Incontinențe

” Am vrut să spun totul într-o frază, și n-am reușit. Așa am devenit scriitor.” Ironia evidentă a acestei butade ascunde un fapt nu îndeajuns subliniat – nu putem scăpa de tentația imperialismului spiritual. Suntem incapabili să ne conținem în propriile hotare. Nimic nu ne poate împiedica să ne spunem propria poveste,nici măcar suficiența și indiferența celorlalți.

Pe de altă parte,cred că nici un scriitor nu scrie,de fapt,decât o singură carte,care,la limită,e autobiografică. Suntem întruparea unei singure idei. O minimă coeziune a eului e neapărat necesară sănătății personalității noastre. Un caleidoscop de centre de precipitare pe cale să explodeze,ar fi omenirea.

Dacă simpla existență e un act de agresiune, cum putem justifica trecerea noastră prin lume la tribunalul istoriei ? Condamnați la expresie,ce ne salvează de neantul indinstinctului, sau, la celălalt capăt, de frivolitatea solipsismului anecdotic ?

Rândurile de față nu țintesc la a fi mai mult decât o interogație directă cu privire la rosturile noastre ultime. Într-un orizont ce frizează inefabilul ( cum ar putea fi altfel ? ), îndrăznesc doar, în același regim minor, să vă prezint foarte pe scurt două repere dispare aparținând unor mentori de tinerețe, care m-au urmărit de-a lungul anilor.

Primul aparține lui Constantin Noica. Să asimilezi cu adevărat o idee,spune el,înseamnă,până la urmă,după ce ai înțeles-o să o desfigurezi. Noi,epigonii, putem aspira la a ne racorda la ritmurile eterne, și, vizitați de muze, să ni le împroprietărim. Leneșa odihnă în celălalt și creativitatea amorfă sunt antipozii unei juste, prozaice aproximări a realității.

Cea de a doua perspectivă, în alt registru, e cioraniană – să fii o întrebare, un semn. Să iriți, să seduci, să disloci, să subjugi. Să subminezi, să răvășești. Un motiv acut de autoevaluare să fie întâlnirea celuilalt cu tine. Propria subiectivitate,în parcimonia naturii,a fost pusă în slujba supraviețuirii – ne-a înconjurat cu un zid de încântare de sine. Zguduie-i temeliile – prin autenticitate, trăindu-te până la capăt.

 

11 Responses to Incontinențe

  1. polihronu says:

    “Suntem incapabili să ne conținem în propriile hotare.”

    Si uite-asa “fac pe mine” devine “ma fac pe mine” 😛

    “un zid de încântare de sine”

    Dezvrajirea ca bresa in povestea de sine.

    Bun venit la cuvint!

  2. „Să asimilezi cu adevărat o idee,spune el,înseamnă,până la urmă,după ce ai înțeles-o să o desfigurezi”.

    Pentru ca ideile sunt ca virusii. Se adapteaza ca sa infecteze. Nu noi desfiguram idea ci ea se auto-desfigureaza ca sa invinga imunitatea noastra. Noi suntem elementul pasiv.

  3. taranlogic says:

    Îmi place f mult un proverb românesc – ” Nici-un om nu poate sări peste umbra lui. ” Nu m-am referit doar la zona culturii. Aș numi fenomenul ăsta auto – endogamie.Sunt agresat zilnic de oameni care emit platitudini monumentale care au sentențiozitatea unor maxime ale lui Confucius.

  4. Amaranthine Sophia says:

    „Ma fac pe mine“, de la incontinențe.

  5. Amaranthine Sophia says:

    Fain!

  6. polihronu says:

    Desfigurind si ravasind. (din sertar)

    FRÎNTURI

    nu de reomod aveam
    noi doi nevoie ci
    de un limbaj mai
    simplu cod chintesențial
    așa c-am inventat
    un jucăuș glosar de
    interjecții și onomatopee
    în care-am distilat
    dragostea toată
    monosilabice șperaclu
    am învățat că nu
    putem spune chiar totul că
    tăcerea e adesea de ajuns
    că nu ne dăruim
    decît in bits and pieces

    COCHETĂRIE

    știam eu că ascunzi
    ceva că dulcea-ți
    eleganță și lacrimile
    stropi de val lăuntric
    sînt doar vestmînt
    pentru un miez impenetrabil
    că vînător excentric
    porți pe dedesubt o
    carapace în care
    trebuie să-și rupă dinții
    prada sub vraja
    zvonului de voluptate
    închis în tine ca
    piersicul în sîmbure

    REVĂRSARE

    e o sărbătoare că treci
    strada și vii la mine e
    ca vîntul rece prevestitor
    de ploaie ca încremenirea
    amenințătoare de dinaintea
    furtunii ca tăișul sclipitor
    al fulgerului ce deschide-n cer
    drum tunetului în cascadă

    ești zeița prefăcută-n
    fină pulbere-aurie
    zămislind un ceas aprins
    de nuizibilă magie

    DE DULCE

    s-a uitat înapoi
    soața lui Lot
    și pe loc stană
    de sare stătu

    te-ai întors către
    zarea lui mîine
    neștiutul topind în
    ochii tăi dulci

    AVERTISMENT

    mai bine mai devreme
    decît niciodată
    își spun florile
    primăvara

    CATENĂ

    ți-am dat un inel
    ai alergat la cartea
    tainicelor vrăji ai
    eflorat-o-nfiorată după
    tenebroasa incantație
    ai rostit-o prefăcînd
    inelul în puzderie
    de verigi sîntem
    azi într-un cvartet de
    primăveri concatenați

    JERBĂ

    e fix cum zici
    ești ca
    înghețata bună
    răcoroasă
    într-o zi toridă

    asta mă
    duce cu gîndul la
    ce-ar face limba mea
    prozaic in pliurile
    aromate ale

    poate-ar trebui să te
    mulțumești cu o
    simbolică jertfă de
    cuvinte nu de alta
    dar eu sau tu
    cine știe ne-am
    alege cu
    brain freeze

  7. taranlogic says:

    Poli – Lectura unei bune poezii de dragoste e ,ptr. mine , o delectare greu de egalat.
    Sunt destul de diferite între ele ;senzualitatea e dozată și filtrată în registre diferite.”Cochetărie” mă trimite cu gândul la „Leoaică tânără,iubirea”. Unele epitete sunt cam previzibile,altele sunt f reușite,originale și îndrăznețe.Sensibilitatea artistică,ritmul interior,sublimarea fiziologiei și , din celălalt sens,fizicalitatea brută voluntară mă încântă.Mă deranjează englezizmele.Prima poezie lasă prea puțin sugestiei,spune prea mult,după gusturile mele; bănuiesc că e mai de început.Mulțumesc !

  8. polihronu says:

    Sint absolut de sertar (cu context precis si destinatar real – d-aia englezismele si previzibilele erau musai). Le-am pus aici doar din incontinenta 🙂

  9. taranlogic says:

    Mai fă pe tine ,să te caut la ADN.!

  10. taranlogic says:

    „Ea e sălbatică și-i mereu gata-gata să sară / și să muște și-i gata-gata să adoarmă la mijlocul săriturii./ Ea are capcane cu miere în jurul gurii ,/încât îți vine să tragi peste ea cearșaful pădurii. /Ea este verde și amară.
    Ea este foarte blândă,foarte frumoasă și foarte periculoasă ./ Cetățeni,n-o lăsați să iasă din casă. ”
    Ion Mureșan

  11. polihronu says:

    Da, vad de ce-ai citat finalul. Da’ mie-mi place prima strofa 🙂

Lasă un răspuns:

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: