Fiul Strazii
30 ianuarie 2013 15 comentarii
….. „ Crăciunul acela îl demoralizase cumplit. Stătea ore întregi în casă, preferând să se plictisească la televizor decât să fie ispitit de lumea mincinoasă de afară. Toată bucuria celorlalți i se părea un afront personal. Și toate reclamele publicitare de Crăciun, toate cadourile și toată atmosfera aceea de basm i se păreau cea mai mare minciună posibilă, iar uneori chiar cea mai mare tortură.
… În aceeași zi, o altă scrisoare de la casa de asigurări de sănătate îi sosi acasă, prin care i se cerea să înapoieze cardul de asigurare medicală, deoarece șeful lui nu mai plătea nimic pentru el. Așa că merse și acolo, ca să evite penalizările de rigoare în cazul în care ar fi păstrat în continuare cardul pentru el.
– Și acum… ce faceți?, îl întrebă curioasă funcționara.
Nu erau deloc prea dese astfel de cazuri când trebuia să rețină carduri de asigurare…
– O să supraviețuiesc eu, răspunse Andrei zâmbind.
– Bine, bine… continuă ea. Asta mi-e clar… Dar cine o să vă
asigure medical în continuare?
Andrei arătă cu degetul spre tavan fără să scoată un cuvânt, ceea ce provocă și mai mult curiozitatea femeii.
– … Adică vreți să spuneți că nu aveți dreptul la șomaj?
– Nu.
– Nu aveți pe nimeni care să preia pentru dumneavoastră
costurile de asigurare, nicio rudă, niciun prieten? insistă ea uimită.
– Nu, nu am pe nimeni.
– Și din ce-o să trăiți?!?
– Din… speranță! Începând de azi sunt … fiul străzii, zâmbi el din nou, spre uimirea femeii.
Funcționara vru parcă să mai întrebe ceva, dar își dădu seama că fusese deja suficient ce aflase. Andrei salută de rămas-bun și ieși afară în ploaia nesuferită de decembrie. „Ce știți voi ce e viața grea?…“ își spuse el în minte. „Pentru voi viață grea înseamnă să nu vă puteți face concediile unde doriți, sau să nu vă puteți cumpăra mașina pe care o doriți… sau să nu aveți salariul pe care-l doriți. Asta e viață grea pentru voi”…
Turcul care avea kebap-ul de la parter observase tristețea de pe fața lui și fusese impresionat de povestea vieții sale. Iar acum, deși în religia lui nu sărbătorea niciun Crăciun, îi promisese lui Andrei că îl va înțelege cu chiria până ce avea să găsească ceva de muncă. În plus, îi adusese în cameră de mâncare. Mâncare caldă, făcută la el în magazin.
– Dacă ți-e foame, vino la mine jos să mănânci, îl invită el cu căldură. Nu o să sărăcesc eu acum dacă mănânci o supă caldă la mine…
Impresionat de amabilitatea turcului, lui Andrei i se puse un nod în gât. Nu se putu abține și-i spuse:
– Dumneata, deși ești musulman, ești de fapt mai creștin astăzi decât mulți creștini…
– Ah, religiile… Știi ceva? Allah, sau Dumnezeu cum îi spuneți voi… ne-a dat viața asta nu ca să fim creștini sau musulmani, ci ca să fim oameni. Cum să merităm noi o viață viitoare, dacă aici nu am știut să ne-o trăim pe-asta? Doar cei care vor trece testul acestei vieți, vor avea parte și de alta mai bună. Trebuie întâi și întâi să înveți să fii om, nu creștin sau musulman. Pe mine nu mă interesează nici Crăciunul, nici Ramadanul… nici nimic. Pe mine mă interesează doar să fac bine în jurul meu. Ce-o fi după aia, om vedea…
– Precum am spus, repetă Andrei și mai uimit, dumneata ești de o mie de ori mai creștin ca mulți creștini declarați…Pentru Iisus, un simplu pahar de apă oferit la vreme potrivită cuiva în nevoie, era mai prețios decât toate doctrinele și dogmele luate la un loc.
