Logos 65 – Crucea ca Filosofie a Vietii

216 Responses to Logos 65 – Crucea ca Filosofie a Vietii

1. Frosa says:

   27 mai 2011 la 14:56

   Problema e că bisericile „creștine” au introdus în indivizi un sentiment de vinovăție patologic, care se manifestă permanent, indiferent dacă e cazul sau nu – de cele mai multe ori, nu. Oamenii respectivi ajung să trăiască într-o teroare permanentă și din păcate, își terorizează și copiii.

   Ce e mai grav e că distorsionează complet simțul realității și ajung să se simtă vinovați pt. ce nu-i necesar și nu atât de vinovați pe cât ar trebui, sau deloc pt. lucruri pt. care ar trebui să se simtă foarte vinovați. E natural, creierul nu poate suporta o presiune continuă la nivel ridicat și o ia razna sau mai ia pauze, exact atunci când nu trebuie. Am întâlnit „creștini” care nu se simt vinovați pt. că au distrus viețile copiilor lor, în schimb se simt foarte vinovați că au rămas în urmă cu câteva luni la plata zecimii, din cauză că sunt pensionari, sunt bolnavi, iau multe medicamente scumpe, au avut multe cheltuieli urgente și nu le-au ajuns banii; degeaba le explici că în mod normal biserica ar trebui să-i ajute. Sau altul: nu se simte vinovat pt. abuz sexual, în schimb, se simte vinovat că n-a vrut să-i împrumute lui fiu-său casa ca să facă party cu prietenii, din cauză că alte dăți când i-a împrumutat-o au lăsat dezastru în urmă (inclusiv au vomitat pe covoare); degeaba îi spui că e absolut normal ca să nu i-o împrumute și că nu trebuie să se simtă vinovat pt. asta, dacă sunt așa de nesimțiți, că dimpotrivă, fiu-său ar trebui să ia niște șuturi în fund zdravene… ș.a.m.d.

   Oamenii care au trecut prin trauma culpabilizării permanente, chiar dacă au ieșit dintr-o biserică de genul ăsta și nu mai au de a face cu ea, sunt foarte ușor de culpabilizat și la rândul lor, folosesc culpabilizarea ca metodă de manipulare, ori de câte ori vor să obțină ceva și nu li se dă de bună-voie.

   O altă belea e că unii se hotărăsc să nu se mai simtă vinovați NICIODATĂ, adică nici când ar trebui și chiar reușesc, ceea ce e și mai rău.
2. Anubis says:

   27 mai 2011 la 14:58

   Contextul in care se plimba mintea mea zise Beni este:

   „Ma trezesc de dimineata si ma rog la Isus sa ma ierte, chiar si pentru ineptiile pe care le debitez pe O2. Apoi la pranz dupa ce lucrez ma rog din nou sa ma calauzeasca si sa ma ocroteasca. Apoi seara dupa ce ma enervez cand ma face de cacao Anubis pe forum dupa cum ii place lui, trag si eu cat pot sa nu il insult si daca o fac ma rog iar fierbinte in genunchi. Am auzit ca daca stau in genunchi ii place mai mult la Domnul Isus decat daca ma rog din alte pozitii. Odata m-am intrebat daca as avea voie sa-i multumesc domnului in timp ce fac dragoste. Dar cred ca este nepotrivit asa ca intotdeauna ma rog inainte si dupa! Acesta este contextul fericit si credincios in care se plimba minte lui Beni Plesa.”

   Asa sa-mi ajute dumnezeu daca nu am dreptate! :doctor:
3. Anubis says:

   27 mai 2011 la 15:03

   #49 Daca Beni nu e absolut pueril in postarea respectiva atunci nici mamaie nu e puerila! :doctor:
4. Anubis says:

   27 mai 2011 la 16:12

   Frosa: „O altă belea e că unii se hotărăsc să nu se mai simtă vinovați NICIODATĂ, adică nici când ar trebui și chiar reușesc, ceea ce e și mai rău.”

   Not guilty! What, I didn’t still your icecream, you can search me if you want! :vampire:
5. Christian says:

   27 mai 2011 la 16:58

   “O altă belea e că unii se hotărăsc să nu se mai simtă vinovați NICIODATĂ, adică nici când ar trebui și chiar reușesc, ceea ce e și mai rău.”
   Pai cum sa reuseasca asa ceva?! Vorbiti despre bolnavi psihici si oligofreni?
6. Frosa says:

   27 mai 2011 la 17:14

   Nu, e vorba de oameni normali care nu mai rezistă presiunii de a se simți tot timpul vinovați pt. orice și atunci sar în extrema cealaltă. E reacția resortului prea mult comprimat, care se destinde cu aceeași forță cu care a fost comprimat. Am întâlnit și cazuri din astea, știu ce spun.
7. Christian says:

   27 mai 2011 la 17:46

   Nu reusesc sa descriu setimentul de vinovatie.
   Inteleg ca este legat de un set de valori personale sau colective la care consimt constient sau inconstient.
   Dumnezeu a zis lui Adam si Evei sa nu manancati din pomul cutare.
   Sa ramanem la cazul acesta, nu conteza daca este real sau nu.
   Care este mecanismul vinovatiei?
   Eva a incalcat prounca si a simtit vinovatie?
   Sau a zis: nu ma simt vinovata pt. ca asta am ales, asta am considerat ca este ok in acel moment, cum sa regret ceva ce am decis ca asa trebuie sa fac?

   In cazul actelor realizate printr-o decizie constienta si asumata, nu cred ca se poate vb de vinovatie.
   Daca actionez pripit si regret ca nu mi-am luat timp de gandire si am jucat zaruri, atunci da, ma simt vinovat nu neaparat pt. actul in sine ci mai mult pt. ca nu am actionat in completa cunostinta de cauza.

   Ce functie indeplineste sentimentul vinovatiei in cadrul sistemului psihic uman?
8. maria says:

   27 mai 2011 la 17:54

   Anubis,
   Ai avut dreptate ca bat campii. Am vrut sa spun sentimentul greselii.

   CJ,

   Vroiam sa spun ca lupta interioara conflictuala, religia o rezolva instrainandu-te de tine insuti.
   Lupta interioara o poti rezolva cand esti pregatit, insa frica de necunoscut nu o indepartezi asa usor.
   Pentru unii, deciziile sunt cu atat mai greu de luat cu cat simt aceasta frica.
   Poate e vorba de lasitate, insa cred ca poti ajunge, ca om, in situatia de a accepta ca te afli intr-un moment de cumpana si ca ai nevoie si de sustinere .
   Nu e vorba de nehotarare ci de un moment de pregatire pentru a rezolva situatia de conflict . Religia , ca forma de acaparare a personalitatii umane, lasa o amprenta pe care o poti sterge .Problema e ca mai dureaza un pic.
9. Frosa says:

   27 mai 2011 la 19:19

   @Maria #8

   „Religia , ca forma de acaparare a personalitatii umane, lasa o amprenta pe care o poti sterge .Problema e ca mai dureaza un pic.”

   Da, în cazul în care nu ți-a afectat decât sistemul de gândire, dar când ți-a afectat toată viața (profesie, familie, sănătate), chiar dacă ai mobilitatea necesară pt. a-ți schimbi radical sistemul de gândire, consecințele rămân și poate dura mulți ani sau toată viața până se repară răul făcut, iar de multe ori nu se mai repară niciodată. Câți oameni am văzut trăind nefericiți până la sfârșitul vieții, deși au scăpat de sectă, însă a fost prea târziu ca să-și mai repare viața, să facă facultatea pe care și-ar fi dorit-o, cariera profesională, să se căsătorească cu cine au iubit, să-și recapete cheful de viață pe care l-au pierdut din cauza atâtor ani de interdicții…

   Și când te gândești că toate astea ar fi putut fi evitate și n-au fost decât consecințele manipulării de către niște indivizi de un egoism monstruos, al căror unic scop e să controleze oamenii ca să poată trăi bine pe spinarea lor.

   Îmi amintesc cum venise un iubit frate pastor care era contabilul conferinței la vremea aia și ne-a ținut un fel de adunare administrativă în care ne forța să dăm zecime din salariul brut, nu net, argumentând că în alte țări, oamenii întâi iau salariul și apoi își plătesc datoriile, spunând că prioritățile sunt așa: întâi tre’ să dăm zecimea, apoi impozitul la stat, apoi cheltuielile personale, în funcție de câți bani ne mai rămân după ce plătim zecimea și impozitul. Adică dacă nu-ți mai rămân bani de mâncare, n-ai decât să rabzi, important e că iubiții frați pastori au mercedes, concedii în străinătate și neveste elegante, copii pe la facultăți în occident, etc.
10. Anubis says:

    27 mai 2011 la 19:31

    Oricine poate pica in plasa sistemului dar au nevoie in primul rand de oameni ca Beni Plesa!
11. Richard Paraschiv says:

    27 mai 2011 la 23:20

    Interesant multe postinguri ce merita un răspuns
12. Richard Paraschiv says:

    27 mai 2011 la 23:22

    acum cinez si maine seara pot sa revin si sa raspund lui Anubis, beni si celorlalti

    bye pe maine
13. oli says:

    27 mai 2011 la 23:57

    Inainte sa urmaresc emisiunea, am citit parte din postari 🙂 Richard, te salut inca o data!

    btw of irrational sense of guilt (ca sa fiu si eu in ton cu Frosa): intr-o zi, pa vremea cand locuiam in bucuresti, ma intalnesc intr-un marchet d’ala mare cu neshte frati azs. io, tarand carucioru’ ala printre rafturi, bagasem in el cate ceva, printre care si niste carne de pui. acu’, fratii acestia, care erau – evident – mult mai avansati ca mine in credinta :P, au aruncat o privire in vehiculul pe care il aveam in dotare si, cand zarira ei pacatoasa de carne, ridicara privirile pline de mila spre mine, fara a comenta ceva… oops, mi-am zis, taci ca astora nu le place ce am io aciulea, am comis-o… m-au facut sa ma simt atat de vinovat…. m-am intrebat de ce. intr-un moment ulterior, mi-au zis ei ceva despre greseala de a pune dintisorii pe carne, dar deh, eu aveam ideile mele… mai rau era ca practicam si culturism si consumam multe proteine, cred ca eram cam musculos pentru gustul lor LOL

    Acu’, oricat v-ati indoi voi ca unu’ care practica/ a practicat culturism poate sa si gandeasca, eu va spun ca proteinele au aminoacizi din care se sintetizeaza neurotransmitatori, deci ceva tot poate iesi 😛

    Sunt intereante teoriile astea ale voastre cu EGW, a lui Anubis cu copyrightul (m-ai facut sa rad LOL) si a lui Frosa cu boala psihica. N-am fost mare fan EGW niciodata, insa pana la ce spuneti voi mai am… Pe mine m-a botezat Edy, norocul meu ca la examinarea dinaintea botezului nu mi-a pus intrebarea standard cu credinta in inspiratia scrierilor EGW, ca nu stiu daca puteam raspunde afirmativ. Ulterior, mi-am nuantat pozitia si am inteles rolul EGW dintr-o perspectiva diferita decat in ziua examinarii pentru botez.
14. Ovidiu says:

    28 mai 2011 la 00:05

    @Frosa
    Să presupunem că guvernul Boc se gândeşte să facă salariul minim al fiecărui cetăţean adventist bugetar de 10.000 de lei lunar. E o utopie, ştiu, dar mi-ar plăcea ca fraţii trezorieri să prindă ideea…şi acelaşi guvern să implementeze un sistem de colectare a taxelor la bugetul de stat de 90% din salariul brut, deci cetăţeanul adventist rămâne doar cu 1000 de lei în mână, net. Rămâne până sâmbătă, când dă zecime din brut…oare va mai apuca luna următoare? Da, religia prost înţeleasă şi aplicată poate face mult rău.
    Eu am venit din lume în biserică şi ca în bancul cu Bulă, am constatat că am ajuns pe undeva pe uşa din dos, tot în lume (fiind în biserică, deoarece în realitate lumea e şi în biserică). Pe mine nu m-au obligat părinţii să adopt niscaiva reguli stricte. Mi le-am impus eu ani de zile, ca să constat doar că nu duc la nimic, iar sfinţenia de care se face atâta caz, foloseşte în cel mai bun caz pentru a fi un fariseu desăvârşit şi cu totul destoinic pentru a ocupa vreo funcţie de lingău în vreo comunitate. Aşa că sătul de asemenea izmeneli (vorba lui Ţuţea) am constatat că ipoteza paleoastronautică e destul de demnă pentru a fi luată în considerare…
15. Richard Paraschiv says:

    28 mai 2011 la 02:56

    O hotarire asumata nu resimte vinovatie Cristian ASA este
    Îmi place din sinceritatea ta! Nu am timp insa merita discutat in acest subiect suntem toți competenti! Toți am simțit asta măcar o data in viața

    Richy
16. Anubis says:

    28 mai 2011 la 03:30

    N-am fost mare fan EGW niciodata, insa pana la ce spuneti voi mai am…

    Rabdare fiule si Dumnezeu te va calauzi in tot adevarul! :ghost:
17. Anubis says:

    28 mai 2011 la 03:34

    Ce „distractiv” e sa analizezi povestea cu Adam, Eva si Domnul Dumnezeu! Jur ca poti intelege mai bine problema daca studiezi Alba ca Zapada si c :soldier: ei sapte pitici! Dar unii inca mai cred ca respectivul mit este un eveniment real. Doamne ajuta credinciosului care ia literal Biblia si nu-i tine in seama acest pacat!
18. Christian says:

    28 mai 2011 la 05:49

    Intelegi rolul mitologiei? Nici grescii nu credeau Troia, Afrodita, Apollo, Odiseu si au creat sisteme de gandire complexe, in care am analizat fenomene umane adanci, apoi le-au transmis artistic si prin piese de teatru. Au inteles rolul conventiei si abstractiunii culturale. Si stiinta foloseste constructe abstracte. Unii le cred reale. Unii nu. Care-i problema? Importand este sa deducem adevarul cu ajutorul lor. Unii planeaza deasupra instrumentelor abstracte pe care le au oamenii si critica din inaltimile unei lumi paralele.
19. Anubis says:

    28 mai 2011 la 08:15

    „Important este sa deducem adevarul cu ajutorul lor.”

    Intelegerea sentimentului de vinovatie si nu numai, nu se descopera sapand mituri, toata problema este lamurita in psihologia moderna. Este ca si cum apelezi la un mit ca sa iti vindeci copilasii. Inconstientii inca isi ung copiii suferinzi cu ulei in loc sa apeleze la medic. Indiferent de raspunsul pe care il cauti societatea moderna si stiinta au raspunsuri infinit mai la subiect decat miturile. Dar celui ce crede si vrea sa creada mai departe nu ai ce sa-i faci. Mult succes in a gasi adevarul prin sondarea miturilor in loc sa pui mana pe o carte de psihologie sau de patologia vinovatiei. Si cand raspunsurile pe care le gasesti incep sa semene cu raspunsurile lui Beni sa stii ca ai ajuns pe calea ingusta unde ceea ce gandesti tu nu mai are legatura cu lumea din jur! Domnul Isus cu tine!
20. study_nature says:

    28 mai 2011 la 08:33

    Off-Topic:
    Recomand True Blood: Race, Science, and Early Adventist Amalgamation Theory Revisited by Ronald Osborn
21. Anubis says:

    28 mai 2011 la 09:01

    Avea tanti o imaginatie…daca facea niste filme Copola si Cameron deveneau insignifianti.
22. virgil d onald duck says:

    28 mai 2011 la 09:17

    @study
    Multumesc ptr articol.
    Acum cativa ani mi-am petrecut sfârșitul de săptămâna la o familie de adventisti dintr-un sat de la poalele Fagarasului. Am rămas uimit atunci de conceptia lor, despre oamenii negrii, discutata la lectiune. Ei exista datorită incrucisarii cu maimutele, spuneau ei, conform lui EGW. Atunci i-am privit ca fiind rasisti si încercând sa-si găsească sprijin in afirmatiile lui EGW. Nu imi inchipuiam ca ei chiar se bazau pe afirmatiile „inspirate”.
23. ianis says:

    28 mai 2011 la 10:32

    Oare cand o sa depasim faza de copilarie cu privire la intelegerea EGW? Ceea ce ea transmitea ca revelatie, pe tema amalgamarii, nu era nimic altceva decat conceptia generala a secolului ei. Conceptie care a expirat de la sine,odata cu progresul civilizatiei. Cu exceptia mediului in care EGW inca mai e privita in mod mistic si infantil. Am citit jumatate din studiul recomandat, inca n-am gasit o referinta cu privire la sursele conceptiei. Putem sa ii dam credit EGW, fara nici o baza istorica insa.
    Nu e o idee noua faptul ca EGW legitima si dadea autoritate unor conceptii raspandite in vremea ei. Adventistii, ca secta de frontiera, asa pricepeau pe vremea aia.
24. C J says:

    28 mai 2011 la 10:46

    Multumesc pentru raspuns, doamna Maria!

    Oare cand o sa depasim faza de copilarie cu privire la intelegerea Bibliei? Ceea ce ea transmitea ca revelatie nu era nimic altceva decat conceptia generala a secolelor ei. Conceptie care a expirat de la sine, odata cu progresul civilizatiei. Cu exceptia mediului in care Biblia inca mai e privita in mod mistic si infantil. S-au citit si analizat studiile recomandate de teologi, inca nu s-a gasit o referinta cu privire la sursele conceptiei. Putem sa ii dam credit Bibliei, fara nici o baza istorica insa.
    Nu e o idee noua faptul ca Biblia legitima si dadea autoritate unor conceptii raspandite in vremea ei. Iudeo-crestinii asa pricepeau pe vremea aia.
25. oli says:

    28 mai 2011 la 13:47

    io pricep cumva ce zici tu Anubis, insa eu evit sa cad intr-un entuziasm facil hranit de anumite „ipoteze subtiri”.

    ontopic: din start ar trebui facuta o separare metodologica intre anxietatea existentiala si cea patologica. chiar daca ele se suprapun pe alocuri, abordarea lor la gramada alimenteaza concluzii gresite. daca e sa ne referim la paradigma psihanalitica, anxietatea existentiala este produsul nevrozei fundamentale a omului, teama de moarte. de partea cealalta, anxietatea patologica apare pe fondul unui dezechilibru biochimic al creierului.

    este evident (cel putin asa imi apare mie), ca EC puts at stake anxietatea existentiala, in vreme ce multe comentarii par a se referi la cea patologica.

    cineva a intrebat pe buna dreptate – intr-una din postarile de mai sus – care este rolul vinovatiei in sistemul psihic uman. imi place ca Frosa opereaza o distinctie intre sentimenul de vinovatie si vina (caz in care la un om normal apar aceste simtaminte).

