Oameni de maine – Zoom Meeting

Eurozoom

Pentru cine are timp…

Oameni de maine

In cautarea unei teologii a vietii
Duminica – Ora 13 – Munchen, Madrid, 12 London, 14 Bucuresti

Topic: Oameni de maine – Zoom Meeting
Time: This is a recurring meeting Meet anytime

Join Zoom Meeting
https://us02web.zoom.us/j/89131136865?pwd=MGxYZGNldzZ1MGg5R2kxS3Z3dUYyQT09

Meeting ID: 891 3113 6865
Passcode: 2021
One tap mobile
+13126266799,,89131136865# US (Chicago)
+16465588656,,89131136865# US (New York)

Dial by your location
        +1 312 626 6799 US (Chicago)
        +1 646 558 8656 US (New York)
        +1 301 715 8592 US (Washington DC)
        +1 253 215 8782 US (Tacoma)
        +1 346 248 7799 US (Houston)
        +1 669 900 9128 US (San Jose)
Meeting ID: 891 3113 6865
Find your local number: https://us02web.zoom.us/u/kuOBwRijh

Join by Skype for Business
https://us02web.zoom.us/skype/89131136865

Cernerea

Ce rol are vaccinarea în cernerea aceasta… in politica aceasta?

“Cernerea” are un loc special în scenariul “evenimentelor finale”, de unde interesul pe care mi l-a provocat întrebarea moderatorului. Mai ales cand invitatul este Lucian Cristescu, expert în scenarii apocaliptice și pericolele științei pe nedrept numita astfel.

Incidental, acesta a fost subiectul discuției mele recente cu un medic în holul bisericii. Miscarea evanghelica, spunea el, a făcut un mare serviciu științei oferind un lot martor nevaccinat pentru studiul efectelor vaccinului anti Covid. Ar fi criminal ca guvernul să refuze vaccinul unui segment de populatie pentru a “cerne” efectele. Dar, voila: cobaiul uman. Evanghelicii reprezinta un sfert din populatia US. Un sfert din acest sfert declară că nu se vor vaccina niciodată. Un alt sfert nu declara “niciodată” dar sunt  nevaccinati. 

La data asta, varianta Delta este cea mai rapidă și mai bine adaptata versiune a virusului care provoacă COVID-19. În Statele Unite, care a cunoscut mai multe cazuri și decese de COVID-19 decât orice altă țară, varianta Delta reprezintă aproximativ 83% din noile infecții. Până în prezent, persoanele nevaccinate reprezintă aproape 97% din cazurile severe. Sita se misca. 

Unchiul Lucian știe mai bine. Prin găurile sitei se cern cei vaccinati.  Are “material  informativ“ cum că producătorii vaccinurilor refuză sa garanteze rezultatele, există părinți care refuză să-și vaccineze copii fără “angajamentul ferm” cu privire la efecte, și ca vaccinurile folosesc saruri de mercur și alte ingrediente rele.

Asemenea „materiale informative” am văzut și noi. Lasand la o parte nerozia cu mercurul, noțiunea de “angajament ferm” în limbajul unor astfel de „materiale” implica efecte predictibile 100%. Așa ceva nu exista în viața și nu poate exista în stiintele vietii. Oricine cunoaste cazuri de betivi si fumatori care au trait sanatosi pana la varste venerabile. Nu înseamnă ca Lucian Cristescu nu are dreptate cand recomanda publicului sa respecte legile sanatatii, dacă nu le garantează ca își vor îngropa unchiul betiv. Întrebarea este cati si-au serbat a suta aniversare cu paharul de tărie și cati au murit tineri. 

La sfarsitul anului 2020, după rezultate intermediare lansate de Pfizer, au fost publicate rezultatele complete, supuse la peer-review, ale procesulu de lansare a vaccinuluii în fază 3. Aproximativ 37.000 de persoane au fost incluse în analiza de siguranță a procesului. Jumătate au primit două doze de vaccin, cealaltă jumătate o injecție salină cu placebo.Important, vaccinul a fost testat la persoanele cu risc mai mare de COVID-19. Analiza a peste 36.000 de persoane a fost utilizată pentru a calcula procentul de persoane pe care le-a protejat de boală în condiții controlate. Nouă participanți vaccinați au fost infectați cu virusul, comparativ cu 169 de persoane injectate cu placebo. Aceasta echivala cu 95% eficacitate.

In luna Aprilie, pe baza experienței acumulate și analizate, vaccinul a fost găsit 100% eficient împotriva bolilor severe, așa cum au fost definite de Centrele SUA pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC), și 95,3% eficace împotriva COVID-19 sever, așa cum este definit de Administrația SUA pentru Alimente și Medicamente (FDA). La data asta, cum am amintit, numai 3% din cazurile severe de infecție cu varianta Delta se găsesc între cei vaccinati. 

Știința medicala nu va face nici un “angajament ferm”. Îți spune care sunt șansele, iar acestea se schimba pe masura ce apar date noi. Însă confuzia lui Cristescu are rădăcini mai adânci. Lucian este un fundamentalist care crede ca Biblia oferă o teologie și reguli de viata în alb și negru. Mai mult, Biblia oferă știința așa cum nu face stiinta, adică fără ipoteze și teorii, adevar factual pur. De aici, refuzul lui de a accepta stiintele moderne ale vieții, care acceptă adevărul cel mai probabil ca adevăr deocamdată și sunt mereu deschise la nou. Dar certitudinile pe care le cauta Cristescu nu se găsesc nici în Biblie, nici in stiinta, nici in viata. 

Ramane o singura sursa de certitudini: teoria conspiratiei. 

Cineva a făcut chiar declarația ca prin vaccin vom putea sa scadem populatia.

La nivel global, au murit deja 4,23 milioane, dintre care 34.246 în România, și au fost administrate 4,16 miliarde doze de vaccin. Costul este de ordinul trilioanelor. Dacă “cineva” vrea sa scada populația lumii vrem sa vedem cel puțin 4,23 milioane morți vaccinati la banii ăștia. Nu ar fi mai ieftin și mai eficient sa lase  virusul să-și facă treaba?  Ori Satana este iarasi impartit? 

Ce poate fi mai rău decat moartea? Viata ca mutant sau amalgamare, ca în vremurile lui Noe, cand oameni și demoni au umblat la ADN. 

Invitatul nu este împotriva vaccinului bun de odinioara, cand “conținutul nucleic (?!) al virusului creea anticorpi”, dar “la ora asta vaccinul nu se face prin tratarea agenților patogeni ci prin inginerie genetică… se umba la ADN iar noi ne jucăm de-a Dumnezeu”. Mi se pare ca cel care se joacă de-a Dumnezeu aici este chiar Lucian Cristescu. Poți sa te joci cu viața oamenilor fără sa te joci de-a Dumnezeu? Poți sa trambitezi o opinie neîntemeiată, în opoziție cu datele observate și analizate în toate laboratoarele și clinicile din lume, știind bine ca oameni vor muri pentru ca te cred, și sa fi sigur ca ești de partea dreapta, cand te consideri un simplu muritor?

In primul rand, mARN nu poate schimba ADN-ul pentru ca nu intra în nucleul celulei. Dacă Lucian vrea sa numeasca sinteza proteinelor inginerie genetică, atunci si virusul face inginerie genetica, diferenta fiind ca virusul se reproduce pe sine în timp ce vaccinul produce doar antigenul. In al doilea rand, este o concepție medievală sa crezi ca stiinta și aplicațiile ei trebuie sa se opreasca la o granița hotarata de oamenii bisericii. Manipularea genomului a devenit posibila și are promisiunea unor progrese care acum doar un deceniu păreau de domeniul fantasticului. Sa lăsăm oamenii sa sufere si sa moara pentru ca predicatorii se tem de ceea ce nu încape în viziunea lor ingusta?

