviciul unei transcendențe, el sau ea devine simplă mașină, executant al imperativelor turmei, ale suzeranului. Sălbăticia omului-oaie. Leul strivit de absolut. Poetul ucis de poem.

Dante e, ca orice mistic veritabil, ateu – e suficient de individualizat să stea, de la egal la egal, ochi in ochi cu Dumnezeu. Dacă n-ai ajuns încă ateu, roagă-te să ți se facă harul. Glumesc – pune mîna pe hîrtie și rupe poezia care te-nrobește.

De ce nu ma tem de AI

Trump are dreptate: voluntarii americani in Europa au murit de fraeri

Ultimul scandal media este anularea participarii presedintelui american la un ritual cu sacrificii umane.

Revista The Atlantic susține ca Trump s-a temut că își va uda parul din cauza ploii în timpul vizitei la cimitirul soldatilor americani din Aisne Marne. Mai rău, i-ar fi numit “losers” și „suckers”. În idiom dambovitean, niste fraeri care au luat-o la muie.

Nu știu dacă zvonul este adevărat și nu am apetit pentru politică de tabloid dar dacă este așa, cu regret, Trump are dreptate. Nu a făcut altceva decat sa repete, în stilul devenit clasic, ceea ce ne-au spus de mult marii purtători de cuvânt ai generației pierdute: Erich Maria Remarque, Ernest Hemingway, Jaroslav Hašek, la noi, George Toparceanu în Balada Corbilor:

Când geme-n vaier lung câmpia,
Când stau întorși spre bolta cruntă
Cei logodiți cu veșnicia
Sub ploaia rece și măruntă;
Când moartea seceră flămândă
Făcând mormane de eroi, —
În dosul frontului, la pândă,
Noi nu ne ducem la război!

Târziu, cu penele mânjite
De sânge negru — și sătui,
În cuiburi calde și ferite
Ne-mperechem și scoatem pui
Ce s-or hrăni ca și părinții
Din hoituri slabe de eroi, —
Căci, soli voioși ai suferinții,
Noi nu ne ducem la război!

Corbii nu se duc la război dar iau premiul Nobel pentru pace (hai mă, nu va mai ganditi la prostii ca nu fac aluzie la rasa). La război se duc fraerii. Pentru ce au murit soldații americani în Marele Război? Pentru panslavismul țarist, irredentismul francez, și imperialismul britanic. În ultima instanta, pentru pax americana, ultima fiind amanata pana la următorul război din cauza gripei secrete.

Walter Lippman, nasul elitist care l-a învățat să meargă pe anarhistul Chomsky, a făcut parte din Comitetul pentru informații publice (citește propaganda) pentru sustinerea primului război mondial. Această experiență l-a învățat cât de manipulabil e publicul, cât de ușor este captivat de o poveste bine spusă.

Ne imaginăm lucrurile înainte de a le experimenta și devenim ostatici ai acestor preconcepții. Astfel de naratiuni ne apara de incertitudini. Ele prezintă o imagine ordonată a lumii, de care sunt ancorate gusturile, stereotipurile și valorile noastre. De aceea este atât de greu să separi publicul de dogma. „Orice perturbare a stereotipurilor pare un atac asupra bazelor universului … Este un atac asupra bazelor universului nostru” spune Lippman.

Și care a fost narațiunea vanduta publicului american? Cruciada pentru salvarea democrației. Salvarea civilizației “creștine” de “hunii” germani care predau evolutia în scoala și fac înaltă critică în teologie. Fake news despre calugarite belgiene violate si preoti rastigniti, care au creat o alta cruciada, vanatoare de vrajitoare de etnie germană acasă. De fapt, propaganda si interferenta Americii, a dus, contrar planului de pace lui Wilson, întrerupt de gripa spaniola, la condițiile care au generat fascismul european și al doilea război. Suckers and losers.

Trump ar fi fost eroul meu dacă ar fi coborat “sub ploaia rece si marunta” alături de “cei logodiți cu vesnicia” sa denunțe atunci și acolo roiurile de corbi care pandesc în spatele frontului. A facut-o mai tarziu cand, temandu-se sa nu piarda votul soldaților și veteranilor, și-a redirectionat atacul asupra corbilor. A fost un risc calculat.

