Doar un gând….

Viaţa….
E un mister, iar în jurul ei s-au construit alte mistere.
De exemplu, axioma…adevăr fundamental acceptat ca real fără a fi demonstrat, socotit demn sau convenabil , evident prin sine însuşi.
Dumnezeu e o axiomă, El există prin sine insuşi, rămas acolo, în eter, în imaginar ca o sursă a existenţei, destinul implacabil al trăirilor noastre.
L-am clădit şi i-am făcut o casă în subconştient, L-am chemat şi a venit, este fixat în fiinţa noastră , ne sufocă în fiecare clipă, a ajuns de neclintit, o himeră a zbaterilor noastre lăuntrice.
Câţi au încercat sa-l dea jos , dar s-au temut de El şi atunci au pariat pe El. În El există totul, binele şi răul, teama şi bucuria , binecuvântarea şi blestemul, contradicţia şi legitatea, distrugerea şi creaţia.
Numai că….realitatea nu poate fi cuprinsă în axiome şi aşa s-au născut paradoxurile.
O axiomă nu poate pronunţa imperativ, indestructibil şi placid :” Eu sunt sensul, viaţa şi adevărul vieţii.”
Unii au încercat proslăvirea numelui lui Dumnezeu  printr-o sinergie între ştiinţă şi matematică , între infinitul mulţimilor şi mulţimea infinitului, folosindu-se de axioma alegerii : „ Pentru orice mulţime de mulţimi nevide există o funcţie care asociază fiecăreia dintre aceste mulţimi unul dintre elementele sale .”
Axioma alegerii l-a dus pe Pavel Florenski la ştiinţa divinităţii, acea „mulţime numită „ care capătă în spiritualitate un sens, o direcţie a cinstirii numelui lui Dumnezeu.
În „Stâlpul şi temelia adevărului „ Florenski a încercat o abordare  a conceptelor logice în dreptul religiei, distrugând prin ideile sale raţiunea ce încerca sa o rejecteze .
A pus pe edificiul matematicii, speculaţia , înţelegerea mistico-intuitivă şi obsesiile patristicii în care s-a născut.
Drumul paradisului construit pe cea mai logica dintre ştiinţe continuă sub povara greutăţilor sufleteşti, a deznădejdii sau a imposibilităţii de a depăşi viaţa cu problemele ei. Ce l-a făcut pe Georg Cantor, acest matematician ilustru al teoriei mulţimilor să cadă în capcana metafizicii, dacă nu decepţia , depresia cauzată de lupta confruntării cu această lume bolnavă , atinsă de maladia superficialităţii , a minciunii şi a lipsei de iubire ?
Unii teologi creştini au speculat opera lui Cantor şi au văzut în ea o trimitere la unicitatea infinității absolute a naturii lui Dumnezeu.
Cum mai putem ieşi din acest paradis în care numerele sunt porţi ale raţiunii ce deschid uşa către taina dumnezeiască ?
Desigur, paradoxul…
Din teoria multimii rezultă un paradox, paradoxul lui Russell.
Numele lui Dumnezeu, cinstirea acestui nume, construit pe o scară numerică speculativă , acest nume pus de unii deasupra multimii, infinitul marcat static şi grotesc pus sub semnul falsului şi adevărului, într-o antinomie.
De fapt,  Zermelo formulase deja o teoremă (“ pe orice mulțime se poate stabili o relație de bună ordonare “), dar Russell i-a pus amprenta publicităţii.
Pentru a demonstra că teoria naivă a mulțimilor enunțată de Cantor este inconsistentă, Russell a imaginat o mulțime specială, mulțimea tuturor mulțimilor care nu se conțin ca element, arătând astfel că noţiunea de mulţime a tuturor mulţimilor este contradictorie.
Paradoxul lui Russell sau paradoxul mulţimii tuturor mulţimilor este un paradox logic .
În opinia lui Wittgenstein “este cel mai mare paradox al logicii şi matematicii contemporane ”.
Prima cauză a tuturor lucrurilor create ( dumnezeul raţiunii) o aporie….
Evoluând în înţelegere , intuiţia nu mai poate construi axiome , ci numai propoziţii.
În “Principia mathematica” a lui Russel există propoziţii primitive numite axiome, din ele pot ieşi propoziţii compuse, acceptate în sistem dacă pot fi derivate pe calea unor demonstraţii. La Wittgenstein  demonstraţia nu are nici o importanţă, pentru că toate propoziţiile valide logic sunt tautologii, iar o tautologie nu are nevoie de demonstraţie. O  tautologie este o propoziţie întotdeauna adevărată, indiferent de valoarea de adevăr a propoziţiilor care o compun.
“Eu sunt Cel ce sunt “ o tautologie numita Dumnezeu în propoziţia vieţii spirituale.
Ce este mai paradoxal ca alegerea ! O alegere inconştientă te poate proiecta într-o eroare , o alegere conştientă greşită poate fi câteodată decisivă în drumul către adevăr.
Sloganul :”Alege viaţa, ca să trăieşti” , are sens de reuşită numai sub forma “ Alege cu raţiunea atunci când îţi doreşti ceva cu adevărat.”
De multe ori crezi că ai prins viaţa, esenţa …Dar, ea se sfarmă în mulţimi. Vrei să le strângi la un loc, dar e imposibil pentru ca nu mai încap în aceeaşi teorie a iubirii. S-au împrăştiat pe drum , în oniric, în deznădejde, în haos.
Şi atunci, lăsăm trecutul, suspiciunea, iluzia în marea uitării , pentru a ne clădi viaţa adevărată .

