Dignitas – Dreptul meu asupra vietii mele!

Aceasta scurta meditatie se adreseaza celor care au trecut de treapta vietii in care considerau ca au inteles universul in care traiesc, eventual si pe celelalte. Traim fiecare zi cu up’s and down’s-urile ei in diferite colturi ale planetei. Muncitori, someri, intelectuali, superintelectuali, cu situatii stabile sau nu, crize inerente in diverse colturi ale existentei noastre, insa interactionand zilnic cu cei din jur in felul in care ne-am dezvoltat personalitatea, empatia si cercul in care ne invartim.

O intrebare care apare in mintea celor care vor sa isi adauge noi dimensiuni la planul existential este: cum sa ajung sa inteleg alte domenii si sa patrund cu mintea mea alte dimensiuni ale cunoasterii? Se pare ca uneori timpul sau modul in care ne organizam afecteaza progresul nostru. Cel mai grav este cand setea-ti de cunoastere a decedat si a fost inmormantata. Nu conteaza ce religie ai sau daca ai vreuna, cand ai ajuns sa intelegi si sa stii, atunci, persoana care ai fi putut ajunge a murit. Esti asa cum esti, cu limite autoimpuse si de o comoditate ucigatoare.

Vorbeam cu unul din colegii mei de la job si imi spunea ca daca un coleg de-al nostru s-ar dezice pe fata de religia lor (muslim) l-ar ucide si nu i-ar pasa ca ar intra in puscarie lasand doua fete fara parinte si o sotie fara sot. Ca vrei sa ma crezi sau nu, cititorule, acest coleg al meu este unul din cei mai seriosi si mai muncitori din cati stiu. Am discutat cu el ore in sir despre religia musulmana si despre impactul cuceririi Egiptului de catre arabi si am aflat ca omul asta cunoaste o gramada de aspecte istorice si religioase. Fiind crescut intr-o familie egipteana in care tatal nu era extremist nu a fost indoctrinat si a fost lasat sa-si aleaga singur religia.

Am cunoscut personal o familie de intelectuali intr-o biserica neoprotestanta care au amenintat-o pe fiica lor ca daca nu se pocaieste si daca nu isi paraseste prietenul non-azs o dezmostenesc.

Dupa cum bine stii draga cititorule orice dialog si orice incercare de a largi orizonturile tip dead-end in care exemplele de mai sus si-au condus propia fiinta este sortita esecului. Insa daca citesti aceste randuri si intelegi ceea ce am scris mai sus, am sa te provoc sa raspunzi la o intrebare care face sens in secolul in care traim.

Probabil ai auzit de Dignitas. Probabil ai urmarit “Choosing to die” (http://youtu.be/_NUa0SyyyMg)

Daca nu, permite-mi sa-ti sugerez sa urmaresti acest documentar.

In ce masura poate fi ingradita libertatea unei fiinte umane atunci cand aceasta alege sa-si puna capat zilelor si care este motivul pentru care aceasta masura ar trebui impusa in cazul in care personal consideri aceasta varianta. Invit ambele tabere pro si contra sa argumenteze.

68 Responses to Dignitas – Dreptul meu asupra vietii mele!

  1. Avatarul lui maria maria says:

    Poate in viitor eutanasia va fi acceptata ca metoda de a pune capat suferintelor fizice.
    Insa sinuciderea in afara motivului de agonie fizica prelungita, mi se pare un mod egoist de a finaliza raporturile cu aceasta lume.
    A te simti atat de izolat, a nu avea un tel in asa fel incat viata sa ti se para inutila e un aspect care-mi spune cat de mult gresim fata de cei din jurul nostru.
    Viata ne apartine, deciziile ne apartin, insa pentru a ajunge in situatia de a hotari sa inchei legamantul cu viata, trebuie sa analizam bine faptele.
    Egoismul, tulburarile de perceptie, deznadejdea, izolarea duc la gandul sinuciderii dar cu ce scop ?
    De unde stii ca dupa tine nu plange cineva, de unde stii ca nu meriti sansa de a primi ajutor , de unde stii ca realitatea din ochii tai este diferita de ceea ce cred altii despre tine, de unde stii ca nu poti primi afectiune daca respingi orice gest sau daca interpretezi gresit, de unde stii ca viata nu poate fi traita frumos daca tu o traiesti in tacere si sub povara propriilor angoase ?
    de unde stii ?…
    daca lasi o sansa vietii, poate gasesti raspunsuri…
    viata e in mainile tale, dar poti capitula in fata ei , invins sau o poti exploata dupa vointa ta.

