Amintiri din hoinăreală
28 mai 2021 47 comentarii
Și de data asta am vrut să scriu despre cu totul altceva. Despre originile fascinației fasciste românești (național-ortodoxe) cu corporatismul care sînt de găsit, comic, în filozofia politică catolică de după Rerum novarum (și în autori portughezi, de pildă, mari închinători „la curțile dorului”). Și despre etnocrație ca o continuare populistă a fanteziei teocratice a secolului al XVI-lea european (principele din cuius regio, eius religio înlocuit cu poporul suveran).
Dar m-a confiscat melancolia. Se împlinesc zilele astea 20 de ani de cînd m-am mîntuit de seminarul teologic adventist de la Cernica. Și, în loc de chermeză cu foști colegi sau criză de la mijlocul vieții, o să vă povestesc cam ce-a rămas cu mine din anii de studenție.
Am sfîrșit la teologie pentru că nu m-am dus, sîmbăta, la admitere la clasice. Am intrat fără probleme – la gramatică mă pregătisem oricum, pentru dogmatică îmi explicase bunul Dezső ce și cum, iar la interviu declarasem ritos că trăiesc intens solemnitatea judecății de cercetare. Dărvă m-a propus, nu știu de ce, șeful clasei, drept pentru care am devenit liderul unei cirezi de haimanale.
În primul an, cursurile s-au ținut la liceul adventist din București. Am ales, laș, să nu stau în mizeria de cămin din campusul liceului. Așa se face că am început să scriu poezie – colegul cu care am împărțit camera de închiriat a unei mătuși fiind deja prins de viciul scrisului. Traduceam frecvent cînd ne țineau cursuri intensive profesori invitați din afară. Așa am învățat, din mers, la o sesiune de creaționism științific, cuvîntul „turbidity” – aluviune.
Probabil că mai bine de jumătate dintre cei care au început seminarul în același an nu l-au terminat, cinci ani mai tărziu. Da, cinci. Pentru că, deși nu era acreditat universitar și n-ar fi trebuit să dureze nici patru, sadicii conducători iubiți au inventat și anul de practică, una dintre nesimțirile de prim rang ale adventismului românesc postdecembrist.
Anul acela infam mi-a adus însă șansa de a face două semestre de litere (română-engleză) la Craiova. Am citit mult (inclusiv literatură română veche), mi-am tras internet, am mers la teatru, la filarmonică (unde am auzit un fa major de Gershwin în lectura memorabilă a lui Mihai Ungureanu), la biblioteca Institutului Francez (unde l-am descoperit pe Régis Debray, dar și pe Ilarie Voronca), la Piatra Olt – unde m-au dat afară colegii ortodocși din biserica lor. Tot de-atunci am cîștigat o trainică și complicată amiciție.
Cîntam deja și colindam cu Enthousiasmos – unul dintre drogurile care m-au ajutat să supraviețuiesc acelor ani. Am făcut mai multe turnee în România și America, am lucrat cu maestrul Horváth, am înregristrat cîteva albume. I-am văzut crescînd pe Andrei Ioniță și Albert Tajti. M-am bucurat de prietenia lui Petre Anghel și a Eugeniei Miulescu. Bineînțeles, l-am aplaudat ocazional pe Edi.
În campusul de la Cernica, am disperat constant lumea petrecînd o grămadă de timp liber la pian, în compania lui Chopin, Liszt sau Rahmaninov. Din bibliotecă, mi-au rămas în minte doar cîteva cărți. Printre ele, cea despre Eclesiast a lui Jacques Ellul și cea despre Figurile de stil din Biblie a lui Bullinger. Au fost însă anii unor prietenii din care m-am nutrit cu nesaț. Alex, Dan, Artemis, Gabi, Flavius, Sebi, Atti, Adi, Adi, Tony – chapeau.
Tot atunci, am iubit prima femeie. Mamei mele – la lucru în Spania, să-și țină ambii copii în facultăți – îi făcea propuneri indecente tatăl unui actual președinte de conferință. Iar unuia dintre profesorii de la seminar îi tremurau glasul și buza de jos cînd vorbea cu mine în afara perimetrului sfînt al școlii.
oxigen2 
Tremuratul buzei este urma sfintei uimiri…
Am fost flatat, in orice caz 🙂
Apropo de pian, mai cânți preludiul in do diez minor de Rahmaninov? Dar suita de tablouri într-o expoziție a lui Mussorgsky?