Problema nu este doar filosofică. Oameni au murit și vor murii din cauza ignoranței agresive a predicatorilor. Dar, pana la urma, și alte culte au sfarsit  prin sinucidere în masa. Sita se misca. 

Intrebarea care conteaza

S-au spus multe cuvinte frumoase despre mine, care dovedesc ca, spre deosebire de stagirit, prietenii totdeauna te iubesc mai mult decât iubesc adevărul despre tine. Accept cu umilinta aprecierile nemeritate, deși mă simt mai confortabil în habitatul meu natural, care nu este simpatia și aprecierea.

Ca sa răspund scurt la multe întrebări, pentru mine, ceea ce conteaza in primul rand este binarul: to be or not to be. Restul este tacere.

Dilema este eludata de majoritatea oamenilor în zona definită de psihiatrul Ion Vianu prin: a muri puțin ca sa nu mori de tot. Este o iluzie. Moartea este reala si este ultimul dusman pe care trebuie sa il infruntam, refuzand buretele imbibat in otet.

Batranetea este un mod de a muri puțin ca sa nu mori de tot. Genele care slujesc viața sunt metilate pentru că viața înseamnă risc și riscul poate însemna moarte. O data ciclul reproducerii încheiat, organismul nu mai este dispus să plătească prețul. Prudenta biologica se reflecta in gandire. Omul devine “intelept”, adica evita gandirea primejdioasa. 

Homo sapiens a inventat prelungirea vieții dincolo de ciclul reproducerii biologice ca pe o strategie de supraviețuire a speciei. Părinții îl fac pe copil Homo, dar bunicii il fac sapiens. Adolescentul vrea să invinga animalul puternic. Vanatorul carunt îl învață să îl respecte. Fiecare zi aduce diferenta dintre viata si moarte. Colaborarea între generatii mărește șansele vieții. Dar confruntarea continua cu realitatea morții nu lăsa loc pentru moartea înceată. Vanatorul cărunt nu este obez sau slabanog, și nu da semne de demență. Cand e gata, e gata.

Apoi au aparut religiile și filozofiile morții. Ele au adus tirania bătrânilor. Batranetea, ca model social respectabil, reflecta degenerarea speciei. 

Pentru a rezolva dilema lui Hamlet mi-am propus un test de ziua mea. Mă voi scula la ora cand poliția lacului încă nu și-a băut cafeaua și voi inota pană la o stație de apa abandonată, aflată la 3,5 km in largul lacului. Dus-intors, 7 km, 8 dacă adaug curentul de la nord la sud.  Dacă ajung la țărm viu, sunt viu. Daca nu… nu va grabiti. Dacă mă sui in barca sau mă agăț de ea o secundă, mă mai antrenez și încerc iarăși pana reușesc. 

Din pacate, m-a dat peste cap vaccinul. Am citit ca risc sa crap în mijlocul lacului dacă fac chestia asta in saptamana dupa vaccin, alții spun doua saptamani. Am decis să-mi acord trei. Dacă barca are semnal pe lac, o sa fiu life dar va fi plictisos, exceptand pentru cei care spera ca ma va inghitii pestele lui Iona. Apoi am ceva de spus.

Pana atunci, va multumesc pentru cuvintele nemeritate.

