Panta alunecoasa de la Darwin la semnul Fiarei

 

Spune Andrei:

Evolution’s claims of natural selection combined with random mutations to spontaneously generate anything more complex have been repeatedly reproduced. As you well know, none exist except in the shriveled minds of old, dogmatic believers.

In traducere:

Pretenția Evoluției ca selecția naturală combinată cu mutații aleatorii  genereaza in mod spontan ceva mai complex a fost reprodusa repetat . După cum bine ști, nici unul (exemplu) nu există decât în mintea zbârcita a credincioșilor vechi, dogmatici.

Argumentul a mai fost adus in forma: mutatii + selectia naturala nu pot genera informatie noua.

O sa raspund din cauza ca argumentul este foarte popular in cercuri creationiste.

Prima problema cu acest argument este ca se bazeaza pe o definitie intuitiva a ceea ce inseamna producerea a “ceva mai complex” sau “informatie”. De unde si apelul la calificative ca “extrem de improbabil” sau “imposibil de imaginat” de care abunda literatura creationista. Oamenii isi imagineaza ca o mutatie norocoasa a facut ca pestelui sa-i creasca picioare sau pasarilor sa le creasca aripi. Nimeni nu sustine asa ceva.

Schimbari intuitive se pot observa doar in timp geologic.

Daca incepem acum o jumatate de miliard ani observam forme de viata primitive in asa sa zisa biota Ediacarana. . Este vorba despre animale asemenatoare cu buretii si meduzele, bacterii, arhea, eukaryote unicelulare, viermi, si alge. Nu gasim pesti, atropode, insecte, amfibieni, plante de uscat. Toate increngaturile (phyla) lipsa apar putin mai tarziu in explozia Cambrianului, si de atunci nu au mai aparut alte increngaturi. A existat insa o continua diversificare in clase, ordine, genuri, specii, si, in contenxtul diversificarii, apare o “mica codita” (Gould) de crestere in complexitate. Cresterea in complexitate este un efect secundar. Evolutia inseamna in primul rand diversificare si selectia naturala actioneaza permanent asupra acestei diversitati, uneori chiar prin extinctii in masa.

Stim ca schimbarea a avut loc. Care este mecanismul la nivel molecular?

Mecanismul este destul de bine inteles astazi si este suficient ca cineva sa caute pe google “mutatii noi” sau gene noi” ca sa inteleaga ca schimbarea are loc tot timpul la nivel molecular. Intrebarea este cand putem vorbi de ceva nou, mai complex.

Raspunsul scurt este niciodata si tot timpul. Noul apare tot timpul la nivel molecular. Pentru a-l vedea la nivelul speciilor trebuie sa privim in timp adanc.

Sa luam de exemplu o intrebare absurda pusa de Andrei pe blogul tatalui sau. Daca omul a aparut acum 6 milioane de ani cum de nu gasim urme arheologice ca in Sumer. Nu radeti. Incercam sa luam intrebarea in serios.

Cel mai vechi specimen de homo sapiens a fost datat la la o vechime de 300.000 ani. Cat despre urme arheologice, exista mai vechi de un milion sub forma de securi de piatra foarte primitive, de la homo erectus. Insa Andrei confunda hominizii, intre care se includ toate marile maimute antropoide, cu hominimii: erectus, neneanderthal, denisovan, sapiens, care sunt/au fost doar un gen de hominizi.

Care este evenimentul molecular care a dus la aparitia noului gen? Probabil cel mai important este sudarea a doi cromozoni intr-unul singur (cautati pe google cromozonul # 2) care a pus o bariera in reproducerea sexuala dintre cele doua populatii. In rest, aratau cam la fel.

