Cum mi-am pierdut eu…
5 decembrie 2010 204 comentarii
virginitatea teologica. Aveam vreo 12 sau 13 ani. Pierdeam vremea impreuna cu cel mai bun prieten din epoca, de-o seama cu mine, intr-o simbata, intr-o anexa a bisericii, probabil in timpul unei predici. Nu eram singuri insa. In turma de copii si adolescenti lasati mai mult de capul lor, erau si doua fete ceva mai mari decit noi – cu un an sau doi, dar din aia decisivi. Ca puberi normali ce ne aflam, ne-am zis sa ne intrecem intr-un concurs biblic (!), baietii cu baietii, fetele cu fetele. Trebuia sa citam un pasaj biblic, din care omiteam un singur cuvint, ce trebuia ghicit de adversari/e. Desi noi, baietii, am fost primii care am propus o ghicitoare textuala (din Isaia sau vreun alt profet), am pierdut fara drept de apel inca din prima runda. Si nu pentru ca fetele ar fi identificat corect cuvintul lipsa si, deci, pasajul citat, ci pentru ca proba lor pentru noi suna asa: „Amindoua … tale sint ca doi pui de cerb, ca gemenii unei caprioare care pasc intre crini.” Va dati seama ca n-a mai existat nicio a doua runda, si ca nici n-am mai jucat vreodata jocul asta. In schimb, si eu, si prietenul meu eram vreo sase-sapte ani mai tirziu colegi in aceeasi clasa a unui seminar teologic.
Morala? Biblia este o carte periculoasa. Si mai periculoasa decit ea e mintea de femeie 🙂
PS Credeati ca scapati cu amintiri din copilarie si o morala rautacioasa? Nici pomeneala! Voiam sa vorbesc, de fapt, despre citeva rani profunde pe care, cu siguranta, nu le port doar eu. Un adolescent care joaca jocuri biblice este o monstruozitate. O identitate construita in jurul unui parinte imaginar (sau imaginal, pentru interesanti – totuna) este un lucru trist. O viata inchinata altei vieti, de dincolo, de aiurea, e o viata irosita.
oxigen2 
Eddy #56,
Hai să vorbim în chip pertinent. Eu nu am afirmat niciunde că, în materie de Schopenhauer sau Nietzsche, ai fi cetit doar prefața sau că ai fi un diletant (ce-mi povestești despre cetitul în ediția gotică, e impresionant și te cred). Singurul loc unde am opinat că nu ai fi cunoscut autorul în cauză decât din prefață a fost în discuția despre metafizică la Immanuel Kant. Am avut acea impresie și mi-o mențin. Am explicat acolo de ce.
Acum, interesantă problema cu consecvența mea ciobită, și-ți mulțumesc ptr ea. Mai întâi, eu nu sunt un inerant în materie de Biblie. Apoi, eu recunosc importanța istoriei. Când vorbim de atemporal, sunt de acord că niciodată nu ne luăm suficiente precauții. Problema însă, ptr care nu sunt de acord cu expedierea Bibliei cu ușurința cu care o face un filolog din Înalta Critică, rezidă în aceea că Biblia a fost relevantă trans-cultural ptr atâtea epoci, culturi și societăți. Știu că un pozitivist nu poate bate până acolo, încât să recunoască importanța faptului, chiar dacpă i-ar recunoaște facticitatea. Însă eu mai sper că tu, Eddy, poți mai mult decât un pozitivist…
Ptr Myosotis,
Pricep ardoarea cu care cauți să-l aperi pe Poli. O înțeleg perfect. Doar că procedezi la o apologie lipsită de onestitate, precum era aceea a prietenilor lui Iov. Chestia asta cu „recunoașterea” senină a ”rădăcinilor” trece pe lângă subiect, domniță Myosotis (apelativul acesta elegant l-am învățat de la prietenul meu, Florin Lăiu). Problema pe care o recunoaște cu atâta curaj aici Poli e mult mai sumbră. Ce te faci atunci când trecutul îți inspiră greață, recte monstruozitate și futilitate?
Așa că, dacă vrei să scrii o apologie în-temeiată, verifică mai întâi că ai captat corect problema în discuție.
Generale, stie si myo bine – tocmai a demonstrat cu prisosinta – ca, atunci cind vine vorba de poli si de adolescenta in general, nu e nimic de aparat. Lasa putin mentalitatea beligeranta deoparte. Eu iti spun pe sleau impacare, si tu inca citesti greata? Mai!
mysotis:
Nu stiu cum este acum in RO, dar in US se boteaza copii tot mai mici si tot mai multi. Este de multe ori o forma de abuz emotional. Copii sunt speriati si au cosmaruri nopatea cu focul si semnul fiarei si momiti cu un Isus zaharisit fara nici o legatura cu evanghelia sau istoria. Nimeni nu-i pregateste pentru dilemele care vor urma in cativa ani. Problema este ca un pastor este judecat dupa numarul de botezuri asa ca cu greu va refuza botezul unui copil despre care stie ca nu este copt.
Polihronu #60,
Pricep ca apologeții să abereze, dar chiar și autorul? Nu se poate! Păi, cum împăcare, dragul meu?! Adică, vrei tu să spui, că un om, zdravăn la cap, poate privi în urma lui, la itinerariul său prin viață, să recunoască faptul că acesta e o ”monstruozitate” sau, în cel mai fericit caz, o ”irosire”, și asta să sune conciliant și afabil? Haidade. Oricărui ins cu simțurile nealterate, un asemenea trecut nu-i poate inspira decât dezgust, greață, iar amintirea trecutului o teribilă depresie. Despre ce vorbim aici?…
N-am inteles, autorul n-are voie sa abereze? 😀 Poti avea simturile intacte si sa nu simti dezgust si greata, sa nu faci depresii atunci cind privesti inapoi la un trecut amputat. E meschina oroarea de a nu te irosi. Si e mic omul care nu-si pretuieste ranile.
Sertorius:
Am cumparat, ba si citit, Critica Ratiunii Pure, cand a aparut prin ’68 si Critica Puterii de Judecata prin 72. Nu zic ca le-am si inteles la data aceea, pentru ca Kant raspundea la intrebari de care nu eram constient. Insa cand citesc o prefata despre Kant, am o baza. Dealtfel pastorul meu de tieneret lucrase pentru D.D. Rosca traduceri si editare de text pentru traducerea integrala a enciclopediei lui Hegel. M-a ajutat sa navighez prin Hegel si prin Marx (lucru pentru care-i sunt recunoscator pana la moarte), si era un hegelian convins. Cativa ani m-am crezut si eu Hegelian. Asta este istorie. Am renuntat la filosofie din cauza pretului spalarii originii mele dubioase. Spalarea insemna fara frecventa plus lucrat in tunel cu picamerul si scris pentru gazeta santierului. Am rezistat la scris (picamerul fiind partea usoara) un an dupa care prietenii au fost atat de impresionati de marxismul meu la examen cat si pe santier incat mi s-a oferit continuare educatiei marxiste in regim de scoala militara. Fiindca suntem la ora confesiunilor, am avut cateva momente in viata de pastor cand am regretat refuzul acestei sanse. Daca imi voi scoate vre-odata dosarul personal voi pute privii istoria si din alt uncgh (mai ales al fratilor ciripitori).
All in all, in lumea asta Horatiu, sunt mai multe lucruri decat poate cuprinde filosofia ta. Lucrul pe care nu il regret este ca am abandonat filosofia din iubire de intelepciune.
@Serto,
sa-l apar pe poli? Departe de mine gandul. Sunt cel mai aprig critic pe care il are – asta isi si doreste de la mine, si nu laude gratuite. In plus, i-a crescut in cursul evolutiei gura, prin urmare se apara singur destul de bine.
Mai mult decat atat, da-mi voie sa-ti spun ceea ce incercam si mai sus, iar tu pur si simplu nu vrei sa intelegi: nu-l apar pe poli, doar ii inteleg traseul. Am fost acolo – si fizic pe cand era adolescent – si am fost in aceeasi postura eu insami. La prima noastra intalnire, poli m-a dus la muzeu 🙂 La a doua ne-am plimbat si mi-a scris un eseu filosofic. Iar apoi, ne-am propus „sa nu ne tinem de mana, ca prietenii nostri”, ci sa studiem Iuda si 2 Petru. Crede-ma, daca cineva a beneficiat de monstruozitatea adolescentei lui poli, eu am fost aia 🙂 Cand ne-am reintalnit, la 25+, ne-a apucat rasul de seriozitatea noastra church-related. In loc sa ne fi pupat, citeam exegeza. Noroc ca ne-a dat viata sansa sa recuperam adolescenta pierduta mai tarziu… 😉 Dar asta nu ma astept sa intelegi, nu pentru ca n-ai putea, ci pentru ca n-ai parcurs acelasi drum – prin urmare iti e o experienta straina – si pentru ca si daca poti, nu vrei sa pricepi. Iar asta e alegerea ta.
Cat despre „domnita”, daca ti-ai fi citit lecturile suplimentare in scoala, invatai termenul de la Sadoveanu insusi. Totusi, nu-i rau ca ti l-ai insusit, fie si de la profesorul de imprecatie…
@eddie,
in urma cu cativa ani am fost rugata sa tin de cateva ori lectiunea la companioni. Aveam in grupa 2 fete din familii mixte: mama azs, tatal ne-. Era o lectiune despre venirea lui Isus si despre cum cei buni vor pleca la cer, iar cei rai vor arde. Nu le cunosteam pe fete, asa ca n-am priceput de ce au inceput sa planga in hohote – si nu uita, vorbim de adolescente, nu de copii. Am aflat ca viseaza noaptea ca ele si mamele lor pleaca la cer, in timp ce tatii lor raman in urma. Eram nepregatita pe atunci sa raspund la o asemenea provocare. Acum, insa, ma vad pe mine in postura lor… ingrozita de focul vesnic, care nu stiam atunci ca nu arde vesnic. Terifiata dupa atata proiect Sunlight, neintelegand de ce Sybil – sau cum o chema – n-a fost luata la cer… Constienta ca daca vreau vreodata „coronita”, tre sa ma pun pe… fapte!
Daca la „ora de prieteni” s-ar testa coeficientul emotional si ar fi botezati doar cei care au atins maturitatea emotionala, bisericile ar fi goale. Intre timp, consider ca putem spune ca BAZS a adoptat practica botezului pruncilor…
Sertorius:
Am predicat si inca predic relevanta bibliei. Eu sustin acuma ca argumentul in favoarea bibliei nu sunt profetiile ci relevanta ei transculturala. Nu ma cramponez de genocidurile VT dar, lasand morala la oparte, nici nu cred ca metoda optima pentru stingerea semintei unui trib consta in nimicirea ADN-ului legat de cromozonul Y si pastrarea ADN-ului mitochondrial. Spuna sta pentru ca unul din argumentele prietenilor tai (nu dam nume, vorba lui Samson), este ca triburile nimicite erau atat de alterate genetic de pacat incat nu mai era nici o sansa, si Dumnezeu a cerut poprului sau un fel de chirurgie etnica pentru salvarea omenirii. Oare Dumnezeu n stia ca ADN-ul vine si prin fetite virgine?
Daca folosim critica istorica sa o folosim si la geneza si iona. Nu am treaba cu tine ci cu cei pe care vrei sa-i aperi.
Eddy #64,
După umila mea părere, nu merită să regreți faptul că ai ales să fii pastor, deoarece mergând pe calea asta, ai ajuns cel mai reușit pastor pe care l-am cunoscut. Și ca mine, sunt mulți alții, care gândesc așa.
Pe cât de frumoasă butada cu abandonarea filosofiei de dragul înțelepciunii, pe atât de falsă. Falsă întrucât nu se poate face abstracție de istoria filosofiei, atunci când vrei să pricepi ceva, orice, pe lumea asta. De altfel, tu însuți demonstrezi falsitatea butadei proprii. Cât erai pastor, intuiai gândurile filosofilor în predicile tale, iar mai nou, în emisiunile tale, văd că îți asumi în mod deschis un dialog cu filosofia.
Faptul ca se boteaza copii de 9,respectiv 12 ani, e un fel de abuz emotional. In primul rand, nu e o protectie sigura impotriva epidemiei de paganism si are efect contrar chiar celui dorit de parinti, ajungandu-se mai tarziu la rejectarea unor principii pe care nu le-au inteles bine.
Ei nu pot fi pusi in fata unei alegeri , aleg altii pentru ei .
Daca nu esti pregatit pentru cor sau un instrument muzical, sau pentru lirisme cu rima sau fara rima,considera ca nu te integrezi sau nu ‘relationezi’.
Cand mi -a spus asa ceva referitor la copii, le-am replicat un lirism de nu s-a vazut vizavi de modul cum se face educatia .
Cum ramane cu dorinta de a face altceva,matemtica, chimie, fizica,de a invata , de a fi cel mai bun ? Eu nu stiu cum se impaca lirismul cu afacerile ,si cum diletantismul a ajuns sa vorbeasca in locul bunului simt?
Si cand mi-a zis pastorita ,referitor la fata mea ca nu ‘relationeaza’ si nu participa la activitati patriotice azs, i-am spus in modul cel mai natural, ca nevoia de Dumnezeu nu se gaseste in activitati superficiale cu rol de a demonstra cat de mult ne plac provocarile artistice, ci altii simt nevoia de mai mult, eventual de o predica pe care sa o asculti din interes , sa o gandesti si sa nu butonezi mobilul sa treaca timpul mai repede.
Myosotis:
„Intre timp, consider ca putem spune ca BAZS a adoptat practica botezului pruncilor…”
Ironia este ca la „net” vorbitorul are todeauna o prlegere despre botez care are in continut denuntarea botezului pruncilor in bisericile istorice. Apoi se impart foi de reactie si copii opteaza pentru botez.
Eddy #67,
Cred că mă iei drept ceva ce nu sunt. Cum nu scriem literatură humoristică, precum dl Samson, putem da cărțile pe față. Afectiv, îi consider amici pe mulți, de care viața m-a legat într-un fel sau altul. Astfel de amici îmi sunteți, atât tu, cât și Florin Lăiu. În plan ideologic însă, cine îmi sunt amicii absconși pe care nădușesc eu să-i apăr pe aici? Vorbește limpede.
E supărător întotdeauna când ești asociat cu o oficină suspectă și tot ceea ce scrii e cetit într-o cheie ezoterică. Îmi place să cred că eu nu citesc pe nimeni în acest mod.
Maria:
Pastorita?
In Romania, pastorita e sotia pastorului. Cit despre net, ar trebui sa-i zicem cu numele lui romanesc – plasa.
Sertorius:
OK, my apology. Ceea ce nu retractez este afirmatia ca felul in care prezentam biblia incepand din familie face atei din tinerii care gandesc.
Citind experientele marturisirile multora dintre voi, sunt din ce in ce mai recunoscator pentru parintii mei. De ce? Pentru ca, desi am crescut inconjurat de ideile pe care voi le denuntati (si despre care cred ca pot teroriza de-a dreptul viata unui copil), nu mi le-am insusit si nu am fost prea mult afectat de ele. Nu neg faptul ca, o vreme, ma cam stresa ideea ca „poate chiar in aceasta clipa cazul tau este la bara judecatii”. Am jucat jocuri biblice si in copilarie, si in adolescenta. Dar le jucam ca pe orice joc de cultura generala, ca pe orice joc de carti (nu stiu daca pe la voi circulau carti de joc care, in loc de popa, dama, juvete etc aveau personaje din Biblie). Si nu mi se parea nimic monstruos in asta, si nici nu mi se pare.
Mi-am pus o multime de intrebari si am inteles destul de timpuriu ca Dumnezeu ma iubeste asa cum sunt (si pe mine, care nu eram prea cuminte, in contra hit-ului „Domnul iubeste copiii cuminti”) si ca e singurul indreptatit sa ma judece. Asa ca, inarmat cu „nesimtirea” asta, mi-am trait si traiesc viata. Cine vrea sa ma judece, e liber sa o faca. Eu traiesc insa cum vreau, ma bucur de libertatea pe care o am si, daca Dumnezeu va vrea sa-mi ofere „viata vesnica”, foarte bine. Daca nu, sunt recunoscator pentru ca viata pe care am trait-o, pentru bucuriile pe care mi le-a oferit, pentru intalnirile de care am avut parte, pentru oamenii care-mi sunt prieteni etc.
Maria:
Punctul pe I. Educatia de ora muzicala. Lirism. De ce nu invatam si sa gandim critic la tineret. Well, o facem aici la Chicago, si nimeni nu si-a pierdut credinta. Dar ideea de educatie a tineretului in majoritatea cazurilor se reduce la poezie si cantare, plus ceva texte nerumegate invatate pe dinafara. Te miri ca te trezesti cu ei la muzeul de geologie „sa vada niste pietre frumoase” (citat ediorgu) sau la grand canyon excalmand infantilisme de genul” vai ce frumos luceste chestia aia, honey fa-mi o poza din unghiul asta”.
Eddy #74,
Că sunt de acord cu tine în privința asta o certifică mesajul meu de la etajul #48.
Eddy #67,
Dacă tot ne-am băgat la gura sobei, hai să fac și eu confesiuni. Ideatic nu recunosc decât 2 mari prieteni, restul îmi sunt cunoștințe – Platon și Hegel. Ultimul mi-a produs o mare bătaie de cap, acum vreo 15 ani, când mi-a predat o lecție, riguros argumentată, ca toate lecțiile lui, despre faptul că ”păcatul originar”, al lui Adam și al Evei, ar fi fost necesar, un progres inevitabil în evoluția spiritului. Idee pe care văd că și tu, Eddy, ai aruncat-o într-o emisiune.
Sertorius:
Sunt ultimul om care sa declare irelevanta filosofiei. C’mmon, nu poti pricepe un joc de cuvinte? Am renuntat la filosofie pentru filosofie. Intrebare este – ce este filosofia?
OK, guys, ma duc sa ma culc.
eddieconst #74
cunosc un pustan de la biserica in clasa a 6-a care a spus parintilor ca nu crede in existenta lui dumnezeu. baiatul e f istet dar crescut cu povestirile de la masuta atat acasa cat si la biserica. parintii sunt moderati dar cu background conservator.
pustiului ii place sa faca glume despre dumnezeu in genul lui samson, de fata cu tatal sau; ii place sa-l oftice, scuzandu-se ca le aude din desene animate. de asemenea nu are retineri in a face poante pe seama diavolului. ba chiar ii ies glume bune.
imi amintesc cand eram tot prin clasa a 5-6 si mi s-a cam subrezit credinta pt ca dumnezeu nu-mi raspundea la rugaciuni. ma durea cand auzeam povesti in care dumnezeu facea minuni ca sa-i aduca papusi la nu stiu ce fetita cu scopul de-a-i incuraja credinta.
as fi avut si eu nevoie de putina incurajare. poate nu cand ii ceream sa ma placa x fata dar macar in problemele mai serioase cand il rugam ca parintii mei sa se inteleaga mai bine.
Pacatul originar a fost un progres inevitabil in evolutia… gindirii? 🙂
Polihronu #84,
Ce e, Poli, te vexează afirmația? Păi, e simplu. Cum gândirea umană e binară, cunoașterea Binelui presupune și cunoașterea Răului. Deci ”progresul” spiritului era necesar, chiar dacă Biblia îl înfățișează ca negativ, păcat, moarte, nenorocire.
Firește că eu nu am fost de acord cu ideea, însă puținătatea mea intelectuală nu mi-a permis s-o combat.
Aveam o discutie neterminata, generale, pe seama definitiei spiritului. Daca gindirea este fatalmente binara, raul nu este un progres, ci un dat inexorabil. Iar „cerul” crestin e o fantezie inumana.
Polihronu #87,
Ce banc bun! Păi, dacă ar fi un dat ”inexorabil”, oare de ce copilul trebuie să mai învețe și, culmea, de ce nu poate învăța totul într-o clipă? Spiritul are o fenomenologie, ”inexorabilitatea” nu înseamnă ceva actualizat, ci o potență care se actualizează treptat, în mod… ”progresiv”.
PS. Avem vreo discuție neterminată? Nu știam. Ți-am răspuns deja ce înseamnă ”spiritul”. Ce mai e de discutat?
Si genomul uman are o fenomenologie. Faptul ca se realizeaza in fenotip potentialitatile genotipului este progres? Hai ma! Daca spiritul nu este altceva decit gindire umana, de ce mai virbim despre spirit? E o categorie inutila, daca nu cumva pernicioasa prin asociere.
A, deci tu nu vezi diferența dintre gândire și spirit? Caută un dicționar de filosofie.
Draga Disertorius, fii bun si lumineaza-ma! 😉 Vezi ca avem o discutie neterminata?
Nea Sertorius, plimba ursul ca plictisesti. Nu mai pierde timpul pe forum. Pretentiile tale de eruditie sunt ca o apa de ploaie intr-o zona ploioasa.
Tu esti cel mai bun argument ca Dumnezeu nu exista, ca de ar exista atunci nu ar lasa un egomaniac plin de infumurare ca tine sa-i apere numele.
Să-ți spun ceva, prietene Philosophicus (ce nume nepotrivit ptr un grobian!). Am o plăcere în viață, aceea de a plictisi indivizi ca tine. Jubilez când sunt înjurat de ignoranți. Dacă m-ar lăuda, mi-ar fi rușine de mine însumi.
Așa că, mulțumesc! Mi-ai înseninat ziua.
Spiritul e acea entitate spirituala ,derivat al existentei materiale, care poate fi sinonima cu gandirea , ratiunea, constiinta.
Hegel a conceput spiritual ca ultima treapta a dialecticii ideii absolute, in care ea redevine ea insasi si capata constiinta de sine.
Gandirea este un proces psihic ,o functie a materiei superior organizate, aparuta in conditiile procesului social al muncii .
Gandirea binara nu este fundamentul gandirii umane, gandirea in alb si negru e o consecinta a absolutizarii cuvintelor Lui Isus din Matei 5.37.Cred ca acolo a vrut sa spuna cu totul altceva.
Dorinta de a depasi gandirea binara e obsesia contemporaneitatii, numai ca postmodernismul este varful de lance in acest episod existential, exact contrariul cuvintelor lui Isus.
CJ #76
🙂 I know my powers!
Maria #97,
Tu măcar înțelegi ce scrii?
Da,spune-mi la ce te referi.
Maria,
Pe site-ul ăsta, unde și așa ești subiect predilect de persiflare, nu vreau să fac o analiză a textelor tale. Sunt curios totuși, cum ai făcut conexiunile din mesajul #97?
„In a time of great change, it is the learners who inherit the future. The Learned find themselves equipped to live in a world that no longer exists!”
@Sertorius
Sincer, daca placerea ta in viata e sa-i plictisesti pe altii, trebuie ca ai parte de o existenta foarte trista. Nu ca n-ar fi lumea plina de ignoranti – dupa tine, in afara de tine si brietenii cu studii doctorale, cam toti ceilalti sunt maimute – , dar n-ar fi totusi mai interesant sa-i plictisesti pe cei la fel de eruditi ca tine? Sau sa-i tii treji, de preferinta? Asta as zice si eu placere…
Bine ca stim ca ar fi ceva ce-am putea face sa-ti fie rusine: vom incepe sa-ti cantam osanale! Ce-ar fi sa nu mai pierdem vremea? Onorabile Sertorius, muritorii te saluta!
super articol.
felicitari domnu polihronu.
ce tare ii mai doare pe domni pastori adevarul gol golut, despre sistem, si mai ales despre realitatea vieti.
se pare ca aceste persoane au impresia ca traiesc in adevarate bule virtuale unde ei sint constiinta pt saracii si pacatosii muritori.
sa stiti ca domnu pastor din spania, va uraste de moarte, mai ales pe domnu edy si comp.
la mai multe articole, asa sa moare de necaz lumea( asta adv)
domnu samson
va spun sincer ca atunci cand dintr-un motiv sau altul sint trist, intr-un si dau de comentariile dumneavoastra, si ce mai, a inceput sa ma intepe inima, nu alta.
felicitari
ai un talent, si cred ca tu cu grigorie lucrati la catavencu mai mult ca sigur.
n-ar fii rau sa iti faci un site si sa faci o analiza ( de care vrei matale) la aceste somitati ale intelectualita-ti adventiste si nu numai.
Nu ma intereseaza ceea ce cred unii, care fac din ‘zeflemea’ singura ratiune de a comunica.
Noi nu suntem programati sa gandim 01001000100…, adica bine sau rau, argumentul biblic al existentei gandirii ancestrale pozitive a binelui, e evident.
Intruziunea raului, a determinat o noua revolutie in gandire, fata de care umanitatea nu era pregatita.
Dialogurile platoniene spun ca pentru a ajunge în lumea Binelui, a puritatii si perfectiunii absolute este” necesar sa pleci la drum cu toate drumurile incercate de om, sa nu le refuzi fara a le sti, sa nu le condamni de nu le cunosti, sa nu le acoperi cu ura chiar daca unele nu-ti convin ori le consideri ca neadevarate.”
Cu alte cuvinte porneste de la ideea existentei binelui si raului in mod firesc, asezate pe aceeasi balanta.
Biblia spune cu totul altceva.
Asa cum se merge pe ideea unui dualism al fiintei umane, iar biblia spune ca de fapt omul este o unitate indestructibila intre materie si spirit.
Cand m-am referit la textul din Matei am gandit la ideea conform careia Isus pleaca intotdeauna de la mentalitati deja existente, cum ar fi aceea referitoare la acceptare si negare a binelui sau a raului .
Maria, ce citesti zilele astea?
Myosotis,
Hai să-ți răspund totuși, deși…
#65,
Îți apreciez cultura, numai că… vorbim de două concepte diferite, chiar dacă omonime. Sadoveanu, scriind literatură referitoare la epoca medievală, folosea termenul de ”domniță” în sensul acelor timpuri. În acele timpuri, fiicele domnitorilor se numeau ”domnițe”, iar nevestele acestora ”doamne”. Așa că, la Sadoveanu, termenul nu are un sens de politețe, ci desemnează un apelativ princiar.
Prietenul meu, Florin Lăiu, folosea termenul de ”domniță” atunci când se adresa interlocutoarelor de sex feminin pe forum. De aceea, l-am citat și lăudat.
Cum nu-ți cunosc obârșia și, din câte știu, stirpea voievozilor s-a stins la noi de câteva veacuri, am îndrăznit să mă adresez ție cu ”domniță” în sensul lui Fl. Lăiu. Mai bine mă abțineam de la asemenea exerciții complicate de politețe. Se pare că nu e locul în care ele să fie înțelese.
#103,
Nu-ți pot interzice să mă compătimești, dar nici nu mă afectează câtuși de puțin.
PS. Tu cum te raportezi la bădăranii cu creier inexistent? După multe experiențe dezagreabile pe forum, eu la încheierea asta am ajuns. Să jubilez când asemenea specimene mă înjură.
Mi-e dezagreabil acest dialog cu tine și nu te mira dacă nu-l voi mai continua. Mă deranjează că am aerul că mă justific cu ceva în fața ta. Zici că-s incult și că până la Florin Lăiu n-am auzit cuvântul ”domniță”? Bravo, ești perspicace. Zici că sunt un îngâmfat nenorocit, care duce o viață tristă? Ești de o acuitate uimitoare. Felicitările mele!
@Serto,
eu zic sa le sugeram celor de la Dex sa introduca varianta FL. Nu de alta, dar sa priceapa toata lumea distinctia dintre cele doua concepte omonime, dar diferite.
Apoi, nu te compatimesc pentru ca nu am aere de superioritate. Totusi, mi se pare trist sa derivi placere din enervarea/plictisirea „vulgului”. Daca ti se pare ca un comment este sub IQ-ul tau, iar scriitorul lui e un „badaran fara creier”, superioritatea ta cere sa-l ignori, nu sa-i arati badaranului ca n-are creier. Nu de alta, dar in primul rand se vede ca n-ai exercitiul coborarii la minti mai putin ilustre, iar in al doilea rand si cand iti propui sa faci asta nu poti fara sa jignesti. Prin urmare, nu-ti poate nimeni interzice sa te privezi de placerile tale, dar parca totusi s-ar putea si altfel. Nu de alta, dar o minte mare se recunoaste tocmai prin capacitatea de a explica o idee pe intelesul mintilor mici. Daca nu, e mare pentru propriul uz si ar trebui limitata doar la acesta.
Nu ma mir ca iti este dezagreabil dialogul cu mine, mai ales ca in punctele esentiale ai ales sa-l ignori. Nu, nu am zis ca esti un „ingamfat nenorocit”. Vezi cum iti place sa te victimizezi inutil? Duci o viata trista? Nu pot sti nici asta, dar e trist obiectul placerii tale, declarat de tine insuti aici pe forum.
Sarcasmul tau, la fel ca superioritatea-ti auto-declarata, ma lasa rece. Uite, am si eu o placere nemarturisita anterior: imi plac oamenii de a caror superioritate ma pot convinge singura. Dar tu insisti sa-mi refuzi placerea asta… Nu-i nimic, ma resemnez stiind ca nu pot avea totul in viata.
Myosotis,
Nu cred că ne vom înțelege, dar pot vorbi și la pereți, nu mă deranjează.
Așadar, eu găsesc că a dădăci bădăranii fără creier e cea mai stupidă îndeletnicire din câte există. Nu mă consider o minte mare, iar dacă în asta constă să ai o minte mare, sunt fericit că nu am așa ceva.
Nu cred că mi-am auto-declarat superioritatea. Mereu am dorit ca discuția să se concentreze pe idei, nu pe persoana celor care le prezintă. Voi însă insistați pe abordarea opusă.
Treaba voastră, sunteți mai mulți și al vostru e forumul.
Cred că am fost inadmisibil de limbut să dau atâtea explicații. De acum încolo le voi păstra ptr mine, chiar dacă rezultatul va fi că mă veți pricepe și mai puțin. Asta însă nu contează absolut deloc. Eu scriu doar ptr cei care mă pricep. Restul n-au decât să mă înjure (sau să mă laude ironic, e același lucru), nu fac decât să mă distreze. Adieu!
Polihronu,
‘In oglinda destinului’ Basarab Nicolescu.
Sertorius,
Nu am inteles sensul cuvintelor ” a face analiza textului „.
Asa grait-a Zarathustra, din plinatatea cunostiintelor sale, arunca sablonul gandirii sale si analizeaza.
Exista un sablon standard care sa cuprinda opinii, convingeri,mentalitati, o fi cele ale lui Platon, Hegel,sau oricine cu sistem sau fara sistem ?
Este cineva brevetat stiintifico-filozofic, care sa monitorizeze scaparile de pe orbita gandirii traditionaliste ?
Cat despre persiflare, ii inteleg sensul si imi cunosc limitele, insa nu gasesc ca ea vine ca urmare a greselilor mele, ci este expresia optima a scarpinatului in cap, atunci cand maimuta uitandu-se la logica moralei, cauta sa o ingane lasciv, pentru ca actioneaza instinctiv, asa cum a creat-o mama natura.
Poate nu degeaba in constiinta umanitatii s-a nascut, pentru a patrunde dimensiunea fetei umane, „mitul oglinzii”.
Acest paradox l-a intrigat pe Immanuel Kant care a spus: „Ce poate semana mai mult cu mana mea si sa fie mai identic in toate privintele, decat imaginea ei in oglinda? Si totusi nu pot sa pun mana pe care o vad în oglinda in locul originalului ei”.
@ eddieconst
„Am inteles ca ‘fratii’ de la seminar se temeau de intrebarile lui Poli.”
Ai dreptate. Citindu-ti afirmatia, mi-am amintit de asta:” Intrebarile lui ca ‘incuietoare’ nu le-am interpretat ca afront personal, asa cum au reactionat alti profesori. Cred ca i-am dat zece – dovada ca n-am avut nimic personal cu el „…
CJ, problema cu citatele e că atunci când le scoți în mod neatent din context și le arunci de-a valma, își pierd înțelesul. Rezultatul e o vorbire fără șir, ca bolboroseala unui bețiv. Pe alocuri, dai și peste frânturi inteligibile, însă tabloul general e înfiorător…
CJ #121,
O întrebare. Cum te afli, din câte știu, în grațiile conducerii, de ce nu scrii și tu editoriale? O idee bună ar fi și să postezi niște citate, precum acesta, pe post de bază de discuție la un editorial. Textul ăsta al lui Mazilu ar putea da loc la unele discuții interesante, de ex.
@ maria # 11: De ce?