Metamorfoza Armaghedonului

440 Responses to Metamorfoza Armaghedonului

1. sonatalunii says:

   5 octombrie 2015 la 21:38

   Gigi,

   A existat vreodată, sau exista, pe lume o societate care sa corespundă idealurilor dvs.? Poate asa va voi înțelege mai bine viziunea in ce privește organizarea politica. Ioan 9 este excelent in ce privește individul, idealul moral si relația cu Creatorul. Insa cum organizezi o societate fără „poliție”?

   Mersi pentru linkul de YT! I like it too.
2. gigialuarvinte says:

   6 octombrie 2015 la 04:41

   @ Sonata

   1. N-am idealuri, cred. Adică știu punctual la diverși autori ce înseamnă ideal, dar mie-mi pare o noțiune vidă. Dar să zicem că luăm un sens oarecum comun și eronat, de „cel mai bun”.

   2. Însăși ideea de societate este aberantă. Societatea este numele pe care imperiul răului îl dă adunăturii de oameni pe care a supus-o. Având în vedere definițiile, o societate bună ar fi oximoron.

   3. Organizarea politică înseamnă raționalizarea violenței, adică raționalizarea a ceea ce este cel mai irațional.

   4. Ioan 9 nu vorbește doar despre individ, deși asta ar fi suficient. Și eu văd foarte multe relații între indivizi: orb-părinți, părinți-sinagogă, orb-sinagogă, Isus-orb, Isus-sinagogă, Isus-părinții orbului, Isus-restul poporului șamd. De asemenea, văd o grămadă de relații de putere și felul în care Isus dă cu bățul în viespar. Și deturnarea de către putere a sensului Sabatului prin înstăpânirea violentă asupra timpului.

   5. Nimeni nu a avut de organizat vreodată vreo societate, ca să se pună astfel problema. Oamenii s-au organizat în mod natural, dar a venit dracul cu măciuca și s-a făcut stăpân asupra lor, pentru că oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina.

   6. Am mai zis, cheia pentru a înțelege realitatea puterii este să meditați la ceea ce înseamnă familie și naștere. După aia revenim la „societate” și „polis” și „poliție”.
3. gigialuarvinte says:

   6 octombrie 2015 la 07:27

   @ Sonata (continuare 1)

   Ca să nu credeți că răbdarea, și nu timpul, este ceea ce îmi lipsește, o să încerc să explic de ce toată „etica socială” este aberantă. O să încep exact cu poliția. Aceasta este explicată astfel: indivizii își cesionează și deleagă „dreptul” la „violență legitimă” în favoarea „statului”, care o exercită prin poliție, la solicitarea „legitimă și motivată” a „cetățenilor”, în baza „legilor” emise de „puterea legislativă” și a „mandatului” primit de la „puterea judecătorească”. Cam asta este definiția modernă, post-Lumini.

   Acum, să interogăm, pe rând, conceptele astea care sună frumos, dar trebuie să și spună ceva. Așa că, să vedem ce spune „drept”: posibilitatea de a face ceva fără a fi penalizat. Asta deja ne spune că există cineva care „știe” ce e drept și ce nu e drept, și poate să penalizeze pe cei care nu respectă această știință. Și astfel ajungem la un temei circular – de fapt devoalarea unei realități pe care puterea se străduiește din răsputeri s-o escamoteze: originea sa în violență – „ilegitimă”, evident.

   Trecem apoi la ceea ce e cel mai important aici: „violența legitimă”. Când se consideră că violența ar fi legitim exercitată de un „cetățean”? Atunci când „cetățeanul” o exercită pentru a se „apăra” – de aici și conceptul de „legitimă apărare”. „Cetățeanul” are dreptul să se „apere” de cineva care vrea să-i „facă rău”. Acum poate înțelegeți – și dvs. și @Paul – care este motivul pentru care insist cu privire la definirea răului ca un „cum”, nu ca un „ce”, și că n-o fac din alexandrinism ontologic, că nu e dezbatere despre sexul îngerilor ci lucrul cel mai grav care se așează în fața gândirii.