A fost odată un vaccin

„Secolul al XXI-lea va fi religios, sau nu va fi deloc“ zice, obosit și obsedant, un citat fals atribuit lui Malraux. Ironia face că, dacă aventurierul francez ar mai trăi astăzi, ar spune că existenta frazei mincinoase (categoric renegată în timpul vieții) ar defini foarte bine spiritul secolului XXI: cel al dezinformării, fake-news-ului, teoriilor conspirației, ideologiilor de unica folosință.
La nivel statistic, este o realitate că nicăieri nu înfloresc mai bine conspirațiile și dezinformările ca în mediile religioase. De fapt, religia le cultivă sistematic, uneori frizând ridicolul. Îmi vine în minte acum filmul despre viața lui Isus, „The Greatest Story Ever Told” unde personajul principal e un alb cu ochi albaștri iar sutașul roman, John Wayne, își recită singura replică („truly this man was the son of God„) la concurență cu un sintetizator de voce din anii ’90. Desigur, o producție adaptată la publicul cu IQ obosit din Bible Belt.

Ca orice individ născut și crescut într-o familie religioasă, te întrebi daca și cum îți poți păstra imunitatea mentala printre atâtea tălmăciri și răstălmăciri.
Nu știu ce a avut Edi în minte când a demarat proiectul Oxigen (devenit Oxigen 2) acum mai bine de 10 ani. Știu doar că, pe vremea acea, eram un alt John Wayne, în căutarea replicii ideale. Nu știam pe atunci, dar ceea ce aveam eu nevoie se numea vaccin.


Flashback: ca proaspăt botezat într-o biserică fundamentalistă din București, am avut șansa de a întâlni o familie care avea o pasiune de neclintit: sâmbătă seara vizita sala Arlus din București. Era un fel de act de rebeliune si sfidare, pentru că în biserica noastră se făceau apeluri constante să revenim la programul special de seara unde va fi invitat X sau Y. Protectorii aceștia ai mei aveau un respect deosebit pentru „bătrâni”, „pionieri” sau alte categorii de sfinți. Dar nu și sâmbătă seara. Când am ajuns prima data la Arlus, am fost un pic bulversat. Locul era ticsit, pe holuri și pe scări erau grupuri care parca habar n-aveau de programul dinăuntru (unde, oricum, nu mai găseai loc), balconul era ca o sala de cinematograf, cu tineri relaxați, îmbrăcați colorat și pe jumătate atenți. M-a amuzat si ca, pe lângă uriașele boxe care acopereau balconul, roiau tot felul de „reporteri” improvizați care înregistrau predicile lui Edi și, mai apoi, le vindeau oarecum underground în bisericile lor. Tehnicianul din biserica mea, profesionist in lumea reala, făcuse din multiplicarea casetelor un business sistematic. Serile petrecute la Arlus (mulțumesc Edi și Sorin) mi-au deschis multe perspective noi la ora aceea. Și, probabil, mi-au făcut adventismul mai atractiv. Și mai rațional.

Flashforward: din nefericire, încă nu descoperisem vaccinul. Dimpotrivă, am mers la teologie apoi în pastorație. Timpul a trecut peste noi. Ne-am reîntâlnit pe platforma Oxigen. N-am fost surprins de temele abordate acolo, dimpotrivă. M-am regăsit în dilemele discutate. Nonconformismul și libertatea lui Edi au fost dintotdeauna pietre de poticnire pentru colegii lui. Căci umbra lui încă mai chinuia spiritele pastorilor, ani buni după ce plecase iar eu îi devenisem coleg de breaslă

Am ajuns pe Oxigen într-o faza a vieții mele când toate îmi erau în reconstrucție, cel puțin ca intenție și proiect. Eram saturat de dogmatică și ideologie și de autorități divine, începusem să cultiv îndoiala (de la Satana, evident) dar nu aveam o direcție clară încotro mă voi îndrepta. Un pas decisiv a fost să descopăr un forum creștin, OpenSourceChurch (băieți, vă salut), și să realizez că mai sunt și alții care au trecut sau trec prin șocul sevrajului post-religie. Apoi lumea Oxigen mi s-a deschis în mod natural, ca un loc în care se poate discuta orice, din orice perspectivă. Un loc unde „Nu contează cât de lung am părul, mai presus e cât şi cum gândesc!” În sfârșit, un loc unde, pas cu pas, să mă pot imuniza sistematic și decisiv. Locul vaccinului! Locul unde ideologiile, fake-newsurile și dezinformarea rămân fără hainele cele noi.

În mod evident, meritul pentru Oxigen ii aparține lui Edi. Nu vom știi niciodată prin ce lupte, probleme, încercări sau piedici a trecut până astăzi. Am doar frânturi de informații. Sper că, pe partea cealaltă, prezența noastră sa îi fi adus, de asemenea, satisfacții. Nu știu ce l-a motivat și îl motivează mai departe. Pentru mine, Edi este un vaccin. Nu am cum sa compensez vreodată binele pe care mi l-a făcut, ajutându-mă sa zbor.

La fel ca si vinul bun, Edi devine și mai valoros cu timpul. Acum e deja un vaccin mARN. A trecut de la „analog” la „digital”.

„Sa traiesti vesnic, imparate!”

Sclipirea


“Împărăția cerurilor se mai aseamănă și cu un student care după ce-a făcut cunoștință cu deșertăciunea teologiei, într-o zi, neașteptat, a descoperit sclipirea” (1 Dynamis 9:94).

Mi-aduc aminte că pe la începutul anului trei, în clădirea cojită a seminarului de pe Romulus 59, m-a abordat abrupt Sandu Breja, șoptindu-mi conspirativ că împreună cu un coleg din anul superior, Cornel Ulmeanu, aveam să încep practica studențească la Dynamis. Am crezut că e vreo glumă ardelenească, mai ales că-n urmă cu un an chiar cunoscusem binecuvîntarea notei scăzute la purtarea evlavioasă, pentru păcatul de neiertat de a mă strecura constant la adunările dinamice din sala Arlus, unde acum, dintr-o dată, aveam oficial statutul de practicant. M-a cuprins o mare mirare dar mai ales satisfacție pentru că, în sfîrșit, ieșind din ilegalitate aveam acces direct la pomul cunoștinței. Căci așa se credea pe atunci și de aceea sub porunca stăpînirii toți studenții eram opriți în a ne apropia și deloc nu asculta la ce se vorbea sub pomul fîșnitor de dileme.

A venit și ziua cînd, sprințar și cu patalamaua semnată de institut, m-am prezentat încrezător celui care se zvonea că răspundea de facto de bunul mers al adunării. Nimeni altul decît Cristescu Lucian, trimis de forurile tutelare ca străjer operativ. Chiar din primul sabat, acest frate mai mare în ale bisericii și omileticii m-a luat de-o parte să-mi vestească o taină mare, și anume că eram prietenul său, că atunci cînd predica se simțea ca peștele-n ocean iar că eu, studentul, n-aveam nici o șansă să predic, nu doar din cauza monopolului constantinescian dar mai ales pentru că, tocmai ce aflam, eram cam plat în exprimare. Iată ce început încurajator și plin de perspective, am gîndit eu buimac.

Anul s-a scurs fără evenimente majore, cînd am un déjà vu cu Sandu Breja care mi-a spus că trebuie ca musai să țin o predică la Dynamis pentru examenul de omiletică. I-am transmis solicitarea lui Edi, care, spre surpriza mea, a fost foarte de acord. Nu și veghetorul bisericii. Totuși, în ciuda protestelor lui Cristescu Lucian, pentru că el era pește iar eu eram plat, Edi a făcut imposibilul și m-a programat. Să predici în vremea aceea la Dynamis de la ora 11 era ca și cum Vili Dulă ar fi cîntat după Elvis Presley. După ce m-am introdus cu o remarcă ce aducea a Ispirescu, că “într-un an de Dynamis am învățat mai mult decît în trei de seminar”, remarcă ce președintele bisericii, Nelu Dumitrescu, n-avea s-o uite pentru ceva vreme, am ținut predica.

Tot ce mai rețin de-atunci a fost reacția neașteptat de pozitivă a sălii, cu Petre Anghel care efectiv m-a îmbrățișat la sfîrșit. Totuși, eram mai curios să-i aflu opinia lui Edi. Opinie ce n-a întârziat să apără, mai tîrziu, chiar din gura lui, cînd mi-a destăinuit că după ce-a ajuns acasă în sabatul acela i-a mărturisit Elenei că, “astăzi la predică Sorin Petrof a avut o sclipire”. Atunci n-am înțeles-o decît ca pe-un compliment. Unul foarte încurajator, mai ales că era livrat de Edi. Însă mult mai tîrziu am înțeles ce-a înțeles el. Că de fapt se întrevedea un fel de binecuvîntare patriarhală cu mireasmă deterministă, anume că sclipirea și nu altceva mă va caracteriza de-acum încolo-n predicare.

Au trecut de-atunci peste 25 de ani, cu multe predici și prezentări, însă mărturisesc că deși, din păcate, nu posed o memorie prea grozavă, nici o lectură și cultură extensivă, sclipirea a fost cea care m-a influențat și ghidat constant și care nu m-a părăsit niciodată. Și uite-așa m-am întîlnit în sabatul acela la Dynamis, datorită lui Edi, cu sclipirea. Asta pentru că Edi a văzut-o acolo unde alții decretau olimpian platitudinea. Și pentru că într-un sabat a fost dispus să se dea la o parte pentru a face-un loc unui plat seminarist.

După 70 de ani de preumblare existențială Edi ne-a demonstrat din plin că acest număr nu este nicidecum simbolul robiei ci al libertății greu cîștigate, și din păcate prea puțin apreciate de majoritatea iubitoare de adevăruri conservate în formolul ideologic. Libertate pentru care permanent s-a luptat pentru a oferi și altora șansa să-L cunoască pe Domnul întrebărilor, dilemelor, lucidității, bunului-simț, potențialului, acceptării, ba chiar al sclipirii. Cel care se mai numește printre altele și Dumnezeul lui Constantinescu.

La cît mai mulți ani, patriarhule!

Edmond Constantinescu aniversar

Puțini oameni au stârnit atâtea idei, opinii, tăcere ostentativă, admirație și resentimente. Este marca unei mari personalități, a unui Om viu, efervescent, aflat în mijlocul evenimentelor care contează, exprimându-și opinia în legătură cu cele mai generoase idei, cele mai controversate probleme, cele mai îndrăznețe viziuni.

Citit până la saturație, informat în orice domeniu de interes până la detaliu, având curajul opiniei, puterea de a genera licențe și interpretări, având un crez nobil, un țel altruist purtând marca inconfundabilă a sacrificiului, punând mare preț pe adevăr, pe deconstrucția constructelor, pe demolarea prejudecăților, pe demantelarea edificiilor impunătoare, create pentru veșnicia de o clipă, surpate de efemeritate, fantome și umbre ale limitelor omenești, ale noastre, ale tuturor.

Mai presus de toate, este, știe să fie, un Om real, concret, fără rețineri și inhibiții, deși asta îl costă foarte scump. Dar, e lupta lui, împotriva sistemelor, pentru reînnoire continuă, regenerare. Sistemul tace. Aparent. Îl ignoră. Dar fierbe și se autodigeră prin neputință. Un sistem dintre cele mai conservatoare, rigide, sectare și nefaste.

Multă lume se întreabă dacă Edmond Constantinescu mai este pastor, dacă mai este credincios, dacă este agnostic sau este ateu. Și puțini înțeleg că acest Om este imaginea simetrică, în oglindă, posibila alternativă a falimentului unui sistem teologic milenar, ruinat de contradicții, erori, falsuri, inadvertențe, ipocrizie, oportunism, lașitate. Dacă găurile n-ar fi atât de mari, disoluția atât de evidentă, într-o epocă în care informația nu mai poate fi zăgăzuită, ascunsă, denaturată – deși trăim în plin fake și dezinformare – poate că un Om atât de necesar și potrivit ca Edmond Constantinescu n-ar avea loc, n-ar fi de imaginat.

În naivitatea și credulitatea mea, am fost șocat să constat câte resentimente, ură viscerală, trezește un Om ca Edmond Constantinescu printre colegii săi. Nu neg că pot să am subiectivitățile mele, dar vastitatea informațiilor, forța asociațiilor, diversitatea domeniilor abordate – toate de maxim interes – îl transformă pe Edmond în pastorul ideal, un profet al zilelor noastre, în omul care a realizat tot ceea ce așteptam de la orice pastor și definiția acestui termen. Reacția pastorilor și fundamentaliștilor este cât se poate de creștinească!

Nu pretind că sunt fără greșeală și definitiv. Dar sper ca trecerea timpului și evoluțiile ulterioare să-mi confirme previziunile. Unii speră ca vocea lui Edmond Constantinescu să fie închisă, să nu mai răsune, fiindcă li se pare disonantă prin prisma îndoctrinării și sistemului. Dar, chiar atunci când Edi va tăcea, autenticitatea silabelor sale va continua să reverbereze.

Sunt unul dintre cei care recunosc, cu mândrie și satisfacție, că a fost influențat de Edmond Constantinescu. În bine, în realism, în libertate, în verticalitate, în capacitatea de a sta în picioare, de a te ridica pentru o idee, pentru reformă, pentru adevăr, pentru valori perene. În cazul fericit al lui Edmond, o mare personalitate a învins o personalitate accentuată. Desigur, Edi poartă cicatricile unui război continuu cu nedreptatea și racilele omenești. Neîmplinirile și limitele sale îl fac mai uman, mai demn de respectul și dragostea noastră.

La mulți ani, Edi. Să trăiești! Ne trebuiești și ne-ai fost de mare ajutor! Fii Fericit, sănătos și binecuvântat!

Stalingradul meteorologic

Transsubstanțieri ci(bi)nice

Pe la 1500 și ceva, transilvanul Nicolaus Melchior Cibinensis, probabil dintr-o familie de aurari, scria Processus sub forma missae. Processus, adică algoritm alchimic. Missa, adică liturghie. Să convertești taina bisericii în deschidere către tainele lumii pare să fie specialitatea sibienilor – fie ei și de ocazie.

Miracolul acestui orizont deschis nu ține doar de apetitul pentru amploarea și diversitatea bibliotecii. Privirea pătrunzătoare, asumată programatic, exersată consecvent și liberă să se întoarcă asupra ei înseși, e încă mai importantă. Edi stă aici sub semnul înțeleptului cinic – neconstrîns de sofisticăria rigorii formale, convins de nevoia de a străpunge pîcla iluziilor de tot felul, prizonier al îndrăznelii de a vorbi de jos în sus. În parrhesia cinicului întîlnește nebunia Crucii.

Edi a înțeles – și pentru că a făcut experiența ei directă – „dimensiunea autohipnotică” a teologiei creștine (Sloterdijk). Drept pentru care, pentru a salva omul de sub ruina ideologiei, l-a redescoperit pe cinicul, corozivul Isus. Azi, ca întotdeauna, singurul creștinism viabil este cel care îi permite lui Isus să fie cel mai mare critic al creștinismului.

La 70 de ani, Edi încă ne provoacă, ne contrariază și ne farmecă. Efectul cel mai spectactulos al acutizării privirii e reîntregirea terapeutică a realului. Uneori, voyeurismul – ca să nu zic, cu destulă îndreptățire, vizionarismul – suprarealist e mai realist decît orice icoană. Max Ernst îl bate la fund pe Botticelli.

PS Acesta e doar primul dintr-o serie de editoriale, de diferiți autori, ce vor apărea săptămîna aceasta, la aniversare.

Noua cursa spre stele