Pacatul lui Augustin

Exista Dumnezeu?

Mizeria sexuala evanghelica

Madianitele din Atlanta

Moise s‑a mâniat pe conducătorii oștirii – pe conducătorii peste mii și conducătorii peste sute – care se întorceau din război. El le‑a zis: „Cum? Ați lăsat în viață toate femeile? ată, ele sunt acelea care au urmat sfatul lui Balaam și au fost un prilej de păcătuire a fiilor lui Israel împotriva Domnului, în cele întâmplate la Peor, astfel încât comunitatea Domnului a fost lovită de o urgie. Acum, ucideți toți băieții, precum și toate femeile care au cunoscut un bărbat, culcandu‑se cu el, iar pe fetele care nu s-au culcat niciodată cu un bărbat, păstrați‑le în viață pentru voi…

Prada rămasă din jaful făcut de războinici era de șase sute șaptezeci și cinci de mii de oi, șaptezeci și două de mii de vite, șaizeci și unu de mii de măgari și treizeci și două de mii de femei care nu s-au culcat niciodată cu un bărbat…

Moise a dat acest tribut preotului Elazar, ca o contribuție pentru Domnul, așa cum Domnul îi poruncise lui Moise.

Femeile sunt de doua feluri: kosher si terefa, adica necurata. In idish: kurveh. Pe românește: tarfa si curva. Cum ar spune pastorul, doctor, profesor, poet, Iacob Coman, scrie în Biblie fraților, e vocabularul lui Dumnezeu.Sexul cu minore este kosher dacă minora este gatita si consumata kosher. I-ai taiat unghile si parul si a făcut baia rituala. Băieți care nu manifesta încă semnele păcatului originar pot fi considerați kosher, dar Moshe a preferat sa greseasca de partea principiilor.

Problema cu femeile este ca unele rumega dar nu au copita despicata. De aici confuzia. De unde ști că telemeaua pe care o cumperi nu e făcută cu cheag de porc? De unde ști, vorba unui Mefisto moldovean din basmele lui Creangă, ca fata pe care o vrei de sotie nu-l are pe Dracu? Tot el îi explica lui Stan Patitul ca femeia care nu are nici un drac nu e femeie. 

Nu toata lumea e de acord. De exemplu John Winthrop, parinte peregrin puritan si autor al sintagmei “city on the hill”. Winthrop studia cu atenție embrionii avortati spontan ca sa vadă dacă femeile au avut relații ilicite cu Satana. Spre groaza lui, embrionii arătau a peste, broasca, reptila, cimpanzeu. Satana încerca sa se intrupeze în noul Israel și femeile cooperau. În cele din urma, puritanii din Massachusetts au adoptat soluția lui Moshe și rezultatul a fost procesul vrajitoarelor din Salem.

Păcatul originar al Americii nu este rasismul, nici sclavia, ci puritanismul. Celelalte doua sunt efecte secundare.  Puritanismul este cauza obsesiei americanilor cu sexul. Obsesia se manifestă în două aspecte interdependente ale culturii americane: “purity culture” și hipersexualizarea. Una o alimenteaza pe cealalta. Americanii se declara de o parte sau alta în războaiele culturale dar majoritatea sunt prinși la mijloc.

Ultimul exemplu este Robert Aaron Long, care a luat in serios porunca lui Moshe și a pornit pe cont propriu o expediție de pedepsire a madianitelor din Atlanta si Florida. 

Long un “super creștin” născut din nou și fiu de pastor southern baptist are trei pasiuni nobile: Dumnezeu, armele de foc, și valorile familiei. Din nefericire, Satana, folosindu-se de madianite, a adaugat la pasiunile nobile pofta păcătoasa pentru pornografie si masturbatie. Dupa propria declaratie, Long are o „adictie la sex”, și a decis sa se sacrifice crestineste eliminand ispita din calea altor tineri inocenți. Băiatul era la capătul funiei, avusese o zi rea, se gandise chiar la sinucudere, dar a decis ca mai bine omoara ispita decat victima ei.

