Metamorfoza Armaghedonului

440 Responses to Metamorfoza Armaghedonului

1. sonatalunii says:

   27 septembrie 2015 la 01:03

   @ Aurel Ionica

   Cred ca ati inteles ca expresia „reprezentat mai bine sau mai putin bine” este o recunoastere a ceea ce gigaluarvinte a numit „o limitare a limbajului și imaginarului”. Chiar daca exprimarea autorilor biblici este limitata, cred ca cine este interesat si citeste cu atentie poate intelege diferentele dintre adevaratul suveran si uzurpator. Iar in ce priveste pe cei care urmeaza pe unul sau pe altul, isus ne-a oferit masura recunoasterii: dupa roadele lor, si asta, evident, are de-a face cu faptele. Exista insa o diferenta intre fapte facute cu/din credinta, si cele care nu sunt.
2. polihronu says:

   27 septembrie 2015 la 03:46

   „Exista insa o diferenta intre fapte facute cu/din credinta, si cele care nu sunt.”

   Cind un musulman se sinucide la portile raiului, detonind o vestuta cu bombite, sau cind un crestin devine un convenabil „martir” pentru ca nu respecta legile statului pe care s-a angajat sa-l slujeasca, nu sint acestea „fapte facute cu/din credinta”?
3. polihronu says:

   27 septembrie 2015 la 03:55

   Si, ca sa nu zica cineva ca discriminam (desi aceasta crima e mama ratiunii), nu poate un ateu comite „fapte cu/din credinta”?
4. sonatalunii says:

   27 septembrie 2015 la 04:07

   @ polihronu

   Se pot da tot felul de sensuri devreme ce nu am definit ce am intenționat cu diferența făcută. Un fapt ca explorarea unei bombe „din credința” arată foarte clar ca nu este decât o credința in Amăgitor. „Roadele” vorbesc de la sine. Eu m-am referit la fapte făcute din spiritul Fariseului care se ruga la templu comparandu-se cu vameșul.
5. polihronu says:

   27 septembrie 2015 la 04:26

   „spiritul Fariseului”

   Adica la orice altceva decit „roade”. Te refereai la „procese de intentie”, nu? Si de ce vorbim daca nu definim „ce am intentionat cu diferenta facuta”? Din nou, discriminarea e mama rationalitatii.
6. polihronu says:

   27 septembrie 2015 la 04:42

   La fel, imi place cum esti de acord cu tot ce spune Jiji, da’ esti de acord in sensul ca nu poti accepta.
7. gigialuarvinte says:

   27 septembrie 2015 la 06:48

   @ Sonata

   Ideologia răului – revolta contra libertății – are încă din ceasurile sale aurorale două variante: cea catastrofistă și cea melioristă. Ați încadrat cele spuse de mine la varianta melioristă și v-ați situat pe poziția opusă, cea catastrofistă. Doar că nimic din ce-am spus nu poate fi încadrat la revoltă contra libertății – sau dacă poate, e nevoie de dovezi.

   Ideologia răului, a cărei manifestare de căpetenie este construirea unei societăți a supunerii prin folosirea fricii – de zeu, de poliție, de lege, de fapt de violență și foame – pentru a se obține, în majoritatea cazurilor, servitutea voluntară, coerciția în interior rămânând la câteva cazuri de „devianți” sau „dizidenți”, pentru ca forța statului de a produce violență să fie folosită în exterior, pentru a înrobi pe alții.

   Pentru a obține servitutea voluntară, supunerea de bunăvoie în fața unei puteri pe care mintea simplă a omului, bunul-simț, o percepe ca abuzivă, este nevoie de un anume tip de educație. Una prin care omului să-i fie servit un „sens” – al vieții, al istoriei, al orice. Asta este ceea ce am putea numi minciuna fundamentală, marea minciună, mistificarea întemeietoare. Ea a apărut dintr-o necesitate – aceea de a rezolva bucata de conștiință nefericită generată de necesitatea renunțării. Sau de obligația de a alege. Și mecanismul e simplu: lenea minții face dezirabile răspunsurile facile, chiar dacă greșite.

   Cu conștiința nefericită e o poveste întreagă, și nu e locul aici s-o discutăm pe larg. Doar o scurtă schiță: conștiința de sine e mereu conștiință nefericită. Ea se naște din întâlnirea cu altul. Tot lenea minții îl face pe om să renunțe la a-l transforma pe altul în celălalt, adică într-un altul similar, într-un „aproape”, cu aceleași nevoi și dorințe. (Vezi și „Ich und du”, Martin Buber, o cărțulie foarte scurtă)

   A doua sursă este frica, în cele două forme ale sale de apariție, onto și filogentică. Pentru că puii de oameni au o copilărie lungă, satisfacerea necesităților fizice depinde de părinți și după nașterea conștiinței de sine. Dar asta produce angoasă pentru viitor, pentru momentul în care părinții nu vor mai fi prezenți spre a satisface nevoile de hrană, securitate, apartenență. (Lupta modernității și a modernității târzii cu familia tradițională a apărut tocmai când cei puternici și-au dat seama că rupând cât mai devreme copilul de părinți, conștiința nefericită se va accentua și omul va fi mult mai ușor de manipulat ideologic; observați că, în plină epocă a multiculturalismului, al acceptării shariei ca regulă pentru un segment de populație în state nemusulmane și a drepturilor pozitive pentru minoritățile sexuale, poligamia rămâne interzisă și pedepsită, iar creștinii, cretini, aplaudă acest lucru invocându-l pe Isus…) În ordine istorică, conștiința nefericită apare tot din cauza fricii, de animale, de foame, de alți oameni, iar cel care promite protecție și îndestulare este răsplătit cu servitute voluntară.

   Indiferent de felul în care îi gândești apariția, conștiința nefericită are nevoie de calmante. Iar calmantul pentru conștiința nefericită este ideologia, ca mod facil de producere a sensului pentru orice. (Amintesc aici o minunată observație a lui Pleșu, care spune că nimic din parabolele lui Isus nu permite transformarea în ideologie sau mitzvot.) Pentru ca ideologia să funcționeze, pentru a calma frustrarea renunțării inerentă oricărei alegeri, aceasta trebuie să joace în orizontul timpului. Iar acest lucru este facilitat de faptul că educația puiului de om este bazată pe amânare, adică tot o negociere cu sine în orizontul timpului.

   Ideologia este acel ceva (nu mai scriu de fiecare dată că vorbesc de o ideologie a răului, pentru că subînțeleg că nu există ideologie a binelui, ci orice ideologie, ca formă depreciată și depreciantă a gândirii este a răului și opusă flagrant voinței zeului care l-a înzestrat pe om cu capacitatea de a gândi singur) care, pe de o parte, explică motivele apariție conștiinței nefericite (iar ceea ce este explicat deranjează mai puțin), iar pe de altă parte oferă un sens, promițând un bine viitor în schimbul renunțării la un bine actual, mai mic.

   Pentru a putea să rezolve acestea probleme, ideologia are nevoie de o anume abordare a timpului, sub forma istoricismului. Câteva cuvinte despre ce înțeleg eu prin asta: eul, ceea ce consider eu identic în ceea ce mă privește, dincolo de modificările inerente de-a lungul vieții, este o ficțiune de sine realizată de alții și de mine, într-un fel de scriitură colaborativă. Iarăși nu am loc aici să dezvolt prea mult, ideea e că tot ce știu despre mine nu este prezent decât prin medierea memoriei, a mea sau a celor ce m-au cunoscut. Explicațiile istoriciste sunt explicații deterministe stricte, care spun, pe scurt, că ceea ce sunt acum este rezultatul cauzal al ceva ce s-a petrecut anterior cu mine, în mediul în care am trăit. Altfel spus, nu iau decizii, ci sunt determinat de trecutul meu.
8. polihronu says:

   27 septembrie 2015 la 09:39

   Jiji, esti bun sa detaliezi cum arata aceasta „putere cu totul altfel” si cum se face ca o gasesti prin Daniel si Apocalipsa? Si lasa-te naibii de vorbit despre cum nu ai loc sa „dezvolti”. Dezvolta! Asta asteptam de-un veac.
9. Aurel Ionica says:

   27 septembrie 2015 la 13:00

   polihroane,
   Ce vrei ca Jiji sa-ti explice mai detaliat, ca “puterea asta cu totul altfel” decit cea bazata pe sabie, frica, si supunere oarba este bazata pe rationalitatea asa cum am definit-o eu ce foloseste patratul rational pentru a crea o “reasoned reality” in care nu este loc nici de sabie, nici de frica, si nici de supunere oarba, si ca o astfel de realitate nu o gasesti explicata nici in Daniel si nici in Apocalips, ci in Geneza acolo unde nu numai ca nu a avut loc nici o “cadere,” dar Eva a demonstrat ca gindirea o poti folosi decit daca sfidezi frica de moarte? Pai nu ti-a explicat asta destul de clar? Si daca iti mai explica de ‘jde mii de ori, ce faci? Il trimiti sa-si ia pastilele?
10. sonatalunii says:

    27 septembrie 2015 la 13:44

    @ polihronu

    OK, sa definesc asadar la ce diferenta m-am referit, desi stiu ca Don Aurel deja a inteles ce am vrut sa spun. Discutia era despre Pavel si Isus si despre cum face Dumnezeu/Isus judecata. Am vrut sa spun ca atat faptele cat si credinta sunt necesare, insa credinta trebuie sa fie una in adevaratul Dumnezeu si faptele trebuie sa fie fapte ale credintei, daca este sa aiba un rezultat pozitiv la judecata. Musulmanul care se sinucide detonand o bomba prin care intentioneaza sa omoare alti oameni este clar ca nu are credinta in adevaratul Dumnezeu, ca sa nu mai amintesc ca face fapte rele care rezulta in „roade” rele (moartea altor oameni). Cand am amintit de fariseu m-am referit la fapte bune. Insa faptele bune nu sunt intotdeuna cu adevarat bune, chiar daca in aparenta ar putea trece ca bune, ci conteaza „spiritul” din care sunt facute. Se poate vorbi de „roade” si cand vorbesti de „spiritul fariseului”, unde roadele (unei pretinse credinte) sunt insusi spiritul, intentia din care fariseul face faptele bune (spre a fi vazut si apreciat de altii). Despre astfel de fapte (da, dom’ profesor, de autoindreptatire) vorbeste si Isus in predica de pe munte, fapte despre care Isaia spune ca sunt „o carpa murdara”. Cand Pavel vorbeste despre har si credinta, el pune si intrebarea: asta inseamna sa pacatuim mereu ca sa se inmulteasca harul? Nicidecum, spune el. Nu are asta de-a face cu faptele?

    Eu nu am spus ca un ateu nu poate face fapte bune. Etichetele conteaza mai putin sau deloc. De fapt, ceea ce face un om, ma refer la fapte bune facute dintr-un spirit bun, este ceea ce il defineste, nu eticheta pe care si-o alege sau care i se pune de catre altii. Si aici joaca un rol si educatia, si auto-educatia, etc. Iar judecata e a Domnului, asa spune Biblia.
11. sonatalunii says:

    27 septembrie 2015 la 14:44

    @ gigialuarvinte

    Inca imi mai trebuie timp sa cuget la cele spuse, deci ce spun acum vine din dorinta de a intelege mai bine, nu de a contrazice. Sunt cateva idei care mi se par a fi in opozitie, sau genereaza ambiguitate.

    „voinței zeului care l-a înzestrat pe om cu capacitatea de a gândi singur”

    **************

    „o necesitate – aceea de a rezolva bucata de conștiință nefericită generată de necesitatea renunțării. Sau de obligația de a alege.”

    **************

    ” frustrarea renunțării inerentă oricărei alegeri”

    **************

    „conștiința de sine e mereu conștiință nefericită”

    **************

    „conștiința nefericită apare tot din cauza fricii”

    **************

    „Indiferent de felul în care îi gândești apariția, conștiința nefericită are nevoie de calmante. Iar calmantul pentru conștiința nefericită este ideologia”

    Deci, ceea ce nu inteleg inca este sumarizat astfel. Spuneti ca Dumnezeu ne-a dat capacitatea de a gandi singuri (de acord). Capacitatea de a gandi rezulta in mod inevitabil la discriminare, la obligatia de a alege, care rezulta si ea la necesitatea renuntarii (nu le poti avea pe toate). ceea ce duce la o constiinta nefericita (de sine), toate acestea petrecandu-se pe un fundal al fricii. Si calmantul este ideologia (raului).

    Deci, …. ideologia raului este rezultatul faptului ca zeul ne-a dat gandire libera? Ati putea face aplicatia conceptelor pe care le-ati expus folosind cazul lui Cain?
12. polihronu says:

    27 septembrie 2015 la 22:31

    „este bazata pe rationalitatea asa cum am definit-o eu ce foloseste patratul rational”

    This is meaningless.

    „o astfel de realitate nu o gasesti explicata nici in Daniel si nici in Apocalips”

    Jiji suggests otherwise.

    „gindirea o poti folosi decit”

    Priceless.

    „pastilele”

    Absolutely.
13. gigialuarvinte says:

    28 septembrie 2015 la 04:55

    @ Sonata (continuare)

    Despre uzul general al conceptului de istoricism vedeți Popper și Leo Strauss, iar pentru exemplificări ale sale – chiar dacă pare ridicol – toată istoria textelor umanității, de la cele mai vechi mituri la școala resentimentului din postmodernitate.

    Să revin acum asupra celor două brațe în care se împarte acest curent. Una este nostalgia nătângă, cealaltă optimismul tâmp. Ambele se bazează însă pe amintirea paradisului – terestru, celest sau doar hysteral – și pe încercările de a-l (re)crea. Paradisul este locul în care toate sunt bune, totul este bine, nu există rău. Că a fost și s-a stricat, că urmează să fie, această utopie se naște dintr-o proastă înțelegere a răului, generată la rându-i de lenea minții.

    Fundamentală pentru iudeo-creștinism este confuzia răului cu păcatul și acordarea de substanțialitate (subzistență, existență în sine) răului. Prima ocurență a celor două noțiuni este Gen. 4:7 (aici textul românesc e prost, pentru că vorbește de rău, ceea ce textul original nu face, nici traducerile – inclusiv cea ortodoxă), unde lipsa de substanță (subzistență) a răului este evidentă, și la fel de evidentă este și lipsa de identitate a răului cu păcatul. Zeul, cam neatent de felul lui, în loc să se uite cu plăcere către „jertfa” lui Cain, se uită la fața lui (vai ce rău contrazice episodul ăsta Deut. 10:17), vede că e supărat și posomorât la față și îl întreabă: De ce te-ai mâniat și de ce ți s-a posomorât fața? Nu vei fi primit [bine văzut/bine primit/acceptat/iubit de toată lumea] dacă faci bine? Dar dacă nu faci bine, păcatul [răutatea] stă la ușă. Asupra dorinței răutății [de a te cuprinde] trebuie să stăpânești.