Anunțuri

34 Responses to Doar un gând….

  1. Laie Chioru says:

    emma a deschis bine discutia. Urmeaza benny. Zi-i benny, unde trebuie sa cautam Sensul? In matematica, in logica, in ratiune, in paradoxuri, in fiinta ta, in haos, in ce? Zi-i benny, da’ nu cita din Biblie, zi din tine. Bine, poti sa citezi si din Biblie. Se pregateste lelitza .. sa deschida portitza.

  2. Laie Chioru says:

    pana vine benny, daca are cineva fro idee, s-o spuna, da’ frumos, s-a-nteles?

  3. Multumim frumos Maria pentru acest mesaj exceptional ce ni-l adresati noua tuturor credinciosilor crestini evolutionisti si atei… e de o mare imbarbatare si incurajare…. este formidabil sa fim in preajma dvs , e de a dreptul minunat sa aflam ce au spus/scris : Florenski, Cantor, Russel, Zermello, Wittgenstein…. sper sa poata si dansii sa va raspunda la timp, ca noi umilii cititori ai dvs suntem uimiti de intelectualismul dvs .!
    Craciun fericit tuturor si Dumnezeu sa ne binecuvinteze (pe toti dar mai ales pe cei care mai cred in Dumnezeul „creator al cerurilor , pamantului, apelor si izoarelor apelor”!)

  4. Laie Chioru says:

    bine, zambetul de dimineata, ne-ai zambit frumos. ati vazut cum se raspunde? asa, cu bun simt.
    Craciun fericit si tie.

  5. Laie Chioru says:

    ianis wrote:
    Nebunia crucii.
    Majoritatea suntem familiarizati cu expresia nebunia propovăduirii crucii (1 Corinteni 1:21), lansata de Pavel ca si justificare pentru “ciudatenia” mesajului crestin in contextul lumii greco-romane. Nebunia care nu e nebunie ci, dimpotriva, sursa virtutilor.
    Intrevad in cuvintele astea o instigare la non-conformism si creativitate.

    Asa a inceput crestinismul. Si bine ar fi fost daca se tinea de “nebunia” lui si de cruce. Era o formula perfecta si promitea revolutii. Chiar a rasturnat imperii si a creat altele in loc. Pentru individ a destupat creiere, a holbat ochi, a dezlegat limbi, a indreptat cocoase.

    Nu stiu cum si nu stiu cand, dar au pierdut crucea pe drum.

    Crucea nebuniei.
    …………………

    Bravo, mai ianis, mi-a placut textul tau. Stie cineva sa raspunda care e Sensul Crucii? Decat sa intrati in filosofii desarte, in axiome, propozitii si definitii inalte, nu e mai simplu sa gasiti sensul crucii? Benny, ce zici? Ai cuvantul.

  6. Laie Chioru says:

    Ovidiu,
    vezi ca multe din framantarile tale isi au raspunsul aici, in ce scrie ianis mai sus, pun-te de mesteca bine, bine, ce-a scris ianis, ca stiu ca-ti merge mintea, si da raspunsul la intrebare, ca atunci te scoti si pe tine si pe noi din groapa. Hai, fa efortul. Executarea.
    Pana atunci sa ai un Craciun fara OZN-uri dar pe inima ta.
    Benny face pe vedeta si se lasa rugat. Cred ca are sarmaua in gura si nici nu poate raspunde crestineste la urari. Nu-i nimic, o sa fac cu el cateva salturi inainte si o sa-i revina smerenia la loc. Si silueta.

