CIUMA PREZENTA
1 mai 2020 27 comentarii
Tizian: Pedeapsa lui Sisif
In anul 1947 este publicat romanul filosofului francez Albert Camus avand titlul-La Peste, 𝗖𝗶𝘂𝗺𝗮 in traducere . O poveste in care autorul nu face rabat de la detaliile imunde ale epidemiei si de la tragediile lugubre pe care personajele romanului le traiesc paroxistic. Am convingerea ca similitudini frapante si analogii relevante se pot face de cei care au trait sau traiesc nemijlocit efectele, in prima linie, ale pandemiei anului 2020.
Sigur, nu toti suntem in aceeasi barca. Suntem cu totii in aceeasi furtuna, insa nu toti in aceeasi barca. Pentru unii, carantina se va dovedi un prilej optim de crestere, dezvoltare personala, refacerea relatiilor de familie, jocuri si timp de calitate alaturi de copii, perfectionarea abilitatilor gastronomice si cizelarea celor gospodaresti, momente fertile de reflectie. Pentru altii insa, carantina va potenta dilemele existentiale, frustrarile, neimplinirile profesionale si/sau personale, va amplifica tensiunea familiala, va genera, poate, chiar violenta domestica. Pentru unii, e un moment al evaluarii personale fara deficit, al prosperitatii finaciare(sunt domenii care au inregistrat cresteri substantiale), al rasaritului azur in compania persoanei dragi si al amurgului molcomitor privit de pe terasa inflorata. Pentru unii insa, e momentul constatarii vidului interior, al tribulatiilor acumulate in timp, al crizei pecuniare aidoma, nu analize si proiectii financiare de la televizor. Pentru unii, este momentul adevarului, al sacrificiului, dedicarii si demnitatii profesionale, al eroismului sobru si discret, pentru altii e momentul demisiei, al iresponsabilitatii, al lasitatii fatise. Pentru unii, este momentul increderii in Dumnezeu, al miracolului salvarii, pentru altii insa, e momentul lepadarii, deznadejdii, al imbolnavirii, al mortii. Unii asteapta cu speranta finalul crizei, altii trambiteaza cu zambet ipocrit tragedia si prevad cu precizie profetica apocalipsa si raul mai mare care abia urmeaza.
Asadar, nu suntem toti in aceeasi barca. Traversam o perioada in care provocarile si nevoile fiecaruia sunt specifice. Toti traversam aceeasi criza si TOTI vom fi schimbati de ea. In ce fel, cat de pregnant, nu stiu. In acest moment, primordial este ca Viata sa fie salvgardata. Apoi, cand primejdia va fi trecuta, va fi timp pentru actiuni specifice. Economistii sa ofere solutii viabile pentru deblocarea economiei si diminuarea efectelor negative. Politicienii sa inteleaga rolul unui om de STAT si sa si-l insuseasca nu doar declarativ, liderii sacerdotali sa ofere indrumare colectiva si ritual celor piperniciti si nevoiasi. Va fi timp pentru toate, profetii sfarsitului apocaliptic vor trai o mare dezamagire, binemeritata! Lumea isi va relua cursul si se va adapta la noile conditii. Viata va continua, insa pentru ca ea sa continue, pentru unii, e necesar ca in aceste ultime saptamani critice sa fie protejata. Hastagul #stamacasa ramane actual!
𝘕𝘢𝘥𝘢𝘫𝘥𝘶𝘪𝘦𝘴𝘤 𝘵𝘰𝘵𝘶𝘴𝘪 𝘤𝘢 𝘪𝘯 𝘴𝘱𝘦𝘤𝘵𝘳𝘶𝘭 𝘭𝘢𝘳𝘨 𝘢𝘭 𝘴𝘤𝘩𝘪𝘮𝘣𝘢𝘳𝘪𝘭𝘰𝘳 𝘷𝘪𝘪𝘵𝘰𝘢𝘳𝘦 𝘴𝘢 𝘳𝘦𝘨𝘢𝘴𝘪𝘮 𝘴𝘪 𝘰 𝘳𝘦𝘢𝘴𝘦𝘻𝘢𝘳𝘦 𝘢 𝘷𝘢𝘭𝘰𝘳𝘪𝘭𝘰𝘳. Ma voi referi numai la una. RATIUNEA.