  2. Avatarul lui Adi Adi says:

    E cel mai imbecil motiv sa nu te sinucizi pt ca plange lumea dupa tine :))
    Semnalez 2 reificari extrem de paguboase: viata mea si libertatea mea.
    Dupa cum este evident, nici viata, nici libertatea nu sunt `entitati`, deci nu pot fi la modul asta supuse problematizarii.
    Acestea sunt proprietati, nu entitati. Spunem ca un corp este viu, nu ca viata permeaza acest corp. Spunem ca drumul este liber, nu ca libertatea inunda drumul.
    Voi habar n-aveti nici sa vbiti corect… si va apucati la speculatii existentiale :))

  3. Avatarul lui maria maria says:

    Fiecare om are dreptul la autodeterminare , libertate si independenta.
    Fiecare hotaraste in constiinta sa daca este bine sau rau.
    Exista o cultura a vietii dupa cum exista si o cultura a mortii.
    Poti fi asemenea omului camusian intr-o agonie existentiala, dar poti avea puterea de a trai in perioade de criza , prin lupta.
    Nu poti pune zid intre tine si ceilalti, iar ideea conform careia nu poti trai egoist si nu te poti sinucide egoist, nu este imbecila, pentru ca cultura vietii e o armonie a stilurilor de interactiune cu cei din jurul tau.
    Exista imbecili care se cred superiori, insa nu vad de lungul nasului, ei nu stiu sa traiasca sau traiesc in umbra mortii eului.
    Sunt adevaratii sinucigasi, care au valoarea identitatii in maini si o arunca in desertul gandirii lor absurde , iar narcisismul e o forma de sinucidere, o cultura a mortii ca om, ca individ.
    Si nu-ti ramane decat ca Silivestru din Cartea nuntii a lui Calinescu sa spui ca te cheama ingerul si trebuie sa-ti iei viata, pentru ca oricum viata data ingerilor si dumnezeilor falsi nici macar nu-ti mai apartine .
    Ti-ai pus de gat streangul superstitiei, al superioritatii prostesti, si te-ai sinucis ducandu-te intr-o lume absurda si fanatica.

  4. Avatarul lui Adi Adi says:

    E intotdeauna admirabil sa intalnesti oameni cititi… si trist pana la trag, deoarece citesc toate prostiile.
    M-am bucurat si eu de citit Sartre, care le da clasa la toti filosofii occidentali din ultimele secole… si nici macar nu l-am gasit profund. L-am gasit de o `profunzime superficiala`… asa cum o mlastina este periculoasa deoarece te ineci ca nu poti sa te misti, spre deosebire de o mare adanca, in care poti sa inoti.
    Faptul ca un om are stil nu implica nicidecum ca are si dreptate 🙂

    E interesant ca, ca si la inmormantare, unii oameni ajung doar in momentele critice sa se gandeasca la ceilalti… desi pana mai atunci nici nu le-a trecut prin cap…
    Dintre empatia criminala si narcisism aleg fara dubiu a doua varianta. Tu oi avea intentia `amabila` sa faci bine celorlalti, dar, daca habar n-ai ce e binele tau, cum o sa stii care e binele celorlalti? Un orb conduce alt orb… in groapa.
    Narcisismul (accept acest termen desi peiorativ) este, de fapt, sinuciderea omului fenomenlogic… spre promovarea omului metafizic.
    Dpdv spiritual, sinucidere inseamna sa traiesti in aceasta lume, iar mantuire sa o transcenzi. In acest sens, omul fenomenologic trebuie sa moara, deoarece nu poate colocui acelasi trup cu omul metafizic.
    Putin pari in rest a avea habar dspre ce vbesti… eu nu am nicio superstitie, nici macar vreo credinta (in sensul definit de `teism`), de fapt chiar consider credinta ca blasfemie.
    lume absurda si fantastica vs. lume absurda si `reala obiectiv` :)))
    Cine-i prostul: cel care alege `rational` moartea sau cel care alege `irational` sa o invinga?

  5. Avatarul lui maria maria says:

    Da, ideea de a transcende….
    Prins intre ideea platoniana a trupului vazut ca o inchisoare (temnita omului fenomenologic) si evadarea metafizica, ai grija sa nu ramai captiv intr-un joc al ielelor, frenezia iluzionarii care dantuieste pentru a subjuga si a ucide firescul in detrimentul visului egotic.

  6. Avatarul lui Adi Adi says:

    N-am nicio teama. De nimic… si niciodata nu voi avea!
    Ca sa te parafrazez… `reticenta` ta e ca si cum puscariasul n-ar vrea sa fie eliberat… de teama ca in libertate e mai nasol decat la inchisoare.

  7. Avatarul lui maria maria says:

    Sunt pentru sinuciderea asistata in cazul bolilor terminale , a suferintelor.
    Imi amintesc de Kafka, care aflat in agonie si i se refuzase morfina striga doctorului sa-l omoare, daca nu este un ucigas.
    Insa in cazul depresiei cred ca omul poate fi salvat.
    Cu toate ca de multe ori suferinta psihica determina si suferinta fizica.
    Totusi , inainte de orice gest trebuie sa stabilesti relatiile cu cei din jur, trebuie sa asculti sfaturile celor din jur, sa-ti definitivezi situatia , sa nu lasi regrete si suparari, sa te impaci si sa ierti.
    Si nu poti stii daca din aceste incercari nu se naste insanatosirea.

  8. Avatarul lui Adi Adi says:

    Si eu sunt impotriva ipocriziei, ticaloseniei si marsaviei.
    In conditiile in care omenirea va infrunta disutrugerea, pana la jumatatea secolului, din cauza efectelor incalzirii globale… in conditiile in care miliarde de oameni mor de foame, sida, holera, diaree, pneumonie… principala preocupare a `civilizatilor` este sinuciderea asistata!

  9. Avatarul lui maria maria says:

    Daca sunt multi care cred ca fericirea vine dupa ce mori, daca sunt multi care cred ca-si pot mantui sufletul platind popi si zidind biserici, daca sunt multi care cred intr-un dumnezeu personal restul nu-i intereseaza decat in momentul in care devin material de plata pentru pacatele lor, ce se mai poate spune de grija fata de cei defavorizati ?

  10. Avatarul lui Adi Adi says:

    Nu ajunge doar sa alaturi 2 enunturi ca sa ilustrezi o relatie cauzala.
    Trebuie sa stabilesti si o legatura conceptuala, o implicatie: daca cineva crede X, atunci se intampla Y.
    Cred ca majoritatea cred ca daca sunt milostivi si compasionati, atunci vor primi rasplata dupa moarte. Prin urmare, religia incurajeaza solutionarea problemelor umanitatii… chiar propunand solutii – vezi misiunile umanitare.
    In alta ordine de idei, `umanistii` care sunt preocupati de contraceptie, universalizarea drepturilor la avort si eutanasie, Viagra, silicoane, implanturi de buze si buci, vibratoare, clonare de oi si cautari de extraterestri…

  11. Avatarul lui @lm@ris @lm@ris says:

    Intr-un fel, oricum o mare parte a populatiei se sinucide treptat prin alimentatie si alte obiceiuri nesanatoase. Macar mintea sa ne ne ramana intreaga atat cat traim. Dar nici macar garantia asta nu o avem.

    Sa avem curaj sa traim dar si sa murim.

    Enjoy!

  12. Avatarul lui Adi Adi says:

    Asa, cu metafore, ne sinucidem toti… inhaland aerul din orase, consumand produse mass-media, mii de exemple…
    Mintea se deterioreaza inaintea trupului. http://www.atmajyoti.org/sw_spir_benefits_veg_diet.asp
    NU este un link catre blogul meu 🙂

  13. Avatarul lui maria maria says:

    „Am fost prins in cazanul urii
    M-am simtit persecutat si paralizat.”

    da, cand incetam sa ne gandim numai la noi e timp si pentru altceva, pentru altcineva sau pentru cei din jur.
    cred ca asta-i cheia care deschide usa solutiilor umanitare.

  14. Avatarul lui Adi Adi says:

    Iarasi orb teleghidand orb… direct in groapa. e.g. donatii inutile, care nu fac decat sa sprijine suprapopularea…
    Nu de prosti ziceau aia in Biblie ca intelepciunea lumii asteia e nebunie.
    Cand esti in mijlocul tragediei, nu poti judeca corect… nici macar cand vine vorba de caritate!
    Trebuie sa te detasezi de implicare, sa transcenzi lumea… astfel dobandesti perspectiva. Nu ajunge sa te gandesti `la altcineva`, ci trebuie sa te gandesti la TOT.

  15. Avatarul lui maria maria says:

    degeaba ne introduci in gnoza gen Hermes de trei ori inteleptul,
    planeta va evolua si va progresa atat timp cat umanitatea va ajunge la constiinta sa de om, nu cuvantul om ca vibratie ci om in adevaratul sens al cuvantului.
    iar umanismul secular si lupta pentru o planeta curata e solutia.
    si eu sunt vegetariana dar nu pentru ca-mi zice dumnezeu, nici macar pentru ca mi-ar face bine ci pentru ca iubesc animalele.

  16. Avatarul lui Adi Adi says:

    E mai bun motivul ca iubesti animalele decat orice alt motiv, fie ca iubesti pe Dumnezeu sau sanatatea 🙂
    In ambele cazuri ar fi fost iubire mai interesata decat cea pt animale… de la care evident ca nu ai ce beneficii sa astepti.
    Totusi, voi aveti o problema… amestecati lucrurile. umanismul secular nu are nicio legatura cu sentimentalismele astea… umanismul secular inseamna beneficiul speciei, daca alta specie iti aduce vreun beneficiu, atunci o ajuti si p-aia… in masura in care iti satisface tie… dar asta e mere zootehnie… si nu prea ajuta, in realitate, speciile de animale cultivate 🙂
    Iubirea dezinteresata, idealismul si chiar si respectul abstract pt oameni (constiinta de om)… sunt chestiuni pur si simplu religioase.

  17. Avatarul lui samson samson says:

    #15 adi

    Trebuie sa te detasezi de implicare, sa transcenzi lumea… astfel dobandesti perspectiva. Nu ajunge sa te gandesti `la altcineva`, ci trebuie sa te gandesti la TOT.

    domnu adi, să știți că ne place mult totu ce ziceți dvs p-aicea, aveți și aieru că vă pricepeți – să știți că de la domnu isus și dl profesoru ionică încoace n-am mai întâlnit pe cineva care să vorbească cu atâta putere și pricepere, păreți foarte multilateral dezvoltat în toate domeniile astea cât și-n cele conexe, ce rugăminte am avea la dvs adik, dak puteți să ne iesplicați și nouă așa mai pe limba noastră cum reușiți dvs să faceți jmecheria aia cu teleportarea aia lumească, spiritual vorbind, cum ați dobândit dvs perpectiva aia fabuloasă pe care-o posedați în cel mai perfect grad, adik vrem să zicem cum cum ați reușit transcederea aia, ce-ați făcut adik, cam cum procedați? poate ne dați și cîteva iegzemple așa dak vă rugăm noi frumos; și dak tot ați avut amabilitatea asta mai mult decât creștinească, poate ne spuneți și secretu de la jmecheria asta nemaipomenită a lu dvs când reușiți să vă gândiți la TOTUș adik reușiți să vă gândiți la totu ăsta concomitent sau pe rând? că noi decâteori încercâm pasența asta ne apare numa maimuța roșie, dvs cum procedați?

    vă mulțumim frumos, și să știți că pt noi dvs sunteți aproape o legendă, aproape de băieții ăia fabuloșii, care ie atât de cunoscători și de spirituali că a ajuns să știe TOTU despre nimik –

    ps. aproape că ne-a dat lacrimili când am citit cum vă gândiți dvs la TOTU și-i îndemnați și pe ceilanți să se gândească și iei la tot la TOTU, și să știți că de la tovarășu nicolaie cieaușescu încoace n-am mai întâlnit pe cineva așa de multilateral dezvoltat, știți dvs că și dânsu tot așa-i îndemna pe ceilanții: să facem TOTU, zicea dânsu

    mai că ne vine să zicem că să ne rugăm pt dvs!

  18. Avatarul lui Adi Adi says:

    samson, vezi-ti de curvele din Gaza!
    In caz contrar, iti fac din plete… hartie igienica.
    Daca insa dobandesti alte aspiratii… mai spre sfera inalta, spirituala… te invit sa imi citesti blogul. Nu primesc dedicatii… fiecare cu dharma lui… a-ti explica cum fac eu ceva ar fi complet irelevant pt tine si ar invinge scopul pt care as face-o.
    Nu stiu cine este `profesoru ionică`, dar ma ofenseaza comparatia cu respectivul, cineva care nu a avut atata virtute, incat sa ajunga la cunostiinta mea. Iti impun scuze.

  19. Avatarul lui samson samson says:

    #17 adi

    E mai bun motivul ca iubesti animalele decat orice alt motiv, fie ca iubesti pe Dumnezeu sau sanatatea
    In ambele cazuri ar fi fost iubire mai interesata decat cea pt animale… de la care evident ca nu ai ce beneficii sa astepti.

    fiiuuuu, ne-ați dat gata cu asta domnu adi! asta ie sigur din puțu gândirii propii și personale, nu? că prea ie adâncă! ne-ați lăsat c gura căscată ce să mai, aproape că nici n-am priceput ce vreți să ziceți dvs aicea, poate ne ajutați puțin totuși

    dle, dta iești vegetarian? c-am văzut că ne-ai dat linkuri de la băieții aia care mînâncă soia d-aia crudă și are câte treij de kile fiecare cu frigideru-n brațe

    dle, nu ie cruzime mai mare față d-animale decât să fii vegetarian, dta când mănânci numa buruieni, pe lângă cantitatea substanțială de pârțuri cre-o dai în nasu lu celorlanți, nu le dai nicio șansă la iegzistență lu bietele animale, pe motiv că dta le iubești și d-aia iești numa pe bază de buruieni, și alea dak se poate fără să fie fierte termic, că poluiează și dăunează la karmă și la planetă, ie la mai vicioasă adik poluarea aia decât pârțurili

    uite dle facem un iesperiment de gândire, zicem că tăticu dtale samson ie un carnivor d-ăla înrăitu rău de tot și dta iești un pui de găină, da d-ăla mai anemicu așa, mai mult în inteșia de iegzistență decât în stadiu de ou măcar, și tăticu tău are un atac subit de pocăință și decide să se lase de căile lui rele și să se transforme întrun vegetarian d-ăla de cel mai înrăit soi, d-ăla care ia mîncarea de la ciocu puilor și-o falește iel că-i nefiartă și vie, ieste că dta pus în fața la o asemenea perspectivă, te-ai ruga de tăticu dtale samson să fie-n continuare carnivor ca s-ajungi și dta întâi ou și pe urmă copane, șnițele, tocană, kfc, ietc, ietc, și chiar i-ai fi recunoscător lu tăticu dtale pt privilegiu d-a iegzista ditamai timp de 3 luni, că dupe aia nu mai iești bun la gust decât pt ciorbă?

    ia dle, ia mai povestește-ne dle despre iesperiențele și iubirea dta animalieră di repertoriu dtale de vegetarian convins, și dak se poate tot d-acolo de sus de la catedră, vă mulțumim că ne luminați!

  20. Avatarul lui samson samson says:

    #19 adi

    samson, vezi-ti de curvele din Gaza!

    să știți că ne cerem scuze cu toată umilința și ne facen mea culpa, n-am știu că și dvs domiciliați acol, da acuma dak tot insistați vă facem sigur o vizită, știți și dvs cum ie: poștașii sună întodeauna de două ori!

    In caz contrar, iti fac din plete… hartie igienica.

    să nu ziceți acumă că vă mînâncă și nasu, să nu-l ia și pe tăticu dvs niște mâncărimi de anus, că știți cum ie vorba aia o mână spală pe lata și un organ se scarpină pe altu

    Daca insa dobandesti alte aspiratii… mai spre sfera inalta, spirituala… te invit sa imi citesti blogul.

    ce să citim dle?!?!?!? care dreaqu blog?!?!? păi si de tradus cine traduce ce delirezi dta p-acolo? păi noi ce te tot invităm dle p-aicea decât să te dai jos de pe catedra aia unde te-ai urcat cu picioarele și ne arăți numa degetele mari de la tălpi, și încă și alea cu unghili mari și negre, și să ne luminezi și pe noi ce și cum, și dta ce faci, începi să te scremi și fandosești cum că :, ia cum ai zis dle, că – cităm din dta acuma, atențiune! drepți! – ”a-ti explica cum fac eu ceva ar fi complet irelevant pt tine si ar invinge scopul pt care as face-o”
    nu ști domne că nu ie ielevi proști ci numa profesori care nu știe să iesplice, așa cum nu ie bărbați care nu face dragoste bine ci numa femei care nu știe să iubește?

    da noi v-așteptăm totuși să știți!

    Nu primesc dedicatii… fiecare cu dharma lui… a-ti explica cum fac eu ceva ar fi complet irelevant pt tine si ar invinge scopul pt care as face-o.

    daaa, am auzit că printre alte jmecherii d-astea care le aveți, sunteți și invizibil, lucru care iar nu puteți să-l și iesplicați cum l-ați făcut, că iară ar fi nu numa irelevant da ați deveni și vizibil și asta ar învinge scopu pt care ați face-o.
    mai ai domne multe texte d-astea care să le crezi și dta? d-astea de profesor adik, că de la dl pitagora-ncoace n-am mai întâlnit așa de siguranță în iemisu de la axiome

    Nu stiu cine este `profesoru ionică`, dar ma ofenseaza comparatia cu respectivul, cineva care nu a avut atata virtute, incat sa ajunga la cunostiinta mea.

    bine, ok, îl retragem pe domnu profesoru respectivu, care să știți totuși că și dânsu deși nu-l cunoașteți ie tot așa de incomparabil și de multilateral dezvoltat ca și dvs, și-l menținem numa pe domnu isus, binențeles imediat dupe dvs totuși, ca să fie cât mai conform cu realitatea

    Iti impun scuze.

    ok dle, vă aceptăm scuzele, ba mai mult decât atâta promitem să ne rugăm pt dvs

    ps. dak putem totuși să ne ziceți și la ce număr stați prin gaza aia, nu de alta da să nu nimerim aiurea p-altundeva, că știți și dvs cum ie: curve curve, da multe!! deci la ce număr?

  21. Avatarul lui Adi Adi says:

    pe catedra aia unde m-am suit eu… dta ajungi doar cu gura… pana la brau. Suckes!

  22. Avatarul lui samson samson says:

    #21 adi

    Apelez la un prieten (e.g. ocazional Maria), sa imi explice ce debiliteaza asta vizavi de `iesperimentul de gândire`… eventual sa imi si explice in ce consta `gandirea`, altfel decat cuvant din titlu

    ce să-ți iesplice dle?!?!?! ce s-apelezi adik?!?! care gândire adikă??? ce te tot foiești dle așa? ai aieru că iești urmărit sau te bâzâie fro muscă, stai dreaqu cuminte că se uită lumea la dta!!! păi dta iești fericit dle fiincă nu-nțelegi nimik din ce zice tăticu dtale samson, așa-i că te-ai împotmolit? vezi dle, asta ie limita la dietele ale numa pe bază de buruieni!!! s-a blocat neuronu, și cum ie unic, noi suntem de părere să nu te mai ambalezi dle așa în halu ăsta, să nu se-ntâmple fro nenorocire cu iel, se gripează dreaqu de tot

    nu te mai obosi dle – ferice de cei săraci cu duhu căci a lor ie împărăția cerurilor!!!

  23. Avatarul lui Anubis Anubis says:

    Samson sa-ti fie rusine ca te iei asa pe nepusa masa de musafiri! Ce troaca porcilor faci cu tanarul aista experimentat? Sa-ti impui scuze si 30 de flotari intr-o mana plus tatal nostru de 20 de ori.

  24. Avatarul lui Adi Adi says:

    Anu, mars la sezonu 11! 🙂

  25. Avatarul lui samson samson says:

    #23 adi

    pe catedra aia unde m-am suit eu… dta ajungi doar cu gura… pana la brau. Suckes!

    doar cu gura, doar cu gura, suckes, suckes, da ce să suckes???? oricând, oriunde, cu plăcere domnu adi! da dta nu vezi c-am nimerit deja în domeniu nanometric? ie ca dimensiuni dincolo de zece la puterea minus douășiunu, nu ne-ajută nici telescopu lu dl hubble în domeniu ăsta genitalu, ne pare tare rău să știți, nu prea știm cum am putea să v-ajutăm

    uite dle cum, luăm o muscă și dta cu tăticu dtale o regulăm împreună, tăticu dtale o ține cu gura și dta o penetrezi cu nanometru propietate personală din domeniu, și să vezi dta dak n-ajungi la vorba lu prietenu lu tăticu dtale d-o viață, dl profesor charles bukovski: if you run into an elephants
    c. u. n. t. you can f. u . c. k. it however big your c. o. c .k is! cie ce-n cazu dvs s-ar traduce prin nanometru ăla pe care-l tot oferiți cu atâte generozitate, suntem d-a dreptu impresionați și copleșiți, mai poftiți p-aicea, și lu dna muscă i-a plăcut, știți cum ie, tre trei numere ca să fie perfect!

  26. Avatarul lui samson samson says:

    #21 adi (2)

    Apelez la un prieten (e.g. ocazional Maria), sa imi explice ce debiliteaza asta vizavi de `iesperimentul de gândire`… eventual sa imi si explice in ce consta `gandirea`, altfel decat cuvant din titlu

    uite dle, traducem și pe limba dtale și a lu iubiți frați și stimate surori vegetariene care iubește pe animale și nu le mănâncă, să nu rămâi dta cu impresia dupe aia c-ai vorbit cu domnu isus, că numa dânsu vorbea așa-n pilde și barabule ca să nu-l înțeleagă lumea și să fie mântuiți

    presupunem că iești dta și cu tăticu dtale samson, da? și dta iești un fel de pui de găină, da mai mult în starea de intenție, nici măcar ou, și iești conștient, ai gândire abstractă și tot tacâmu – cam cumiești dta acuma, și tăticu dtale ie tăticu dtale samson

    și dta nu știi dak tăticu dtale ie vegetarian sau carnivor ( cum și ie de fapt acuma, că habar n-ai dta, că n-ai de unde!)

    – dak tăticu dtale ie carnivor, dta o să fii ou și pe urmă pui de găină ( și oricât de cocoș te-i da dta p-aicea tot pui de găina se chiamă, da asta-i doar așa o paranteză) și la 3 luni te taie tăticu dtale și te face tocană ietc, ietc, că dupe aia ai carnea bătrână și iești bun numa pt ciorbă ( da nici aia nu garantăm că iese bună cu dta în iea, mai bine parcă să fie de cartofi!!)

    – dak tăticu tău ie vegetarian, dta te-ai ars, n-ai iegzista nici măcar ca ou, niciodată nimik, fiincă tăticu dtale le iubește pe animale și nu le mănâncă; acuma dta dak ai avea gândire și ai putea să decizi, ieste că te-ai ruga de tăticu dtale să fie carnivor, ca să-ți ofere și dtale șansa la iegzistență și când te face ciulama la 3 luni, i-ai pupa mâna de recunoștiință, că nu ie vegetarian și că ți-a oferit șansa și privilegiu la iegzistență,ă?

    ps. spre știința dtale tăticu tău ie vegetarian de treij de ani de zile! așa că dta te-ai ars!!!

    pps. ocazional mînâncă și carne, deși numa ocazional!! trecem peste partea cu pupatu mâinii să nu facem fro iegzemă!!! ai ocazia să fii plin de dragoste cu animalele dezinteresat!

  27. Avatarul lui samson samson says:

    # 26 ianis

    mersi, iera d-așteptat, ie multe baloane d-astea de săpun, uite înc-o referință și despre delirurile și aiurelile spirituale, la care dl adi are niște răspunsuri super, check mai ales commenturile, ie ielocvente, lasă să se vadă pe deplin spiritualitatea și iq lu băiatu ăsta, dak mai iera nevoie

    http://mihailandrei.wordpress.com/2010/12/03/pentru-adi/

  28. Avatarul lui maria maria says:

    Adi,

    „Nu stiu cine este `profesoru ionică`, dar ma ofenseaza comparatia cu respectivul, cineva care nu a avut atata virtute, incat sa ajunga la cunostiinta mea. ”

    Pacat ca nu ai auzit, dar a ajuns la o cunostiinta mult mai mare asa incat e cautat de FBI si sechestrat la domiciliu.
    Asa ca ai grija de tine sa nu patesti la fel.
    Nu te mai expune si pe alte site-uri (stai acasa) ca e primejdie mare.

  29. Avatarul lui Anubis Anubis says:

    Buna dimineata Maria. Ai urmarit documentarul?

  30. Avatarul lui maria maria says:

    Buna dimineata

    da!

  31. Avatarul lui maria maria says:

    E o boala cumplita , de fapt nici nu se mai poate numi viata.
    Un organism viu in care nu exista nimic. O forma vie care nu e in stare sa faca nimic si in care nu exista amintiri, sentimente, numai imagini vagi despre o realitate pe care nu o intelege.
    E cumplit si cea mai buna solutie atunci cand inca mai esti constient e sinuciderea asistata. Cine are forta necesara sa se sinucida si neasistat, pentru ca urmeaza clipe cumplite si pentru familie, iar moartea poate veni tarziu chinuindu-te inutil.

  32. Avatarul lui maria maria says:

    Adi,

    Ce vorbesti ?
    de unde stii tu ce-i aia suferinta ?
    am avut cancer, si nu a fost frumos deloc !
    Ce sa spun , 10 ani de fericire deplina, cu chimioterapie si tot tacamu !
    Astia cu pretentii mistice si spiritualitate ieftina, care habar n-au ce inseamna sa traiesti pe muchie de cutit !
    Ai gandirea defecta.
    adica dai peste un om cu masina si nu esti vinovat tu, ci omul pentru ca asa ii era harazit sa sufere pentru a se purifica.
    Ii venise clipa purificarii, bietul de el.
    Iar soferul probabil e un erou, doar implineste voia sortii.
    Te-ai cautat putin la minte ?

  33. Avatarul lui Adi Adi says:

    Maria, te iert… e in firea (defecta) a omului sa dea intotdeauna vina pe altcineva pt ceea ce i se intampla lui. Asa s-au inventat zeii, remember?
    Normal ca eu nu am avut parte de suferinta (cel putin fizica in mod deosebit), deoarece virtutea mea, asceza si mistica m-au protejat… probabil n-am facut niciodata karma negativa.
    Desigur, imi pare rau de ce aud… mai cu seama ca nu e evident ca ai fi beneficiat prea mult dpdv spiritual de pe urma suferintei fizice.
    Daca renunti la gandirea in termeni de cauza si efect, va deveni evident ca tu esti vinovat ca te-a calcat masina, deoarece tu ai luat decizia voita de a traversa. Soferul nu a exercitat niciun act de vointa. (desigur, zic la modul general, nu betiv sau vorbea la telefon)
    Cat despre cancer, chiar si in termenii gandirii cauzale, tot tu esti `cauza efectiva` si totodata corpul tau este si `cauza materiala`. Sau cumva te-au infestat extrateretrii cu cancer?
    Oricum, nu e cu nimic necesar sa fi experimentat suferinta, ca sa stiu teoretic ce e!
    Umanismul tau e ieftin, caci cauta solutiile cele mai simple.

  34. Avatarul lui maria maria says:

    Saracii copiii care mor pe capete de cancer de ex. s-or fi nascut cu karma negativa sau o fi venit cu ea din vietile trecute.
    Virtutea ta ?
    care-i virtutea ta ?

  35. Avatarul lui Adi Adi says:

    Intr-adevar, asta e explicatia standard… ca suferi consecintele faptelor din vietile anterioare. Dar nu te obliga nimeni sa crezi asa ceva… daca are sens pt tine, foarte bine, daca nu are, atunci esti libera sa optezi pt varianta `ghinion… asa a fost sa fie!`
    Virtutea mea, in speta, este ca pot gandi detasat si obiectiv… intr-o chestiune de viata si de moarte (unde, evident, acest lucru se impune)… spre deosebire de tine, implicata afectiv si subiectiva pana in maduva oaselor! Sa nu mai zic de perpetuarea opiniilor cu afluenta media. E usor sa spui ce face placere altora sa auda, dar asta se numeste coloana vertebrala din plastilina.

  36. Avatarul lui maria maria says:

    povestea asta cu vietile anterioare o au de obicei copiii pana la majorat.
    pe urma mai vii cu picioarele pe pamant.
    dar, lucreaza-ti putin mintea asa cum iti lucrezi muschii si pe urma mai vorbim.

  37. Avatarul lui NorthLite skeptic says:

    Nu inteleg de ce s-a bagat ********* asta in seama…

    Nu mai vorbi despre tine insuti la persoana a treia.

    Voi doi va potriviti atat de bine… parca ati fi facuti unul pentru altul. Mai rar asa abilitate de a transforma subiecte bune in discutii tampe.

