Generalul si polihroniada cuantica

sau

Victorie a la Pryus

Pentru ca in ultimele saptamani am avut ocazia sa asist la o asazisa dezbatere teologico stiintifica, intre doua personae pe care le consider adevarati intelectuali ,datorita nivelului de educatie, erudite si capacitatii de exprimare, dezbatere bruiata cu inteventii psihiatrice(din locuri cu multa umbra si vegetatie luxurianta) si strigaturi din tribuna(unele naive si inocente si altele binevoitoare ), in care un Baiazid intelectual si autohton incerca sa subjuge un Mircea intelectual si cosmopolit care isi apara „nevoile” si „neamul”.

Pentru ca ma pot identifica in anumite aspecte ale retoricii si intentiei atit cu Baiazidul autohton cit si cu cosmopolitul Mircea de care ma simt mai legat in ceea ce priveste „nevoile” si „neamul „, fara a fi insa erudit sau scolit in masura dinsilor, la baza fiind doar un biet inginer, imi permit sa rapesc timpul distinsilor combatanti din aceasta agora moderna, pe care unii o confunda cu Hyde Park si care in mod sigur nu este o academia, si sa v-a propun spre citire ca editorial, un articol aparut in Scientific American in septembrie 2010.

Scuze ca nu am tradus, dar cei din Hyde Park stiu totul si toate despre tot, iar ceilalti, am observat ca aproape toti stiu engleza, si traiesc in realitate.

Precizez ca desi am indraznit sa ma adresez celor doi protagonisti ai dialogului, pe majoritatea distinsilor participanti va admir pentru eruditie, profunda gindire si nu in ultimul rind pentru rivna cu care propagati si aparati adevarul adevaratului Dumnezeu din diverse deveniri si puncte de vedere stiintifico-filozofico-teologice. Pentru mine personal aproape tot ce se discuta aici devine, dupa o filtrare prealabila, o completare saptamanala a ceea ce aud la biserica. Multumesc lui Dumnezeu pentru voi toti , de la maimute la “sahisti” si generali.

CRITICAL MASS

A Year of Living Dangerously

Writing about science and society invites reactions, good and bad, from the middle to the fringe

BY LAWRENCE M. KRAUSS

Last September I wrote my first column for Scientific American, and this September marks my last one.

In writing on science issues relevant to our culture and society, there is an inevitable tension between sticking just to science issues and commenting on potentially hot-button social issues. I have tried dur-ing the past 12 months to strike some balance, but without fail those issues that stir the greatest outrage also stir the greatest interest. Nothing seems to stir more discussion than pieces about science and religion, an observation that reminds me of the comment that Henry Kissinger reputedly made about academic disputes : they are so vicious because the stakes are so small. After all, science will continue irrespective of religious opinions, and I expect organized religion will continue to be a part of the cultural landscape, too, largely unaffected by the ongoing march of human knowledge, as it has been for centuries.

Probably my greatest surprise came from the column on my favorite elementary particles, neutrinos. Several notes of thanks came from scientists who have devoted their lives to studying neutrinos’ properties; perhaps they feel underappreciated, by their colleagues, for studying such ephemeral objects.

Among topics I didn’t get a chance to write about, one stands so will take advantage of this last opportunity to elicit hate mail (and to shamelessly plug my new book about the late physicist Richard Feynman, which is relevant because of its title, Quantum Man).

No area of physics stimulates thore nonsense in the public arena than quantum mechanics—and with good reason. No one intuitively understands quantum mechanics because all of our experience involves a world of classical phenomena where, for example, a baseball thrown from pitcher to catcher seems to take just one path, the one described by Newton laws of motion. Yet at a microscopic level, the universe behaves quite differently. Electrons traveling from one place to another do not take any single path but instead, as Feynman first demonstrated, take every possibile path at the same time. Moreover, although the underlying laws of quantum mechanics are completely deterministic I need to repeat this, they are completely deterministic-the results of measurements can only be described probabilistically.This inherent uncertainty, enshrined most in the famous Heisenberg uncertainty principle, implies that various combinations of physical quantities can never be measured with absolute accuracy at the same time. Associated with that fact, but in no way equivalent to it, is the dilemma that when we measure a quantum system, we often change it in the process, so that the observer may not always be separated from that which is observed. When science becomes this strange, it inevitably generates possibilities for confusion, and with confusion comes the opportunity for profit. I hereby wish to bestow my Worst Abusers of Quantum Mechanics for Fun and Profit (but Mostly Profit) award on the following:

DEEPAK CHOPRA: I have read numerous pieces by him on why quantum mechanics provides rationales for everything from the existence of God to the possibility of changing the past. Nothing I have ever read, however, suggests he has enough understanding of quantum mechanics to pass an undergraduate course I might teach on the subject.

THE SECRET: This best-selling book, which spawned a self-help industry, seems to be built in part on the claim that quantum physics implies a „law of attraction” that suggests good thoughts will make good things happen. It doesn’t.

TRANSCENDENTAL MEDITATION: TMers argue that they can fly by out,achieving a „lower quantum-mechanical ground state” and the more people who practice TM, the less violent the world will become. This last idea at least is in accord with quantum mechanics, to the extent that if everyone on the planet did nothing but meditate there wouldn’t be time for violence (or acts of kindness, either).

For the record: Quantum mechanics does not deny the existence of objective reality. Nor does it imply that mere thoughts can change external events. Effects still require causes, so if you want to change the universe, you need to act on it.

Feynman once said, „Science is imagination in a straitjacket.” It is ironic that in the case of quantum mechanics, the people without the straitjackets are generally the nuts.

Lawrence M. Krauss, a theoretical physicist and science commentator, is Foundation Professor and director of the Origins Initiative at Arizona State University (www.krauss.faculty.asu.edu).

SCIENTIFIC AMERICAN September 2010

P.S. Cui i-ar place sa se adauge la lista premiantilor?

Sint convins ca nimanui, pentru ca noi toti stim sa pretuim stiinta (cunostinta) si avantajele ce decurg in viata noastra datorita ei dar avem convingerea ca Adevarul e mult deasupra mecanicii cuantice, sau mai bine zis, mult mai profund!

Biblia ca sistem self-regulating

Am citit un capitol interesant dintr-o carte de economie. Pricing and communication networks. Capitolul analizeaza diferite strategii de a rezolva problema congestiilor(aglomerarilor) si de a asigura calitatea serviciilor in retelele de comunicatii. Un exemplu este utilizarea pretului ca factor regulator pentru a amana nevoia repetata(la intervale mici de timp) de modernizare sau inlocuirea a hardware-ului si tehnologiilor(care este foarte costisitoare).

Este analizat in mod interesant exemplul unei companii de internet-cafe-uri (easyInternetCafe) destul de populara in Europa. Ca solutie pentru aglomerarile din orele de varf si in acelasi timp pt a asigura calitatea serviciilor, aceasta companie a adoptat urmatoarea strategie: are un plan fix de tarifare – 3 euro dar in schimb, timpul clientului va fi alocat in functie de perioada din zi si numarul de statii ocupate. In orele de varf timpul variaza de la 30 minute la 90. In perioada medie variaza de la 90 la 200 minute, iar in perioadele cu cererea cea mai scazuta, timpul pentru aceiasi 3 euro poate ajunge pana la 500 minute. Astfel in perioadele de varf se reduc congestiile pentru ca vor fi dispusi sa plateasca utilizatorii cu nevoi mai urgente si cu un grad mare de importanta, cei care „risipesc” resursele cu simple nevoi de browsing isi vor amana placerile pentru timpul din afara orelor de varf, iar numarul de ore mare pentru perioadele „moarte” vor atrage mai multi clientii in aceste perioade.
Acest mecanism se spune ca este self-regulating. Se auto-regleaza.

Mi-a ramas in minte ideea de self-regulating si ma gandeam daca nu cumva si religia, crestinismul in special, intr-o oarecare masura are conturul un sistem self-regulating. Oare nu cumva partea care a avut de-a face cu self-regulating-ul i-a asigurat partea buna si i-a pastrat supravietuirea si relevanta? Probabil ca asta ar explica fenomenul prin care, asa cu bune si cu rele, intr-o oarecare masura poti scoate totdeauna cate ceva din crestinism care aplicat „cu cap” da rezultate bune.