  7. ediorgu says:

    Domnu Laie, ai ceva de spus? Incepi sa devii enervant cu circul asta. Inteleg ca esti disperat sa fii bagat in seama, dar nu forta nota! Nu esti deloc amuzant, tot trolling se numeste si ce faci tu. Si scuteste-ma cu urarile de bine, mai ai sa scrii ”cu drag”. Prefer sa ma injuri, dar sa o faci dupa ce spui ceva destept!

  8. Laie Chioru says:

    Mai edi, pentru tine dau enervare de voie. Ca sa te mai eliberezi si tu putin.
    Ceva destept nu pot sa spun, ca io sunt seful. Tu ar trebui s-o faci. Ai si ordin pentru asta, dar te eschivezi. Azi fiind Craciunul, enerveaza-te crestineste si apoi pune mintea la contributie si raspunde. Hai, ca stiu ca poti. Eu nu injur, sunt plotonier majur, nu birjar, s-a-nteles? „Crestinii”, in schimb, au voie. Ca o fac cu subinteles! Priceput? Pe loc repaus!

  9. Richard says:

    salut,

    cum se face ca se gaseste intotdeauna cate un troll care sa se impauneze pe oxigen si sa faca circ. Mai Laie Chioru ;), daca nu iti place ce scrie doamna emma nu-i citi contributia. Insa daca te crezi capabil, incerca sa produci si tu o pagina coerenta care exprima ceva cu sens si apoi lasa-ne si pe noi sa comentam si sa cantarim afirmatiile tale (exact cum faci tu aici) !. Hai ce zici ?! Te bagi ?! Ai suficinta potenta intre picioare ?! Daca nu, mai lasa-ne domnule cu sterilitatile tale evazive si canta la alte PORTI ca esti lamantabil !

    adios !

  10. Laie Chioru says:

    Salut Richard,
    ai nume de rege asa ca poarta-te pe masura, ca altfel stai si tu la carcera, cat ai fi tu de rege. Comentarii inteligente astept de la voi, da’ in primul rand bun simt. Priceput? Astazi esti iertat ca e Craciunul, desi ai vorbit ca un birjar, totusi roaga-te si Cel ce S-a Nascut astazi Te va ierta. Eu te-am iertat deja.
    Sa ai un Craciun fericit in continuare! Pe loc repaus!

  11. lelitza says:

    speaking about getting a life – just another thought

  12. Laie Chioru says:

    Bine, vad ca nimeni nu se avanta sa comenteze referatul emmei. v-a lasat iar fara oxigen si, ca sa nu inceapa iar sportul cu pietrele, fac un mic rezumat. emma zice: viata e un mister, Dumnezeu, sursa ei, cu atat mai mult. oamenii au incercat sa atinga acest mister prin diverse moduri, unii prelungind in sus matematica, altii logica, altii speculatiile, dar toti au esuat in a-L „prinde” pe Dumnezeu in axiome, propozitii, definitii, paradoxuri, etc. emma nu da solutia, cum trebuie „prins” Dumnezeu, ci da doar directia unde trebuie El cautat: in iubire. S-a-nteles? Bun. Poate comentati celalalt referat, cel al colegului ianis, daca la ce a scris emma nu aveti comentarii.

  13. Richard says:

    Laie Chioru,

    ma bucur ca esti un tip care stie de gluma. Oricum, nu prea am timp si cand citesc trolling pe aici simt ca imi pierd vremea. Chestia cu potenta era o invitatie sa ne propui ceva care merita citit.

    Merci pt iertarea pacatelor mele facute in sfanta zi de Craciun, sa fii binecuvantat !

  14. OringiGius says:

    Great essay Emma!

  15. Ovidiu says:

    @Laie Chioru 6

    Merci de urare, dar dupa mini vacanta de craciun ce am avut-o, n-am chef sa ma concentrez si sa dezbat subiectul invocat de tine. Ba mai mult, spre bucuria lui Anubis&CO, cred ca ma voi retrage de pe forum si ma voi rezuma doar la vizionarea emisiunilor. Si asa nu ma baga nimeni in seama, dupa cum spunea tot Anubis cu alt nick name. Asa ca tie, lui Edi si tuturor celorlalti (inclusiv lui Anubis), un 2012 mai bun va doresc si sa fiti sanatosi!
    LA MULTI ANI !

  16. emma says:

    Ovidiu,

    Eu te bag in seama, iar Anubis glumeste si nu-si bate joc de nimeni. Si de fiecare data o face cu inima buna.

  17. lelitza says:

    Ovidiu,

    Si asa nu ma baga nimeni in seama…

    Hai mai Ovidiu, serios acum, numai ca sa fim bagati in seama intram noi p’aici?

    La multi ani si tie! (sper sa nu te ofenseze ca doar o lelitza te-a bagat in seama :-)) )

  18. Ovidiu says:

    Emma Maria, daca Anubis glumeste, atunci sa precizeze cu o nota de subsol asta, fiindca „glumele” lui sunt tare asemanatoare cu bataia de joc autentica. Ca o face cu inima buna sau nu, n-am de unde sa stiu si nu stiu de unde stii tu asta, in afara de cazul in care il cunosti personal si iti spune el in particular ca de fapt el vrea doar sa se joace de-a gluma…in fine, multumesc pentru aprecierile tale, dar sa stii un lucru, faptul ca vreau sa ma retrag ti se datoreaza si tie pe undeva (HA !)… fiindca MA COMPLEXEZI ! Cand citesc comentariile tale pur si simplu imi dau seama ca sutele de carti (si nu exagerez) pe care le-am citit, nu mi-au folosit la nimic. Si nu ma refer aici la cartile de povesti citite in copilarie ci la ceea ce am citit in ultimii 15-20 de ani (teologie adventista si ne-adventista, filosofie, psihologie,etc.). Si asa ma complexeaza Edi destul, asa ca pe langa voi doi imi dau seama ca ceea ce spun eu e mizilic, deci se poate si fara mine (si o spun foarte serios).

    Lelitza, merci si tie pentru apreciere. Nu, nu ca sa fiu bagat in seama scriu eu pe forum. Dar stii, uneori devine obositoare treaba asta cu comentariile. De fapt eu scriu pentru ca ma regasesc in ceea ce spune Edi aproape total si in plus sunt foarte suparat pe sistemul care ii face lui probleme si mi-a facut si mie probleme in ultimii 10 ani. Diferenta e ca eu am avut de-a face cu sistemul romanesc, bigot si incuiat, iar Edi a avut de-a face si cu asta si cu cel american care se pare ca nu e mai destupat decat il credeam eu, asa ca toate astea una peste alta, ma revolta la culme si pentru ca nu am avut ocazia sau uneori curajul sa le spun in fata tot ce gandesc, ma exprim liber pe forum. Dovada sta faptul ca nu mi-am ascuns identitatea si nu am postat sub pseudonim. Asta e, se pare ca viitorul nu e pentru oamenii care gandesc si se exprima deschis, ci pentru slugarnici si pupin***isti.

  19. lelitza says:

    Ovidiu,

    sutele de carti (si nu exagerez) pe care le-am citit, nu mi-au folosit la nimic

    esti sigur ca nu ti-au folosit la nimic? Simplu fapt ca te intrebi la ce ti-au folosit ar trebui sa-ti spuna ceva;-)
    Nu te mai compara cu nimeni (stiu, usor de zis, greu de facut) pentru ca esti unic.
    Uneori, cand ma gandesc la cate sunt de invatat, inteles, cate mi-as dori sa fac, m-apuca disperarea pentru ca realizez ca nu-mi ajunge o viata sa cuprind totul. But hey, I’m on my way

    ma revolta la culme si pentru ca nu am avut ocazia sau uneori curajul sa le spun in fata tot ce gandesc

    Let go, Ovidiu! Just let go. It isn’t worth it!

    ca ceea ce spun eu e mizilic, deci se poate si fara mine (si o spun foarte serios)

    Bineinteles ca se poate fara „mizilicurile” noastre dar e mai interesant cu ele:-)

  20. Anubis says:

    „Bineinteles ca se poate fara “mizilicurile” noastre dar e mai interesant cu ele”

    mwahahaahaha laughed Mr. Sauvignon :vampire: :zombiekiller:

  21. calin m says:

    L-am clădit şi i-am făcut o casă în subconştient, L-am chemat şi a venit, este fixat în fiinţa noastră , ne sufocă în fiecare clipă, a ajuns de neclintit, o himeră a zbaterilor noastre lăuntrice.