  38. Avatarul lui Adi Adi says:

    Atunci bine zicea Iisus ca trebuie sa imbratisezi imparatia lui Dumnezeu ca un copil :))
    Eu imi lucrez mintea si cand nu fac nimic! lol
    Draga Maria, nu inteleg ce te falesti ca ai studiat filosofie vedica… daca n-ai inteles nimic!
    De `la majorat` incolo devii tot mai aprofundat in valtoarea vietii materiale, mai atasat, mai viciat. Am revazut aseara niste episoade din Mahabharata, unul cu Yudhistir la lac, cand il ia ala la intrebari… ce este mai mult decat picaturile de ploaie (nu a zis chiar asa): Grijile!
    Singurul adevar profund, fundamental, pe care ti-l furnizeaza ratiunea este moartea! Singurul lucru util, din toata lumea aceasta, pe care il cunosti rational, este ca o sa mori. Daca nu iti cultivi intuitia, esti un nimic.

  39. Avatarul lui Adi Adi says:

    skeptic, ti se aplica, in mod profetic, si tie 🙂
    Nu inteleg, ce pana mea, sunteti cu totii atat de inculti?!
    Altceva decat clipuri youtube si Animal Planet nu consumati ca educatie?
    Sceptic se scrie cu C, nu cu K. Americana naibii!

  40. Avatarul lui arius arius says:

    Adi,
    Suferinta purifica… victima e intotdeauna vinovata… mai ai si alte perle?… Baga mare, ca in lumea virtuala e loc berechet… 🙂

  41. Avatarul lui Adi Adi says:

    Arius, te-am mai intrebat: de ce te-au asasinat Alexandru si cu Teodosie? A contribuit si Sfantul Nicolae? 🙂

    In alta ordine de idei, incep sa devin intolerant la prostie, deoarece de fata am fost deja expus in exces. Fa diferenta intre `vinovat` dpdv legal si vinovat dpdv moral. Desigur, nu are sens sa iti pretind sa intelegi distinctia intre mecanicism si karma.

  42. Avatarul lui Ianis ianis says:

    adi, n-ai putea sa aduci inca vreo 2-3 prieteni? Ar fi distractia mai mare. Circul cu un singur bufon tinde sa devina monoton.
    Daca tot e vorba de sinucidere in topicul de fata, lasa-ne sa o facem din propria alegere, nu ingroziti de „geniul” tau.

  43. Avatarul lui maria maria says:

    Si tu crezi ce scrie in mahabharata ?
    nu crezi si legendele olimpului ?
    Poti fii obsedat de legende dar nu poti sa fii obsedat de numarul de kilograme pe care le impingi la piept.
    o fi vreo legatura intre pectorali si minte ?
    acelasi exercitiu inutil pentru o forma si o minte expendate, sugatoare de absurditati.
    cauza si efect
    virtutea ta atrage dupa sine recuzarea.

  44. Avatarul lui Adi Adi says:

    Aoleu… referinta la Mahabharata era ca citare, nu invocam ca sursa autoritativa 🙂
    Desigur, e probabil ca sunt lucruri inteligente in toate mitologiile… ceea ce voi nu intelegeti ca, daca pe voi nu va duce mintea decat sa le cititi sa adoarma copiii… aia care le-au scris au fost cumplit de inteligenti. Mitologia este cel mai volatil si flexibil mediu de codare a intelepciunii, care nu poate fi transmisa prin dialectica si logica.
    Sunteti cumplit de la pamant… autosuficienti cu nimic!
    Daca ai avea habar de istoria stiintei si artei, ai realiza ca cei mai inteligenti oameni au fost si cei mai aratosi. Nerdu e cu ochelari doar in American Pie. N-aveti cultura generala nici cat sa traversati strada!
    Dar, desigur, lumea contemporana e complet cu josu-n sus… daca il venerati pe oligofrenu de Hawking…

  45. Avatarul lui maria maria says:

    Gata,
    am ras, ne-am amuzat,
    cred ca ai fost bagat in seama mai mult decat e necesar
    cred ca trebuie sa trecem la lucruri serioase

  46. Avatarul lui GLADIATORU' GLADIATORU' says:

    „N-aveti cultura generala nici cat sa traversati strada!”

    Nu, ca ie periculos! Tre’ sâ faci cumparaturi numa’ pi trotalu’ tau. Nu d’alta, da’ cum tre’ sa tranvesezi, cum ti pupâ v’un nevinovat.

  47. Avatarul lui GLADIATORUL GLADIATORUL says:

    Ia mai cultivati-va!
    „Eu si cand gresesc am dreptate”
    :rotfl: :rotfl: :rotfl:

  48. Avatarul lui Adi Adi says:

    Ma, nu fi fraier!
    Citeste mai degraba comentariile mele la poeziile lui Eminescu…
    eg. http://adrianarvunescu.wordpress.com/2011/04/08/i-do-not-know-whose-son-it-is-it-might-appear-to-have-been-before-god/

Lasă un răspuns:

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.