Aici este al doilea om de paie. Evolutia nu are loc la nivelul individului ci al populatiei. Nu a existat niciodata evolutia unui individ intr-o specie noua ( de fapt doi, mascul si femela, care s-au intalnit apoi au reprodus impreuna, extrem de improbabil, spun creationistii in ignoranta lor), ci doar separerea unei populatii in doua. Cele doua au continuat sa evolueze independent in timp geologic. Datele moleculare arata (linisteste-te Andrei, aici am luat si eu clase din simpla curiozitate) arata deci ca ca urangutanul si apoi gorila s-au separat mai intai de populatia originara, apoi stramosii cimpanzeului si omului s-au separat acum aproape  milioane ani. Fireste ca stramosul omului arata la fel cu al cimpanzeulu. Omul nu a evoluat din cimpanzeu. Ambele specii au evoluat in aceiasi masura, intr-o diferenta moleculara mica (cautati pe google).

Cand a aparut natura umana? Atunci cand omul in loc sa se adapteze la natura a inceput sa se adapteze la cultura, adica in Pleistocen, si de aici vin acele urme de civilizatie pe care Andrei cere sa le vada la Afarensis.

Acum, ma va intreba prietenul nostru, cum poate un pastor sa creada asa ceva cand noi avem credinta data sfintilor o data pentru totdeauna de la sora White?

Pai daca papa crede asa mai Andrei, cine sunt eu, un biet pastoras care “traieste din donatii” (a se citi cersetor), sa il contrazic pe numarul unu? Asta din urma cred ca este mai grava decat evolutia.

 

 

 

Anunțuri

Maimuta contraataca

Nimic nu dispretuiesc mai mult decit pusilanimitatea fandosita a preopinentului care se iluzioneaza ca, daca nu injura, e destept sau moral. Nici bunatatea, nici inteligenta nu au vreun raport de exclusivitate cu limbajul aseptic. Sint oameni carora eleganta si rafinamentul, ba chiar rationamentul corect, le ramin etern inaccesibile, oricit de dus pe la biserica e discursul lor. Altii injura cu stil si gasesc in (auto)ironie rudimentele libertatii interioare si ale dreptei socoteli. Ii prefer pe acestia din urma insipizilor dintii.

Mai scirbos inca e cel care, in timp ce face caz de corectitudinea lui politica (menajind din virful limbii etern victimizabile iluzii precum respectul de sine, de muma sau de Dumnezeu), isi trinteste fundul puturos pe catedra vreunei specii sau alta de argument al autoritatii (dublat aproape obligatoriu de atacuri la persoana). Autoritate de scolit, popit, minoritar, vizionar, antreprenor sau, mai nou, proprietar. Da, am trait s-o aud si p-asta: nu poti avea dreptate decit daca ai casa pe numele tau.

Sa ne-ntelegem: n-am adoptat vitriolul doar ca optiune stilistica, ci in primul rind ca manifest impotriva deghizamentului de respectabilitate al prostiei si ca devoalare a golului pe care-l umplem cu cuvinte si-i spunem Dumnezeu. Nu stiu echo chamber mai sinistra decit biserica. Si dictatura mai tiranica decit a Cuvintului. ‘Zda ma-sii.

Geodezia în era post-adevăr

Într-un eseu publicat in 1946, George Orwell argumentează că acela care crede că pământul e plat nu este mai prost sau mai ignorant decât decât cei 99% care cred că pământul e rotund pentru că “oricine știe că e rotund”. Pentru Orwell, pericolul vine de la cei 99%.

Știința s-a născut din îndoiala filozofică. Certitudinile ei, care de cele mai multe ori contrazic bunul simț, nu se bazează pe autoritatea experților ci pe rezolvarea carteziană a îndoielii filozofice. De unde știm că rațiunea are puterea să definească adevărul independent de mărturia simțurilor, tradiție, sau autoritate?

Majoritatea oamenilor nu și-au pus niciodată întrebarea, și Descartes oricum nu se mai poartă. Ei învață la școală câți electroni dansează in jurul unui atom așa cum studenții medievali învățau câți demoni dansează pe vârful unui ac. Este o problemă de autoritate.