𝗙𝗮𝗿𝗮 𝘂𝗻 𝗲𝘅𝗲𝗿𝗰𝗶𝘁𝗶𝘂 𝗰𝗼𝗻𝘀𝗲𝗰𝘃𝗲𝗻𝘁 𝘀𝗶 𝗰𝗼𝗻𝘀𝗶𝘀𝘁𝗲𝗻𝘁 𝗮𝗹 𝗿𝗮𝘁𝗶𝘂𝗻𝗶𝗶, 𝗽𝗲𝗿𝗶𝗰𝗼𝗹𝗲𝗹𝗲 𝗱𝗶𝗻 𝗷𝘂𝗿 𝗱𝗲𝘃𝗶𝗻 𝗮𝗯𝗶𝘀𝗮𝗹𝗲. Cei mai multi raman fara capacitatea de a judeca, analiza si filtra informatiile. Este calea sigura de a deveni un subiect facil de influentat si manipulat. Nu este rolul meu aici sa demontez mistificarile si enormitatile care circula si sunt promovate asiduu in spatiul public. Imi lasa totusi un gust amar apelul pe care unii lideri spirituali indraznesc sa il faca in aceste momente- apelul exclusiv la credinta, miracol, metafizic, concomitent cu blamarea nedisimulata a ratiunii. Iar cei “slabi in credinta”, cei fara o intrebuintare suficienta si adecvata a laturii critice, a RATIUNII, cad lesne prada. Ironic, tocmai ceea ce moralistii imorali predica ca fiind nepotrivit in aceste vremuri- jos ratiunea, stiinta si apelul la autoritatea umana laica, este ceea ce va salva omul, aceasta salvare fiind ea insasi corolarul credintei. Inteleg ca intr-o noua paradigma a viitorului, cu toate schimbarile ineluctabile la orizont, sacerdotii intuiesc pericol- imputinarea credinciosilor echivaleaza cu pustiirea visteriei. Nu generalizez!
Doctorul Rieux, eroul lui Camus, luptatorul biruitor al infrangerii generate de epidemiei este intrebat de ce lupta si este atat de devotat bolnavilor loviti de bacterie, tocmai el un om fara credinta in Dumnezeu.
„𝗱𝗮𝗰𝗮 𝗮𝗿 𝗰𝗿𝗲𝗱𝗲 𝗶𝗻 𝗗𝘂𝗺𝗻𝗲𝘇𝗲𝘂𝗹 𝗮𝘁𝗼𝘁𝗽𝘂𝘁𝗲𝗿𝗻𝗶𝗰, 𝗮𝗿 𝗶𝗻𝗰𝗲𝘁𝗮 𝘀𝗮 𝗺𝗮𝗶 𝘃𝗶𝗻𝗱𝗲𝗰𝗲 𝗼𝗮𝗺𝗲𝗻𝗶𝗶, 𝗹𝗮𝘀𝗮𝗻𝗱𝘂-𝗶 𝗹𝘂𝗶 𝗮𝗰𝗲𝗮𝘀𝘁ă 𝗴𝗿𝗶𝗷𝗮…
-Da, aproba Tarrou, pot ințelege, dar victoriile dvs. vor fi totdeauna provizorii, nimic mai mult.
-Totdeauna, stiu. Dar asta nu e un motiv sa incetezi sa lupti.
-Nu, nu este un motiv. Dar atunci imi inchipui ce trebuie sa fie pentru dvs. aceasta ciuma.