Acea discuție cu turcul fusese o altă lecție de viață nemai- pomenită. Își petrecuse viața în cel mai religios mod cu putință, ca să înțeleagă acum că tot acel timp fusese cumva pierdut. Dacă exista vreo religie adevărată, aceea nu era religia formelor, a regulilor, a tradițiilor sau a doctrinelor. Nu avea vreun nume și nu însemna vreo ideologie oarecare. Ci era aceea a facerii de bine fără ca să te știe nimeni. Era aceea a ajutorării dezinteresate a celui necunoscut de lângă tine.
Cu greu și extrem de rar reușise să-l întrevadă pe Dumnezeu prin bisericile în care umblase. Îl descoperise însă acum în cele mai bizare moduri cu putință în perechea aceea necunoscută de români care îi oferise masă și pat pentru o săptămână, în colegul lui Marius, căruia îi cam plăcea băutura, și acum în turcul acesta musulman care habar nu avea probabil de Iisus, dar care îi călca acestuia în mod magistral pe urme.
Toți prietenii lui și toți „frații“ lui de credință de altădată, ba până și toate rudele lui, îl uitaseră definitiv acum, când se găsea în abisul existenței sale. Nu era nimeni dintre cei cunoscuți care să-i dea un telefon, care să-i spună o vorbă de încurajare, care să-i ofere cumva alinare în aceste clipe de coșmar. Doar necunoscuții, de cea mai neașteptată proveniență sau cu cea mai nefericită înfățișare fizică posibilă, necunoscuți pe care de altfel nu ar fi dat nici măcar doi bani în alte circumstanțe… tocmai ei erau acum vocea sau mâna lui Dumnezeu. Și în mod cât se poate de ciudat, Dumnezeul acesta alegea de fiecare dată să-l salveze numai când Andrei ajungea la limita puterilor, pe marginea prăpastiei invizibile dintre disperare și speranță, dintre moarte și viață. În rest, tăcea în mod asurzitor, chinuindu-i speranțele și prelungindu-i așteptările. De fapt, îi devenise tot mai clar că Dumnezeul acesta multicolor și ciudat nu era dispus să-i ia crucea din spate, ci doar să-l ajute să se ridice, atunci când cădea obosit sub povara acesteia… Dar mai merita oare tot acest chin?!?… Mai merita purtatul crucii?… Sau trebuia mai degrabă să renunțe la luptă pentru totdeauna?!?… ”
oxigen2 
Permite-mi sa fiu troll si sa intreb: Si ce-i cu asta?
Exact doamne doamne ia scos pe aia in calea lui Andrei ca sa sa-l ajute!
Omului cand ii e foame devine mult mai sociabil (testat pe propria piele) si creste interactiunea cu semenii si, din datorita ei, cresc sansele de a fi ajutat.
Martin a uitat sa specifice: postarea aceasta este un fragment din cartea lui, anuntata si pe O2 acum cateva saptamani. Probabil ca va urma o prezentare mai pe larg a acesteia.
Nu am editat eu articolul, ci Northlite, în urma unei propuneri de-a mea, lucru ptr care îi mulțumesc. Voi reveni cât de curând cu amănunte și cu o recenzie scurtă a romanului ptr cei interesați.
ok, aici e spatiu publicitar ?! nu mai vorbim teologie, stiinta, creationisme si teisme, ci facem recenzii la carti. Cooool ! Baieti am si eu niste chestii de vanzare in Romania, niste apartamente, niste case, terenuri in Bucuresti si alte chestii prin Canada, cine e interesat sa imi zica. Ianis imi bagi si mie niste Publicitate !? 😉
Da, recunosc, este publicitate… dar nu orice fel de publicitate. Având în vedere că Oxigen2 este un spațiu virtual dedicat preponderent adventiștilor, m-am gândit că publicarea unui scurt fragment din romanul meu „ Până când viața ne va despărți” nu numai că nu contravine tematicii generale a acestui site, ci dimpotrivă întărește sentimentul unei resetări religioase și a unei desprinderi de tradiție.
Personajul principal ( Andrei )se metamorfozează religios o dată cu trecerea timpului, cunoaște de-a lungul anilor diferite țări și culturi, își schimbă mentalități și renunță la prejudecăți… cu alte cuvinte trece printr-un lung și dureros proces al definirii și căutării de sine. Obișnuit să gândească zeci de ani numai în limitele impuse de biserica sa, Andrei are șocul să cunoască un alt de fel realitate și să se confrunte cu o altfel de viziune despre viață, odată ajuns la maturitate.
Inspirat dintr-un caz autentic, romanul nu este altceva decât o fotografie a relațiilor interumane în diversitatea lor, fie că este vorba despre relații sociale, interreligioase, interculturale, sau pur și simplu relația oscilantă a unui cuplu, începând de la momentul cunoașterii celor doi parteneri și continuând mult timp după drama divorțului. Sunt redate în paginile sale, într-un mod foarte ilustrativ, conflictele sociale, de conștiință, religioase, dar mai ales cele de ordin personal, sufletești, psihologice, atunci când personajul principal ajunge la un moment de cumpănă din viața sa, moment în care trebuie să facă decisiva alegere între a se sinucide sau a continua să lupte.
Romanul nu reprezintă doar descrierea luptei înverșunate a unui părinte de a-și mai vedea copilul pierdut după divorț, ci a însăși vieții în sine în toată complexitatea ei, privită din punctul de vedere al cuiva educat într-o biserică neoprotestantă. În paginile sale a fost acordată atenție în mod special goliciunii limbajului religios, puterii dogmelor, intereselor personale și jocurilor de culise de la vârful bisericilor, riscurile asumării unei gândiri out-of-box din orice punct de vedere, ipocrizia din spatele lumii religiei în general.
Decis să renunțe definitiv la orice are de-a face cu biserica și religia, ba chiar cu credința, Andrei îl va „ întâlni ” pe Dumnezeu în situații și locuri bizare, prin intermediul unor personaje „dubioase” sau împrejurări extrem de întortochiate , care îl vor determina să se întrebe cum pot fi explicate multiplele coincidențe ciudate, dar fericite, care îl scot rând pe rând de pe tărâmul depresiei.
Și nu în ultimul rând, faptul că un roman plin de amănunte „picante” despre adventiști și adventism este disponibil deja în librăriile importante din București și marile orașe ale țării, ar trebui să trezească cel puțin curiozitatea acelora care au trecut, ca și mine, prin această „ ogradă” sau sunt încă membri ai bisericii adventiste. Acesta a fost motivul pentru care am considerat avenită publicarea unui scurt fragment din carte aici.
ML, dupa ce iti vei fi atins targetul de vanzari, vei oferi si o versiune pdf?
O să mă gândesc. Deocamdată pun accentul pe cartea în sine, nu neapărat din motive financiare…
ML, si eu apreciez cartea in format tiparit, poti sa-mi trimiti si mie un exemplar gratuit? :rotfl:
Bravo, Martin Luther, felicitări ! Poate cartea ta va da speranță și putere de a lupta celor disperați (mai ales acum, în criză economică) mai mult decât evanghelizările decofeinizate și vegane ale lu’ iubiți frați pastori. Foarte bine că ai făcut publicitate aici, singurul loc în care se vorbește de religie așa cum ar trebui.