Orwell argumentează că, într-un context istoric în care volumul de informație științifică devine tot mai greu de mânuit chiar și pentru expert, scepticismul filozofic și relativismul epistemic se vor întoarce în forța și se vor cristaliza politic în tirania post-adevăr descrisă în “1984”.

Redau mai jos o parte din disputa despre adevăr dintre Wiston și O’Brien, regizată în camera de tortură de la Ministerul Adevărului.

– Fratele cel Mare există?

– Sigur că există. Partidul există. Fratele cel Mare este întruchiparea Partidului.

– Dar el există în acelaşi sens în care exist eu?

– Tu nu exişti, i-o retează O’Brien…

Pentru o clipă, Winston uită de cadran. Face un efort violent să se ridice în capul oaselor, dar nu reuşeşte decât să-şi provoace o durere sfâşietoare în tot corpul.

– Dar cum puteţi să controlaţi materia? – izbucneşte el. Nu puteţi controla, de pildă, clima sau legea gravitaţiei… Şi mai sunt şi bolile, şi durerea, şi moartea, şi…

O’Brien îl reduce, însă, la tăcere cu un gest din mână.

– Controlăm materia din moment ce controlăm mintea oamenilor. Realitatea se află numai sub țeastă. Ai să înveţi tu, Winston, încetul cu încetul, dar ai să înveţi până la urmă. Nu există nimic pe lumea asta ce să nu putem realiza – invizibilitate, levitaţie – orice ! Dacă mi-aş propune, m-aş putea înălţa de la pământ ca un balon de săpun. Nu-mi propun, pentru că Partidul nu-mi cere aşa ceva. Trebuie neapărat să scapi de obsesiile tale de secol nouăsprezece cu legile Naturii. Noi facem legile Naturii…

– Bine, dar chiar şi lumea asta toată nu-i decât un fir de praf. Iar omul este mic şi neajutorat! De când există oameni? Pământul a stat nelocuit milioane de ani.

– Aiurea. Pământul are exact atâţia ani câţi avem noi, nici unul în plus. Cum să fie mai bătrân?! Nimic nu există în altă parte decât în conştiinţa omului.

Winston se lasă să cadă înapoi pe spate.

– Nu-i adevărat. Rocile sunt pline de oasele animalelor dispărute, de mamuţi, de mastodonţi, de reptile enorme care trăiau pe vremea când de om nici măcar nu era vorba.

– Le-ai văzut tu vreodată, oasele alea, Winston? Evident că nu. Naturaliştii din secolul nouăsprezece le-au născocit, înaintea omului nu a existat nimic. După om, presupunând că el ar ajunge să se stingă, nu va exista nimic, în afara omului, nu există nimic.

– Cum să nu?! întregul univers există dincolo de noi. Stelele, de pildă! Unele dintre ele se află la milioane de ani-lumină de noi şi niciodată n-o să putem ajunge la ele.

– Stelele?! Ce sunt stelele? – zice O’Brien, mimând indiferenţa. Nişte foculeţe aşezate la câţiva kilometri depărtare. Dacă vrem, putem merge până la ele. Sau le putem stinge de pe cer. Pământul este centrul universului. Soarele şi stelele se învârt în jurul Pământului.

Winston se mişcă din nou de parcă ar fi zguduit de convulsii. De data aceasta, însă, tace. O’Brien continuă, ca şi cum ar răspunde unei alte obiecţii spuse cu voce tare:

– Din anumite motive, evident, nu este adevărat. Când navigam pe oceane sau când prevedem o eclipsă, ni se pare potrivit, de cele mai multe ori, să plecăm de la premisa că Pământul se roteşte în jurul Soarelui şi că stelele se află la milioane de milioane de kilometri. Şi ce-i cu asta? Crezi că nu am fi în stare să descoperim un sistem astronomic dual? Stelele pot fi departe sau aproape, în funcţie de necesitatea momentului, îţi închipui, cumva, că nu avem matematicieni care să reuşească treaba asta? Nu uita dublugânditul (doublethink).