La ce ma refer mai exact: crestinismul e construit pe doua principii care sunt antagonice oarecum dar care determina sa se regleze unul pe altul: iubirea fata de aproapele si iubirea fata de Dumnezeu. Pastrand literalismul, bigotismul si mostenirea traditiei nu ai cum sa iesi din limitele antagonismului. Pastrand termenii religiosi, aproapele este pus in opozitie cu Dumnezeu si este speculata existenta situatiilor cand ai de ales intre Dumnezeu si aproapele.

Parasind termenii religiosi putem identifica un contur de sistem self-regulating in spatele acestui antagonism. Dincolo de termenii religiosi, aceasta situatie de a hotari intre aproapele si Dumnezeu nu exista. Dumnezeu este aproapele(intre noi fie vorba pana si biblia afirma asta); cand ati facut aceste lucruri unora dintre acesti micuti ai mei, mie mi le-ati facut. Nu exista bine pe care sa-l doresti sa-l faci aproapelui si Dumnezeu sa nu-ti permita sa-l faci. Nu exista manifest de iubire adevarata caruia Dumnezeu sa-i spuna ca-i prea mult(de ex: sa nu-ti iubesti sotia mai mult decat pe Dumnezeu); ci dimpotriva..problema noastra parca era ca nu iubim destul.

Unde este sistemul self-regulating in toata povestea asta? Iubirea de aproapele tine in frau iubirea de dumnezeu, iar iubirea de dumnezeu tine in frau iubirea de aproapele. Daca depasim sensul termenilor religiosi, iubirea fata de aproapele va insemna provocarea la reciprocitate si de-a cauta binele in toate lucrurile. Iubirea de Dumnezeu va insemna s-o faci cu cap; pastrandu-ti obiectivitatea, integritatea, privind adanc in interiorul tau si scotandu-ti la iveala motivatiile care trebuie sa fie curate, sa nu fie intimidate, de santaj, frica, de sistem sau conducator, de Dumnezeu care vede, de avantaje, coruptie, onoruri, promisiuni, viata vesnica :p.

– Iubirea de Dumnezeu doreste sa asigure de exemplu ca iubindu-ti copilul nu-l vei creste un baiat de bani gata, ci il vei creste cu cap. Iubirea de aproapele doreste sa asigure ca-l vei iubi neconditionat de penitenta sa religioasa si ca vei fi multumit de el sa ajunga om integru, de caracter, pe picioarele lui si cu capul pe umeri.
– Iubirea de Dumnezeu doreste sa te indrepte in a cauta binele in toate lucrurile; dar iubirea de aproapele se asigura ca nu te vei pune pe genunchi sau ii vei da si copiii cand un rau-facator vrea sa-ti abuzeze sotia ci ii vei masura sira spinarii.
– Iubirea de Dumnezeu asigura ca vei contribui la promovarea si sustinerea ordinii sociale, dar iubirea fata de aproapele asigura ca vei minti ca sa salvezi viata evreului din dulap.
– Iubirea de Dumnezeu asigura ca tu trebuie sa fii tu si ca nu trebuie sa-ti dai mintea pe mana nimanui; iubirea de aproapele asigura ca n-ai s-o dai nici macar pe mana lui Dumnezeu.
– Iubirea de Dumnezeu asigura ca tu vei numi binele bine si raul rau; iubirea de oameni, asigura ca vei face asta chiar si cand vine vorba de Dumnezeu.
– Iubirea de Dumnezeu provoaca la intentii curate si bune fata de aproapele, iubirea fata de aproapele te impiedica sa-l toci pana-l iei cu forta la cer.

Prin urmare, biblia cred ca a construit un gen de sistem self-regulating care da putere de exprimare atat fortelor bune din interiorul omului cat si celor, care zicem noi, sunt absolut rele si nu pot contribui niciodata la ceva bun, antrenand-le si pe unele si pe celelalte catre o stare de echilibru care poate produce iubirea sanatoasa si adevarata. Acest sistem a reusit de-a lungul timpului sa tina biblia pe o linie de echilibru, sa-i pastreze relevanta si sa aiba mereu cate ceva de oferit.

Nu consider ideea bibliei ca sistem self-regulating o intarire a divinitatii bibliei sau vreo recunoasterea a misticismului ei, dar recunosc faptul ca exista idei filozofice, implicit si teologice (in interiorul si in afara bibliei) care dau rezultate bune desi cei care le-au lansat sau promovat nu au facut-o neaparat convinsi de puterea sau analiza din spatele ideilor.
Noi avem posibilitatea de-a analiza lucrurile si de-a prelua ce este bun. E de apreciat faptul ca secularismul nu are resentimente chiar atat de adanci fata de religie incat sa devina rauvoitor si sa nu ia aminte la provocarile bune pe care religia i le lanseaza. Ma bucur ca civilizatia pe ansamblu ia aminte la umanismul religiei si imi doresc sa continue pe acest drum pentru ca pare un ingredient obligatoriu pentru viitor.