-Da, spuse Rieux. O interminabila infrangere (…)”
Cred ca personajul acesta, prin abnegatia, dedicarea si implicarea fara limita in salvarea semenilor lui este 𝗽𝗿𝗼𝘁𝗼𝘁𝗶𝗽𝘂𝗹 𝗰𝗼𝗻𝘁𝗲𝗺𝗽𝗼𝗿𝗮𝗻 𝗱𝗲 𝗰𝗿𝗲𝗱𝗶𝗻𝘁𝗮. Faptele acestuia, 𝘣𝘪𝘯𝘦𝘭𝘦 𝘧𝘢𝘤𝘶𝘵 𝘥𝘦 𝘥𝘳𝘢𝘨𝘶𝘭 𝘣𝘪𝘯𝘦𝘭𝘶𝘪, fara nicio contraprestatie sau rasplata, fara publicitate si aplauze, circumscriu tipologia crestinului de care societatea are cea mai mare nevoie. Apoi, un exemplu de incredere, optimism si disponibilitate de a lupta pana la capat! Interminabila infrangere prefacuta in biruinta definitiva in lipsa judecatii de apoi.
Toate personajele romanului sunt in final schimbate de experienta dramatica a epidemiei, asa cum viata fiecaruia dintre noi va fi, intr-un fel sau altul, schimbata de Covid-19. In ce fel? 𝘝𝘦𝘴𝘵𝘦𝘢 𝘣𝘶𝘯𝘢 𝘦 𝘤𝘢 𝘴𝘵𝘢 𝘪𝘯 𝘱𝘶𝘵𝘦𝘳𝘦𝘢 𝘯𝘰𝘢𝘴𝘵𝘳𝘢 𝘴𝘢 𝘪𝘯𝘧𝘭𝘶𝘦𝘯𝘵𝘢𝘮 𝘮𝘰𝘥𝘶𝘭 𝘪𝘯 𝘤𝘢𝘳𝘦 𝘢𝘤𝘦𝘢𝘴𝘵𝘢 𝘴𝘤𝘩𝘪𝘮𝘣𝘢𝘳𝘦 𝘴𝘦 𝘷𝘢 𝘱𝘦𝘵𝘳𝘦𝘤𝘦 𝘤𝘶 𝘯𝘰𝘪, 𝘪𝘯 𝘯𝘰𝘪 𝘴𝘪 𝘱𝘦𝘯𝘵𝘳𝘶 𝘯𝘰𝘪.
oxigen2 
Binele de dragul binelui nu poate origina din creștinism pt ca, undeva în fundalul conștiinței, rulează programul răsplata-pedeapsa. Astfel facerea de bine devine o obligație, o corvoada și asta-l acrește în timp pe om, îl face rău. Originea binelui de dragul binelui, după părerea mea, o găsim în cărțile lui Frans de waal.
@Amaranthine Sophia
M-am referit la „binele de dragul binelui” evacuand, in mod explicit inclusiv in text, ideea recompensei. Ea nu este o obligație ci o alegere a binelui natural, ca valoare absolută, ceea ce implica o geneza cu mult înainte lui Frans de Waal, precede însăși Creștinismul:)
Dar asta nu împiedică cu nimic circumscrierea „binelui de dragul binelui” in ecuația crestina, dimpotiva!
La maturitate Camus se va dezice de lucrare…
Camus se simte cel mai bine ca Străin… Ciuma este starea de spirit care însoțește omul, nu vindecarea. Nu există vindecare. Omul trebuie sa învețe sa coabiteze cu moartea. Nu există viitor. Fa ce trebuie sa faci azi. Maine va fi mai rău.
Bine scris! Gândit! Trăit! Mulțumesc!
Crestinismul preceda „crestinismul”. Iconograful moldovean a stiut ce face cand a pictat muralul cu filozofii greci la Voronet. La fel si Wanda Hutira cand a scandalizat BOR cu icoane de sfinti-medici in Iasi si Bucuresti. Prin cartierele latine din Chicago vad uneori murale cu Che Guevara, MLK, cantareti rock, reprezentati iconografic si mai nou au aparut si asistente sfinte cu masca de protectie. Nu am vazut inca nici un mural cu Billy Graham sau Maica Tereza.