    Foarte romantica introducerea in metafizica himerei, Emma, aproape de speta erotica.
    Numa sa nu se ajunga la naivitate.
    In rest cuvinte frumoase,

    o speranță, azi,
    unui gânditor
    cuvântului
    care va veni
    în inimă
    (P. Celan)

  22. emma says:

    Merci Calin pentru cuvintele frumoase !

    Atunci cand charisma binefacatoare a dumnezeului isus se spulbera ,ramanand numai o cruce si un chin, deconstructia sinelui religios nu inseamna nihilism, sau nu ar trebui sa inseamne nihilism si incertitudine, cred ca ar putea fi recompus pe ideea vindecatoare a erosului.
    De ce nu am lega erosul de instinct, de geniul gandirii creatoare ca o certitudine a supravietuirii speciei ?
    Ma gandesc la agape, si la iubirea divina, la faptul ca aceasta iubire nu s-a putut materializa decat prin ritualuri, formule de adresare in cadrul unor rugaciuni, prin ingenuncherea eului, printr-un sine detasat de lumea exterioara si contopit intr-o lume a ideilor abstracte, vizionare.
    Atunci care-i adevarata iubire care transcende veacurile, care da nastere la alte vietii si care gaseste in sine insasi puterea de a trai frumos ?

  23. calin m says:

    Emma,
    imi place foarte mult cum scrii, desi are nuante romantice destul de puternice care in general tind spre o naivitate ontologica. Ma gandesc la Cioran la capitolul asta, mi-ai scris ceva despre el in alt comentariu si sunt de acord cu renuntarea la bunatatea unui dumnezeu absolut de vreme ce toate himerele pamantului exista in suprema-i bunatate obiectiva, doar ca, pe de alta parte insatisfactia sinelui intr-o izolare absoluta o vad ca fiind fructul aceluiasi eros, dar nesatisfacut.

    Uite un pasaj care poate ajuta la intrebarea ta,

    Nici o dragoste nu este adevarata fara o unire de eros si agape. Agape fara eros este supunere fata de o lege morala, fara caldura, fara dor, fara reunire. Eros fara agape este dorinta haotica, negand validitatea solicitarii celuilalt de a fi recunoscut ca un sine independent, capabil de a iubi si de a fi iubit. Dragostea ca unire de eros si agape este o presupunere a credintei…
    Paul Tillich, Dynamics of faith, p.156

  24. calin m says:

    ”Dumnezeu”… este numele pentru ceea ce il preocupa pe om la modul ultim. Lucru care nu inseamna ca mai intai a existat o fiinta numita Dumnezeu si apoi necesitatea ca omul sa fie preocupat in mod ultim de el. Ci inseamna ca ceea ce-l preocupa pe om la modul ultim devine un dumnezeu pentru el si, invers, inseamna ca omul poate fi procupat la modul ultim numai de ceea ce este dumnezeu pentru el.
    Paul Tillich, Systematic Theology,I,211

    Aici ar fi mai usor de inteles, chiar in raport cu ceea ce ai scris si tu, daca s-ar face o deconstructie pana am ajunge la fiinta si nefiinta. Undeva, alegoric vorbind, daca exista un ”dumnezeu mai presus de dumnezeul teismului”(Tillich), toate romantismele si asa numita ‘lupta cu dumnezeu’ devin naive, legitime, dar naive. Presupunand ca Dumnezeu nu este un Altul, un Obiect pe care il putem sau nu il putem cunoaste, ci Fiinta insasi la care participam prin insusi faptul ca existam in proportie ontologica cat si cosmologica.

  25. emma says:

    Calin,

    Am citit cate ceva din Tillich si inteleg ce vrea sa spuna.
    Eu am incercat sa trec de aceasta lupta cu dumnezeul mintii mele, lada mea de zestre e incuiata. Nu vreau sa o deschid , nu sunt pregatita sa infrunt trecutul.
    Acolo, printre tristeti infertile am aruncat, fara sa regret si agape. Am crezut ca-i cheia sufletului (agape) dar de fiecare data, nici nu stiu cum sa numesc , poate „fatum” mi-a rupt aripile. Poate nici nu le aveam, existau doar in mintea mea, iar si atunci cand credeam ca le am nu traiam decat in prezenta mortii, obsesia mortii.
    Acum nu am nici una , nici alta (eros si agape) , ma am doar pe mine. Deocamdata, ma multumesc cu atat, ideea e ca ma pierdusem de tot.
    Nu inseamna ca nu incerc sa caut mai departe sau am incetat sa-mi confrunt demonii.
    Dar existenta inseamna a lua la pachet binele si raul. Din pachet se pot revarsa binecuvantari si blesteme, viata e o lupta sau o continua miscare, universul deasemenea.
    Si atunci nu te scalzi in platitudini existentiale, gandind la o fiinta suprema care sa incorporeze numai binele sau numai o forma a binelui conceputa de mintea noastra ? Moralitatea e subiectiva, iar binele si raul sunt notiuni greu de demarcat in viziune ontologica sau chiar cosmologica.
    Lupta pentru existenta, evenimentele cosmice etc. se incadreaza in tabloul realitatii , in care expresia de rau necesar atunci cand are loc o explozie stelara sau de pilda evolutionismul e un exemplu in acest sens.

  26. calin m says:

    De ce nu am lega erosul de instinct, de geniul gandirii creatoare ca o certitudine a supravietuirii speciei?

    Problema trebuie sa fie geniul gandirii creatoare in secolul in care traim. Intr-un mars de maceratie de sine romantica-post-apocaliptica-ironica (care mai si sustine ca asta e firescul) e foarte greu sa sustii capacitatea creativa in proportiile sinelui si a-l glorifica cu aceasi ”imparatie a cerurilor”.
    Azi ”specia naiva a multimii” fiind o tautologie, cred ca se face aparent in sensul nefiintei decat in potentialitatea fiintei, dar sa spunem ca Emil Bock (german anthroposophist, author, theologian) in cartea sa Apocalipsa, presupune doar o naivitate spirituala, sau o suprasensibilitate naiva, in cadrul multimii bineinteles. A-i lega erosul de instinctul sinelui, este o amalgamare de proportii atomice, dupa cum se poate actiona in lipsa sensibilitatii gandirii si, o facem toti mai mult sau mai putin in a-l sfida pe ”agape” cu propriile noastre ganduri pentru a-l ajuta sa tina pasul cu eros; dar in acelasi timp, o usoara frecventa a sinelui cuprinde atrocitatea erosului pana la distrugere, sau de ce nu, pana la descompunerea eterului, aripilor si lucrurilor pe care le pierdem in mintea noastra. Iar aici, nu cred ca poti afirma ca cineva a renuntat la eros si agape, si ramane doar cu el si ”chimvalele rasunatoare” ale lui Pavel. Insusi diferenta subtire intre absolut si infinit o iubim, poate cel mai mult pentru ca este cea mai periculoasa.
    De ex, plecand de la inexistenta, omul se poate distruge doar el pe sine insusi datorita legiilor pe care le aplica, fie ele morale etc? Incercam sa-l inteleg pe Sartre, cu fiinta si neantul, neaparat si-ul care le leaga atat de strans incat omul devine atat de liber pe un firicel de fum, pe marginea ce uneste fiinta si neantul. Iata unde exista libertate in supravietuirea speciei.

  27. emma says:

    Calin, redau ultima replica a diavolului din „Diavolul si bunul Dumnezeu ” de Sartre:
    „O sa le inspir frica, de vreme ce nu e alt chip de-a le purta iubire ;am sa le dau porunci de vreme ce nu e alt chip de a ma supune, voi ramane singur cu cerul gol deasupra capului, de vreme ce nu am alta cale de a fi cu voi .Razboiul asta trebuie facut, si-l voi face.”
    Intre timp, Dumnezeu murise, el era iluzia.
    Si daca libertatea sta intr-un fir de fum , si daca Dumnezeu e iluzia binelui din mintea noastra, atunci cine ne coordoneaza viata, noi insine sau satana (identificat se vede cu dumnezeul biblic) ?
    Dumnezeu daca exista e cu totul altceva , altcineva decat ceea ce credem noi,si cu cat consideram ca-l cunoastem cu atat ne afundam intr-o iluzie.

  28. calin m says:

    Rescriu,
    presupunand ca Dumnezeu nu este un Altul, un Obiect pe care il putem sau nu il putem cunoaste, (prin maceratie de sine sau dizolvarea himerei in sine, asceza intr-un cuvant) ci Fiinta insasi la care participam prin insusi faptul ca existam in proportie ontologica cat si cosmologica.

