Vremea bozagiilor

Daca în romanul lui Albert Camus – Ciuma – confruntarea cu iraționalul și lipsa de sens aduce la suprafața eroul tragic, erupția ciumei în Bucureștiul fanariot  – în Principele lui Eugen Barbu – are efectul unui canal înfundat care inunda ulițele deja murdare cu reziduuri umane.

Din cloaca de la Curtea Arsă se auzi strigătul lui Malamos Bozagiul:

– Fraţilor, a sosit!.

Cerşitorii, şandaliii, orbii şi şontorogii se iviră de sub bolniţe şi priviră fluturii. Îi primiră cu strigăte de bucurie şi de sub cărămizile prăbuşite se iviră oale de vin şi rachiu din care se bău cu sete, pe nerăsuflate.

– A sosit ciuma, fraţilor, mai spuse Malamos şi se arătă deasupra fostelor grajduri ale seimenilor. Ni i-au trimes Sfinţii Părinţi, Tănase şi Haralambie.

Era înalt, ţeapăn ca un prooroc şi le vesti răsucindu-se în gluga lui de călugăr, legată pe mijloc cu funia unui spânzurat:

– Al nostru o să fie oraşul!

Ridică braţul drept şi cerşitorii îi văzură inelele făcute din cuie de cosciug, vindecătoarele cu care le lua durerile de cap şi-i lecuia de spânz.

– Să trăiască împăratul nostru! strigară milogii, care din cărucioare, care de pe grămezile de gunoaie în care mişunau şobolanii cât viţeii de lapte. Duhoarea pimniţelor fu răscolită de acea mişcare.

Printul fanariot reprezinta amestecul perfect de teocratie si cleptocratie. Misiunea lui este sa apere crestinatatea balcanica. Scopul real este sa fure cat poate in exercitiul ei.

Cerșitorii, şandaliii, orbii și șontorogii, constituie baza secreta a Principelui. Ei sunt adevărul despre puterea fanariota. De aceea, atunci când capigiul se întoarce la Istanbul cu capul lui vodă, Bucureștiul are momentul lui de democrație subumana, în parodia de încoronare a lui Malamos Bozagiul.

Iară în noaptea plecării capigiului şi-a harapului său, cele două femei şi copiii Princepelui s-au mistuit ladrum de nu s-au mai văzut şi a rămas palatul gol cu curtea lui şi cu slugile. Şi-aflând şandaliii şi milogii de la Curtea Arsă că au mâncat câinii pre domn şi s-au dus puterea lui şi-a alor săi au năvălit în palat şi-au luat tuiurile şi în frunte cu Malamos Bozagiul au jefuit ce-au mai găsit pren încăperi, după care au venit în uliţă, cumari strigăte. Iară Malamos au fost urcat pe un măgar cu capul la coada lui şi i-au pus cioclii şi craii de Curtea-Veche cabaniţa Domnului şi cuca şi teberul la şold şi l-au petrecut pe podul Mogoşoaiei cu cântece şi strigăte, bătându-l cu ciomegele şi cu tuiurile, dând larmă: – Trăiască Malamos, împăratul bozagiilor! Să trăiască Domnul nostru! spre râsul întregului Bucuresci.

Principele dunărean vine și pleacă, canalul rămâne, gata sa iasă oricand pe străzi și sa curgă spre urnele de vot, pentru a susține puterea fanariotului sau sa umple golul de putere în absenta lui. Apoi canalia se întoarce în subteran și așteaptă ocazia următoare.

Am învățat sa nu mai fac diferenta intre canalia ortodoxa și canalia neo-protestanta. Fratele Malamos a vandut boza zilele acestea de la toate amvoanele, oferind lecții de democrație și drept constitutional analfabeților cu Biblia în buzunar.

Puterea de tip fanariot nu va dispare în România atâta vreme cat baza ei secreta, Malamos Bozagiul și  sub-clasa şandaliilor religiosi pandesc din canale.

Trăiască Malamos, împăratul bozagiilor! Să trăiască Domnul nostru!