Suntem familiari cu doublethinkul celui care vorbește la telefon cu cineva de la antipozi și spune ”la noi a venit sabatul”. Pământul este rotund cât vorbești cu Australia dar redevine plat când închizi telefonul și deschizi sabatul. Însă partea îngrijorătoare este că argumentele lui O’Brien nu le auzim doar de la flateartheri. Scepticismul filozofic, hiper-relativismul epistemic, și hiper-multiculturalismul, se intersectează cu autoritarismul tradițional-religios în negarea simultană a individului și a universalității umane, a autonomiei minții și cunoașterii obiective. Imaginea digitală se substituie gândirii matematice ca argument științific.

Nu mă tem de cei care cred că pământul este plat pentru că nu știu mai bine. Mă tem de cei care cred că pământul este rotund pentru că nu știu mai bine.

Ușurința de a fi mințit

Lasa mortii sa-si ingroape mortii

Ianis nu are nevoie de o exegeza filozofica pentru a justifica dezacordul cu neo-liberalismul catolic/ortodox al intelectualului roman. Nu ai nevoie de apologii cand duci un cadavru la groapa comuna. Iau in serios gluma de la subsolul articolului, ca l-a manat duhul sa scrie despre Baconschi. Prin “duhul” inteleg aici Spiritul lui Hegel. Ianis este impulsionat de Zeitgeistul care a condamnat ideile neo-conservatoare la groapa comuna a istoriei.

Curentul reprezentat de Baconschi si restul pseudo-pleiadei pravoslavnice sau papistase, nu s-a nascut la Bucuresti sau la Paltinis. S-a nascut la Washington, atunci cand  neo-conservatorii americani i-au asezat pe Berdiav si Soljenitin in panteonul “noii Europe”, alaturi de Ioan Paul II si maica Tereza. Aceasta ideologie care se pretinde post-ideologica are la baza mitul “catacombelor” comuniste, in care, conform profetiei lui Berdiaev, ortodoxia rusa urma sa se purifice de pacatul iubirii de putere si bogatie lumeasca. Cat de bine s-a purificat se vede la Moscova, unde autocratia lui Putin, inaugurata cu toata pompa curtii imperiale, a primit binecuvantarea unui cler miliardar. Se vede si in Romania, eternul “Bizant dupa Bizant”. Dar mai ales se vede din dosarele KGB-ului si Securitatii care dezvaluie adevarata natura a „catacombelor” lui Berdiaev. Biserica a continuat relatia cu puterea inaugurata de Constantin.

O continua raportare la spectrul comunismului a fost justificarea deregularilor si privatizarilor radicale, nu numai in economie dar si in mass-media si educatie, si chiar in aventuri militare internationale, de la 1990 incoace. Rolul bisericii, in aceasta mitologie postcomunista, a fost acela de exorcizare a fantomei lui Marx. Avem nevoie de semnul crucii sa ne apere de secera si ciocanul.

Insa sperietoarea care a tinut sub plapuma timp de un sfert de secol generatia etern infantila a baby-boomerilor, nu  ii sperie pe copiii lor, maturizati in conditiile iresponsabilitatii adulte. Milenialii cunosc rele mai recente si mai periculoase pentru viitorul lumii pe care au mostenit-o. Pentru ei, judecata istoriei nu trebuie invocata impotriva celor morti ci impotriva membrilor auto-proclamati ai juriului. Un sfert de secol este  destul pentru minciuna mare. 

Incalzirea globala si viitorul adevarului

„Autoportret (robot) de conservator”

Am descoperit recent acest text al lui Teodor Baconschi, pe care l-a repostat pe Facebook la diferență de un an, sub titlul Autoportret de conservator. Din biografia lui (antropolog religios, autor, diplomat, teolog și politician român) mă interesează aspectul de teolog și apologet al creștinismului. Este reprezentativ pentru intelectualitatea creștină românească.

Îmi declar consternarea față de subîntelesul textului său și față de concluzii.  Căci, înlocuind „Dumnezeu” cu „Allah”  și „creștinism” cu „islam”, mielul începe să grăiască horror, ca un balaur apocaliptic. Ca și în islam, creștinismul lui Baconschi a pus coada la pruna civilizației. De fapt, nicio religie care se respectă nu se multumește cu mai puțin. Lumea este creația zeului (-lor), pentru slava Lui și, oricine nu aderă la setul lui de valori nu o merită.

Dacă asta înseamnă că sunt retrograd și periculos, obtuz și obscurantist, fie! – conchide triumfal Baconschi.  Din nefericire, asta e și mantra ‘telectualilor din mărunta ogradă de ziua a șaptea, vezi F. Lăiu.

Cu asemenea lideri și apologeți, proorocesc în duhul lui Arthur C. Clarke că, într-un viitor deloc distopic, credincioșii „adevărați” se vor simți la fel de bine într-o moschee ca în orice altă biserică.


1. Cred în Dumnezeu și în sinteza de la Niceea și Constantinopol (în care Noica vedea temelia Europei).

Evident că face paradă de ortodoxia (nu ortodoxismul) lui. Dar să te lauzi cu un Dumnezeu conceput de niște concilii în 325/381 e doar neputință și incompetență. Neputința de a vorbi pe limba secolului în care trăiești, incompetența de a fi relevant; formulările de la Niceea si Constantinopol n-au sens pentru omul de rând, necunoscător ale conceptelor filozofiei grecești de acum un mileniu.

2. Susțin civilizația libertății responsabile, conform principiului paulin: ”toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos.”

Asta nu este libertate responsabilă ci pragmatism machiavelic. A avea libertatea de a face tot ceea ce îți este de folos e drumul cel mai scurt către iad pe pământ: lui Hitler i-a fost de folos o Polonie și a avut libertatea să și-o ia; coloniștilor americani le-au fost de folos teritoriile locuite de indieni așa că și luat libertatea de a și le însuși. Mă întreb dacă este vreun război, vreo agresiune, vreun holocaust care să aibă o altă motivație în spate. Nu avem motive să fim mândri de felul în care s-a construit civilizația noastră.

3. Consider că avem dreptul moral și datoria civică de a apăra valorile fondatoare ale civilizației euro-americane.

La fel a gandit și ucigașul lui John Lennon. Expresia „dreptul moral și datoria civică” în aceiași frază e o monstruozitate. Istoria ne-a învățat că, de obicei, datoria civică reprezintă sfârșitul dreptului moral.
În contextul ăsta, mi-e groază să mă gândesc la ce înseamnă ‘valorile fondatoare’. Au lăsat o dâră de milioane de morți în urmă.

4. Văd democrația (autentică) într-o cheie creștin-personalistă.

De două ori caricatură: democrație autentică (un exemplu ar fi binevenit, dacă există 🙂 ), democrație creștină.
Democrația nu e o invenție creștină, dimpotrivă, ea a rezistat în ciuda creștinismului. Orice democrație încăpută pe mâna unei majorități creștine se transformă în teocrație

5. Accept pluralismul cultural ca pe o taină a providenței, care ne testează astfel fidelitatea față de Evanghelie: îngrijește-te de străin, căci și Dumnezeu întrupat a fost ca un străin pe pământ.

Altfel zis, teologul nostru îi tolerează pe cei care nu îi împărtășesc valorile doar motivat de frica iadului și/sau pentru răsplata paradisului. Ce s-ar alege de el în absența motivațiilor?

6. Respect științele tari și ader la umanismul creștin care a permis nașterea lor, încă din Renașterea italiană. Universul e misterios, iar descifrarea lui are o dimensiune liturgică.

M-am liniștit. Baconschi promite că nu (mai) arde cărțile păgâne. L-aș întreba cum se împacă „datoria civică” exprimată anterior cu produsul umanismului creștin numit Reformațiune. Istoric vorbind, ortodoxia a flirtat cu lutheranismul.

7. Nu cred în revoluție, ci în evoluția lentă, realistă, fără șarje utopice și deformări ideologice potențial fanatice.

Depinde în ce barcă te afli (sau dacă te afli în barcă sau în baltă). Cu burta plină e normal să predici orwelian: ‘Ia-o ușurel ca fac indigestie’. Între timp, mieii sunt dusi la taiere pe bandă. În altă ordine de idei, nici nu e de mirare că ortodoxia nu a progresat după un mileniu și jumătate. Să se revizuiască dar să nu se schimbe nimic. La ei revoluție înseamnă să adopți calendarul gregorian la vreo 200 de ani după restul lumii.

8. Apreciez că istoria are o structură teleologică: se îndreaptă spre un țel pe care nu l-am fixat noi, voluntarist, ci Dumnezeu, ca suveran transcendent al parcursului umanității.

Despre argumentul teleologic (și celelalte avataruri defuncte ale lui: intelligent design, fine tuning) s-a discutat enorm pe oxigen2. Baconschi doar repetă papagalicește după Toma D’Aquino.

9. Văd anumite direcții culturale ale Occidentului contemporan ca pe niște erori alienante: excesele corectitudinii politice (transformată în poliție morală), consumismul excesiv (care implică idolatria mărfurilor și servitutea), populismul (care denaturează demnitatea persoanei și libertatea națiunilor).

El vede doar efectele dar nu și cauza. Alienarea, potrivit lui Marx, a început odată cu civilizația și cu apariția claselor sociale. Mai mult, apariția conceptului de zeu a generat un nivel și mai profund de alienare. „Poliția morală” pe care zelos o demască este tocmai idealul Cetății lui Dumnezeu în care visează el să trăiască.

10. Resping dogma progresului continuu: omul progresează științific, tehnic, cognitiv, dar nu moral: suma viciilor umane e constantă, mântuirea nu e colectivă, ci individuală. Hristos e modelul nostru: Dumnezeu făcut om adevărat, smerit, curat cu inima, simplu și curajos, gata să se jerfească din iubire, nu să găsească vinovați și să-i execute pe alții în numele unei Dreptăți abstracte.

Îmi este neclar după ce logică omul „progresează cognitiv, dar nu moral”. Pentru că, după logica aia, un neanderthal ar fi trebuit să fie la fel de moral precum sapiens-ul contemporan (no offence pentru neaderthals, am luat la cunoștință că aveau cutia craniană mai mare decat a lui homo sapiens). Dar știm bine că drepturile omului, de exemplu, nu le-am primit nici de la omul peșterilor, nici din ceruri ci le-am făurit cu sudoare și sânge. Și încă sunt „work in progress”. Abia recent le-am extins și asupra negrilor, femeilor, minorităților sexuale. Inutil să amintesc provocarile morale moderne: clonare, eutanasie, fertizare in vitro, mama surogat, etc.
Domnul teolog trăiește într-o realitate alternativă, bazată pe păcatul originar și mântuirea prin har care vine prin biserică. Știti poezia.

11. Sprijin patriotismul constituțional, nu și naționalismul ca mesianizare a unui neam pretins ales.

Asta cu patriotismul constituțional este de o grețoșenie fără limite. Și soldații lui Hitler sau ai lui Stalin erau patrioți constituțional. La fel și legionarismul. Uliul teocrație visează.

12. Cred că – în orice situație istorică – moderația și dialogul sunt mai bune decât radicalismul și monologul cu pretenții infailibile.

Last but not least, cum s-ar zice. Teologul cu pix de politician ne asigură că e deschis „moderației și dialogului”. Poate într-un univers paralel. În bula lui de pe facebook, comentează doar aplaudacii cu har. Ceilalți pot comenta o zi da, una nu. Astăzi nu 🙂

Și acum rămân acestea trei: „datoria civică”, „patriotismul constituțional” și „umanismul creștin”. Dar cea mai mare dintre ele este fățărnicia.