Mulți americani simpatizează cu el deși nu toți au făcut gafa sa se exprime public. Adică, dacă un adictiv la heroina ucide traficantul de droguri, da, nu e bine, dar omul secera ce a semanat.

Problema cu acest argument este ca nu exista adictie sexuala. Exista doar psihicul retardat care reduce sexul la instinctul primar și este strivit între o teologie manipulativa care a i-a blocat dezvoltarea sentimentelor sociale complexe și instinctul primar care nu poate fi controlat de aceeași teologie. La fel ca în cazul madianitilor din Numeri 31, mintea primitiva proiecteaza propriile conflicte asupra femeii străine.

Asa-zisele pasiuni “nobile” ale lui Long, Dumnezeu, pistolul, și valorile familiei, reprezinta de fapt expresia instinctului primar de frica, alimentată de teorii conspirative, demagogi ai războaielor culturale, predici, talk-show-uri, etc. Nu este nici o contradicție între religie și sexualitate în sociopatia lui. 

Exista dreptate pe lume și Long va petrece restul vieții ca madianita ispititoare pentru Jamal și Jose în sala de dușuri. Poate va deschide chiar un fel de SPA cu masaj erotic până ce un negru care a avut o zi rea îl va spinteca ca pe madianitele care au cunoscut bărbat. Pana atunci, va combina probabil activitatea de madianita cu cea de misionar a lui Moshe. Caile Satanei sunt al naibii de intortochiate. 

Armaghedonul verde

Zelatorii pietății

Identitatea noastră aglutinativă este perfect ilustrată de o injurie bizantină de secol XIV adresată unui aspirant balcanic la scaun patriarhal: boulgaralbanitoblachos. Sîntem corcituri cu fantezii de puritate etnică și imperiu universal – întocmai ca o seamă dintre autorii Vechiului Testament.

Prima Valahie atestată documentar (în jurul anului 1000) e în munții Tesaliei (printre care și Olimpul). Românii ăștia sînt – surpiză – neîmblînziți, evazioniști fiscal, păgîni (ori barem cu obiceiul dubios de a da copiilor nume din Vechiul Testament). Încep probabil să-și spună „români” pentru că știu că trăiesc în Romanía – numele informal al statului bizantin. Sînt priviți cu dispreț de ierarhia bisericească: un episcop local acordă ușor divorțul unui grec pe motiv că nevasta era valahă (cu nume de botez Rusa – sîntem deja în secolul al XIII-lea).

Prima mănăstire de pe teritoriul României a fost probabil cea cisterciană (deci catolică) de la Cîrța (am petrecut o splendidă oră acolo acum cîțiva ani – mulțumesc Nicușor!), înființată pe la 1200. E adevărat însă că maghiarii transilvăneni au fost pentru scurtă vreme, în jurul anului 1000, supuși Constantinopolului (înainte de Marea Schismă). Încreștinările medievale au fost de regulă opțiuni politice ale nobilimii, cu difuzie îndoielnică în masa populațiilor înfeudate. A existat, tot vremelnic, o dioceză catolică cumană pe Milcov – pentru că hanul cuman căuta aliați creștini împotriva amenințării mongole. Iar Cantemir zice (fantezist, dar reflectînd aceeași dinamică a tensiunilor intracreștine) că grafia slavonă a limbii române a fost impusă în Moldova într-un exercițiu anticatolic de către Alexandru cel Bun.

Prima tipăritură în limba română (realizată în Sibiul mijlocului de secol XVI) e calvină. În Psaltirea Hurmuzaki (manuscris de pe la 1510), „Dumnezeu” nu e încă fixat ca nume al Tatălui creștin (de exemplu, Psalmul 19/18 sună astfel: „Cerurile spunru slava Dzăului” – textul e rotacizant). În secolul al XVII-lea, Udriște Năsturel îl traduce pe Thomas à Kempis în slavonă (nu în românește). La 1700, gruzinul Antim încă deplîngea faptul că, la București, românii ascultau ca proștii slujba în biserică, nepricepînd nimic (se tipărise deja, la 1688, prima traducere completă a Bibliei în românește – dar biserica dintotdeauna are viteza ei).

În fine, n-am luat de la ruși doar francofilia, ci și aberația care e grafia numelui „Iisus”. Slavona bisericească și primele texte românești (Codex Sturdzanus de pildă) au scris „Isus”. Abia „zelatorii pietății” (fundamentaliști ortodocși) din Rusia secolului al XVII-lea (printre ei patriarhul Nikon) l-au inventat pe pseudosavantul Iisus (atestat în limba română abia în secolul XIX). Lipovenii scriu și azi Isus.

Chescăse un român

Am completat zilele trecute chestionarul pentru recensămîntul pe care guvernul britanic îl face luna asta. Ajuns la rubrica despre etnie, a trebuit să stau pe gînduri. Englez sigur nu sînt, deși vorbesc engleză din copilărie de-aș putea să mă consider cu îndreptățire bilingv (imaginația mea erotică s-a alimentat, înainte de epoca internetului, nu doar citind și recitind scene cheie din Rebreanu, dar și pagini consistente din James Dobson în original). Român sigur nu sînt, că n-am fost niciodată ortodox (Nae Ionescu mi-ar lăsa plăcerea străduinței de a fi „un bun român”, nicidecum dreptul de a mă numi simplu român). Așa că am scris în cele din urmă în formular „european” – bucuros să le aduc aminte naționaliștilor englezi că pașaportul meu face pipi pe pașaportul lor.

Dubiul ăsta identitar m-a determinat să arunc din nou o ocheadă în ograda multidisciplinară a chestiunii „etnogenzei” la români. Dacă un vechi precum Alexandru Niculescu sau un nou precum Răzvan Sibii m-ar face fericit să-mi asum românitatea, aerul de acasă e încă irespirabil, viciat de români adevărați. Printre ei, Radu Preda – invitat la lansarea cărții lui Niculescu (pe care n-o citise) numai pentru a face corecturile ideologice de rigoare în prezentările altora (doar „buni români”). Sau, tot printre ei (românii adevărați de care mi-e scîrbă), profesorii de la Universitatea București care au organizat lansarea-simpozion și i-au dat ultimul cuvânt lui Radu Preda – pupînd astfel cur de popă pentru a-și mărturisi românitatea (și impostura academică).

Realitatea e că în România zilelor noastre nu există români. „Român” a fost endonimul etnicilor numiți de medievali v(a)lahi – populație de transhumanți balcanici și carpatini de limbă romanică. „Român” a devenit apoi, la nord de Dunăre, numele unei clase sociale care a asimilat o multitudine de etnii. În fine, „român” a ajuns și rămîne numele unui stat, un construct politic. Sînt cetățean român. Etnic, habar n-am ce sînt. Probabil că daco-ilirico-gotico-avaro-huno-gepido-slavo-pecenego-ungro-cumano-saso-bulgaro-greco-tătaro-iudeo-rromano-sîrbo-albano-armeano-vlah. Sigur mi-au scăpat ingrediente. Și nici n-am luat-o fix de la origini. Dacii înșiși (traci, sciți, geți – ce-or fi fost) proveneau probabil de la est de Marea Caspică – n-au fost în niciun caz primii „români”.

Primele „țări românești” (Valahia basarabeană și Moldova bogdănească) n-au fost nicidecum state etnic românești, ci state multietnice construite pe imperative de „politică externă” – declinul celui de-al doilea imperiu bulgar (sub atac otoman) și expansionismul defensiv al Ungariei angevine sub presiunea nou-veniților din stepă. Cancelaria și biserica (astea erau cele două puteri ale statului medieval) au fost de ambele părți ale Milcovului slavone. Abia la mijlocul secolului al XVII-lea s-a accelerat decisiv românizarea statelor românești. Biserica a opus rezistență, invocînd inadecvarea liturgică și teologică a limbii române (și adoptînd alfabetul latin abia spre sfîrșitul secolului XIX, decenii după ce Cuza îl introdusese în statul secular).

Cît despre versantul creștin al mitului național, înjur și eu ca un român adevărat: futu-ți cristoșii mă-tii.

Homoousia – Om – Masina

A murit Dumnezeu si in America?

Geneza martiana