Reactie la 'Visul nu e o scuza pentru minciuna'

Din editorialul lui Edi, cel mai mult m-a pus pe ganduri subiectul cu „presedintele de conferinta din Rwanda care a luat zece ani pentru pazirea poruncii a noua(complicitate la genocid, in limbaj lumesc).”

Ar trebui sa fie intr-adevar un aspect mai de luat in seama de catre cei care reprezinta pozitia si gandirea oficiala a bisericii adventiste.
La randul nostru, ar trebui sa provocam la dezbatere(intr-un mod constructiv evident) deoarece ni se pune pe umeri o gandire care nu ne face cinste, ne dezumanizeaza si n-o poti apara in vreo dezbatere cu o persoana capabila de dicernamantul unui om normal. Cu asemenea conceptii ne atragem singuri ura oamenilor si pe buna dreptate – parem incapabili de simtaminte elementare de empatie.
Daca suntem de acord cu pozitia oficiala a bisericii, atunci trebuie sa ne pastram gramul de bun simt si in loc sa acuzam pe altii ca au ceva cu noi, ar trebui sa recunoastem legitimitatea celor care ne vor considera niste indivizi dezumanizati, sclintiti etic si moral.
La urma urmei, pentru orice pozitie oficiala se pot gasi sofisme teologice, dar noi cei de rand, cand trebuie sa dam socoteala in fata altcuiva de ceea ce promovam, suntem obligati sa ne rezumam si sa apelam doar la argumente si valori capabile de a fi intelese de orice om, fara vreo pre-iluminare necesara.
Datorita acestui tip de motiv este prioritara ratiunea – nu pentru ca vrea sa-l detroneze pe Dumnezeu. Dar asta e alta discutie.

Vad in aceasta reafirmare a pozitiei bisericii, justificarea ideii ca valorile societatii si ale civilizatiei ar tinde sa intreaca in profunzime si seriozitatea abordarii, universaliile superstitioase sau convenabile autoritatii bisericii.
Societatea recunoaste ca lucrurile sunt complexe si realitatea dificila. Biserica sustine in continuare ca lucrurile sunt simple si noi vrem sa le complicam. Biserica se ofera sa ne ia povara de pe umeri transformand realitatea in alb si negru daca ne lasam condusi, dar noi suntem niste vesnici cartitori nemultumiti si insistam pentru nuante de gri.
Desigur…de acord cu afirmatia lui Edi: valorile societatii noastre isi au radacinile in crestinism. Dar se pare ca ucenicul isi depaseste maestrul. Cine stie…poate tocmai acesta e felul in care pot fi amandoi multumiti si impliniti ca si-au atins scopul; in contextul in care si unul si altul depun efort pentru evolutia artei mestesugresti. Maestrul poate ramane in umbra multumit ca a oferit un exemplu pe care ucenicul sa-l poata duce mai departe si perfectiona, iar in final amandoi sunt impliniti pentru ca isi indeplinesc scopul de-a inainta in cunoastere si descoperirea adevarului.

Revenind la ale noastre, acuzatia de complicitatea la genocid e o problema serioasa. De obicei cand provoc dileme de genul asta, se evita dezbaterea pe motiv ca sunt situatii care de fapt nu se intalnesc in viata de zi cu zi si astfel nu are rost sa incercam neaparat un raspuns. De fapt, cei care adopta aceasta strategie, sunt prinsi la mijloc. Pe de o parte simpla omenie nu le-ar permite sa spuna adevarul si astfel evreul sa fie ucis, pe de alta parte n-au nici curajul sa contrazica sofismul teologic deoarece prin asta l-ar pune la indoiala pe Dumnezeu.

Poate unora li s-ar parea prea transant si exagerat ce sustin dar in cele din urma, atunci cand ti se spune ca nu ai voie sa minti chiar daca de asta ar putea depinde viata cuiva, in ultima instanta, cu cartile pe fata, ti se cere de fapt sa calci pe cadavre pentru a nu-ti pune in pericol mantuirea.
Trec peste menajari si spun pe sleau ce gandesc, apoi incerc sa-mi argumentez pozitia:
Prefer sa-mi pierd mantuirea decat sa ajung o bruta de om.
Nu ca n-as fi uneori. Toti suntem capabil de rau. Dar cel putin daca e sa-mi doresc ceva de la mine, atunci unul din lucruri ar fi acesta; sa nu fiu capabil de-a ma spala asa usor pe maini.
Ma fac vulnerabil in fata celor care inteleg si in fata celor care ma vor critica pt indrazneala de-a provoca urmatoarele intrebari:
De ce atata agresivitate si egoism pentru a fi mantuit? De ce atata obsesie pentru mantuire? De ce trebuie neaparat sa fiu mantuit?
Cand va veni Dumnezeu, de ce n-as fi pur si simplu bucuros ca exista pana la urma un bine absolut, ca exista dreptate, dragoste, sens,etc, chiar daca n-o sa fiu mantuit? Bine ca sunt unii care vor fi mantuiti. Accept faptul ca eu am avut nereguli dar ma bucur ca exista si oameni care vor fi fericiti. Pana la urma…isi sacrifica oamenii si la momentul actual viata unii pentru altii fara vreun interes. De ce atunci nu as fi capabil sa gandesc la fel?
Poate unora le e frica de plagi. Ei bine..sunt intre noi oameni care au o viata plina de abuzuri, traume si chin cum n-o sa le poata produce vreodata acele plagi. Cei care n-au ce manca s-ar bucura sa li se curme suferinta. Oricum ar dura mai putin moartea cu oricare din plagi decat moartea lenta si cruda prin infometare.
Prin urmare, daca nu exista Iad, chiar nu vad de ce n-as fi bucuros cand va veni Domnul chiar daca n-as fi mantuit. Eu unul gasesc o multime de motive sa fiu; si chiar daca ar exista Iad (nici nu incep sa mai dezbat grozavia scenariilor si concluziilor care decurc dintr-o asemenea ipoteza), Dumnezeu nu si-ar fi putut creste valoarea prin asta.

In alta ordine de idei, in urma unor discutii cu cateva persoane, am realizat ca singurele motive care ne-au mai ramas atunci cand ne marturisim mandria de a fi romani sunt cele de genul: romanii sunt cei mai tari hackeri(http://alturl.com/ijmrs), a doua limba la Microsoft este romana si ce destepti sunt romanii cand mai apare cate un individ care face clonare de carduri.
Lucrul trist e ca din ce in ce mai mult cu astfel de argumentatii trebuie sa-ti justifici si mandria de-a fi adventist.
Adun foarte multe reprosuri cand ma abtin sa-mi marturisesc mandria de a fi roman, dar problema mea nu e ca sunt sau nu sunt roman, adventist sau ce-as mai fi ci durerea pe care o am provine din rusinea pe care o port cand sunt acuzat de ceva si cel care ma acuza are dreptate.
In momente din astea, doresc sa transmit celor preocupati de pulsul meu spiritual ca nu am incotro si trebuie sa permit bunului simt sa loveasca iar demnitatii sa infrunte, provocandu-ma sa-mi recunosc greseala si prostia si nu sa ma incapatanez, afundandu-ma in ea.

In concluzie, legat de articolul postat de Edi, pentru mine lucrurile stau destul de clar. Sunt la fel de nemultumit de pozitia si abordarea simplista a bisericii. Nu cu atitudinea unui rebel fara cauza ci justificat de motivele pe care le-am exprimat.
O sa-mi permit o incumetare, in acelasi timp blasfemie pentru unii si sare pe rana pentru altii:
M-as bucura ca fratele mai mare, Biserica, cu tot respectul pentru varsta si dreptul de intai nascut, sa invete din exemplul fratelui mai mic (mai cu experienta), Stiinta, cum se practica modestia si demnitatea de-a-ti recunoaste greselile. Cred ca ar pricepe mai bine asta micu’ cu toate ca el e deja detasat si nu trebuie sa-si mai faca exercitii psihice si evaluari de imagine pt a se decide daca e profitabil sa recunoasca o greseala sau nu. Te uimesc unii din astia mici cat de repede se maturizeaza.