    Pe cand Dumnezeu impaca lumea cu sine, ne-am trezit ca nu-i deajuns doar sa participam la Fiinta in sine ca si Dumnezeu, si ca ”atunci cand charisma binefacatoare a dumnezeului isus se spulbera ,ramanand numai o cruce si un chin” tentatia nefiintei e mai mare decat fiinta. Si vreau sa-ti spun, ca dupa observatiile mele, e firesc sa fie asa daca nu implici revelatia. Si la capitolul revelatie e mult de discutat.

    A participa la aceasta Fiinta, nu e neaparat sa fie o iluzie, si nici nu e neaparat sa fie o realitate. Atat existenta cat si realitatea nu se pot defini, decat intr-un elogiu al fiintei sau nefiintei, de unde conceptele de dumnezeu si satana.

    Sa-l lasam pe Sartre deoparte si interpretarea libertatii. Eu faceam o aluzie subtila la naivitatea interpretarii lui si la decadenta ideii in sine.

    Tu spui:
    O tautologie este o propoziţie întotdeauna adevărată, indiferent de valoarea de adevăr a propoziţiilor care o compun si ca nu are nevoie de dovezi.
    Daca vrei dovezi, un bun studiu al alchimiei le rezolva :laugh:

    Poate am latura asta artistica ce nu ma lasa sa trec de complexitatea autoafirmarii fiecarei fiintei in parte, oricat de marunta ar fi, (si nu vorbesc despre argumente din design) si orice inclinatie ar avea si orice proces de gandire ar suprima sau prelua asupra-si.
    A vedea complexitatea autoafirmarii sinelui, e nevoie de un ochi ce vede, dar a aduce la existenta in Fiinta asa ceva e nevoie de un Dumnezeu, oricare ar fi el si oricat de necunoscut, e irelevanta cunoasterea lui cat timp totul se reduce la autoafirmarea sinelui sau negarea aceluiasi sine.
    Pe de alta parte a aprofunda decadenta sinelui implica un fapt dat, printre multe altele, in existenta, adica nu are notiune de absolut, chiar daca pretinde a avea, precum notiunea mortii.

  29. emma says:

    In acest periplu existential, omul s-a pierdut pe sine, dumnezeu a castigat dar cu ce pret ?
    Daca luam de ex. picturile de la Altamira ; omul paleoticului superior, preocupat de hrana, existenta, lupta cu vitregiile natura, a avut impulsul de a se manifesta estetic. Ceea ce frapeaza e frumusetea picturilor, a culorilor folosite, trupurile stilizate, create printr-o tehnica perfecta a armonizarii detaliilor, o lume vie, in miscare, o lume cu suflet, exprimand speranta, creatie si framantare.
    Nu se stie cum erau dumnezeii sau dumnezeul acelor timpuri, insa se stie sigur ca-si respectau mortii. Pozitia chircita sau pe vine in care erau inmormantati arata o credinta in revenirea lor, iar craniile pictate in ocru nu duce cu gandul la o judecata sau la o existenta a iadului, raiului ci pur si simplu ocru e o culoare calda, vegetala, inseamna naturalism, nemurire, reinviere.
    Ce schimbari de structura a produs frica in spiritele mortii, in cruzimea zeilor si fuga de viata incat un salt in actualitate , face din pictura un protest impotriva naturalismului. Pictura abstracta prezinta ideea, dar o idee iesita din combinatii ireale, eul interior distorsionat de perceptii si senzatii venite dintr-o zona a subconstientului framantat de ganduri, angoase, dureri .Daca suprarealismul a cautat analiza acestor framantari existentiale prin reprezentarea imaginilor din subconstient, de multe ori a ramas blocat intr-o estetica a uratului, a frivolitatii, a obscenitatii.
    Destructurarea nu se opreste la limita intre real si oniric, din pacate. De ex.Inception personajul ramane blocat intr-o zona a subconstientului, in care timpul s-a oprit.
    Cine mai poate recupa omul din groapa viselor , un dumnezeu construit dupa aceleasi metode onirice sau propria sa constiinta si perspectiva realista asupra mortii ?

  30. calin m says:

    Emma,
    iti pun o scriere de Heidegger din Originea operei de arta care ar trebui sa explice cat de cat ceea ce ai scris despre sinele creator. Ai putea sa comentezi putin scrierea asta, si ca sa o pun un context este in perceptia esentei lucrului ca opera.