    Noi suntem educați că răul există, că există lucruri care sunt rele în sine. Mai simplu, că putem vorbi de rău ca substantiv, nu ca adjectiv. Am mai avut această discuție aici, puteți căuta în arhivă. Și mai interesant este că vine după unul dintre cele mai obscure pasaje din toată Biblia, cel cu jertfa. Și aici observ aceeași tendință de a citi o polemică în cheie apologetică. Biblia este de nenumărate ori în răspăr cu ideea de jertfă, adică urlă din toți rărunchii că jertfele sunt o prostie și că teurgia este idolatrie. Ba chiar prima oară când zeul se arată nemulțumit este cu ocazia aducerii unei jertfe. Cum s-a ajuns de aici la a-l vedea pe Isus ca o jertfă dorită de zeu doar Sfântâniță știe…

    Să explicitez: narațiunea mainstream în antichitate este că zeii își doresc jertfe, că se bucură când oamenii le aduc de mâncare sau ucid animale, că le gâdilă plăcut nările mirosul de grăsime arsă și atunci le dau oamenilor mai multe grâne, mai mulți struguri, mai multe animale, ca să aibă oamenii cu ce să se hrănească și să aibă cu ce să le asigure o viață de huzur și zeilor. O întemeiere mai bună a furtului prin impozite și taxe nici că se putea! Apoi vine și cealaltă narațiune, cu răscumpărarea, cu animalele și chiar oamenii uciși pentru a-l liniști pe zeul însetat de sânge după ce oamenii l-au supărat prin „păcatele” lor. Dar Cain încă nu făcuse niciun păcat, iar despre Abel ni se spune limpede că era un drept – deci pentru ce să aducă jertfe??? Așa că, în acest context, a spune că zeul e nemulțumit de o jertfă era un scandal. Iar ca o jertfă să fie punctul de plecare pentru mânia care duce la păcat e cu atât mai scandalos.

    Dar se pare că tocmai pe acest scandal voia autorul Genezei să-l producă, pentru ca oamenii să înțeleagă că a face ceva rău este ceva foarte banal, în vreme ce a te face pe tine însuți rău, a te lăsa robit de păcatul ce pândește la ușă atunci când faci rău ceea ce faci este modul în care răul se răspândește. Această schimbare de perspectivă îl obligă pe om să accepte – dacă e rațional – că sursa răului pe care-l face, și apoi a remușcărilor și conștiinței nefericite (fața posomorâtă) este în deciziile sale, adică în mintea sa. Iar povestea cu pomul cunoașterii binelui și răului indică limpede, pentru oricine vrea să gândească limpede, că a merge în trecut pentru a găsi o perioadă fără rău și fără păcat este absurd, întrucât singura perioadă fără rău și fără păcat este aia fără minte sau fără viață.

    (va urma)
14. polihronu says:

    28 septembrie 2015 la 06:29

    „Cum s-a ajuns de aici la a-l vedea pe Isus ca o jertfă dorită de zeu doar Sfântâniță știe…”

    Pai, sa va zica sus-numitul. Iaca: jertfele nu s-au lasat duse decit prin apoteoza jertfei. Si asta nu pentru ca nu se putea altfel, ci pentru ca evreii inventasera intre timp vagabondismul hermeneutic ca fidelitate fata de litera. Perversi, cum ii stim.
15. polihronu says:

    28 septembrie 2015 la 06:32

    Da’ intrebarea intrebatoare e: nu cumva s-a ajuns astfel la abandonarea jertfelor, dar la conservarea ideologiei? S-a schimbat totul, prin punctele esentiale, fara sa se schimbe nimic. D-aia, si din alte motive, intreb eu daca imparatia lu’ Gizas e vreun picut alta decit aia a pixului care bate la fund.
16. sonatalunii says:

    28 septembrie 2015 la 21:32

    @ gigialuarvinte

    Datorita acelui „(va urma)” eu astept continuarea. Cand ne putem lansa la comentarii, sa-mi dati un semn. Mersi!
17. Aurel Ionica says:

    29 septembrie 2015 la 03:30

    gigialuarvinte spune:
    
    Cum s-a ajuns de aici la a-l vedea pe Isus ca o jertfă dorită de zeu doar Sfântâniță știe…
    

    S-ar putea sa mai stie si altii. Ati citit “The Lost Symbol” de Dan Brown? Cartea se incheiere cu fiul celui care vazuse cea mai multa lumina si deci era cel mai luminat care se aduce jertfa pe un altar in templu sub nasul tatalui. Si acolo, tatal nu trebuie sa aduca pe fiu jertfa deoarece tot timpul visul fiului a fost sa fie jertfa. Tatal nu numai ca nu varsa nici o lacrima pentru jertfa fiului, dar evident ca asta ii produce cea mai mare fericire deindata ce asa se sfirseste cartea, sfirsit ce trebuie sa fie neaparat “happy ending” ce explica de ce cartea este asa de savurata. O fi ceva cu “simbolurile” astea dupa care sunt atit de ahtiati atit fundamentalistii cit si luminatii!
18. gigialuarvinte says:

    29 septembrie 2015 la 14:09

    @ Sonata (continuare 2)

    Paradisul trecut sau paradisul viitor sunt cele două fețe ale monedei. Ceea ce le face diferite este funcționarea psihicului, diferită de la om la om. Unii (sau toți într-o perioadă a vieții biologice) sunt foarte interesați de viitor, alții (sau toți, într-o altă perioadă a vieții) sunt mai interesați de trecut. Pericolul vine din ceea ce un filozof numea eroarea de a gândi ființa ca prezență. Iar pentru ca ceva ce se petrece în timp, ce conține timp, să fie prezent, este nevoie de medierea – fantasmatică, imaginativă – memoriei.

    Memoria unui creier uman este diferită de memoria pietrei, hârtiei sau siliciului. Ea nu este „obiectivă”, cu „subiectivă”, adică este colorată axiologic, stă sub semnul plăcerii/neplăcerii. Chiar dacă în momentul „scrierii” în memorie sunt „obiectiv”, când reapelez conținutul respectiv s-ar putea să-l găsesc diferit. Aici intervine nostalgia – a trecutului sau a viitorului. Dar aici gândirea se află în cel mai mare pericol, pentru că, nevoită să opereze cu „materialul” depozitat de memorie, va prelua și „culoarea” axiologică, felul în care întâmplarea sau informația a fost valorizată atunci când a fost depozitată în memorie și felul în care întâmplări și gânduri ulterioare l-au modificat sau „colorat”. Și nu doar nostalgia e problematică, ci și toate celelalte lucruri ce ne vin o dată cu memoria, precum atașamentul, adeziunea, apartenența.

