În fărădelege naște noua lege

Regulile sunt importante. Nu putem trăi fără ele. Un evident atât de comun tuturor încât pretinde absența discursului. Necesitatea legii e un nenegociabil.

Și totuși. De ce inspiră mai multă încredere cel care își permite libertatea să încalce puțin regulile? De ce e liniștitor să știi că nu e un teleghidat? Că judecă, e nuanțat, știe spiritul? Că e conștient de ceea ce scapă legii și simte mai bine idealul la care aspiră legea?
Ca și cum cel care își permite să încalce limitele reprezintă speranța ‘adevăratelor’ limite. Spiritului îi este permis încălcarea de lege. Dezleagă.

Spiritul, care ce este? Greul de exprimat în cuvinte pe care îl simți. Nedefinibilul care se manifestă. Ceea ce face să ne înțelegem în cuvinte puține. Uneori, de ajuns un îngânat. Chiar o singură privire. Sau nici măcar atât, pentru că știu deja ce gândești. Doar ești de-al meu. Avem atât de multe în comun. Spiritul leagă. E comunul care unește.

Spiritul încalcă legea. Se distanțează, nuanțează, se diferențiază. Pentru a descoperi noul comun. Care apropie, generalizează, aseamănă. Comunul actualizat. Relevant. Spiritul e nașterea din nou a evidentului. Redescoperirea legii. Reinventarea poveștii.

Spiritul e întoarcerea răzvrătirii fiului risipitor. Pentru că în fărădelege naște noua lege.