Sunt interesat de carte. Felicitari pentru ea. Da, se pare ca este un dat al nostru, al oamenilor, ca de dragul teoretizarilor, al ideologizarii, al formalizarii si ritualizarii oricarei idei inalte, sa ajungem treptat, treptat la habotnicie, la invrajbire si la inchiderea mintii in tipare prestabilite. Da, orice biserica este, a fost sau va fi cucerita, la varful ei, de tagma carturarilor si a fariseilor. Primii construiesc dogme, una dupa alta, ceilalti ritualuri care devin, mai apoi, traditii. Dogmele pot fi simple „puncte” la inceput, iar ritualurile pot fi cele ale sambetei, sau ale duminicii sau ale vorbirii in limbi, sau ale unui anumit mod de botezare, etc, etc. Traitorii, cati mai sunt, stau pe margine nebagati in seama. Asa si trebuie, ei sunt doar anonimii ce perpetueaza credinta vie. Ceilalti propovaduiesc cu mare fast o credinta moarta, o credinta a dogmelor si a ritualurilor. Asta e singura care atrage multimea si aduce .. profit. Credinciosul adevarat e mai intai om, asa cum ne-a aratat pe viu, adica trait, nu povestit, Iisus. Cel ce face faptele lui Iisus, adica se pune in slujba celorlalti, acela a „mancat” trupul Sau, caci si-a incorporat altruismul, bunatatea, generozitatea. Acestea sunt trupul Domnului. Si cel ce isi da viata pentru aproapele sau, acela a „baut” sangele Sau, adica si-a insusit modul jertfelnic de a fi, caci cel ce se jertfeste pe sine acela isi castiga sufletul sau. Nu cel ce zice doamne, doamne este urmasul lui Iisus, nu cel ce repeta dogme si ritualuri este cel credincios, ci cel ce isi leapada egoismul sau si-L urmeaza pe Hristos pana la capat. Nestiut de nimeni si nebagat in seama de nimeni.
Mulțumesc Frosa și Laie Chioru pentru interesul față de carte. Amănunte despre cum puteți intra în posesia ei, găsiți aici: http://resetyourreligion.blogspot.de/2012/12/anunt-editorial.html
Romanul demască cu lux de amănunte exact ceea ce spui tu, Laie-chioru. Biserica și religia în general este fabrica de visuri care îl țin pe om adormit într-o lume ireală. În cazul în care se trezește, omul respectiv este legat fedeleș prin lanțurile dogmelor de patul spitalului de nebuni numit biserică, iar în cazul puțin probabil că reușește să rupă lanțurile și să evadeze din spital este informat de „ doctori ” și „asistentele medicale” că dincolo de zidurile lui se află … moartea. În realitate, personajul principal ajunge să afle că de-abia după evadare începe… viața, adevărata viață, cu tot ce presupune asta. Și asta și ptr faptul că DUmnezeu, adevăratul Medic, nu este niciodată lăsat să-și facă treaba în spital.
Babilonul bisericilor se intrece in a prezenta doctrine, dogme si ritualuri cu tot fastul si pompa de rigoare si poate ca asta n-ar fi nimic fata de indoctrinarea ca toti ceilalti sunt in greseala sau eretici. Asta pentru ca, mai presus de Iisus, ei pun doctrina sau dogma sau ritualul sau traditia. Si, binenteles, cea corecta, cea adevarata, e doar cea din ograda lor. De ce au ajuns bisericile un babilon? Pentru ca au fost infiltrate si apoi dirijate de carturari si farisei. Categoria a treia, a acelora ce urmeaza cu adevarat lui Iisus, a existat si ea dar, traitori fiind si nu doar vorbitori, oratori sau strigatori patetici, au ramas anonimi si nebagati in seama. Dar .. cei nebagati in seama, cei mici si anonimi, ultimii .. ..
Cei dintâi vor fi cei de pe urmă, și cei din categoria ” NIMENI ” vor fi cei dintâi…
Martin, poți traduce cartea în engleză și s-o pui la vânzare pe Amazon în PDF. Îi pui o poză care să atragă atenția și o recenzie de 2-3 paragrafe, să știe omu’ despre ce-i vorba și înafară de faptul că o vinzi peste tot, poate o vede vreun scenarist sau altcineva din industria cinematografică și iese un film beton. Eu am vorbit deja cu cineva să-mi cumpere un exemplar și dacă-l găsesc încurajator, îți fac reclamă printre prieteni. Mult succes!
ideea cu Amazon este una bună. Din păcate chestia cu traducerea în engleză e mai complicată ptr mine în acest moment. Dar poate că dacă romanul va impresiona pe vreunul din cei scăpați din jungla religioasă, atunci respectivul va avea și timpul necesar/capacitatea de a traduce cartea în engleză. Tiempo al tiempo… deocamdată am nevoie ca lumea (ex) advenistă să audă despre carte. Reacțiile nu am nici cea mai mică îndoială că vor veni în viitor.