Persoanele de varf din Pentagon… nu vor altceva decât să facă război, așa incat toate acele companii care produc bombe și fac avioane și orice altceva să rămână fericiți.

Nu ca indignarea liberalilor ar fi altceva decat ipocrizie. Protestatari împotriva războiului din Vietnam de ieri sunt entuziaști ai războaielor “umanitare” de astăzi. Dacă ploua pe 3 Noiembrie mulți constituenți democrați vor gandii, la fel ca Trump, că nu merită sa isi ude parul alături de suckerii si loserii care îl vor vota pe Biden.

Noi, ceilalti 1%

Două evenimente tragice s-au întâmplat în ultima saptamana în America. Activistul Antifa Michael Reinoehl din statul Oregon a fost împușcat de politia federala pentru ca a scos pistolul atunci cand au încercat să-l aresteze. Michael Reinoehl îl împuscase pe Aaron “Jay” Danielson, un membru al grupului de dreapta “Patriot Prayer,” în timpul unei confruntări la un raliu pro Trump în Portland.

Adolescentul Kyle Rittenhouse, 17, a fost acuzat ca l-a împușcat pe Anthony M. Huber și Joseph Rosenbaum în timp ce încearcă sa protejeze un dealer de masini în timpul unei demonstrații “pașnice” în Kenosha, Wisconsin.

Nu am nevoie sa ma urmaresc TV pentru a sti ce va fi debitat pe Fox sau CNN, nici pe Twitter, Reddit, sau Facebook ca sa asist la masturbatia ideologică a celor doua tabere din US. Fac parte din cei 2%.

Cei 1% sunt cei care “știu” si manipulează conflictele sociale în favoarea lor, ceilalți 1% sunt “loserii” care înțeleg schema celor 1%. Mă număr printre ei.

Adevărul este ca atat Michael Reinoehl cat si Kyle Rittenhouse au mai multe în comun între ei decat cu politicienii și punditii media care orchestreaza războiul civil american. Amandoi sunt idealisti. Amandoi sunt pro amendamentul 2. Amandoi se tem de o dictatura. Amandoi consideră ca libertatea este mai importantă decat siguranța personală.

Singurul lucru care îi desparte este propaganda la care au fost expuși. Propaganda celor 1%. Este timpul ca noi, ceilalți 1% să vorbim.

Populiști din toate spectrele uniti-va.

Este natura umana cazuta?

Sapiens – eroarea lui Harari

0,41%

Asteroidul 2018VP1 va lovi pamantul cu o zi înainte de realegerea lui Trump.

Cineva va obiecta că probabilitatea coliziunii este doar 0,41%. Ei bine, cam astea păreau și șansele ca Trump sa se mute pe Pennsylvania Avenue la începutul lui 2016. Sau ca Epstein să se fi sinucis când OCME a facut publica investigatia. Universul triseaza la zaruri zilele astea.

Sau, cine stie, poate ne-am nimerit doar intr-unul din cele 0,41% universuri în care Trump a câștigat alegerile si president Hillary a intrat doar in decoerenta. Epstein era pisica lui Schrodinger 99,59% viu și 0,41% sinucis înainte ca gardianul să fi deschis ușa la black box.

Ne putem doar imagina entuziasmul lucratoarelor de la Walmart in universuri paralele atunci cand Hilary a spart tavanul de sticla care le impiedica sa devina CEO sau POTUS. Nu putem acuza apparatchikii democrati pentru o eroare de 0,41% la scara multiversului.

Suntem deocamdata in suprapozitie cu privire la alegerile din Noiembrie și trebuie sa-i credem pe aceeași apparatchiki cand ne spun “noi l-am găsit pe Mesia” și ca Biden a transformat apa de ploaie în vin.

Electoratul democrat a plans de emotie atunci cand pastor Joe a chemat la altar rechinii de pe Wall-Street și a le-a spus ca solutia pentru talharia cu guler alb nu este legea ci metanoia. Soluția a lucrat bine după gaura din 2008, inclusiv pe vremea cand el era vizir, în universuri alternative.

Trebuie de asemenea sa credem ca o mama afro-americana se simte la fel de imputernicita ca rasa si sex la gandul ca procuroarea care i-a băgat băiatul în pușcărie pentru cateva grame de marijuana va deveni second in command langa un președinte care va încheia mandatul cu vata în nas, cel puțin în cateva universuri.

În sfârșit, trebuie sa credem ca alegătorii s-au topit de entuziasm cand au auzit-o pe fosta primă doamnă declarand din locuința ei de peste 11 milioane ca greed-is-good is bad, măcar ca soțul ei a crezut ca it is not so bad after all. Incai chiriașii care tocmai si-au mutat canapeaua sub pod au admirat gustul rafinat atunci cand au văzut cum și-a aranjat casa. Poporul strigă după cozonac si voi vorbiți de paine?

Deocamdată, acesta este universul în care trăiesc democrații. Pe 3 Noiembrie pisica lui Schrodinger va fi găsită moartă, dar asta se va intampla numai din cauză decoerentei. Poate avem măcar norocul sa ne aflăm în universul în care ne loveste asteroidul.

Zbor în bătaia săgeții (pars partyficis)

Mă declar Partyfex Maximus. Și pentru că cine-mparte parte-și face, adun în această codă dezlînată a zborului meu parte din notițele pe care le-am făcut de-a lungul săptămînilor de lecturi care l-au susținut. Un mic iad divagațional. Lasciate ogne speranza.

Teologia e, la propriu, o artă. Majoritatea practicanților ei sînt diletanți mediocri – oameni fără har, maneliști de duzină. Grosul bibliotecilor de teologie e hîrtie igienică. Valabil și pentru biblioteca teologică numită Biblie – include sigur niște suluri de curpapir.

Curiosul pus la index de Augustin e cel care se întreabă „cur?” (latinescul pentru „de ce?” – ca în „cur Deus homo?”). E impulsul copilului care descoperă lumea, stins de grijile maturității. Apropo, „grija” – cura – e unul dintre numele medievale ale acribiei, ale științei (și etimonul just al „curiozității”). Știința alimentează, nu stinge, focul întrebărilor. Și e cură – terapie, divină vindecare – pentru omul înțepenit în iluzie. Chiar și cu prețul dulce al degustării de curiosa (eufemism pentru erotica în cataloage bibliofile).

Trib – tribadă – tribulație – diatribă. 

Că de n-ar fi, nu s-ar povesti. Convenția literară a pretenției de autenticitate – apropo de evanghelii, de pildă. Vezi discuția din cartea lui Sammy K. McLean, The Bänkelsang and the Work of Bertolt Brecht (Mouton 1972).

Portret de utopist autostopist (de om, adică) semnat de Constantin Crețan:

Fără loc

Lunatic fără lună
În zorii-ntunecării,
El sapă o fîntînă
Chiar în adîncul mării.

Nu i-a ajuns pămîntul,
Nu-ncape nici în ape
Şi în zadar mormîntul
În cer o să şi-l sape.

Partea a patra a zborului meu ar fi trebuit să se cheme pars pro Toto – “I have a feeling we’re not in Kansas anymore”.

Apotelesmatica e numele vechi al astrologiei (Melanchthon cică citea și-n stele, dar, paradoxal, Paracelsus nu; William Lilly, propagandist cromwellian, încă propunea o „astrologie creștină”; abia Jonathan Swift a făcut astrologia ridicolă). Adevărul e că orice istoricist, de la Matei la Lăiu, nu e decît un astrolog. Bine zice un enciclopedist mai vechi: ”astrology can claim a place only in the history of human error, while, however, as an historical fact, it reflects much light upon the shadowy labyrinth of the human soul”. Apropo, nu glumesc, nici nu exagerez cînd zic că Dumnezeu e un test Rorschach. Sînt riguros exact. Orice teologie spune ceva – despre teolog.

Angelologia lui Pleșu e citită corect numai ca studiu de istoria artei. Imaginalul e, ca fratele lui bun, imaginarul, domeniu al criticii de artă. 

Vasile Voiculescu – tipul de credincios care e frate bun al ateului umanist:

Domnillor, n-am nici un merit să cred, m-am născut aşa. Caut în tot trecutul meu şi nu găsesc nici o întâmplare care să mă ducă silnic la credinţă, nici o nenorocire care să mă răstoarne, nici o suferinţă care să mă întoarcă, cum întorci o mănuşă, nici un foc alchimic care să mă topească şi apoi să mă transmute în alt metal. Dacă am încetat uneori de a crede, am făcut-o liniştit, aşa cum mi se întâmplă deseori să uit a respira când sunt prea plecat asupra unei lucrări. Dar numaidecât nevoia de aer îmi dilată iar pieptul, fără ştirea şi voia mea. M-am născut cred, un tip credincios, organic credincios şi îndrăznesc să spun credincios, chiar dacă nu aş fi religios. Dumnezeu este simplu pentru cine-l prinde dintr-o dată. Aţi văzut ce socoteli lungi şi încurcate trebuie să faci că să explici unor persoane o problemă, pe care alţii o intuiesc numaidecât.

În limbajul geometric al antichității grecești, epiphaneia sferei e suprafața ei, semeion e punctul, diastema e raza. De la Göbekli Tepe, Avebury și Arkaim la sferologia trivoluminoasă a lui Sloterdijk, omul e obsedat de infinitul întoarcerii în sine. 

Atracția lumii de poveste la Thomas Hardy (în traducerea imperfectă a soților Blaga):

Boii

Ajun de Crăciun și miez de noapte era.
„Acuma s-apleaca toți în genunchi.”
Copilul mai vârstnic astfel ne spuse
cum stam lângă vatră, mănunchi.

În gând dobitoacele blânde vedeam,
cum fieștecare îngenunchea.
Niciunul din noi îndoială n-avea
c-ar putea să nu fie așa.

Târziu, în anii aceștia, nu mai avem
închipuire atât de senină.
Dar cineva-mi spune în noapte de-ajun:
„Vino, ah vin’ să vedem pe colină

cum boii s-apleacă-n genunchi
în ocolul copiilor, atât de feeric.”
În speranța că-ntr-adevăr este așa,
m-aș duce cu el prin mare-ntuneric.

Religiile avraamice sînt religii ale sclaviei. Adevărata revoluție e cea care trebuie încă să aibă loc în cer. Geometria sferei, ca Întruparea evanghelică sau îndumnezeirea dantescă, ne obligă să-l recunoaștem pe dumnezeu în noi, să ne recunoaștem în dumnezeu. Să ne deprindem cu paradoxul aflării noastre în lume – universul fără centru își are centrul în noi. Sîntem stăpîni peste nimicnicia noastră. A ne delega libertatea e adevăratul deicid. 

„Modernitatea antropocentrică” (dacă eticheta lui Baconschi rezistă analizei) nu e blamabilă pentru că e antropocentrică, ci pentru că, asemenea îndelungii noastre istorii teocentrice, e centrică. Geometria universului nostru mental e problema – nu ocupantul nediferențiabil al centrului. Orice idolatrie (aroganța de a susține că centrul e altceva decît o ficțiune) e criminală. 

Lăiu, Coman, Cristescu (nicio diferență) trăiesc cu maximă solemnitate într-o lume pe dos – pretind că fac știință cînd nu fac decît literatură, și fac pipi pe știință, considerînd-o doar literatură. Vor să pună frîu Duhului, și pun pumnul în gura adevărului. Niște bezmetici înfundați căpos în beznă. Pînă și medievalii – oamenii evului întunecat – trăiau în carnaval doar o zi pe an. Capsomanii aștia cu aere (scuze, spiritualitate) sînt niște paiațe nonstop.

Ilarie Macariopolitanul, calugăr atonit și ierarh filetist bulgar.

Risipitor e Tatăl. Isus nu are de unde să se întoarcă. E aici. Sînt eu, ești tu, e atingerea noastră. Cerul poveștii e-n fiecare dintre noi. Dincolo e adînc în mine. Acolo, pe Horebul lăuntric, se descoperă Dumnezeu. Acolo, în catedrala scufundată, săvîrșește Logosul liturghia drumului deschis, a apropierii îndrăznețe, a universului întors în sine. 

Dumnezeu ca obiect libidinal – ca interminabilă căutare – ca dor – ca drum – ca mare deschisă – ca destin (niciodată destinație) – e setea – e dorința – e viața însăși. Cînd omoară în sine pasiunea, curiozitatea, Augustin e sinucigaș.

Mint cei care spun că săptămîna nu e motivată astronomic – iși are rădăcinile în cerul antic.

Sigismund de Luxemburg – adevăratul inventator al lui Dracula.

Pisicile mandelbrotiene ale lui Louis Wain. Pollock, care vrea să vezi fractalul, nu ce-i în capul tău, în pînzele lui. “Arta abstractă” e un misnomer – nimic nu e mai concret decît hățișul textului, fractalul inepuizabil.

Perihoreza poveștilor. Hora și întrepătrunderea narațiunilor – divinul și umanul la Grigorie de Nyssa, măștile divinului la Ioan de Damasc, dumnezeu și lumea la von Balthasar, de Lubac sau Ratzinger. Și, numai ca să fac pentru a nu știu cîta oară bîză de pătratul aurician, credința și necredința în gîndirea polihronică.

E timpul să îl dăm pe Isus jos de pe cruce (da, ultima demantelare incorectă politic), să-l lăsăm liniștit în mormînt, să se odihnească. Moartea lui Dumnezeu e cea mai bună veste pe care o putem primi. Toți sîntem, după chipul Lui, arderi de tot.

Dragi adventiști, sărbătoriți așteptarea. Fiți fericiți că Domnul întîrzie. Existați pentru că n-a revenit încă. Și bucurați-vă dacă adventismul iși găsește și el crucea, altarul, ultima suflare. Marea e deschisă. Nu-i de cristal. Dar corabia e făcută din toate crucile de pe lume.

Într-un fabulos episod tragicomic, la intersecția politicului cu religiosul și academicul, am avut șansa, prin 2002, să-l ascult pe inclasabilul George Pruteanu recitînd din originalul Comediei. Spuma de intelighenție adventistă din jurul meu se înfruptau din pizza și Cola, vorbind între ei. 

Consubstanțiali cu diavolul si bunul dumnezeu.

Ateism impregnat de duh. Asteismul lui Șerban Foarță.

Clerul e adesea doar o turmă de recitatori interziși spiritului.

Secolul lui Dante e secolul lui Rumi (traducerea e a lui Franklin D. Lewis):

I died to mineral, joined the realm of plants 
I died to vegetable, joined animal
I died from animal to human realm
So why fear? When has dying made me less? 
In turn again I’ll die from human form 
only to sprout an angel’s head and wings 
and then from angel-form I will ebb away 
For All things perish but the face of God 
And once I’m sacrificed from angel form 
I’m what imagination can’t contain. 
So let me be naught! Naughtness, like an organ, 
sings to me: We verily return to Him
Know that death – the community’s agreed –
is like the fount of life in darkness hid

Convivium / conbibium. Bînd împreună, trăim împreună. Frîngem pîine (ne omenim), adîncim fractal omenia.

Nu mai am roșcove. Mi-au rămas roșcovanele. Roșcovanele lui Dante Gabriel Rossetti. 

Mandelbrot zice că fractalii sînt “the art of roughness”. Încep să facă sens „asprele galbe” ale „muntelui de gînd” voiculescian. Nu doar Wain l-a anticipat pe Mandelbrot. 

La sfîrșitul secolului XVIII, pe cînd parizienii reinventau revoluția, Hegel și Hölderlin, colegi de seminar, îl citeau pe furiș pe Kant.

Veșnicia e simandicoasă și plicticoasă ca danturile hipercorecte ale americanilor. Piccarda e singura pe care Dante o recunoaște în paradis (în cercul lui cel mai umil). Sufletele se alterează pînă la irecognoscibil in raiul dantesc, desfigurate de beatitudine.

Creștinismul e, de la început, situat polemic în interiorul evreității – ca evreitate care se deschide și, de aceea, ca negație a evreității. Nu e singular, sînt și alte evreități deschise, dar e singura care îl coboară pe Dumnezeu din cer ca să-l îngroape pe Yahweh.

Vă rîdeți de pupătorii de moaște, dar umblați cu oasele lui Dumnezeu prin lume, tot sperînd că le va săruta cineva, trezindu-le din nou la viață. 

Poți fi om universal pierdut în cel mai uitat cătun din lume. Așa cum poți fi provincial în biroul oval.  

Canonizarea e creatoare de iluzii dublu pernicioase: în primul rînd că te face să te simți proprietar pe un domeniu de umanitate care aparține, evident, umanității; și te ispitește cu autoritatea idolatră de a redefini generalul uman în termenii unei particularități – limbă, sînge, crez. Mai mult decit ateu sînt anticanonic. Pentru că singurul canon care ne este dat e să reinventăm canonul. Nimic nu e mai absurd în creștinism decît pretenția că canonul s-ar fi încheiat vreodată. 