Crestinismul este religia sclavilor care au intronat un looser rastignit ca divinitate suprema si cezar, confiscata de preoti si cezar/presedinte. Exproprierea expropiatorilor.
Un personaj cheie in romanul lui Camus este preotul Paneloux care predica ciuma ca pedeapsa lui Dumnezeu. Paneloux intra in echipa lui Rieux, ca Maica Tereza in slujba lui Dumnezeu si se roaga pana in ultima clipa pentru un copil care in mod evident nu are pacate de platit. Este intalnirea credinciosului cu absurdul. Paneloux are o moarte la fel absurda pentru ca nu este infectat de ciuma. Camus nu isi zugraveste personajele in alb/negru.
@Edmond Constantinescu
„Crestinismul este religia sclavilor care au intronat un looser rastignit ca divinitate suprema si cezar, confiscata de preoti si cezar/presedinte. Exproprierea expropiatorilor”
Mai e si altceva Creștinismul, Parinte Edi?
Ma gândesc că definirea de mai sus nu are caracter exhaustiv
Cred ca s-a dezis mai degraba de interpretarea politica care a facut din Ciuma o alegorie la Rezistenta.
Decenta.
P.S. Nu-mi spune „parinte” ca suna indecent.
Maturizarea lui Camus vine din oferta de renunțare la orice speranță pentru credincios și la pozitivism ptr omul modern. Așa începea postmodernismul…
Sa inteleg de aici ca idealismul german este postmodern?
Sau Freud?
Nu meștere…
Nu vreau sa fiu indecent…
Ce îți mai place shaorma!!
Cu de toate…
Camus este ispititor prin demersul său profund uman. Mai uman decât Camus nu găsesc pe nimeni…
Poate doar Cristos
ELI Eli Lamah….
Ciuma de azi este fake-news ul…
.
.
.
Și Trump
„(…)bacilul ciumei nu moare și nici nu dispare vreodată, poate să stea timp de zeci de ani adormit în mobile și în rufărie, așteaptă cu răbbdare în camere, în pivnițe, în lăzi, în batiste și în hârțoage și poate să vină o zi când spre nenorocirea și învățătura oamenilor, ciuma își va trezi șobolanii și-i va trimite să moară într-o cetate fericită”
Spre învățătura…
Dacă prin creștinism înțelegem religia, atunci nu are nimic de a face cu binele de dragul binelui. Dacă prin creștinism înțelegi Isus atunci nu știu sigur, sunt depășit.
Prefer si eu o atitudine mai rezervata, cu.indoieli oneste nu certitudini verosimile… uneori cu totii suntem, intr-un fel sau altul, depasiti.
Evident,varianta a doua!
„The welfare of humanity is always the alibi of tyrants” — Albert Camus
Nu îmi spune părinte
Spuse tatăl în timp ce închise ușa după el…
Nu vreau sa fiu tatăl vostru
Îmi este teamă că vă otravesc
Nu există tată
Nici pâine
Doar o continuă foame…
Nici foame nu există
Este doar povestea despre foame…
Las’ ca sint eu taticul vost’ 😛
Poli
GOAT
După ce că-i deștept mai e și bun.
Oare… ?
Aia cu țigara era răsuflată…
Astăzi oamenii vor cozonac s-au dezis de Pâine
Cu tine nicicum nu-i bine 🙂 Daca Edi nu vrea sa fie tatic, va plingeti ca n-aveti laptic. Daca eu dau ploaie peste voi, va plingeti ca vi se stinge tigara 😛
Marius,
Nota 10 pentru literatura dar… „va primii insutit frati, surori, (prieteni?) in veacul acesta, insa nu copii sau tatici. Well, exista „unchiul”, if you know what I mean.
Edy meștere
Stiu
Esti un simpatic
You made my day
Cheers
Nu poți să-l uiți pe unchiu?
Aii