    Jung este primul psiholog/ psihiatru care sesizeaza extrem de pertinent faptul ca o anxietate existentiala extrema si indelungata o poate genera pe cea patologica, pana atunci luandu-se in seama exclusiv cauzele organice ale dementei in etiologia bolii (bagam aici si „dementia precox” in sens de schizofrenie). PS nu intamplator am corelat forme usoare de anxietate cu psihozele, chiar daca nu am argumentat pe aceasta tema, insa afirmatiile din fraza precedenta trebuie intrepretate in context.

    L-as ruga pe Richard sa construiasca putin pe acesta tema, daca are timp si chef.
26. oli says:

    28 mai 2011 la 13:56

    am vrut sa scriu ‘praecox’, v-ati dat voi seama 🙂
27. C.J. says:

    28 mai 2011 la 15:25

    http://www.youtube.com/watch?v=g-tqfnt7An0#t=04m34s
    „And in this night, something happened to my thought. Up to this time, I was a good german idealist of the type of Fichte, Schelling, Hegel. And in this night, my idealistic philosophy broke down forever. And this was one of the most important moment in my development. Ever since, I would call my own theological thinking, my philosophical thinking, the kind of critical realism, but certainly not idealism any more.”
    http://www.youtube.com/watch?v=rlXVGYpmbyo#t=05m14s
    „In modern times, I would say that Nietzsche was decisive for my later development and, in 20th century, Heidegger.”
    http://www.youtube.com/watch?v=FL5YI_3iJcU#t=02m41s
    „Morality is not what many people think – a obedience to tables of laws, to all kinds of prescriptions which God, man or society may give us -, but morality is the realisation of oneself as a person. And every act in which we do this is a moral act.”
    http://www.youtube.com/watch?v=NOREmrprTSE#t=01m44s
    „It was the existentialist philosophy, especially of Heidegger’s, where very similar problems we’re discussed – the problem of the hidden anxiety in every human being, the problem of guilt feeling, the problem of death anticipation […]
    I believe that Freud’s concept of anxiety is so conceived that anxiety, so to speak, can be removed, at least in some of the freudiand essays of the idea, that anxiety is a pathological factor that it’s a kind of disease and therefore a good psychoanalysis can remove anxiety. Now, I believe that anxiety is a fundamental character of the human situation and there I agree of course with the Old and New Testament…[…] I believe that special anxiety can’t overcome like this, that man’s restless nets of the heart never can be overcome by any psychotherapy.”
28. Christian says:

    28 mai 2011 la 15:30

    Interesant: o distinctie intre sentimentul de vinovatie si vina.
    Puteti detalia?
29. Christian says:

    28 mai 2011 la 15:34

    mersi Anubis pt. #19
    nu uita ca freud a construit o explicatie de baza a psihanalizei folosindu-se de mitul lui Oedip. Poate ca explicatia lui nu mai este ok, insa candva, a ajutat psihologia sa faca un pas inainte.
30. Baba Cloanta says:

    28 mai 2011 la 15:51

    Sa incerce sa explice mamaie cum e cu vina si vinovatia.

    Cand mamaie a ramas gravida vina a revenit lu’ tanti Aglaia care plecase seara tarziu si uitase sa incuie poarta in urma ei. Mos Grigore din deal care urmarea de mult o portita, a profitat. Acum daca vina era a matusei Aglaia mamaie totusi resimtea vinovatia pentru ca in momentul in care Mos Grigore se furisase in dormitor mamaie in loc sa-l plesneasca cu vatraiu’ in cap, care era intotdeauna la indemana, se ridica din pat si-i servi o portie dubla de palinca de ceia ce seaca la inima. Deci carevasazica tusa Aglaia e de vina insa vinovatia imi revenea mie. Dar fiindca s-a intamplat de mult, nici vina si nici vinovatia nu mai exista, ci numai pruncu’ ista mic, ce da din picioare si vrea sa iasa la lumina soarelui!
31. Frosa says:

    28 mai 2011 la 16:16

    @Christian #27

    „distinctie intre sentimentul de vinovatie si vina.
    Puteti detalia?”

    O să dau unul din cele mai oribile și tragice exemple de sentiment de vinovăție fără suport, adică fără vină: fetițele violate și sclavele sexuale se simt vinovate, deși vina, evident, nu e a lor, ci a animalelor de abuzatori, în unele cazuri și a părinților care le-au vândut pt. prostituție (vezi filmul „Gheișa”). Am văzut un documentar despre copiii vânduți pt. prostituție. După ce că sunt atât de traumatizați, trăiesc și un sentiment continuu de vinovăție.

    Alt exemplu: săracii din biserică, cei care ar trebui ajutați de biserică și în nici un caz jumuliți, de multe ori sunt făcuți să se simtă vinovați că nu dau destui bani la zecimi și daruri.

    Altul: femeile bătute. Chiar dacă nu au nici o vină și sunt bătute din cauză că mârlanul și-a tras amantă și totu-i pute, începând cu nevasta, eventual vine beat acasă și-o ia la pocnit, tot ea se simte vinovată, chiar dacă ea s-a comportat ireproșabil și totu-i impecabil în casă. Ia uitați-vă un pic:

    http://www.youtube.com/watch?v=qLiymeJbSBA
    http://www.youtube.com/watch?v=UsfBuGqJiHs&NR=1
    http://www.youtube.com/watch?v=jnSTwkA7M7M
    http://www.youtube.com/watch?v=5REih2gZmuw&feature=related
32. Richard Paraschiv says:

    28 mai 2011 la 16:29

    oups am scris destul de mult insa… grrr nu s-a inregistrat ….
33. Richard Paraschiv says:

    28 mai 2011 la 16:30

    porcarie de windows, trec pe mac
34. C.J. says:

    28 mai 2011 la 16:39

    http://www.youtube.com/watch?v=qYwj6lMzElg#t=02m56s
    „In every act of faith, there is an element of doubt which is conquered, but which is not removed. Conquering something does not mean removing it, it means taking it into. Faith embraces itself and it doubts about itself. Faith is more embracing reality, but a faith without doubt would either be subjection to a strange authority or it would be scientific evidence. And in matters of the meaning of our life, we cannot have the one or the other – we can have authority but we cannot have evidence. But if we have authority then we suppress some doubt. And therefore I have made the observation that those religious attitudes in which doubt is repressed are those which become fanatical. You must be aware that your faith has in itself an element of risk, a daring element, which may be mistaken. But if you are so secured in your faith then you cannot stand that anybody comes and doubts about it from outside. And then you turn against him, you get angry because you don’t feel safe yourself about it.
    You have repressed something and that which you have repressed works now in terms of making you fanatical.”
    _______________________________________________
    So, do we must take a leap of faith? Is it what Tillich calls the existential risk of faith?
    The point is that, if there is no indispensible connection between the knowledge of Jesus and the working of the New Being, then perhaps neither is there an indispensable connection between the New Being and its actualization in Jesus. Tillich admits that faith cannot historically guarantee even the name Jesus to the first bearer of the New Being.
    Tillich revolts in theism, that which makes God into an object. For as an object, God can be equated with the tyrants of history who attempted to transform all into objects of control. This is the very God that caused the Existential revolt, the very God that Friedrich Nietzsche said had to be killed and die. This is the God that modern day persons such as retired Bishop John Shelby Spong, writing some 50 years later, have rebelled against. Spong himself, stating that ” Christianity as we know it (theism) must change or die.” It is an atheism which is justified as the reaction against theological theism and its disturbing objectification and control.
    Paul Tillich is a man, along with many scholars of his time – Barth in a different direction, Bonhoeffer in another direction – who were trying to pick up something in the wake of Bultmannian religion. Bultmann said it’s all myth. He said there’s no supernatural. And yet they were trying to have an object of faith. And so I saw Paul Tillich in his major thesis, „The Courage to Be [this book, in particular, has been one of such great influence on people, such as the well known controversial Bishop John Shelby Spong],” how can I have the courage to believe there’s a God when all the evidence isn’t there? So he was striving to have that view. And therefore he said, well, I still can believe in spite of history. And actually, I think that’s a lower form of intellectual integrity. OK, at that point he's saying I want to believe in spite of history.

    in context: http://www.2think.org/frame_of_reference_undecimus_stele.shtml
    http://en.wikipedia.org/wiki/Numinous#Rudolf_Otto
    Religion without Revelation? And with crititical thinking?

    „Astăzi ipoteza divinității a încetat să mai fie perpetuată de știință… și abandonarea ei adesea aduce un adânc sentiment de ușurare. Multe persoane afirmă că această abandonare a ipotezei divinității înseamnă abandonarea tuturor religiilor și a tuturor sancțiunilor morale. Este pur și simplu neadevărat. Dar totuși înseamnă că, odată ce ușurarea noastră datorată înlăturării unei construcții ideologice învechite va lua sfârșit, va trebui să construim altceva pentru a-i lua locul.”
    – Julian Huxley
35. oli says:

    28 mai 2011 la 16:57

    Pai ce sa zic, ca iote ca mi-o luara altii inainte 😛 la baba cloanta s-a rezolvat relativ usor, ca senilitatea a facut-o sa uite ca i-a tras-o mos grigore. exemplul cu curvele e mai complicat, ca ele pot da vina pe un peste.

    In realitate, o curva nu se va simti vinovata decat in cadrul unui sistem referential axiologic, adica o chestie care sa o ajute sa se compare cu altii. Io va garantez ca exista multe fetite de astea usoare care nu au treaba cu sentimentul de vinovatie. Cat despre vina, aceasta le-ar putea fi inculcata de legislatia tarii in care traiesc sau de vreo ambivalenta afectiva generata de umblatu’ cu couru’n doua luntri, adica si cu aia in dos si cu sufletu’ in rai.

    Am putea spune, asadar, ca vina reprezinta o incalcare a unor conventii morale care pot fi sau nu exprimate juridic. In general, acceptarea legii este tacita, in sensul ca necunoasterea ei nu te absolva de vina, de caracterul obiectiv al faptei considerate gresite.

    Vinovatia este aspectul subiectiv fata de un continut psihic. Poti calca legea fara sa simti nici cea mai mica remuscare, dupa cum poti fi cea mai corecta persioana si totusi sa simti vinovatie. Ca sa ramanem la freudism, simtamantul de vinovatie este irational si este cauzat de conflictul dintre superEgo si pulsiunile de tip libidinal, adica hoitu’ cere toate cele, iar supraeul, care e instanta morala introiectata in copilarie tipa ca nu e bine sa dai iama in ceea ce te-au invatat parintii ca nu e bun.

    So, te apuci de curvie sau homosexualitate si te simti vinovat, desi tara in care traiesti le considera legale. In acest caz, mergi la psiholog care iti explica de ce acest simtamant e irational si tre’ sa scapi de el, pentru ca vin de la mama si tata care te-au invatat sa nu fii curva sau poponar.

    Sper ca am fost destul de clar LOL
36. oli says:

    28 mai 2011 la 17:02

    am uitat sa mentionez ca acceptarea legii poate fi si explicita in anumite cazuri, atunci cand ne referim la adeziunea voluntara la anumite seturi de legi specifice unor grupuri, comunitatii etc. cam aici faceam trimitere cu cele doua „luntri”, in sensul ca persoana vinovata a acceptat voluntar sa respecte aia aia, dar nu poate si incepe sa duca o viata duala.
37. Anubis says:

    28 mai 2011 la 17:08

    Oli cine e mai fara carte ar putea spune ca te pricepi la psihologie. :zombiekiller:
38. Frosa says:

    28 mai 2011 la 17:10

    Nu vorbeam de fetele ușoare, care se culcă cu cine apucă, așa, de distracție. Era vorba de copiii ABUZAȚI, VIOLAȚI, bre, e cu totul altceva. Copiii ăștia se simt permanent vinovați fiindcă abuzatorii îi fac să se simtă așa, cu scopul de a le anihila orice tentativă de revoltă, de evadare sau de a-i reclama, în țările în care legislația protejează copiii și femeile. Ai vorbit vreodată cu o fetițp sau adolescentă care a fost violată în mod repetat de tatăl ei sau de tatăl vitreg, ori un unchi, să vezi cam cum era manipulată ca să nu se afle? În primul rând abuzatorul se asigură că victima se simte vinovată de ce s-a întâmplat, ca să nu ciripească vreo reclamație.
39. Anubis says:

    28 mai 2011 la 17:13

    Ai putea crede ca el aproape a inteles daca nu i-ar fi stat capul la curve! :vampire: :zombiekiller:
40. leli says:

    28 mai 2011 la 17:17

    Oli,

    ai putea sa ne spui exact ce intelegi tu prin curva? Te intreb pt. ca se pare ca intelegem diferit la ce se refera Frosa in postarea ei.
41. Richard Paraschiv says:

    28 mai 2011 la 17:22

    salut la toti,

    scrisesem ceva interesat, insa nu stiu de ce nu s-a salvat. NU o s amai am timp sa criu inca odata cu aceeasi verva… insa am sa creionez ideile priuncipale intr-un stil foarte succint

    Il salut pe oli, vad in tine aceeasi pasiune ca pe vremuri, ceea ce ma bucura sa te recunosc

    1. Christian, tu zici
    « … rolul mitologiei? Nici grescii nu credeau Troia, Afrodita, Apollo, Odiseu si au creat sisteme de gandire complexe, in care am analizat fenomene umane adanci, apoi le-au transmis artistic si prin piese de teatru. Au inteles rolul conventiei si abstractiunii culturale. Si stiinta foloseste constructe abstracte. Unii le cred reale. Unii nu. Care-i problema? Importand este sa deducem adevarul cu ajutorul lor.»