    Există tot felul de exemple, de un ridicol inebranlabil, pentru felul în care nostalgia strică limpezimea gândirii, de la acel „con Franco se follaba mejor” al bătrânilor franchiști spanioli, care uită că pe vremea aia călăreau iepe tretine pentru că ei înșiși erau armăsari și nu gloabe, până la cei ce merg la Ghencea să-i aprindă lumânări împușcatului, uitând că ăla demola biserici. Grav la mecanismul nostalgiei nu e că ar modifica amintirile, ci că modifică ficțiunea de sine, eul, blocând conștiința de sine. În ecuația eu și întâmplarea, nu termenul al doilea are de suferit cel mai mult, ci primul. Alături de aceste nostalgii ale trecutului, există și nostalgii ale viitorului. Pe asta se bazează de exemplu acea ramură a culturii pop numită SF. Fantasmele copiilor sunt cu privire la ce vor face când vor fi (mai) mari, dar produc exact aceeași ocultare a conștiinței de sine. Acum sunt mic, slab și cu coșuri, dar când voi crește mare voi fi plin de mușchi și cu fața curată și-o să mă placa toate fetele…

    De fapt, toate aceste produse ale nostalgiei sunt ucronii, nu utopii. Ele nu se află într-un loc care nu (mai) există, ci într-un timp care n-a existat sau nu va exista niciodată. Dincolo de asta – la deformarea prin nostalgie a percepției timpului o să revin cu o aplicație asupra sabatelor și caracterului lor atât complet non-catastrofal cât și complet non-incremental și cu o observație despre Eliade, veche de vreo 25 de ani – e crucial de înțeles felul în care coabitarea cu ucronia mistifică percepția realității. Și aici o să fiu nevoit să mă întorc la relațiile dintre noțiunile relative și corelative. Copilăria este, de exemplu, momentul în care omul este frustrat de puținătatea sa trupească; prost educat, cum suntem toți, copilul ratează înțelegerea faptului că nu creșterea volumului de-a lungul timpului este rezolvarea frustrării, ci folosirea a ceea ce nu crește odată cu trupul – mintea. Copiii ratează e un fel de a spune, pentru că ei n-au experiență pentru a înțelege asta, așa că e nevoie să le-o spună adulții. De exemplu când ți se pare că problema e că ești prea mic din cauză că nu poți smulge o plantă mare așa cum smulgi una mai mică, un adult inteligent ți-ar putea arăta imediat că nici el, deși e mai mare, nu poate smulge din rădăcini un nuc sau un măr. Dar că a rezolvat problema folosindu-și mintea și inventând întâi toporul, apoi fierăstrăul. Și că soluția nu e niciodată să aștepți să te faci mai mare, ci să-ți folosești tărtăcuța.

    Cam la fel se petrec lucrurile și cu adulții: nu pot cumpăra ceva acum, dar voi putea peste câțiva ani, când voi câștiga mai bine; nu pricep asta acum, dar voi pricepe peste câțiva ani, când voi acumula mai multe cunoștințe etc. Sau, mai grav, cancerul nu e vindecabil acum, dar va fi în viitor și, la limită, eu nu sunt nemuritor acum, dar voi putea fi când va avansa știința. Ceea ce e stupid, și iarăși nu pentru că nu s-ar putea științific să ne facem piese de schimb pentru orice fel de organ, ci pentru că ficțiunea aia ce se numește eu nu este nemuritoare. Aici există două posibilități: reușesc doar eu să prelungesc (fie și infinit) durata de viață a trupului meu, și atunci voi pierde, pe rând, pe toți cei care au participat la conturarea ficțiunii de sine care sunt eu – iar eu nu pot fi decât în măsura în care (mai) știe cineva cine sunt, mai e și altcineva conștient de existența mea; sau își va prelungi toată lumea din jurul meu existența la fel cu mine, pentru a-mi păstra ficțiunea, dar atunci nu am obținut decât o simplă scalare. În plus, oricât de mult aș trăi în viitor, existența mea rămâne esențialmente limitată, câtă vreme nu pot deveni nici măcar mai bătrân decât tatăl meu. Dar ce e cel mai important este că, de fapt, timpul nu mă limitează în nicio privință importantă pentru existența sau chiar „fericirea” mea. Nu pot să fiu în doliu pentru propria-mi moarte.

    Ei bine, pe baza acestei alterări a percepției faptelor vieții omului, acesta ajunge să îmbrățișeze vreuna dintre cele două variante mari ale demenței istoriciste: conservatorismul reacționar și progresismul revoluționar. Perniciozitatea acestor moduri ideologice de a gândi apare atunci când sunt aplicate la altceva decât propriul eu. Cât timp se aplică doar eului lucrurile rămân doar ridicole. Doar că aceste moduri depreciate de a gândi nu folosesc doar ca pseudo-răspuns pentru întrebări de genul „de ce nu pot eu să fac ceva”, ci și pentru întrebări de genul „de ce nu se întâmplă ceva” sau „de ce nu fac ceilalți ceva”. Răspunsul conservatorilor este de genul „pentru că lumea s-a stricat”, al progresiștilor este de genul „pentru că lumea nu a evoluat suficient”. Doar că, dacă eul este o ficțiune legitimă, „lumea”, „societatea”, „națiunea”, „poporul” și altele de felul acesta sunt complet ilegitime. Ele sunt întemeiate metafizic, dar cu niște inconsistențe pe care le-ar sesiza și un copil.

    (va urma)
19. Paul Csavdari says:

    29 septembrie 2015 la 14:11

    @gigi

    Dacă mai zic o dată că, decât să-l lași să fie profesor cuiva, mai bine-ți bați un cui în talpă, iar se supără pe mine dom’doctor. Așa că mă fac că nu zic, dar ați înțeles ideea. Mie mi-a luat vreo doi ani (din momentul în care i-am citit articolele de pe Majesty, și nu știam absolut nimic despre el, începând) până să pricep ceva din ce zice. O parte din dificultate vine din felul în care am fost educați, e adevărat, dar o parte vine din felul în care argumentează; iar din această a doua parte, jumătate vine din teoria lui despre argumentare, jumătate din modul popesc de-a fușeri argumentele. O să evit însă tentația de-a deveni rasul-ul (mai curând nabi-ul) lui și o să încerc să-mi explicitez, cât mai simplu, poziția.

    Si mie mi-a luat ceva timp pana cand am inceput sa pricep ce zice Aurel. La un moment dat, tin minte, i-am spus ceva de genul: „tu parca esti venit din alta lume” iar el n-a contestat idea, fiindca intr-un anumit fel asa si este. Ideile lui sunt atat de revolutionare incat pur si simplu trebuie sa faci un efort ca sa le intelegi. Dar odata ce am inceput sa pricep, am realizat si ca ceea ce spune Aurel este infinit mai valoros decat tot ce am auzit si citit pana acum.

    Singura mea problema este ca o sa ia cu el mult mai mult decat a reusit sa lase in scris…!
20. Paul Csavdari says:

    29 septembrie 2015 la 14:15

    @Aurel,

    Cum stai cu materialul ala nou?… 🙂
21. polihronu says:

    29 septembrie 2015 la 14:40

    „Dar odata ce am inceput sa pricep, am realizat si ca ceea ce spune Aurel este infinit mai valoros decat tot ce am auzit si citit pana acum.”

    Bai profete, zi-mi si mie una bucata idee revolutionara ioniciana, chiar si dintr-alea mai putin infinit de valoroase. Si nu e cam periculos sa raportezi valoarea patratului la cultura ta? Tz, tz!

    „o sa ia cu el mult mai mult decat a reusit sa lase in scris”

    Asta e, din fericire, valabil pentru noi toti.
22. Aurel Ionica says:

    29 septembrie 2015 la 15:01

    Paul,
    Am ajuns pe la pagina 230 in articolul despre Turnul Babel si acum lucrez la ultimele pagini asa ca i-l dau curind lui sonalalunii sa-l puna sus. Nu spun cind ca dupa aia incepe sa ma traga de gilci gigialuarvinte ca nu ma tin de cuvint.
23. Paul Csavdari says:

    29 septembrie 2015 la 15:16

    @poli

    Hai sa-ti spun una, ca tot ai amintit de cultura: oamenii de cultura sunt doar niste… sperietori de ciori… !

    Ai priceput?… 🙂
24. polihronu says:

    29 septembrie 2015 la 16:38

    Profete, io am amintit de cultura ta, nu de cultura in general, nici de „oamenii de cultura”. Adica e foarte posibil ca ionicanismiul sa ti se para tie revolutionar, pricepi? Da’ asta nu-mi spune absolut nimic despre ionicanism. So, try again.
25. polihronu says:

    29 septembrie 2015 la 16:40

    „dacă eul este o ficțiune legitimă, „lumea”, „societatea”, „națiunea”, „poporul” și altele de felul acesta sunt complet ilegitime”

    Da’ oare cum e fictiunea „tu”? Dar fictiunea „noi”?
26. polihronu says:

    29 septembrie 2015 la 16:42

    Vai, pacatele mele, uitai: da’ fictiunea „dl. Zeu”? Din flori au ba?
27. Paul Csavdari says:

    29 septembrie 2015 la 18:02

    @poli

    Eu ti-am scris ca unui istet ce te gasesti, dar daca zici ca e prea concentrat, uite, am sa diluez putin, desi mi-e clar ca tu n-o sa fii dispus sa „inghiti” tantaru’, da’ cand vezi camila, hop pe gat cu ea!… 🙂

    Un Aristotel, un Pavel, un Eliade, toti oameni de cultura unu’ si unu’, au spus niste tampenii ridicate la rang de „intelepciune” (ca sa nu zic „inspiratie”) pe care cei mai multi le inghit pe nemestecate inca din pruncie, iar cand ajung oameni „mari” sunt adevarate legume intelectuale numa’ bune de pus in vitrina, unii in vitrinele Universitatilor, altii in ale Bisericilor ori ale Guvernelor etc., important este ca toti sa pastreze cu sfintenie ideile celor da’stepti si sa nu se abata de la ele nici cu o iota. De exemplu, toata teologia lui Pavel e construita pe „premisa” majora ca „… fara varsare de sange nu este iertare”, asa ca, folosind logica lui nea’ Aristotelu’, pana si crima odioasa a fariseilor dintre care el era cel dintai a putut fi prezentata in „concluzie” drept o fapta necesara, sfanta si buna, dupa voia si planul din vejnicii a lu’ Dumnezeu, asa incat oricine crede tampenia asta sa fie numa’ bun de dus in ceruri…

    No, mai diluat de-atat n-o sa-ti scriu ca dupe’ aia o sa se sperie meseriasii asa de tare ca o sa inceapa sa strige „… mare este Diana Efesenilor”… pricepi acuma?… 🙂
28. polihronu says:

    29 septembrie 2015 la 21:24

    Si revolutia unde e, maica? Sa nu fi auzit tu de teoriile soteriologice crestine care minimalizeaza sau neaga legatura dintre singe si iertare? Sau de alte religii in afara de crestinism? Sau de critica atee a ideii de sacrificiu ritual? Si pina cind o sa delirezi predicind timpenia asta, cum ca un anumit tip de logica duce in mod determinist la anumite rezultate? Pot sa-i dau in cap lui Pavel foarte bine cu Aristotel. Asa cum nu gasesc nimic patratos nici macar la Ionica, daramite la tine.
29. Paul Csavdari says:

    29 septembrie 2015 la 22:27

    @poli,

    Pai maica, revolutia-i in capu’ omului care-ncepe sa-si faca ordine-n idei si le grupeaza unele la stanga si-altele la dreapta, ca doar la asta-i bun patratu’ nu la dat in bobi… 🙂

    Acuma, ce-i drept, si tu ai dreptate ca-n lume-au fost mereu opozanti la ideile astea da’stepte, numa’ ca vezi tu, maica, una e sa zici ca „mie nu-mi place zama asta de prune ca ma imbata de cap” si-alta e sa poti explica si altora de ce, cum si cine face zama asta de prune de-a ajuns lumea plina de oameni beti. Pricepi acuma?

    Si mai ai tu dreptate si-ntro alta privinta, dupa cum spune poetu’ ca gura pacatosului adevar graieste: cu logica poti sa-i dai in cap si lui Pavel si lui Aristotel, ba poti sa-i pui sa-si dea si ei in cap unii altora, ca doar la asta-i buna logica: sa-si dea oamenii-n cap unii alta! Vezi cum se potrivesc toate de minune?… 🙂
30. gigialuarvinte says:

    30 septembrie 2015 la 08:15

    @ Sonata (continuare 3)

    Încerc să rezum și să schematizez, pentru a ușura lectura cearșafului:

    1. Nevoia de ideologie apare pentru „calmarea” conștiinței nefericite, care se naște dintr-o proastă situare a eului în raport cu sine, prin ceea ce se numește conștiință-de-sine.
    2. Scopul ideologiei este de a obține servitute voluntară, pentru a realiza o economie de violență.
    3. Ideologia oferă calmante: o explicație – aberant de eronată – cu privire la sursele nefericirii; un sens prin promisiunea unui viitor mai bun, fie acesta prin întoarcere la vârsta de aur sau progres; o diminuare a fricii, prin sentimentul apartenenței la ceva mai mare și mai important decât propriul eu.
    4. Una dintre minciunile fondatoare ale ideologiei este cea privitoare la existența morții; pentru a substanțializa moartea, s-a inventat conceptul caduc și inconsistent al nemuririi sau eternității, care este ridicol din punct de vedere al construcției logice, întrucât nu poți obține universale prin negație (in-finit, ne-sfârșit etc. sunt construcții semantice paradoxale și fără referent). (Pentru originea ideii vezi Fizica, Gamma, 200b-208a, e o bucată scurtă)
    5. Altă minciună fondatoare (care nu s-ar fi putut impune fără cea de la pct. 4 și despre care n-am apucat să zic mare lucru) este cea cu privire la existența/substanțialitatea timpului. Timpul nu există decât ca măsură analitică a mișcării/schimbării.
    6. Din minciuna timpului, prin post hoc, propter hoc, s-a născut determinismul, fie în varianta tragicului grecesc antic, fie în cea a cauzalității științifice.
    7. A patra minciună fundamentală este identificarea răului cu păcatul și afirmarea existenței răului ca substanță. După orice fel de ontologie normală la cap, adjectivele, atributele unui ceva ce există nu au același regim de existență. Există pătlăgica roșie, dar nu există roșul decât dacă există ceva roșu.
    8. Următoarea minciună fundamentală vine din inventarea raportului opozitiv subiect-obiect. De fapt, așa cum am explicat cu privire la lumină/întuneric și bine/rău, subiectul și obiectul sunt corelative, cu subiectul domninant și obiectul recesiv. De fapt, obiectul nu este decât fantasmă a unei fantasme, adică a eului.
    9. Și mai vine o minciună fundamentală cu privire la gândire ca instrument de cunoaștere. Gâdnirea nu folosește pentru a cunoaște (ce-o fi fiind aia nu știu), ci la a decide. Gândirea este lucrul cel mai simplu, se poate face oricând, oriunde, cu sau fără informații, nu are nevoie de nicio cunoaștere pentru că simpla calitate a omului de a fi parte a lumii (hai să-l pomenim pe Heidegger cu aruncarea lui în lume) solicită gândirea. Gândirea este, de fapt, o funcție intențională de limbaj cu scop etic. A o folosi la altceva duce la aporie sau ideologie. Nu pot să gândesc cum e lumea, lumea o observ și dacă nu vreau, pentru că și eu sunt parte a lumii. Cunoașterea nu poate funcționa decât ca extindere a celui mai banal proces, numit apariție a conștiinței-de-sine. Că mergi spre conștiință-de-sine-și-de-celălal, că mergi spre conștiință-de-sine-și-de-lume, tot la cunoaștere ajungi. Cum ziceam, gândirea e cel mai simplu lucru, dar și cel mai rar, pentru că presupune intenție, trebuie să vrei să gândești.
    10. În fine, a șaptea minciună fundamentală este derivată din cele de mai sus și se numește explicație cauzală – cu asta suntem îndopați din cea mai fragedă pruncie și până la moarte, din cauza aberantului „de ce” despre a cărui omonimie am mai vorbit pe aici și, într-un mesaj viitor, o să revin. De fapt, fără această ultimă minciună, ideologia ar fi inoperantă. Numele istoric al acestei minciuni este „mitul”, și aici trebuie să-i dau dreptate lui Eliade, care spune că orice mit este un mit al originii. Orice mit răspunde la întrebările alea minunate cu „de ce” în față, urmat de „sunt muritor”, „sunt nefericit”, „nu mă simt bine în pielea mea”. Și toate aceste răspunsuri, întrucât implică identificarea a ceva bun și a ceva rău, au corolare normative: trebuie să și să nu. Mitzvot. Anestezice pentru gândire.

    Și acum trebuie să revin asupra problemei abstragerii și generalizării, la care rămăsesem. Întrucât nici societatea, nici omenirea, nici națiunea nu sunt perceptibile, ele au fost întemeiate metafizic. Doar că procesul de întemeiere a fost viciat exact de minciunile enumerate mai sus. Dar pentru a lămuri care sunt problemele, o să încerc să rezum/perifrazez/(de)mistific povestea platoniciană cu khora. Importanța acestei idei este fundamentală întrucât e vorba despre nostalgia unului, care la ceilațti filozofi, anteriori lui Platon, este de un ridicol prea evident. Nu poți să spui că totul e apă sau mișcare sau alt principiu prim, iar când ajungi la patru principii ai ratat tocmai „unul”.

    Construcția este, din punct de vedere logic, cam așa: am o mulțime de lucruri pentru care trebuie să inventez un gen proxim. Mărul și prunul îi numesc pomi, apoi mărul și stejarul îi numesc copaci, apoi mărul și ceapa (și euglena verde) le numesc plante, apoi mărul și măgarul le numesc „forme de viață”, apoi mărul și piatra le numesc „obiecte” sau „lucruri” și tot așa până când cel mai mic numitor comun devine faptul de a exista. Și ajung la genul „cele ce există”, care nu mai poate fi gen proxim, pentru că e prea depărtat de orice. Dacă eviți capcana așa-numitului dualism platonician, îți dai seama că genul „celor-care-există” cuprinde tot cu excepția a ceea ce nu există și despre care nu putem ști nimic. Ei bine, nu este acceptabil, când vrei să folosești gândirea pentru a cunoaște, să accepți că există ceva despre care nu poți cunoaște nimic. Și atunci a fost inventată khora. E un fel de a spune că dacă bagi cinci măgari într-un grajd, ai obținut o mulțime omogenă de măgari, iar grajdul, ca receptacul al măgarilor, are vreo legătură, alta decât accidentală (așa ai vrut tu să bagi măgarii ăia în grajdul ăla) cu mulțimea măgarilor. De fapt – și asta a observat-o deja Aristotel – era o definire per accidens, dar nu a vreunui lucru banal, ci tocmai a sensului ființei (a lui „a exista”). (Paranteză pentru AI – ideea de ousia, cu toată nebunia ce derivă din ea, după cum se vede, nu e invenția lui Aristotel)

    Conceptele de societate sau națiune sau orice fel de alte colective de genul ăsta se nasc exact din confuzia dintre un adjectiv „esențial” și unul „accidental”. Pe scurt, „măgăria” este esența măgarului, așa cum „câinia” e esența câinelui, iar asta e un adjectiv esențial (indiferent cât de compus, compozit este), pe când gri cu o pată albă sau al meu este un accident. Ei bine, problema majoră este că dacă aduni niște animale după măgărie sau câinie poți obține ceva omogen, însă dacă le aduni după „gri cu o pată albă” sau „ale mele”, vei avea un câine, o vacă și doi porumbei, ceva evident eterogen. Când pui faptul-de-a-exista ca esență ultimă pentru tot ce există poți obține ceva omogen, dar atât de vag încât nefuncțional.

    Dacă zici toți oamenii care locuiesc pe continentul Australia ai o colecție, iar a locui în Australia devine regula după care produci colecția. Dar, pe de-o parte, Australia există, însă a locui acolo e considerat accident, pentru că nu e ireversibil. Și, în plus, ce te faci cu Europa, unde mereu au existat nenumărate „popoare”? Sau cu Grecia, împărțită în nenumărate stătulețe.

    Pentru a rezolva asfel de probleme, era nevoie să se identifice un grajd în care să poți băga cai și măgari și vaci și să zici că vitele din interior sunt „grăjdistențe”, iar a fi în grajd este esențial, nu accidental. În asta constă, de fapt și-n ultimă instanță, disputa mea cu AI: el zice că logica e de vină pentru „grăjdistență”, eu zic că „grăjdistența” nu e logică, că formarea acestui concept încalcă logica.

    Iarăși trebuie să mă întrerup, o să revin cu nostalgia unului și cu folosul acestui unu. Până atunci, de meditat la omonimia dintre principe și principiu…
31. polihronu says:

    30 septembrie 2015 la 09:38

    „el zice că logica e de vină pentru „grăjdistență”, eu zic că „grăjdistența” nu e logică, că formarea acestui concept încalcă logica”

    Pai, ce dracu’ dom’le? Nu pricepi ca nimeni, pin’ la patratosul Ionica, nu s-a prins ca pute a grajdistenta? Si ca aia-de-adera-la-ionicanism sint un grajd esential?