Ambele opusuri de preludii ale lui Rah sînt și acum pe pupitrul de la pian. Do diezul li se alătură din cînd în cînd. Favoritele momentului sînt 23/6 și 32/13.
Mussorgsky doar în momentele cînd mă chinui să-mi aduc aminte ce-am știut vreodată. Dar da, sînt cîteva tablouri, și dintre cele mai lugubre, absolut fantastice.
Apropo, Ianis: număr eu bine? Sînt 5 absolvenți din 2001 care mai sînt la ora asta pastori în Ro? Mai știu vreo 3 afară. Nu-mi amintesc cîți am fost la început (peste 30, în orice caz). Iar situația e complicată de cei care au terminat la ff dar sînt pastori, și de cei care au terminat cu noi deși n-au început cu noi.
Și nu, pagina cu listele de absolvenți UA, devenită indisponibilă în contextul scandalului de anul trecut, nu e funcțională nici azi. Gunoaiele stau bine sub preș.
Și mai elegant, pagina cu pricina e accesibilă, la adresa inițială. Doar linkurile care ar trebui să ducă firesc la ea au fost alterate. Iat-o: https://uadventus.ro/alumni/teologie-pastorala/
Cam lipsește testosteronul în poza din link, e o condiție pt. absolvire? 🙂
Sper să pui și articolul pe care ai vrut sa-l scrii inițial.
Nu sunt tocmai la curent cu cei rămași „in via Domnului”.
Oricum, un procent foarte mic. Și nu întâmplător. Cinci ani de improvizații, petice și jocuri politice.
Mici și răi, Sorine 🙂 Nu ți-am explicat de nu știu cîte ori că niciunde nu e mai în floare corectitudinea politică decît la popi? 🙂
Totuși, promoția noastră a dat, din greșeală, și primul pastor romăn care lucrează la GC 🙂
NB?
So I hear 🙂
”articolul pe care ai vrut sa-l scrii inițial”
Pai, hai sa ma iesplic acilea – ca-n ultima vreme nu mai stiu ce dracu am zis unde naiba si cind ma-sa.
Daca citesti presa interbelica romaneasca, vezi foarte usor ca marile idei care inflacarau romanii adevarati ai momentului erau toate – dar absolut toate – de import. Sa le luam pe rind: nationalisti erau toti in epoca, iar nationalismul descinde si din doctrina teritoriala a zeilor mai mici manufacturati intre crestinismele de dupa Reforma. Pentru ca aparuse cultura de masa, avusese loc Revolutia si se constituisera niscai natiuni, noul zeu era populist, ba chiar popular, ba chiar poporul. Iar daca poporul se credea ortodox, atunci – automat – orice neortodox era, chiar daca crestin, „element strain”. Amu, in al doilea rind, si ortodoxia romaneasca e, cum am sugerat deja, de import. Si inca in mai multe sensuri. Istoric, primii romani (din intreg arealul balcanic) nu dau semne sa fi fost prea integrati in crestinismul rasaritean. O data cu increstinarea slavilor, care si-au tras beseareca proprie, uneori la concurenta cu Constantinopolul, incep sa apara si romanii in poza. Mai mult, statele si bisericile „romanesti” de la nord de Dunare au fost slave. Ortodoxia e mai curind religie de ocupatie la romani (ne-o spun chiar istoricii ortodocsi – care afirma ca crestinismul primar romanesc a fost de limba latina). D-aia nu e deloc ciudat ca BOR a fost in permanenta factor de rezistenta la românizarea românilor. D-aia si eternul conflict, inca actual, cu vestul latin. Romanii, in realitate niste pagini, cum bine stiau folcloristii si etnografii de acum un secol, au fost confiscati de un mit. Apoi, daca te uiti la inceputurile teologice ale BOR, nici ele mai vechi de un secol si-un pic, toate vin din vest, nu din sud sau est (in afara de influenta etern pernicioasa a athonitilor). In fine, corporatismul e urmatoarea faza in evolutia doctrinei sociale catolice dupa sindicalismul din Rerum novarum. Catolicii au fost mereu (in istoria moderna) mai progresisti si mai conservatori decit restul lumii. Progresisti pentru ca osatura institutionala a bisericii e globala si ascetica – cu o constiinta misionara mult mai pronuntata decit norma. Conservatori pentru ca au fost sub permanent atac (tot in istoria moderna) si a trebuit sa-si renegocieze in permanenta relatia cu puterile momentului. Ei sint si azi ba prea de stinga (in america de sud), ba prea de dreapta (in aia de nord). Iar povestea cu Portugalia e in contextul reluarii discutiei despre Blaga (vezi noua carte a Martei Petreu). Crainic zice la un moment dat ca Blaga a adus national socialismul in cercul lui din Ro. Si pe buna dreptate. Citise probabil un Teixeira de Pascoaes. Si citise sigur un António Sardinha, care, printre altele, publicase inca din 1922 un volum de poezii intitulat Na corte da saudade. Nici macar dorul nu e pur românesc.
Apropo: ce au in comun nationalistii, ortodoxistii si corporatistii (in sensul despre care am vorbit)? Sint antidemocratici.
Care-i treaba cu isihasmul în contextul bor? E un element precreștin rebrenduit, e ceva de care nu mai pot scăpa, cum e la voi E. White?
Depinde pe cine intrebi. Ca m-ai intrebat pe mine, o sa zic doar ca nu e nimic original sau neobisnuit in segmentul asta de traditie mistica in sine. Isihasmul e interesant doar pentru greutatea sociologica si politica pe care o are in ortodoxie. Si asta in pofida faptului ca ortodoxia e cel putin ambivalenta, mai ales teologic, la isihasm.
Vor creștinii să introducă psihanaliza în religie și dacă da, din aceleași motive ca școala de la Frankfurt, aia cu regândirea marxismului? Adică se experimentează un pic de reformă pt ca vechea paradigmă
…vechea paradigmă nu mai ține?
Psihanaliza si religia una sint (zise el, exagerind).
In contextul discutiei despre ideologia românismului, merita recitit celebrul articol al lui Maiorescu si revazuta situatiunea: sintem dintotdeauna niste boi care, falsificînd istoria într-o proastă limbă română, furam mode din occident.
https://ro.m.wikisource.org/wiki/%C3%8En_contra_direc%C8%9Biei_de_ast%C4%83zi_%C3%AEn_cultura_rom%C3%A2n%C4%83
“vanitatea de a arăta popoarelor străine cu orice preț, chiar cu disprețul adevărului, că le suntem egali în nivelul civilizațiunii”
Prin lentila lui Maiorescu, se vede clar ca Ceausescu n-a fost o aberatie la noi, ci o culme de românism. D-aia Păltinișul minte cînd vinde, în continuitate cu antisemitismul interbelic, gogoașa alogenismului episodului comunist în Ro.
Comunismul românesc n-a fost un regim de ocupație (chiar dacă a profitat de tancurile altora). A fost succesul românismului. Ăsta e “secretul” pe care îl păzesc degeaba securiștii și preoții.
Tot d-aia pina si metafizica lui Blaga poate fi citita (desi nu e) ca imn inchinat mitului national. Eu chiar as vrea ca lumea sa priceapa ca Blaga era ateu. Ca se inspira din evreul Bergson. Ca are si o respectabila filozofie a stiintei.
Noua, submediocra dreapta din Ro vor sa uitam ca românii adevarati care au fost Vadim si Paunescu au condamnat condamnarea comunismului românesc. Or, noi nu uitam. Asa cum nu uitam ca nimic nu i-a insultat mai mult pe Vadim si Paunesc decit ca Raportul e al lui Tismăneanu – un evreu (deci nu român adevărat), și încă unul cu trecut doctrinar de stînga (și tată comunist).
In profida autodistantarii ironice, am citit Amintirile cu ochii umezi. Intai ca farsa, apoi ca tragedie. Voi, Poli, Ianis, etc., ati fost „my wet dream” (stati ba, nu va repeziti, nu in sensul tremuratului buzelor), o generatie bine educata, care duce mai departe „stindardul”, negociind intre modernitate si credinta, cum fac catolicii sau luteranii germani, expresia perfecta a genelor mostenite de la pioneri… The lost generation.
Sa renunti la o cariera de filolog pentru cultul semit al fazelor lunii si sa te uiti inapoi peste doua decenii, sa vezi unde ajung shemkerii si unde cad idealistii…
Rămâne nălucă în zarea pustiei
Regina trufașă, regina magiei,
Frumoasa lui Meka — tot visul țintit,
Și vede pe-o iasmă că-i trece sub poartă…
Pe când șovăiește cămila ce-l poartă…
Și-n Meka străbate drumețul pocit,
Plecat șchiop și searbăd pe drumul cotit
Pe când șovăiește cămila ce-l poartă…
Well, Poli, „and the sun is rising again”. A spus-o un membru al generatiei pierdute.
„Comunismul românesc n-a fost un regim de ocupație (chiar dacă a profitat de tancurile altora). A fost succesul românismului.”
Merita inceputa o conversatie pe tema asta. Pe vremea cand Noica se retragea la Paltinis stateam in barul de la Paltinis taind fum cu cutitul si criticand regimul lui Ceausescu de pe pozitia lui Lenin si a euro-marxismului. Am fost surprins sa aflu, mai tarziu, ca securitatea m-a luat in serios. Ar fi ceva de spus si despre Iuda-Tismaneanu. Cred ca plange cand asculta Varsavianka si se gandeste la parintii care au luptat cu fascistii in Spania, dar … tot …
”Intai ca farsa, apoi ca tragedie.”
Eu am avut avantajul de a fi stiut intotdeauna ca locul meu nu este in pastoratie. Mi-am imaginat pentru o vreme ca as putea face cariera de profesor – pina mi-am dat seama ca imi repugna insasi ideea de doctorat (mai ales in umanioare), ca sa nu mai vorbesc ca nu am rabdarea necesara pentru a educa pe nimeni (sau pentru a participa in mascarada birocratica, ingropata sub indici cantitativi, care e mare parte din invatamintul modern). M-am reprofilat rapid si usor. Daca as fi trait inca in Romania, as fi fost azi, poate, un terapeut de familie. Dar am spus deja cu alta ocazie ca ma simt norocos – si ca nu traiesc in Romania, si ca nu sint psihoterapeut.
In rest, trebuie sa privesc cu indulgenta si compasiune adventistul care am fost. Si sa multumesc zeului care nu exista ca mi-am consumat faza mistica in adolescenta, in privat. Asa cum sint recunoscator oamenilor din jurul meu, din Ro si US, care au contribuit la cresterea, modelarea si fericirea mea. N-am avut niciodata un ”proiect de viata”. Nu am nici acum. Parintii si sora mea ma iubesc. Sotia mea la fel. Nu stiu ce mi-as putea dori mai mult 🙂
Nu mai vorbesc ca ma joc aici, pe O2, cit vreau.
esti tu insuti
ferice de tine
nu.s multi ca tine
avantajatule
Stii ca “el insusi” a fost una dintre poreclele lui Nastase in epoca lui de glorie. Urmeaza doar sa ma julesc sub esarfa 😛
fiecare cu norocu lui
adica cu ceea ce zeul,prin sda , i.a dat….
unora, doar prin gura,adica le.a dat prin gura…
ce !?
ori n.am dreptate !!??
is prea multi aia de si.au luat.o prin gura,via sda prin domnu zeu care nu egzista…
deh, fraierii is fraieri….
aha…
Apropo de isihasm. Am uitat sa pomenesc o chestie peste care am dat recent: noua miscare protocronista, obscurantista si mistica de la turci, numita ișikism. Aruncati un ochi, e distractiv (si, intr-un singur punct, instructiv): https://en.m.wikipedia.org/wiki/Ishikism
Da, doctoratul in umanioare/teologie e certificat de buna purtare. Cunosti si respecti regulile jocului. In biserica, doctoratul sustine argumentul din autoritate. Mai ales cand ai o colectie de doctorate si nu cunosti limba engleza.
” Si sa multumesc zeului care nu exista ca mi-am consumat faza mistica in adolescenta, in privat.”
Din acest unghi, eu am avut adolescenta intarziata. Am nevoie de terapie? 🙂
Inapoi la tentatia fascismului la romani.Se spune ca intelectualul roman e de dreapta. Eu spun ca intelectualul e de stanga prin definitie, de la originea cuvantului – afacerea Dreyfus. Intelectualul de dreapta s-a nascut ca anti-„intellectuel”. Intelectualul a fost si ramane marginal in Romania. De cele mai multe ori este suspectat ca este evreu. Antisemitismul national este anti-intelectualism.
Ceausesc nu a avut opozitie in PCR pentru ca in in nici un partid national-socialist sau fascist nu a existat opozitie la conducatorul iubit. In alte tari socialiste, ca Ungaria, Cehoslovacia, Polonia, URSS, a existat opozitie pentru ca in aceste tari comunismul a avut radacini. Basescu/Tismaneanu are dreptate ca marxismul e strain de spiritul romanesc. Baza miscarii in perioada interbelica au fost evreii si ungurii. Romania nu a avut o dizidenta marxista pentru ca marxismul a fost sublim in Romania.
E cum am spune despre isihasm ca e ceva ce s-a deghizat in creștinism ca sa supraviețuiască. Ceea ce pare probabil, zic fără să știu ceva despre istoria isihasmului. Dar nu pare sa aibă rădăcină comuna cu biserica ca instituție și nici cu Isus.
Imi amintesc cand au fost publicate manuscrisele din tinerete ale lui Marx. Tanarul Marx nu a fost agreat in tarile din blocul sovietic dar romanii le-au publicat pentru ca Marx scria, printre altele, ca rusii ne-au furat Basarabia. Pe mine m-au interesat „altele”.
“Am nevoie de terapie? :)”
Stii bine ca nu e nimic normativ in parcursul meu. Daca te uiti la medie, ambele sint perfect posibile – si adolescenta prea cuminte, si cea rebela.
Pentru ca noi, romanii, nu avem traditie intelectuala, lipim foarte usor eticheta asta pe impostori si recitatori de sloganistica. Pe avintati buni de gura. Si, cum nu avem nici traditie politica, e greu de spus ce inseamna dreapta si stinga la noi. Intelectualul tinde sa fie de stinga, asa cum, intr-o lumea cit de cit normala, nu e comunist (au barem nu e activist). Da, urim evreii si pentru ca ii suspectam de inteligenta.
Daca restul estului continental a avut mai multe radacini de stinga e, cred eu, tocmai pentru ca sint catolici. Ceea ce nu i-a ferit insa de antisemitism. Dimpotriva.
“deghizat in creștinism”
Sigur. E neoplatonism (ca ideologie). Si da, e mai curind o versiune marginala de religie. Problema e ca, prin idealizarea insularitatii lui (literala in acest caz), a capatat o pondere disproportionata in mentalul ortodox si o influenta economica si politica aberanta. Fara Athos, Gigi Becali n-ar fi cine e.
https://dorupop.blogspot.com/2021/05/competitia-fascistilor-continua.html
Dă clic pentru a accesa ssoar-sp-rpsr-2018-3-chirvasuta-Caricatura_lirica_si_afisele_electorale.pdf
Intr-un numar din 1940 al revistei de cultura timisorene Luceafarul aflam ca Petrica Lazar, nascut in 1909 in Caransebes, e un boem “cu deplina constiinta a puterii sale de creatie” care se afirmase la Bucuresti ca caricaturist, “mai ales cu desenele sale reprezentand subiecte sau compozitii de caricaturi antisemite”. “Dupa cativa ani de fecunda activitate in presa bucuresteana, s-a intors nu demult acasa la Caransebes, unde lucreaza si pregateste o expozitie de peisagii… Petre Lazar promite sa devie un mare pictor.”
Halucinant https://www.cotidianul.ro/cine-lucreaza-impotriva-bor/
Asta e povestea secolului: sintem (noi, viata, planeta, steaua)… banali.
Poli, A la recherche du temps perdu e intersant dar pastrezi vinul mai bun pentru rubrica de comentarii. Esti dintre putinii intelectuali romani care vede
trezirea national-crestinatziaganiada post-90-cista in culorile adevarate. Ditto, normalitatea sistemului solar (si a vietii) in univers. Mai scoate cepul la butoi si pentru deasupra pivnitei.Nu ma simt specialist pe istorie, nici macar pe aia recenta. Sintem legiune (ca sa folosesc antilegionar referinta biblica), te asigur. Problema e ca discursul public in Ro e pe mina lui Darva sau a lui Gidea.
You mean Enthusiasmus?
Enth a developat perfect realitatea ancilaritatii teologiei. Si mai ales a teologilor 🙂
“Cititor speculativ” – excelentă formulă, excelent aplicată. De aici: https://pressone.ro/ironia-sortii-face-ca-astazi-ii-vezi-batandu-se-pe-burta-cu-steinhardt-tocmai-pe-acei-intelectuali-ale-caror-idei-eseistul-le-ar-fi-repudiat