Pildă la pildă: Isus Nazarineanul

Data viitoare când aveți ceva din ambundență – un exces de castraveți sau roșii în grădină să zicem – observați cum vă găsiți constrânși să „faceți un bine”. Să „dăruiți” din exces.

Băgați apoi de seamă cum binele pe care urmează să-l faceți, e tentant să-l păstrați cât mai aproape de persoana dvs. Ideal să-l faceți cuiva din familia apropiată. Dacă aceștia nu au nevoie, atunci poate vecinilor. Dacă nici vecinii nu au nevoie, atunci poate cuiva din cartier sau sat. Tot așa, pas cu pas până la cel mai „apropiat departe”.

Motivul? Prin „cel mai apropiat departe” creșteți șansele ca binele să se întoarcă. Într-un fel încercați să păstrați binele. Să risipiți cât mai puțin din abundență. Ca o speculație valutară: schimb binele în altă valută pentru a-l proteja de putreziciunea momentului. „Cel mai apropiat departe” e un băgat la frigider al binelui ca să mă pot folosi de el mai târziu. E un „poftim un bine proaspăt și sunt musafir la murătură”.

Binele față de celălalt cu condiția proximității e conservarea binelui pentru mine.

Cu cât binele e făcut mai la distanță cu atât șansele să se întoarcă scad. Distanța, risipă. Generozitatea curată – cea care nu se întoarce și nu așteaptă în schimb – e risipă curată.

Dacă vi se pare interesant ce spun, continuați cu Derrida, The Gift.

Acum, pildă la pildă. Cum e Isus botezătorul lui Derrida? Isus citează din Derrida în Matei 5:46 „Dacă iubiți numai pe cei ce vă iubesc, ce răsplată mai așteptați? Nu fac așa și vameșii?”

Cu alte cuvinte:
Faci cumva bine doar celui de aproape (urmărind astfel să conservi binele pentru tine)?
Atunci rămâi un vameș.

Faci bine străinului de departe?
Treci de vameș. Depășești granița. Împărăția.

Pildă în pildă?
Ascultăm de Isus când ne gândim la Gaza ce ne e departe decât la Nazaretul care ne e atât de aproape.

Pildă la pildă: Isus Derriderianul