    NU te lasa impresionat de ce zice Anubis, antropologia si mai ales antropologia culturala a devenit o stiinta extrem de serioasa in ultimi 40 de ani. Pt Antropologia culturala mitologiile sunt izvoare extrem de importante pt a infera asupra valorilor, modului cognitiv, si a ceea ce era considerat ca important (deci adevarat in sensul de adevar fondator) pt o cultura sau comunitate data. Nu este biologie, fizica sau astronomie, insa da miturile spun enorm despre cultura, sub-cultura sau comunitatea studiata prin intermediul miturilor.

    2. EG White a fost cum este normal influentata de ceea ce era valid in epoca ei. Daca observati si cititi alti autori sin acea epoca, germani, britanici veti vedea ca stiinta epocii spunea chestii groaznice la adresa problematicii rasiale.

    3. Profilogia psihologica a medilor confesionale puritane (din sec 18 si pana azi ) ne indica (am sa fiu scurt pt ca am pierdut mesajul detaliat, nu s-a inregistrat pe forum… grrr ) o complementaritare bizaroida intre personalitatile dinamice, dominatoare, discursive care conduc aceste confesiuni prin biciurea saptamanala a enoriasilor lor si nevoile psihologice ale enoriasilor.

    Ma explic. Saptamanal, sambata sau duminica (in functie de confesiune) predicile sunt axate pe morala si pe faptul ca enoriasii nu sunt destul de puri, de morali, se capabili, de destoinici, de credinciosi, ca nu sunt la inaltimea ceruta, ca sfarsitul vine si ii prinde nepregatiti si nesfintiti. Enoriasii la randul lor au nevoie de acest chin, de acest dus rece, de acest BICI saptamanal. Observati ca personalitatile dominante si alunecoase ajung totdeauna in frunte iar cei ce au nevoie de bici platesc cu bani serviciile de biciuire saptamanala.

    Mie imi sugereaza o relationare intre doua tipuri de personalitate, una sadica si una masochista care are nevoie sa fie bicuita, care simte nevoia sa isi simta nimicnicia si insuficienta. Deseori cei care sunt mesterii discursului sadic au in fondul sufletului lor aceeasi nevoie de bici si proiecteaza in afara lor aceasta nevoie sub forma de discurs religios apasat si moralizant. De aceea evangelia porcului, a carnii, a alcoolului si alte amanunte devin mai importante decat Evanghelia insasi ! Preocuparea lor nu este Hristosul evanghelic sau mitologic, sau msitic… , ci dominarea mentala a enoriasilor care au nevoie de o mana forte care sa ii tina pe «drumul cel bun» cu biciul in mana, bineinteles platind acest serviciu lunar 😉

    Unii aleg the Bondage, altii… unele religii puritane. Insa la baza este aceeasi nevoie de a fii umilit, supus, dominat, controlat…este ceea ce le face ca sangele sa circule mai repede in artere si sa se simta… VII !

    Normal ca am disjonctat …si voi la fel ! Ne putem simti vii si altfel 😉

    4. Angoasa in fata mortii este de fapt problema, nu vinovatia cum zice EDI. Edi, putem discuta pe tema aceasta, poate ca abordezi aceasta realitate umana si psihologica. De ce frica de moarte in cultura crestina ?! NU este un paradox cu mesajul crestin ?! Cum se poate rezolva intelectual vorbind, acest paradox. Aici psihologia si literatura ne pot ajuta mai mult decat teologia si filosofia. Ce a adus nou crestinismul institutionalizat si realizat politic, ca se se ajunga la aceasta angoasa teribila in fata mortii ? De ce ateul, insa si credinciosul traieste frica de moarte, cand inainte nu era asa ? Un subiect care va fii interesant pt toata lumea. Insa mi-ar place sa aduci in discutie si altceva decat teologi fie ei si critici. Poate niste autori existentialisti, esti creativ Edi, abia astept o asemenea emisiune 😉 !!!!
42. Richard Paraschiv says:

    28 mai 2011 la 17:34

    am sa reiau o fraza a lui oli

    «Am putea spune, asadar, ca vina reprezinta o incalcare a unor conventii morale care pot fi sau nu exprimate juridic. In general, acceptarea legii este tacita»

    as parafraza pt o mai buna intelegere.

    Am putea spune ca sentimentul de vinovatie (ma ocup de ceea ce putem resimti) reprezinta o incalcare a unei convingeri personale, sau conventii tacite (exprimata cultural ca cutuma sau ca regula exprimata sau nu juridic-asta este mai putin importanta) sau o incalcare a unei valori proprii.

    Ne poate parea rau, ne simtim vinovati cand facem sau gandim ceva care contravine intr-un fel a ceea ce ne place sa credem ca suntem, deci contravine propriiei imagini de noi insine sau contravine unei aspiratii personale. Ne facem in mod constient sau nu un mod de a gandi si de a fii si cand incalcam acest lucru ne putem simti vinovati, sau prost fata de noi insine sau de altii.

    Nu este o definitie din carti, este una inspirata din viata.
43. Anubis says:

    28 mai 2011 la 17:35

    Antropologia culturala gaseste in mituri izvorul vinovatiei. Hai sa studiem o grupare sociala de acum cateva mii de ani ca e mai sanatos decat sa deschidem un banal manual de psihologie la curent cu cele mai noi probleme care sunt caracteristice generatiei in care traim noi. Pe ce planeta traiesti d-le Richard, pe Marte?
44. Anubis says:

    28 mai 2011 la 17:50

    Domnule „psiholog de servici” un test daca imi permiteti: cum ne explicati ceea ce s-a intamplat, din punctul dvs de vedere, cu multimea celor care au fost implicati in holocaust ca parte vatamatoare, fara mustrari de constiinta. Am sa va rog sa nu postati decat ceea ce va trece prin minte. Va multumesc.
45. maria says:

    28 mai 2011 la 18:27

    Oamenii au impulsuri diferite de a-si realiza potentialul lor propriu si a-l implini. Aceasta inseamna ca pentru fiecare exista o experienta subiectiva cu privire la lume de care depinde atitudinile si valorile proprii.
    Pentru a intelege personalitatea cuiva trebuie sa stim cum percepe el lumea si numai atunci putem fi in acord sau dezacord cu fapta lui sau pozitia lui in societate.
    Fromm spunea despre libertatea umana ca este definita nu ca libertate fara responsabilitate, ci libertatea de a accepta responsabilitatea.
    Inzestrarea ereditara, impulsurile , instinctele si mediul social pot limita sfera de actiune a libertatii umane dar ele nu pot acoperi in intregime capacitatea umana de a face optiuni. In timp ce baza genetica nu permite omului sa zboare ca pasarile, un om poate transcede aceste limite prin invatarea sa zboare, sa pluteasca.
46. maria says:

    28 mai 2011 la 18:55

    Una este sa te simti vinovat si alta e sa inveti din trecut si sa-ti indrepti greselile. A te simti vinovat iti reduce increderea de sine ,insa invatarea din greseli este drumul spre propria iertare. Doar ca vinovatia nu va indrepta greselile nici nu le va sterge. Dimpotriva ea va aduce intotdeauna pedeapsa, mai ales sufleteasca, urmata de cea concreta, pentru ca multi dintre cei din jur nu vor refuza niciodata sa profite de un om care se simte vinovat.
47. Richard Paraschiv says:

    28 mai 2011 la 19:07

    Acum o sa spun 2 vorbe despre ceea ce oli mi-a cerut 😉

    oli spune ca ar trebui sa facem o distinctie metodologica intre anxietatea existentiala si cea patologica. Asa este ! In psihologia contemporana chiar, nu numai in psihanaliza, Anxietatea existentiala este produsul nevrozei fundamentale a omului (teama de moarte). Anxietatea patologica apare pe fondul unui dezechilibru biochimic al creierului. Se numeste patologica pt ca este produsa de agenti numiti patogeni de natura psihologica sau bio-chimica in sensul ca o anxietate indelungata, alimetata in fata mortii sau a altor subiecte existentiale produce o transformare patogena in biochimismul creierului.

    Meritul lui C. G. Jung este ca el reprezinta primul psiholog si psihiatru in acelasi timp, care sesizeaza faptul ca o anxietate existentiala extrema si indelungata o poate genera pe cea patologica, pana atunci luandu-se in seama exclusiv cauzele organice ale dementei in etiologia bolii ( “dementia precox” in sens de schizofrenie). Deci, ca modificarile psihologice antreneaza modificari ale biochimismului creierului uman.

    Sa luam un EXEMPLU la indemana in lumea de azi. Din nefericire, multa lume astazi este afectata de ceea ce numim depresii usoare sau severe. Depresia vine cu o stare de panica si anxietate evidenta si este cauzata in general de o incapacitate PSIHOLOGICA DE ADAPTARE la situatii stressante din viata sociala cotidiana, viata profesionala etc. Medicamentele din gama XANAX, EFEXOR ETC NU vindeca nimic, ele fac pe acesti oameni sa functioneze in viata cotidiana sau la servici. Aceste medicamente chimice actioneaza la nivelui bio-chimismului creierului deoarece, depresia ca stare de RASPUNS (feed-back) de inadaptare si inadecvare la mediul SUBIECTIV schimba chimismul creierului(nu intru in detalii terminologice de etiologie a depresiei este prea complicat). Deci aceste medicamente inceraca o reechilibrare a substantelor din creier. ATAT !

    Bieneinteles ca exista o dezbatere in jurul cauzelor depresiei, insa faptul ca multi pacienti reusesc RELATIV USOR prin terapie sau prin modificarea paternurilor personale adaptative sa depaseasca starea de depresie in timpul medicatiei, este argumentul ca depresia este si ramane un dezechilibru psihologic de raspuns la stess si axietatea fata de anumita situatie care PARE de nedepasit pt subiect si care antreneaza modificari bio-chimice in creier.

    In concluzie, DA ceea ce credem, ceea ce traim aduce cu sine modificari celulare in creier de lunga sau scurta durata (unele modificari sunt masurabile in milisecunde) disonante cognitiv-afective care au ca efect fizic modificari bio-chimice in creierul nostru !

    Anubis, studi_nature si altii de pe forum nu inteleg multe din comentariile mele. Pt ei lumea se explica numai prin cauze fizice, naturale, observabile intr-o forma sau alta. De acord, insa… De multe ori am spus pe acest forum ca definirea continutului notiunii de REALITATE este echivoc si ca aceasta notiune este supusa problemelor limbajului descrise de Russell si Wiittgenstein (doctorantul sau…) si ca cunostintele noastre sunt supuse modificarilor paradigmatice in stiinte (alt subiect neinteles pe forum).

    Neuro-psihiatria si neuro-psihologia, psihologia, neurologia creierului, si stiintele medicale au ajuns la o concluzie care este impartasita de toate aceste stiinte ale mintii.

    Citez dintr-o lucrare arhicunoscuta a Dr. Parnia pagina 196 din editia franceza cu cateva explicatii in paranteza pt a facilita intelegerea citatului :

    «Multe parti din creierul nostru se activeaza cand resimtim o experienta «reala» (EU va explic conceptul de real in ghilimele pt forumisti ; reala in sensul subiectului-deci facem un pic de fenomenologie 😉 . In continuare autorul spune « Aceleasi parti ale creierului se activeaza cand avem o experienta care NU poate fii considerata «reala» (termenul de real aici este invocat in acelasi sens fenomenologic de real subiectiv, care poate fii o situatie de viata reala, cotidiana).

    Auorul spune mai departe :

    «Spre exepmplu, cand o persoana care sufera de schizofrenie «vede» ceva sau «aude» pe ceva (aici se face referire la simptomatologia clasica a acestei boli) care ii spune ce sa faca, dar de fapt persoana bolnava este SINGURA, aceleasi parti ale creierului care sunt activate cand vedem sau auzim lucruri adevarate si sesizabile de oricine, sunt activate/stimulate in acelasi mod. DECI, schimbarile celulare la nivelul creierului NU pot da un sens experientelor umane. Pt acest motiv, neurostiintele sau neorologia nu pot determina continutul termenului de realitate. »

    Acum anubis si stiintificii de pe forum vor fii usurati 😉 !

    Deci, Noi nu putem stabili daca experienta unei persoane este reala sau nu numai studiind modificarile produse in creierul uman si in mod evident, aceasta se aplica tuturor experientelor umane deci si experientelor de depresie, de angoase, de anxietate, vinovatie sau de experienta iminenta a mortii (spune Dr Prania). Continuind ideea aceata, pt un credincios experienta lui religioasa este REALA ! Pt un ateu este o prostie ! De aceea Anubis il face idiot pe Beni Plesa ! Insa Beni nu isi va schimba opinia care se bazeaza pe o experienta reala pt EL.

    De fapt, aici Parnia nu face decat sa expuna punctul de vedere al stiintei.

    Eu intreb….cine poate defini termenul de realitate ? Fizica ? Chimia ? Biologia ? Arhitectura si matematica ? Psihologia ? Neorostiintele ?! Sau experienta umana traita in sensul existentialismului ? Sau fiecare in parte ?

    Ce ce vreau sa va aduc in dezbatere este faptul ca fiecare stiinta se ocupa de o zona a realitatii, pe care o defineste ca fiind realitatea pt a se baza pe ceva in discursul demonstrativ. Geometria are la baza axiomele, adevarurile apodictice cum le numeau grecii, idemostrabile. Ele nu pot fii demonstrate, trebuie sa fie asa, daca nu este asa, nimic nu mai are sens pt noi. Deci este vorba aici despre un demers unde NOI cream un MODEL logico-conceptuial care sta pe baza unor afirmatii NONdemonstrabile care confera SENS discursului modelului adoptat. CONSENSUL STA LA BAZA MODELARII CONCEPTUAL-LOGICE A REALITATII.

    As putea sa merg mai departe insa ma opresc aici 😉

    Va las timp sa reactionati.
48. Richard Paraschiv says:

    28 mai 2011 la 19:10

    Anubis, nu am spus ca

    Antropologia culturala gaseste in mituri izvorul vinovatiei. Hai sa studiem o grupare sociala de acum cateva mii de ani ca e mai sanatos decat sa deschidem un banal manual de psihologie la curent cu cele mai noi probleme care sunt caracteristice generatiei in care traim noi.

    ci am spus ca :

    Pt Antropologia culturala mitologiile sunt izvoare extrem de importante pt a infera asupra valorilor, modului cognitiv, si a ceea ce era considerat ca important (deci adevarat in sensul de adevar fondator) pt o cultura sau comunitate data. Nu este biologie, fizica sau astronomie, insa da miturile spun enorm despre cultura, sub-cultura sau comunitatea studiata prin intermediul miturilor.

    Te trimit sa citesti ceva structuralism si dupa aia mai vorbim despre mituri daca vrei. Pana atunci, nu mai parafraza ce spun ca te musc 😉
49. Richard Paraschiv says:

    28 mai 2011 la 19:18

    Anubis spune :

    Domnule “psiholog de servici” un test daca imi permiteti: cum ne explicati ceea ce s-a intamplat, din punctul dvs de vedere, cu multimea celor care au fost implicati in holocaust ca parte vatamatoare, fara mustrari de constiinta. Am sa va rog sa nu postati decat ceea ce va trece prin minte. Va multumesc.

    Retrage chestia cu psiholog de serviciu LOL 😉

    ceea ce imi vine in minte despre tortionarii care au deservit politica holocaustului?! Cum stii si tu, unii au subscris ideologiei naziste pana la moarte pt a nu intra in disonanta cognitiv-afectiva si asi continua viata mai departe, insa majoritatea sau simtit vinovati CRED ! Spun ceea ce imi trece prin cap sincer acum fara sa invoc nici o cartre, nici un stiudiu. Umanitatea nu are alta valoare decat cea pe care o conferim noi insine !!!!

    Citeam interviuri cu ofiteri americani din perioada vietnamului… ei nu ucideau oameni, vietnamezi… ci… COMUNISTI ! Diabolozarea dusmanului are acest rol de a diminua disonantele pt a continua in approach-ul in care esti integrat. Multi au fost atat de afectati cand au realizat ce porcarii au facut pe acolo gandind asa, altii… gandesc si azi ca crimele lor fac parte din patriotismul necesar american si sunt mandrii. Daca traiesti in USA cred ca cel putin ai vazut la TV acesti domni veterani eroi care se mandresc cu patriotismul lor si cu lupta lor din Vietnam.

    …
    ei nu ucideau oameni, vietnamezi… ci… COMUNISTI !

    … nazistii nu omorau oameni, ci… evrei, bolsevici… degenerati rasial… etc….

    acelasi bullshittttttttt

    asta cred, TU ce crezi ? La fel de sincer 😉
50. oli says:

    28 mai 2011 la 19:35

    Tanti frosino, tocmai apreciam ce ziceai tu acolo si buf, ti-ai dat cu stangu’n dreptu’ Pai matale bagi in discutie traumele psihice, ceea e un alt subiect.

    Anubis, ca m-as pricepe au ba la psihologie sau lacatuserie, who cares? ca doar nu ne batem in diplome si, in plus, un prost cu diploma e un fel de sef al prostilor imi dau si io cu parerea ca orice forumist. well, cu curvele, stii cum e, na, am si io slabiciunie mele. Tin sa te asigur ca acestea nu imi intuneca ratiunea, poate doar arareori si pentru perioade de timp rezonabile.

    @leli
    e adevarat ca si eu fac distinctia intre curva si parasuta, dar cred ca se poate intelege ce am vrut sa spun. cred ca mai important ar fi de precizat ce inteleg tatal si fata pe care cel dintai o invata sa nu fie curva.

    deci, nush’ cine e pisalogul de serviciu, insa daca bateai saua sa priceapa bestia, insa la intrebarea cu calaii din WW2 incerc sa iti raspund indiferent de cine ar fi ala pe care il vizasi tu: aia au fost convinsi ca fac un lucru bun, au dat si legi in acest sens, deci nu cred ca au fost prea multi cei care au avut remuscari. insa un raspuns mai complex da Jung intr-unul din eseurile sale, intitulat „dupa dezastru” daca imi amintesc bine. explicatia lui Jung e mai complexa, tine de arhetipurile colective si de acea antropologie culturala care nu iti place tie 🙂

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.