Toți sîntem păgîni în bucătărie, pe veceu și – mai ales – în pat. Toți avem același canon de visuri. 

Sînt om profesionist, amatorilor!

Dumnezeu e mai viu decît oricînd. Descifrăm universul, în toate infiniturile lui. Creăm inteligențe. 

Paul Celan, tradus imperfect (știu, e un pleonasm) de Nora Iuga:

Vi s-a dat în mînă:
un Tu, fără de moarte,
în care orice Eu s-a regăsit.
Voci fără vorbe se-nvălmășeau
împrejur, forme
ale golului, totul intra în ele amestecat
și dezmestecat
și iarăși
amestecat.

Erau și numere
împletite în cel
nenumărat. Unul și o mie și ce
era înainte și înapoi
mai mare decît el însuși, mai mic, –
pîrguit și preschimbat
în urmă și după –
într-un
niciodată înmugurit.

Cele uitate întindeau mîna
după cele de uitat, continente,
sentimente,
înotau,
se scufundau și înotau. Columb, cu
brîndușa de toamnă în ochi, uitată de timp și floarea
de mamă,
ucidea
catarge și vele. Totul ieșea în larg…

exPERiment emPIRic PERatologie PERicol PERipatetic PRIm PIRat PREț PORnografie

Dante ca poet al exilului. Un imigrant de orice religie poate să fie de o mie de ori mai creștin decît căcăciosul ostentativ de Viktor Orbán. 

Apropo de Vanni Fucci: nu e Isus cel mai mare simoniac din toate timpurile? A furat slava templului de la Ierusalim. Ba chiar ne-a adus foc din cer. A și murit străpuns de șarpe. Prometeu – alt crucificat, cu ficat resurecțional, creator al omului de lut.

Atei sînt cei care batjocoresc cartea naturii și transformă spațiul libertății – povestea – în închisoare. Scîrbavnici adoratori ai lanțurilor, fundături rușinoase ale universului ce sînteți! Dumnezeu e-n mine și vă dă bucuros dracului.

Dante scrie Comedia si ca răzbunare – revenge porn creștin.

Cu plecăciune zic: Fuck you, Dante! Înfiptu-ne-am ochii în suflețelu’ tău gri și l-am găsit obsedat de propria reflecție. Ne-am recunoscut în el, satisfăcuți și etern frustrați, pe noi înșine – plați ca apa plată, înguști ca orizontul și, slavă Domnului, adimensionali ca Dumnezeu atoateîncăpătorul. 

Universul lui Dante este enantiomorf, speculativ, sinecdohic. Un univers dialogic și, ca să-l fericim pe Edi, dialectic.

Centrul Pămîntului nu are masă – e de altfel un punct imaginar. Gravitația Pămîntului e maximă pe suprafață. Invers, centrul unei găuri negre conține toată masa ei, gravitația fiind infinită în imediata lui vecinătate. Suprafața găurii negre e imaginară. Gaura neagră ca inflație narcisiacă a centrului.

Pînă și găurile negre se evaporă, ne spune Hawking. Cum? Prin revoluția periferiei împotriva centrului. 

Dante și Dumnezeu sînt doi îndrăgostiți care se pierd unul in ochii celuilalt. E ăsta creștinismul pe care îl vînd bisericile? Doar ateul stă ochi în ochi cu Dumnezeu.

PS N-aș fi zburat nicicum dacă n-ar fi fost pe-aproape taranlogic, Ibrian, Arcadia Solum, Daniel Ion, Doina și Gemma. Le mulțumesc.

PPS Dacă universul imaginat de Dante în Comedie e hipersferic, personajul Dante nu îl străbate de-a lungul unui diametru, ci urmărind un meridian. Suprafața hipersferei este un volum. Cerul Cristalin ar fi sfera ecuatorială a lumii cu poli hiperlumești. Personajul Dante nu trece în niciun moment prin centrul lumii lui. Dar centrul lumii lui – imaginația autorului Dante – îl și o conține. 

Drept recompensă, îmi acord o vizită în superba expoziție pe teme dantești găzduită de biblioteca Universității Brown.

Homo sapiens: de la leu la oaie – 2

Homo sapiens: de la leu la oaie