    … gandirea sfarseste prin a fi renegata, cand de fapt ar trebui sa apara stradania de a a face gandirea sa gandeasca. Insa un astfel de sentiment, oricat de cert ar fi, ce relevanta poate sa aiba cand e vorba de a determina esenta lucrului, de vreme ce aici gandirea singura este cea chemata sa-si spuna cuvantul?
    Dar poate ca ceea ce aici si in alte cazuri asemanatoare numim sentiment sau dispozitie este mai rational, in speta mai patrunzator, deoarece sentimentul sau dispozitia sunt mai receptive fata de fiinta decat orice ratiune; caci intre timp, decazuta la rangul de ratio, ratiunea a fost in mod eronat interpretata doar din punct de vedere rational.

    Cat despre suprarealism, nu sunt un adept, am putut sa-mi spun in El Prado din Madrid, in fata lucrariilor lui Dali, ca sunt convins de decadenta gandirii la nivelul suprarealismului. Sunt foarte realist daca nu se pun in cont liniile si desenele din categoria ”expresie psihanalitica”. E un soi de terapie in domeniul experimentului gandirii. Nu pot renunta la arta pentru filozofie si nici la filozofie pentru arta, cumva trebuie sa mearga mana in mana.
    Hai ca revin zilele astea cu un comentariu mai pe larg si la subiect. :hugright:

  31. emma says:

    Calin

    Gandirea simbolica a deschis calea catre spiritualitate dar si catre aspecte concrete, diferenta consta in puterea de a da viata imaginilor.
    Ratiunea mistica este legata de logos. Logosul nu are valoare de rationament, e alimitativ, totusi mintea umana nu s-a multumit la o cunoastere apriorica, instinctiv a incercat o relationare cu mediul exterior dar si cu armonizarea sentimentelor interioare, cu dispozitiile firii umane.
    Nu cumva obsesia unui Dumnezeu cautat cu orice pret impiedica fiinta umana de a primi perceptiv si intuitiv o cunoastere mai realista ,mai apropiata de esenta lucrurilor ?
    De ex.in pictura medievala (Renasterea) Dumnezeu este marginit in miscari, gandire, sentimente, are trasaturi umane, patrunde in universul trairilor umane.

    Suprarealismul a rupt total legatura cu Dumnezeu, dar nu a pregatit omul spre valorificarea propriilor reprezentari despre viata, lume.
    Descatusarea fata de spiritual, l-a gasit pe om in cautarea propriului eu.
    Si atunci care perioada a produs cel mai mult alienarea eului ?
    Poate postmodernismul nu a fost decat o incercare mai putin reusita de a redescoperi umanul chiar inlauntrul esentei sale. Numai ca nu a putut scoate din subconstient ceva sa-i sustina cautarile, devenind infatuat sau decazut, plin de sine sau neresemnat , extreme ale trairilor , dispozitiilor sale.

    Totul e limitat in timp, incercarea de a depasi timpul , de a privi spre inaltimea cugetarii se opreste in propriile limite, timpul curge diform, nefiresc , iar omul nu e decat o fiinta ramasa blocata in propriile cautari. Din aceasta dimensiune , au iesit spaimele sau mandriile, neimplinirile sau arogantele.
    Se pare totusi ca gandirea inmagazinata in forme existentiale inguste si finite produce aceeasi alienare si angoasa.
    Poate calatoria imaginarului si a realului trebuie sa fie la un loc , spre acelasi tel sau implinire. E atat de firesc sa poti gandi la lucruri frumoase , poate ideale dar incadrate in realitate, in posibil.
    Iar, ca o forma a unei alte cautari, a spiritualitatii impletite la nivel cosmic, nu a spiritualitatii legate de vreun dumnezeu ci de dumnezeul dinlauntrul nostru, de lumea ideilor , a perceptiilor imi vine in minte Marcel Duchamp. Un alt mod de a cauta esenta lucrurilor intr-o perspectiva abstracta, dumnezeul gandurilor contopit cu dumnezeul universului, a simetriei.

    E poate o alta iluzie, care redeschide o veche istorie si nu reduce existente decat la maya.

  32. calin m says:

    Multumesc Emma 🙂

    revin,

  33. emma says:

    Multumesc si eu Calin pt.melodie !

Lasă un răspuns:

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: