Doi ghibarți și-un pumn de sămînță

Dacă Orosius, apărînd imperiul creștin de realitatea uluitoare a invaziei vizigote, susținea că superioritatea noului zeu se putea vedea în progresul istoric (înfrîngerile zeilor vechi fuseseră mai catastrofale, cică), Guibert de Nogent, pus pe transformat cruciada în ideologie, compară aventura orientală a cavalerilor cu poveștile naționaliste ale Vechiului Testament, de la exod la macabei, arătînd că suferința creștinilor pentru pămînt sfînt e mai mare decît a modelelor biblice, iar contribuția miraculoasă a lui Dumnezeu e mai mică (de vreme ce creștinii au mai puțină nevoie de cîrje divine). Dei gesta per Francos – frâncii înșiși sînt miracolul lui Dumnezeu în lume. Ce se schimbase între secolul V și secolul XII? Imperiul nu mai era la fel de vulnerabil. Încreștinase suficienți dintre invadatori. Creștinii se bătuseră deja destul între ei. Era momentul ca imperiul să devină expansionist. Bizanțul avea nevoie de armele occidentului. Iar călugării rămași la vatră aveau suficient timp liber să convertească războiul drept în război sfînt.

Creștinismul însuși avea nevoie de o perfuzie. Nu poți nutri la nesfîrșit un cult popular cu sînge de martiri vechi de sute și sute de ani. E nevoie de sînge nou. Sînge de cavaler, de cruciat. Numai că, din greșeală, în graba de a purcede către o moarte glorioasă, niște creștini au vărsat niște sînge de evreu. Mai rău, unii evrei au preferat să se sinucidă decît să treacă, sub amenințare, la creștinism. Martirii zeului vechi erau o jignire la adresa zeului nou. Pe de altă parte, de ce să te lupți cu musulmanii departe cînd evreii sînt mult mai periculoși și, slavă Domnului, mai aproape? Guibert însuși va contribui la nașterea medievală a antisemitismului (cu duium de accente freudiene).

Un tiz contemporan mutat la Londra, Gilbert Crispin, lucrează și el la resurecția literaturii polemice anti-iudaice. E perfect conștient de adîncimea hermeneutică a conflictului, punînd în gura preopinentului evreu cuvinte polihronice: ”Violentiam Scriptur(a)e infers et at fidei vestr(a)e assertionem Scripturas intorques.” Cînd declari sensul literal al textului imposibil și sensul hristologic singurul intenționat de autor, „violentezi scriptura și o contorsionezi dogmatic”. E firesc: și litera trebuie să sîngereze.