Pilda tăcerii mortului

Sunt în etapa vieții când particip intens la funeralii. Ceva nou. Morbid, dar nou.
Din bârfă în bârfă aud că pastorii se plâng de prea mulți care profită de bunăvoința adventistă solicitând-le servicii de înmormântare. Pe gratis.

Și astfel păstorii recunosc cum sunt mai rătăciți decât oile pierdute.

Nu când cere unul nelepădat de metehne să fie botezat, spunem că nu putem judeca, că nu știm ce-i în inima lui, că omul poate e sincer, că e între el și Dumnezeu – deci să fie primit?

Nu când întrebă enoriașul despre cum îi este utilizată zecimea, spunem că nu-i treaba lui ci e problema lui Dumnezeu cum și unde își folosește partea?

În această lumină, nu duhul îndeamnă și pe pastori să nu cârtească? Din moment ce similar zecimii și botezului, nu putem judeca, nu știm ce-i în inima mortului sau a rudelor, poate sunt sinceri. E între ei și Dumnezeu.
Nu e problema lui Dumnezeu cum și unde își risipește scumpii păstori?
Dacă Dumnezeu e înșelat, nu face el mortul să moară a doua oară?

Așa că înghite-ți murmuratul gură. Abuzul serviciilor de înmormântare e din crucile care se poartă în tăcere. Fiecare cu crucea lui și nimănui nu-i dat peste măsură.

Tăcerea mortului să vă fie pildă fariseilor. Duhul mustră mai ales prin măgari ca mine.