    @profet: Io stiu ce era in capu’ tau de a fost nevoie de patrat pentru smotru? Da’ sa stii de la mine ca orice ordine nu-i decit un dat in bobi. Si oricine iti spune altfel e un smenar. Incepind cu ala care ti-a dat in cap cu patratu’.
32. Paul Csavdari says:

    30 septembrie 2015 la 12:19

    @poli

    Pai cum naiba sa stii tu ce era-n capu’ meu, daca nici eu nu pricepeam nimic din ce-i pe-acolo? Ce, crezi ca tu esti primu’ care ai in cap ideea asta cu „orice ordine-i datu’-n bobi”?… 🙂

    Da’ no, asta a fost marea „revolutie” din capul meu, ca dupa ce-am bagat patratu’-n priza si-a’nceput sa faca smotru printre idei, sa vezi cum s-o aliniat unele dupe altele si cum s-o separat intre ele de zici ca erau albusu’ si galbenusu’ la facutu’ placintelor.

    Si de-asta la mine-n cap acuma nu-i loc de dat in bobi, ca nu ma lasa patratu’ sa-nghit chestii din astea dastepte, ca de exemplu ce zice mai sus nea’ @gigi: „…După orice fel de ontologie normală la cap, adjectivele, atributele unui ceva ce există nu au același regim de existență. Există pătlăgica roșie, dar nu există roșul decât dacă există ceva roșu.”, ca adica aia normalii la cap, adica nepatratosi, stiu cum vine chestia cu „regimurili” de existenta, adica ca unele-s mai existente ca altele, adica maru’i mar ca-i mar, da rosu’ nu-i rosu ca-i rosu ci tot ca-i mar, ca daca nu-i maru’ nu mai e nici rosu, ideie care e numa’ buna de pus in capul alora de-s nepatratosi la minte.

    Ce sa-i faci, asta-i treaba’ cand te loveste smenaru’ cu patratu’n cap: nu-ti mai intra’n cap dupa aia nici o idee dasteapta, oricat de rotunjita si-alunecoas-ar fi.

    Vezi de ce zice poetu’ ca-i ferice de-aia normali la cap?… 🙂
33. polihronu says:

    30 septembrie 2015 la 13:23

    „sa vezi cum s-o aliniat unele dupe altele si cum s-o separat intre ele”

    Hai esplica-mi si mie cum se exercita patratu’ de nu ti s-aliniaza tie „regimurili”.
34. Paul Csavdari says:

    30 septembrie 2015 la 13:59

    @poli

    Pai cum sa-ti iesplic eu tie?…

    Uite, maru-i mar si daca-i rosu si daca-i verde ori galben, ca-i mar, da’ fara mar n-ai nicio culoare, ca daca nu mai ai maru-n fata ochilor nu mai vezi nici culoarea, da’ ce zice patratu’ ista e ca, bine bine, stai asa oleaca, ca tu cand ai luat maru’ ai luat si culoarea, ca doara culoarea e la pachet cu maru’ ca nici maru’ nu iegsita fara culoare, chiar daca-i dai jos coaja de pe el, ca si-atunci are culoare maru’ asta, numa’ ca nu mai e rosu’ ci alb-galbui ori dupa soiu’ lui, si dupa ce-l mananci nu mai ai nici maru’ nici culoarea, ca si maru’ si culoarea le-ai bagat pe gat de-odata, ca altfel iti ramanea ori maru’ ori culoare-n gat, nu?… 🙂

    Care va sa zica sunt „regimuri” de-astea care nu vor nici in ruptu’ caplui sa respecte pricipiu de iegsistenta cu separarea puterilor in stat si sa intre-n opozitie unele cu altele, oricat le-ar forta logica si ontologia, ca ele pot sa iexsite numa’ la pachet, asa ca patratu’ n-are nici o treaba cu ele si le lasa-n pace sa convietuiasca laolata sanatoase si sa-si vada de treaba lor fara sa le-oblige sa-si zica „ba’, doar eu is ala care iegsit ba’, si tu fara mine esti nimen’ drum, ba’!” cum ar face „regimurili” normale daca-ar fi sa foloseasca logica si ontologia aia normala la cap.

    Asa ca, vezi tu, dupa patrat, „regimurili” care nu-s in opozitie, nu trebuie nici invrajbite cu bata numa’ ca sa iasa cum zice logica si ontologia. Daca unele „regimuri” stau impreuna pana la moarte, ce treaba are patratu’ sa le desparta?… 🙂
35. Ianis says:

    30 septembrie 2015 la 14:01

    Raspunsurile lui Paul ma duc cu gandul la un agent proaspat convertit la un MLM, plecat in promovarea „afacerii”
    (ca fapt divers, la ora asta, printre azs face furori schema numita OneCoin)
    Odata convertit, pentru totdeauna convertit. Traiasca patratul lui Ponzi.
36. polihronu says:

    30 septembrie 2015 la 16:04

    „ce zice patratu’ ista e”

    Profete, vorbesti in dodii si numa’ la-ntrebarea-mi nu raspunsesi, s-anume „CUM se exercita patratu'”, nu ce debiteaza el.

    „nu vor nici in ruptu’ capului sa intre-n opozitie unele cu altele… patratu’ n-are nici o treaba cu ele… „regimurili” care nu-s in opozitie”

    Pai fix asta-i intrebarea: cum rezulta ca nu-s in opozitie? Si cum dracu’ rezulta asta fix din patrat, care, daca-mi amintesc bine, e fix unul opozitiv? Au vrei cumva, perfid profet, sa sugerezi ca-s pe lume chestii care depasesc patratu’? Apage!
37. lampadaru says:

    30 septembrie 2015 la 17:11

    Oupsss

    http://www.energygrid.com/spirit/ap-falsegurutest.html
38. Aurel Ionica says:

    30 septembrie 2015 la 17:25

    lampadarule,
    Ai postat tstul ala aici deoarece l-ai aplicat la mata, la Ianis, polihronu, si oxigenatii vostri aici si ati vazut ca vi se potriveste? Ia aplica-i-l lui Edi cu privire la Nietzsche si Darwin si arata aici cum i se potriveste perfect.
39. Aurel Ionica says:

    30 septembrie 2015 la 17:43

    Paul,
    Chiar vrei sa-i convingi pe „luminatii” astia de teoria patratului? Ce cistigi? Cu ce te deranjeaza ca altii sunt prosti si ca-si etaleaza prostia in asa fel ca s-o vada toti? Asa cum ai spus, teoria are doar rolul sa te ajute sa-ti clarifici ideile, sa intelegi de ce altii spun timpenii, si sa poti sa spui in asa fel ca orice prost sa inteleaga ceea ce spui. Or daca „luminatilor” le pute asa ceva, ce pierzi tu? Daca un prostalau a ajuns sa tina atit de mult la tzoiul de zeama de prune si nu vrea sa priceapa mustaria care produce zeama respectiva, crezi ca poti sa-i iei tzoiul din mina fara sa sara la tine sa te rupa. Vorba lui gigialuarvinte, daca oamenilor le place sa traiasca in gradina edenului lor fara griji si fara minte, cum crezi ca poti sa-i faci sa-si bata capul sa priceapa ceva ce nu este in capul lor? Chiar nu te-ai convins ca „lenea mintii” este chiar mai mare la „luminati” decit la fundamentalisti? Daca ei chiar au o logica si o gindire din aia traznet cum se lauda, ar trebui sa foloseasca „logica” aia si gindirea aia sa demonstreze ca ceea ce spun eu nu este asa? Vezi tu pe vreunul sa faca asta?
40. gigialuarvinte says:

    30 septembrie 2015 la 17:49

    Paul,

    Până la urmă ce e roșu, mărul sau coaja lui? Și dacă ai un măr și-o roșie și tu mănânci și mărul și roșul, roșia se face verde gogonea? Sau transparentă? Și dacă mănânci un măr sau o roșie și tu bagi în cură și mărul și roșul sau și roșia și roșul, înceamnă că măcar o parte din ce-ai mâncat, măr sau roșie, e același lucru?

    Și dacă eu am un măr și un corn și le mănânc pe amândouă și-mi trece foamea de tot, iar dacă mănânc doar mărul îmi trece foamea doar pe jumătate, ție ți-ar trece foamea, măcar puțin, dacă eu ți-aș da să mănânci doar roșul din măr și galbenul din corn?

    Și apoi, dacă eu am zece mere și tot mănânc din ele, merele se împuținează, da? Dar se împuținează și roșul, deodată cu merele?

    Și iarăși, dacă un măr e rece și eu mănânc și mărul și recele, mărul rămâne rece și la mine-n burtă?

    Și încă: dacă mănânc și mărul și roșul, iar mărul se duce o parte în mușchi și o parte în hazna, roșul unde se duce?
41. Paul Csavdari says:

    30 septembrie 2015 la 18:44

    @poli

    No, vezi dragu’ profetului, aici e intelepciunea patratului, ca el iti deschide mintea sa vezi unde-s opozitiile chiar de-s bine camunflate-n straie de zici ca-s surori gemene, da’-ti deschide mintea si sa nu faci din tantar armasar numa’ ca asa ti-o zis vanzatoru-n piata cand ti l-o vandut sa-l inhami sa-ti traga caruta, ca bietu’ tantar tot n-o sa-ti traga caruta cat ai da cu biciu-n el… 🙂
42. Paul Csavdari says:

    30 septembrie 2015 la 18:49

    @gigi

    In oricare din situatiile alea de mai sus vei avea aceeasi situatie: orice si oricat ai mana ori ai pastra in ghiozdan, va avea o culoare. Poti pricepe atata? Si ca atunci cand spui „mar” ai culoarea lui „la pachet” fie ca-ti place fie ca nu, afara de cazul ala specialu’ in care vorbesti despre mere de-alea de aur pe care insa nu le pot vedea decat aia super-desteptii de la curtea imparatului… 🙂
43. Paul Csavdari says:

    30 septembrie 2015 la 18:52

    @Aurel

    Nu vreau sa-i „convertesc” pe alii la propria-mi prostie/hipnoza/religie, ci ma mai distrez si eu putin pe-aici cu @poli ca tot n-avem nimic de facut prin piata pana ce termini tu materialul ala… 🙂
44. sonatalunii says:

    30 septembrie 2015 la 19:01

    @ gigialuarvinte

    Am listat mai sus niște idei si întrebarea: este răspunzător Dumnezeu pentru apariția ideologiei ( râului)? Iar in cazul lui Cain posomorarea fetei nu are de-a face cu păcatul (încă nefăcut) ci cu mania si invidia in urma tratării jertfelor de către zeu. Si nu, nu e nici o contradicție cu Deut. Ca sa fie, ar trebui ca Abel si Cain sa fi adus jertfe identice. Cum vedeți?
45. gigialuarvinte says:

    30 septembrie 2015 la 19:18

    @ Paul

    Nu mi-ai răspuns la întrebări, ceea ce te invit să faci!
46. gigialuarvinte says:

    30 septembrie 2015 la 19:51

    @ Sonata

    „Capacitatea de a gandi rezulta in mod inevitabil la discriminare, la obligatia de a alege, care rezulta si ea la necesitatea renuntarii (nu le poti avea pe toate).”

    Păi nu pot alege să nu aleg. Nici nu pot alege și fierbinte și înghețat.

    „Deci, …. ideologia raului este rezultatul faptului ca zeul ne-a dat gandire libera?”

    Dacă gândești determinist, da. Dar eu tocmai cu felul ăsta de a gândi am o problemă. Dacă Dumnezeu i-a creat pe Hitler și pe Stalin, înseamnă că e vinovat de toate crimele lor… Dacă fiu-meu o să scrie o sonată, aia va fi rezultatul faptului că eu m-am culcat cu maică-sa?

    „Ati putea face aplicatia conceptelor pe care le-ati expus folosind cazul lui Cain?”

    Ceea ce ne încurcă aici este presupunerea că citim un ziar și că Abel e al patrulea om, iar Cain al treilea. Și că alea sunt primele jertfe aduse vreodată. Dar de unde să fi știut Cain, Abel și Yahve ce e aia jertfă? Ideea s-a născut concomitent în caul celor trei? Sau i-a învățat zeul ce e aia jertfă? Și a fost cam loază, că nu i-a învățat ca lumea? Sau Abel a fost elevul silitor și Cain loaza, iar zeului nu i-a păsat că elevul Cain e unul cu nevoi speciale? Și ați privit cu neplăcere când copilul și-a legat greșit șireturile prima dată când a făcut-o, deși i-ați arătat corect? Sau ce motiv avea Yahve să privească cu plăcere spre o jertfă și spre alta nu? Că de adus a adus fiecare din ceea ce producea, așa că dacă unul ar fi fost cizmar probabil că-i aducea niște cizme, nu? Asta ar fi fost rău?

    Singurul motiv pentru care Cain se poate supăra este afrontul pe care Abel i-l aduce (cu întâi-născuții turmei). Dar dacă puteți să-mi ziceți măcar un motiv care să rezulte din text cu privire la motivele de nemulțumire ale zeului, eu apoi vă spun și gradul de salinitate al apei de pe Marte.

    Abel și Cain au adus jertfe identice. Am explicat mai sus de ce.
47. Paul Csavdari says:

    30 septembrie 2015 la 20:02

    @gigi

    Discutia despre CE si CUM am mai purtat-o, nu? Cand tu imi poti arata ca exista un CE fara CUM, atunci o sa devina clar ce vrei sa demonstrezi cu merele, rosiile si gogosile… 🙂
48. Paul Csavdari says:

    30 septembrie 2015 la 20:04

    @poli

    Patratu’ aseaza in opozitie ori doi de CE ori doi de CUM, asa ca de-asta rezulta „fix din patrat” ca anumite „regimuri” nu se afla-n raporturi de opozitie. Cine face opozitii intre un CE si un CUM e aristotelean, nu patratos… 🙂

    PS. Gata cu distractia, pauza s-a terminat… scufundarea!… 🙂
49. sonatalunii says:

    30 septembrie 2015 la 20:27

    @ gigialuarvinte

    Revin mai tarziu, după munca. Noapte buna! Continuam!
50. lampadaru says:

    30 septembrie 2015 la 21:39

    Aurel Ionica :
    „Chiar vrei sa-i convingi pe „luminatii” astia de teoria patratului? Ce cistigi? Cu ce te deranjeaza ca altii sunt prosti si ca-si etaleaza prostia in asa fel ca s-o vada toti? Asa cum ai spus, teoria are doar rolul sa te ajute sa-ti clarifici ideile, sa intelegi de ce altii spun timpenii, si sa poti sa spui in asa fel ca orice prost sa inteleaga ceea ce spui.”

    gigialuarvinte :
    „Mie mi-a luat vreo doi ani (din momentul în care i-am citit articolele de pe Majesty, și nu știam absolut nimic despre el, începând) până să pricep ceva din ce zice.”

    hazliilor 🙂

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.