Ziduri si oameni

Câteva gânduri în urma vizionării Studiului 10: Zilele finale, cu Edi, Leon si Florin.

Zice Edi, la un moment dat, comentând episodul din Marcu 13, despre distrugerea Ierusalimului și urâciunea pustiirii, cum că Isus îi sfătuiește pe ucenici să lase tot și să plece. Să nu stea să apere ziduri și clădiri, se se preocupe mai degrabă de femei însărcinate și să salveze vieți. Un sfat de bun simț, nu trebuie să ai ADN divin pentru asta.

La momentul respectiv, Isus îmi apare ca unu care, cunoscând materialul vulcanic din care erau făcuți conaționali lui, parcă anticipează scene cumplite, foarte aproape in viitor. Mă gândesc la evenimentul Masada, relatat de Josephus Flavius, când apărătorii fortăreței preferă mai degrabă să se sinucidă, împreună cu civilii din interior (femei si copii) decât să cadă în mâna romanilor. Ideologie dusă la extrem. Episod destul de jenant pentru evrei, contestat de multi istorici astăzi. Cât de elegant mi se pare acum Sobieski și românii.

Vorbind de ideologie, fac un salt diagonal peste secole, în buncărul lui Hitler. La o zi după sinuciderea acestuia, Goebbels îl urmează eroic spre Valhalla, nu înainte de a-și ucide cu cianura pe cei șase copii. Alți cel puțin 7000 de indivizi se sinucid in Berlin și în jur la sosirea aliaților. Unii de frica rușilor, alții, adevărați credincioși, la gandul că nu pot trai o altă viață, în afară de cea promisă de Führer. Un episod destul de macabru în istoria germană.

Revenind la creștinism, îi aduc la lumină pe montaniștii de prin anii 700 care, decât să se predea împăratului bizantin și drept-credincios Leon al III-lea, au preferat să își dea foc chiar în casele de închinare. Cu tot cu familii, că în cer se merge în grup. Cât de plăcute sunt locașurile Tale…

Ortodoxie versus erezie, istoria dogmei e plină de asemenea momente cumplite. Se pare ca fiecare dogmă are la temelie, ca orice catedrala respectabilă, oasele sfinților.

Pe lista mai am episodul Münster, paradisul distopic al anabaptiștilor, cu Ioan de Leiden ca prim profet-rege al Noului Ierusalim. E adevărat ca nu s-au sinucis dar, în asediul care a urmat, vreo 3000 de bărbați, femei și copii s-au înălțat la cer morți de foame. Baptiștii întorc rapid pagina asta în cartea lor de istorie.

Să nu îi discriminez pe adventiști, momentul David Koresh, Mesia de ziua a șaptea și apocalipsa de la Waco, rămâne o capodopera americană a ideologiei apărate cu sângele adepților și a încărcătoarelor de AK-47. Bineînțeles, au fost dați de mult pe mâna Satanei, ei nu erau adventiști adevărați.

Penticostalul Jim Jones, fost pastor în Adunările lui Dumnezeu și ucenic al unui celebru tele-evanghelist harismatic, Branham, își conduce secta în jungla Guyanei pentru a se înălța la cer prin otrăvire. Aproape 1000 de persoane. Nebănuite sunt căile Domnului pe autostrada ideologiei: înainte să se sinucidă, Jim Jones aranjează un transfer de 7.3 milioane $ (29 milioane $ in moneda din 2020) către ambasada URSS.

Să nu rămână nici biserica cea universală și catolică pe dinafara. Mișcarea pentru restaurarea celor 10 porunci e de-a dreptul originală. Își omoară adepții, cu sau fără voia lor (o să îi separe îngerii la judecată) după o petrecere cu Coca Cola și grătar incendiind biserica, cu ușile și ferestrele baricadate preventiv, ca nu cumva sa rateze vreunul paradisul. Acidul sulfuric pregătit anterior se pare că a grăbit lucrarea Domnului. E la uuuuși, e la uuuuuși….

Ultimii amintiți, dar nu cei mai puțin importanți, credincioșii ortodocși. Un eveniment în sânul bisericii ortodoxe ruse din secolul XVII cunoscut ca Marea Schismă a Bisericii Ruse (sau Raskol): Patriarhul Nikon al Moscovei încearcă să alinieze biserica la nivelul ortodoxiei grecești, în urma lui vreo 20 000 de adepți ai credinței vechi decid că mai bine își fac singuri botezul prin foc decât să se convertească la noua ortodoxie. Sate întregi își dau foc în numele apărării vechilor pietre de hotar. Holdele sunt coapte.

Exemplele ar putea continua. Se pare ca nicio biserica, sectă sau denominațiune nu vrea să învețe lecția lui Isus. Salvarea zidurilor, dogmelor, ideologiilor se face cu prețul vieții propriei turme.

Ca întotdeauna, e un sacrificiu pe care liderii sunt gata să și-l asume.