   Să interogăm ce înseamnă a face rău: doctrina dominantă, de milenii, este substanțialismul – furtul e un rău, crima e un rău etc. Or tipul de ontologie pe care-l practic – pentru că-l găsesc singurul justificat – nu permite astfel de „substanțe”. Eu spun că nu există nici furt, nici crimă, nici viol. Și o să explic pe rând de ce.

   Furtul este, de fapt, dacă nu gândești substanțialist, o satisfacere a unei nevoie sau dorințe (pofte) cu un lucru care nu se află în proprietatea ta, fără justă recompensă, negociată cu proprietarul. Adică cu cel care a făcut lucrul care-ți satisface ție nevoia sau pofta. Dintr-o dată, în ontologia mea, avem de-a face cu ceva „în sine” neutru, adică ambivalent: pot să-mi satisfac nevoia sau dorința din cele care sunt ale mele, și asta este o satisfacere bună, pot să-mi satisfac nevoia/plăcerea din ceea ce este al altuia, oferindu-i la schimb altceva cu care proprietarul lucrului vizat/dorit de mine este de acord, și pot să-mi satisfac nevoia/dorința cu ceva ce nu este al meu, și fără a oferi o recompensă justă și negociată, iar asta este o satisfacere rea. Dacă vă amintiți de la povestea cu lumina, răul este, după înțelegerea mea, mai puțin numeros/răspândit decât binele. Simplul fapt că încă trăim, că fiecare cunoaște zeci de persoane care nu au furat niciodată în viața lor, care nu au ucis și nu au violat este dovada că nu prea gândesc greșit.

   Apoi – și aici Isus pare să fie unul dintre puținii care au vorbit despre asta – a-ți satisface o nevoie/dorință din ceva ce este al altuia fără justă și negociată recompensă, cu care proprietarul lucrului vizat/dorit să fie de acord, se poate face și prin „furt” (adică luând fără ca proprietarul să știe), și prin „tâlhărie” (adică „neutralizând” în prealabil proprietarul), și prin „înșelăciune” (adică păcălindu-l în momentul negocierii recompensei), și prin „război” (neutralizarea masivă a unui grup mare de proprietari), și prin „înrobire” (adică punând pe cineva să producă lucruri pentru nevoile/dorințele tale fără a-l plăti). Această taxinomie este atât de simplă încât fiu-meu a priceput-o. Avantajul acestei abordări nesubstanțialiste este că rezolvă o plajă enormă de situații de viață. De exemplu violul este satisfacerea unei nevoi/dorințe fără justă recompensă negociată și acceptată, și asta indiferent că recompensa este un obiect, o sumă de bani sau de natură sentimental-erotic-afectivă.

   În loc de un astfel de lucru simplu, substanțialiștii, pe linia demenței paulino-augustiniene, au procedat la o critică a dorinței și nevoii, inventând „păcat” acolo unde numai o minte bolnavă poate să caute – la prunci. (găsiți, tot aici pe undeva, niște citate absolut revelatoare din Augustin – i le dădusem lui Beni Pleșa)
4. polihronu says:

   6 octombrie 2015 la 09:33

   „Răspunsul vine de la responsabil/răspunzător, nu?”

   Nu. Si asta fix datorita ontologiei tale (insuficient de) slabe. De vreme ce orice numesc exista, si nu exista raspuns fara ureche de auzit, sansele ca raspunsul sa vina de la intrebator sint maxime. Conform definitiilor tale, vocile din halucinatia schizofrenicului nu sint simple fictiuni, ci sint existente. Or, daca nu-l pot distinge pe Chronos de vocea din capul meu, e musai ca ontologia sa intre la apa.
5. gigialuarvinte says:

   6 octombrie 2015 la 11:47

   Poli,

   Ai amestecat totul și ți-a ieșit un ghiveci. Și asta pentru că, la fel ca Paul C., gândești în termeni de esență, determinații și accident. Ceea ce e dezastruos dpdv al consecințelor. Ca să poți să emiți propoziția „de vreme ce orice numesc există” trebuie, în ordine logică, să pui existența ca predicat. Formalizat: toate cele pe care le numesc sunt dintre cele care există. Ceea ce înseamnă – pentru a evita redundanța – că lui „a fi” din copulă („sunt”) îi dai alt sens decât lui a fi din predicat („există” sau „sunt”). Îmi zici și mie când termini de echivocat cu privire la sensul lui „a fi” (sensul ființei)?

   Dar hai să-ți răspund ignorând echivocația: tu ai o problemă fix de schizofrenie, din cauza unei proaste ontologii a eului (evident că nu-i vina ta, ci a „dascălilor” tăi). Presupui că eul se poate dedubla fără a avea conștiința acestei dedublări. Și că, mai ales, altcineva decât eul ar putea constata această dedublare nu cu modalitățile conștiinței, ci „științific”, adică prin modalitățile percepției.

   Și, după prostul obicei al școlii filozofilor puței, recurgi la „bolnavi” și apoi te miri de ce-ți iese o gramatică a devianței, cum zicea octogenarul. Vocile sau arătările din halucinațiile schizofrenicului nu sunt obiecte ale percepției, deci cu privire la acestea avem obligația stării de a-gnoză. Nu știm – pentru că nu avem cum – nimic despre acestea în mod perceptiv. Halucinațiile le percepe doar cel care halucinează. Dar putem deduce – ceea ce e altceva, pentru că aici folosim deja gândirea, despre care repet că eu consider că e funcție etică de limbaj – că ele se manifestă, din moment ce acestea produc un anume comportament. Putem afla despre halucinații din relatarea – adică ficțiunea – schizofrenicului aflat în momente „lucide”. Dar atunci aflăm ficțiuni, nu percepem. Din fericire tot ce putem afla folositor despre ceea ce se petrece în mintea schizofrenicului aflăm pentru că putem gândi, adică imagina funcții de limbaj, care operează la fel de bine cu absentele ca și cu prezentele.

   Analiza unui răspuns nu se pune în termenii există/nu există răspunsul, nici în există/nu există emițătorul. Câtă vreme e răspuns, problema e cine este emițătorul – de fapt la asta cred că te și refereai. Or aici ai, în primul rând, de stabilit adecvarea, caracterul-de-răspuns al acelui ceva ce a fost perceput. Dacă răspunsul este adecvat, înseamnă că el este un răspuns, nu o confuzie a percepției. Și atunci îți mai rămâne de stabilit cine anume este emițătorul – dacă el se află doar în mintea ta sau și în afara ei. Iar asta nu mai are legătură cu răspunsul, nici cu halucinațiile, ci cu „ontologia generală”. Mai precis cu ceea-ce-există-exterior-minții(lor). Or asta este complet altă discuție. În care eu nu intrasem. Eu vorbeam doar cum poate ieși ceva din imperiul lui „doar-ficțiune”. Așa că, dacă văd comportamentul de schizofrenic, înseamnă că un „dublu” în mintea bolnavului nu mai e „doar-ficțiune”, ci ceva extrem de „real”. Dacă ficțiunile care-i spun să se arunce în foc nu ar fi (percepute) „reale”, bolnavul nu s-ar arunca în foc.
6. polihronu says:

   6 octombrie 2015 la 12:25

   JijiJiji, iar revii la obsesii, si inca pe usa din dos. Toata critica ta cu privire la echivocatia fiintei o poti face si la fraza asta: „există orice se poate numi”. Ghici cine a emis-o!

   „Presupui că eul se poate dedubla fără a avea conștiința acestei dedublări. Și că, mai ales, altcineva decât eul ar putea constata această dedublare nu cu modalitățile conștiinței, ci „științific”, adică prin modalitățile percepției.”

   Astea-s doua timpenii care nu apar niciunde prin scrisele mele. Recursul la psihiatrie e, aici, pur ocazional, nu metodologic. Si puneam problema din interiorul unei schizofrenii, nu din afara („daca nu-l pot distinge pe Chronos de vocea din capul meu”). Daca imi vei spune ca schizofrenicul poate invata sa distinga intre halucinatie si realitate (horribile dictu), te intreb ‘cum?’ si ne intoarcem la discutia despre taria potrivita a ontologiei tale.

   „Dacă răspunsul este adecvat”

   Ce este aia „adecvare”? Si cum distingi un ‘false positive’?

   „Dacă ficțiunile care-i spun să se arunce în foc nu ar fi (percepute) „reale”, bolnavul nu s-ar arunca în foc.”

   Deci intelesesem bine: „Conform definitiilor tale, vocile din halucinatia schizofrenicului nu sint simple fictiuni, ci sint existente.” Desi eziti. Ce naiba cauta ghilimelele si parantezele in fraza ta? 🙂
7. gigialuarvinte says:

   6 octombrie 2015 la 13:39

   Poli, obsesiile care este nu e ale mele, e ale cui e tandalele. Adică nu sunt eu ăla ce-a zis că istoria filozofiei e istoria gramaticii grecești. Pentru mine, „problema ființei” e o prostie. Existența e un operator lingvistic și logic și cam atât. Când zic că există orice se poate numi zic exact asta.

   Hai să zic că te cred cu devianții. Despre nevroze și psihoze cred că se pot rezolva „soft”, fără apel la „hard”, așa că…

   Adecvat = respondentul a înțeles mesajul meu și răspunde exact la el. Falsul pozitiv sau falsul negativ se pot rezolva la analize, de exemplu, nu? Cine zice că am ajuns să cred într-un zeu pe baza unui singur răspuns. Sigur, îmi poți replica că-i o serie (evident limitată) de false pozitive, iar eu n-am niciun motiv să te contrazic. Cân’ mi-i vide prețuind argumentele pentru existența zeului reluăm discuția, ok?

   O să-ți zic mai simplu: orice ficțiune există, tocmai întrucât e ficțiune. Există ficțiuni eficiente și ficțiuni ineficiente. Alea din capul schizofrenicului sunt eficiente, altminteri n-ar fi schizofrenic.

   „Percepute” ținea loc de „reale”. De-aia era în paranteză. Iar „reale” era în ghilimele întrucât îl foloseam în sensul dat de tine, pentru mine fiind flatus vocis. Tot n-am priceput cu ce e prea tare „ontologia” mea. Care e și meontologie totdeodată. Iar între ele, ca un morcov în cur, stă dialectic meinung-ul lui Hegel.
8. polihronu says:

   6 octombrie 2015 la 14:17

   „Existența e un operator lingvistic și logic și cam atât. Când zic că există orice se poate numi zic exact asta.”

   Draga, da’ sint total de-acord. Cu diferenta ca io n-am nevoie de canon sau de ritual ca sa invoc nume.

   „Adecvat = respondentul a înțeles mesajul meu și răspunde exact la el.”

   Pai de-aici problema. Nu exista respondent mai intelegator decit intrebatorul si raspuns mai potrivit decit cel pe care ti-l dai singur. Adecvarea e mama delirului.

   „Fictiuni eficiente”

   Alta categorie care trebuie explicitata. Si alt proces care trebuie elucidat. De altfel, nici nu e clar in ce sens fictiunile schizofrenicului sint ineficiente, de vreme ce se pot solda cu investigatii criminalistice.

   Meontologia ta e slaba deoarece insisti sa auzi raspunsuri. In Meinung si Deinung sa ne ecolocam! 🙂 Ca doar din Keinung venim, si in Keinung ne intoarcem.
9. gigialuarvinte says:

   6 octombrie 2015 la 16:31

   Asta cu invocatul numelui e specialitatea ta? Ritualurile sunt întotdeauna ale puterii, deci nu, mulțumesc! Canonul e parte a tradiției, deci a ficțiunii-de-sine care sunt.

   Dacă aș fi singur pe lume, nu știu dacă aș avea conștiință-de-sine. Cum nu sunt, pot să identific inteligența. „Atacul” tău, însă, vine dintr-o direcție ce mi-e complet indiferentă. Tu ești esențialist, crezi că eul e ceva determinat și care poate la rându-i să determine, altminteri nu ar avea sens acel „răspunsul ți-l dai singur”. Eu nu sunt singur, ci suflarea mea nu e a mea ci a zeului. Dar asta e deja altă poveste – evident, un delir mistic. Dar ăsta mă ține în viață, dacă aș respira doar când îmi amintesc s-o fac aș fi fost mort de mult…

   Nu trebuie explicitat nimic, doar că ești prea obișnuit cu verbiajul filozofic. Dacă n-ar fi eficiente individul ăla n-ar fi schizofrenic. Nici n-am avea știre că este schizofrenic. Eficiente întrucât au urmări în comportament. Știu, sunt behaviorist 🙂

   Confunzi întâmplarea cu insistența.
10. gigialuarvinte says:

    6 octombrie 2015 la 18:47

    @ Sonata (continuare 2)

    Acest mod de a înțelege violul – știu că unii, poate @Ibrian, vor zice că sunt ba tranzacționalist, ba că fac etică situațională și o mulțime de alte etichete de-astea colorate – îmi deschide drumul spre a înțelege un lucru de care m-am ocupat prin tinerețe un pic mai aplicat, și anume cvasiuniversalitatea prohibirii incestului. Problema în această denominare a problemei este că presupune că știe ce este incest, ceea ce e fals, și așa apare echivocația. Căsătoria este, după felul în care înțeleg eu lucrurile, o dublă satisfacere – a nevoii de urmași și a dorinței sexuale. Dar, și mai important, este modalitatea de ieșire din individual (eu) și colectivul indistinct (frații ca fii ai aceluiași tată) și trecerea spre individualul reflexiv/conștient-de-sine (eu și cea/cel care este pentru mine femeie/bărbat), fertil și diferențiat. Nu poți produce un ceva cu conștiință-de-sine decât cu un cuplu bărbat-femeie, ăsta este „atomul” (prea ușor de tăiat) omenirii. Restul sunt orice, catâri, mule ori alți ligri.

    Pentru satisfacerea nevoii de urmași există „instincte” (destul de „neștiințifice” altminteri): bazin mai lat decât umerii pentru a purta feți logofeți, piept genros pentru a-i hrăni etc. Pentru satisfacerea dorinței există „simțul estetic” și „sugestia”. Doar că puiul de om nu-i ca ăla de mamifere, ci are copilăria mult mai lungă, ceea ce presupune, conviețuirea îndelungată, dar mai ales faptul că se naște „neterminat”, ceea ce presupune educația (transmiterea, minimal, a limbajului și a „valorilor”). Deja am o ecuație cu patru termeni, care a fost nevoie să fie codificată. Doar că – surpriză – așa-numitele reguli de prohibire a incestului nu au nicio legătură cu asta. Ci sunt codificări ale relațiilor de putere între familiile de proveniență ale mirilor. Felul în care înțelege autorul Genezei căsătoria îl găsiți codificat în cap. 2, apoi cap. 6 și apoi la Abraham. Ideea e de despărțire completă de familie.

    Ajungem și la crimă. Aici lucrurile sunt și mai simple. Întâi pentru că nu există nicio nevoie și nicio dorință (afară de cazul că te numești Simone, iar tatăl tău e Bataille) implicată. De fapt, crima este o „rezolvare” a unei dispute. Una absurdă, pentru că învinsul nu va afla niciodată că e învins, iar învingătorul nu-și va putea savura niciodată victoria. E, de fapt, o suspendare, pentru totdeauna, a disputei. Rezumând, a fura e o alterare a lui „a avea”, în schimb a ucide e o alterare a lui „a fi”. Nu există nicio situație în care a ucide rezolvă ceva. Ce rezolvi dacă-l ucizi pe cel mai odios criminal?
11. sonatalunii says:

    6 octombrie 2015 la 19:34

    @ gigialuarvinte

    Citesc…. așadar, continuați. Încă nu ați răspuns la întrebare.
12. polihronu says:

    7 octombrie 2015 la 06:38

    „invocatul numelui e specialitatea ta”

    Draga, tu esti ala cu ontologia apelarii, ba chiar cu raspunsurile zeiesti.

    „Ritualurile sunt întotdeauna ale puterii”

    So what? Nu te afli niciodata in situatia de a fi puternic?

    „Canonul e parte a tradiției”

    Asa cum e respingerea canonului.

    „Tu ești esențialist”

    Iar pierzi vremea vorbind in locul meu. Lasa-ma naibii sa-mi spun singur povestea. O sa inceapa lumea sa creada ca fix la fel faci si cu dl. Zeu 🙂

    „altminteri nu ar avea sens acel ‘răspunsul ți-l dai singur'”

    Nici vorba. Atita timp cit iti poti nara sinele, poti spune orice poveste.

    „dacă aș respira doar când îmi amintesc s-o fac”

    Vrei sa spui ca n-ai trunchi cerebral?

    „Dacă n-ar fi eficiente”

    Pai, parca erau ineficiente. Anyway.

    „Confunzi întâmplarea cu insistența.”

    Nici pe departe. Si eu am avut experiente liminale. Dar n-am gasit in ele niciun raspuns. Doar, maxim, un ecou.
13. gigialuarvinte says:

    7 octombrie 2015 la 09:40

    „Draga, tu esti ala cu ontologia apelarii, ba chiar cu raspunsurile zeiesti.”

    Eronat. E „frenologie”, nu ontologie. Și e provocată de tine, cu distincția în cap-în afara capului.

    „So what? Nu te afli niciodata in situatia de a fi puternic?”

    Nu.

    „Asa cum e respingerea canonului.”

    Respingerea îl anulează?

    „Lasa-ma naibii sa-mi spun singur povestea.”

    Te las. Nu spuneam povestea în locul tău, ci inferam asta din răspunsurile tale.

    „Nici vorba. Atita timp cit iti poti nara sinele, poti spune orice poveste.”

    Nici vorbă. Cel puțin dacă ești onest intelectual. Nu poți spune o poveste deja-spusă.

    „Vrei sa spui ca n-ai trunchi cerebral?”

    Nu vreau, chiar spun. „Eu” n-am. Iarăși mă identifici cu un chintal de carne?

    „Pai, parca erau ineficiente. Anyway.”

    Ai fost tu neatent. Zisesem: „Dacă ficțiunile care-i spun să se arunce în foc nu ar fi (percepute) „reale”, bolnavul nu s-ar arunca în foc.” și „Există ficțiuni eficiente și ficțiuni ineficiente. Alea din capul schizofrenicului sunt eficiente, altminteri n-ar fi schizofrenic.” și „Dacă n-ar fi eficiente individul ăla n-ar fi schizofrenic. Nici n-am avea știre că este schizofrenic. Eficiente întrucât au urmări în comportament.”

    „Si eu am avut experiente liminale. Dar n-am gasit in ele niciun raspuns. Doar, maxim, un ecou.”

    Eu nu vorbeam de „experiențe liminale”. Nici n-am „căutat” în ceva de genul ăsta vreun răspuns. Nu-s „martorul lui REM”, fie el și in articulo mortis. Iar ecoul ăla presupune și altceva decât vocea ta…
14. gigialuarvinte says:

    7 octombrie 2015 la 09:41

    @ Sonata

    Continuările, după posibilități (timp). Care e întrebarea aia la care n-am răspuns???
15. polihronu says:

    7 octombrie 2015 la 10:38

    „Și e provocată de tine, cu distincția în cap-în afara capului.”

    Eu nu fac o asemenea distinctie. O faci tu, cind cauti respondent. Frenologule! 😛

    „Nu.”

    Asta sa i-o spui lu’ fiu-tu. Si tuturor celor peste care, in diferite conjuncturi, macar prin tonaj, domnesti 😉

    „Respingerea îl anulează?”

    Am zis io ca-l anuleaza? Am zis doar ca e de traditie (respingerea). Poate foarte bine sa-ti bintuie naratiunea-de-sine.

    „Nu spuneam povestea în locul tău, ci inferam asta din răspunsurile tale.”

    Inferai gresit, ba chiar adaugai etichete – lucru de care tocmai ce te-ai plins ca-l fac altii in dreptul tau.

    „Nu poți spune o poveste deja-spusă.”

    Total de acord. Nu exista doi oameni care sa spuna la fel aceeasi poveste. Si totusi, recunoastem contururile, profilurile de personaj etc. Naratiunea-de-sine nu se face din tabula rasa, ci dintr-o biblioteca de povesti, de scheme narative, de deznodaminte indelung incercate si frecvent intangibile.

    „‘Eu’ n-am.”

    Nici ‘eu’ n-am. Da’ ‘eu’ nici nu respir. Tu ai invocat chintalu’.

    „Ai fost tu neatent.”

    Perfect posibil. Da’ care ar fi o ‘fictiune ineficienta’? Dl. Zeu din mintea mea de ateu? 😀

    „ecoul ăla presupune și altceva decât vocea ta”

    Desigur. Pestera.
16. gigialuarvinte says:

    7 octombrie 2015 la 10:56

    „Eu nu fac o asemenea distinctie. O faci tu, cind cauti respondent. Frenologule!”

    Aici te afli în eroare. Eu nu caut nimic. Există 2 surse – narațiunile familiei și niște întâmplări cu apelanți cărora le-am fost respondent.

    „Asta sa i-o spui lu’ fiu-tu. Si tuturor celor peste care, in diferite conjuncturi, macar prin tonaj, domnesti”

    Iarăși o să te superi pe mine. Încerc să nu folosesc etichete, ok. Nu ți se pare că ceea ce tocmai ai zis seamănă îngrijorător cu ideile tuturor filozoafelor puței ce vorbesc de sex în termeni de putere? Și, nu, n-am o relație de putere cu copilul, ci una de negociere. Poate greșesc.Poate alunec spre șantaj (sentimental). Dar mai degrabă – cel mai adesea – folosesc oleacă de manipulare. Dar asta fac zilnic, cu toată lumea.

    „Da’ ‘eu’ nici nu respir.”

    „Eu” da.

    „Da’ care ar fi o ‘fictiune ineficienta’? Dl. Zeu din mintea mea de ateu?”

    Un exempu excelent!

    „Desigur. Pestera.”

    Peșterea e în cap, sau în afara lui, frenologule? Vezi că ne întoarcem la adecvare?

    Mai mult – asta e și @Sonata, @Ibrian și alții interesați de diverse argumente ontologice – problema „ontologică” cu privire la zeu e una de adecvare, nu de existență. Iar dificultățile – fertile, altminteri – vin din „atot-”-urile postulate din proasta înțelegere a limbajului poetic și a limbajului puterii. Nu-ți trebuie cine-știe-ce inteligență ca să pricepi că nimeni nu poate „tot”, nici măcar „orice”.
17. sonatalunii says:

    7 octombrie 2015 la 13:47

    @ gigialuarvinte

    Desigur, toți avem limite de timp, deci aștept. Întrebarea, ca s-o reformulez, este: care este soluția la problema raului si cât de realizabilă este?

    By-the-way, a apărut ultimul articol al d-lui Ionica. Se găsește aici. Sa vedem cine are nevoie de pastile, si de care anume. 🙂
18. sonatalunii says:

    7 octombrie 2015 la 13:50

    Edit: am pus link gresit. Articolul este aici .
19. polihronu says:

    7 octombrie 2015 la 16:55

    Sono, grafomania lui Aurica nu produce „articole”, ci simptome. Ia si citeste. O sa afli cum trinitatea e nu doar inventia lu’ Aristotel, ci si o doctrina masonica. Sau cum Martin Luther a fost rozacrucian inainte de aparitia rozacrucienilor. Sau cum Ellen White si Ted Wilson sint, surpriza surpriza (asta e refrenul tembel al maculaturii lui Aurica), masoni. Daca mai ai vreun dubiu cu privire la diagnostic sau tratament, esti oligofren.
20. polihronu says:

    7 octombrie 2015 la 17:03

    „vorbesc de sex în termeni de putere”… „manipulare”

    Ma faci sa rid.

    „Peșterea e în cap, sau în afara lui?”

    In cap, fireste.
21. sonatalunii says:

    7 octombrie 2015 la 17:36

    @ polihronu

    Take it easy man, nu era o aluzie la tine. Am uitat sa spun ca eu mi-am facut deja rost de doua Tylenol. 🙂
22. Aurel Ionica says:

    7 octombrie 2015 la 17:52

    polihronu spune:
    
    O sa afli cum trinitatea e nu doar inventia lu’ Aristotel, ci si o doctrina masonica.
    

    Pai si nu este? Adica nu avem voie sa credem nici macar ce spun masonii despre ei insisi in manualele lor de doctrine ca nu ne lasi mata?

    
    Sau cum Martin Luther a fost rozacrucian inainte de aparitia rozacrucienilor.
    

    Si Albert Pike, “pana inspirata” a masoneriei, nu spune ca masoneria a existat din antichitate inainte ca sa existe masonii? Sau te pomenesti ca mata stii mai bine decit cel pe care masonii il consiera parintele masoneriei?

    
    Sau cum Ellen White si Ted Wilson sint, surpriza surpriza (asta e refrenul tembel al maculaturii lui Aurica), masoni.
    

    Ca Ellen White a fost mason ai citit-o in stilul lui Ianis? Deindata ce a fost femeie, cum putea sa fie mason? Si deindata ce ea a denuntat pe masoni, e clar ca stia ca in biserica erau masoni, ceea ce si Edi sustine in gura mare, ca de fapt pionierii miscarii advente au fost masoni si ca ei au vrut sa duca biserica in directia in care vrea s-o duca Edi acum, dar ca evanghelicii si fundamentalistii au deturnat-o, iar Edi vrea sa o readuca la radacinile ei sanatoase. Dar daca noi suntem oligofreni, mata care esti asa de destept cum explicit ca exista acum un obelisc la mormintul sfint al adventistilor unde fac ei pelerinaje dupa cum exista un obelisc la templul in care troneaza Lincoln in Washington unde americanii fac pelerinaje? Ai sarit ca ars cam repede si eu iti recomand sa-ti iei un pumn de pastile de calmare daca chiar vrei sa citesti pina la sfirsit. Parca aici faceati elogiile masonilor? Acum va lepadati de ei si tipati ca numai oligofrenii aiureaza ca ei ar exista?
23. gigialuarvinte says:

    7 octombrie 2015 la 18:46

    Poli,

    „Ma faci sa rid.”

    Mă bucur că găsești amuzant ce zic… Poate mă și lămurești, să exploatez acest filon de umor…

    „In cap, fireste.”

    Bine că măcar așa aflu ce-i în capul tău…
24. gigialuarvinte says:

    7 octombrie 2015 la 18:48

    https://en.wikipedia.org/wiki/Luther_rose#Luther.27s_interpretation_of_his_seal
25. polihronu says:

    7 octombrie 2015 la 18:49

    „nu era o aluzie la tine”

    Am zis io ca te-as fi banuit de vreo aluzie? Sau am vorbit despre mine? N-am facut decit sa-ti spun ca am trecut in revista opusculu’ ionician si ca, dincolo de faptul ca e a worthless piss of shit (nu, n-am gresit spellingu’), e o trista confirmare a ceea ce stiam si spusesem deja.
26. polihronu says:

    7 octombrie 2015 la 18:57

    „nu avem voie sa credem nici macar ce spun masonii”

    Masonii sint ultimii pe care ar trebui sa-i crezi cind vine vorba de masoni, nu?

    „te pomenesti ca mata stii mai bine”

    De ce, ma rog, n-as putea sti mai bine? Vrei sa-ti dau mina ca sa pricepi?

    „ea a denuntat pe masoni”

    Ce tactica mai buna de a-si ascunde mesajul? Nu masoni ca Wilson o promoveaza masiv? Nu din masoni si-a compilat cartile?

    „va lepadati de ei si tipati ca numai oligofrenii aiureaza ca ei ar exista”

    Nici vorba. Existam.
27. lampadaru says:

    8 octombrie 2015 la 14:53

    Uff unde imi mai trimetz copchiii la faculta acum ca se/nchide Harvardu* 🙂
28. Ianis says:

    8 octombrie 2015 la 15:05

    Aici, lampadaru
29. Aurel Ionica says:

    8 octombrie 2015 la 16:42

    polihronu spune:
    
    Nici vorba. Existam.
    

    Da, existati, si cam de multisor, cu mult inainte ca sa “existati,” dar problema este cit timp oamenii se vor mai lasa prostiti ca sa fiti tolerati.
30. lampadaru says:

    8 octombrie 2015 la 17:49

    @Ianis
    Inclin sa cred ca e mai sanatos la bulau decat la ospiciu .
31. polihronu says:

    8 octombrie 2015 la 18:59

    „problema este cit timp oamenii se vor mai lasa prostiti ca sa fiti tolerati”

    Ce coincidenta! Exact asta spun eu despre tine: problema este cit timp oamenii se vor mai lasa prostiti ca sa fii tolerat.
32. Aurel Ionica says:

    8 octombrie 2015 la 19:18

    polihronu,
    Si cine ma tolereaza? Voi astia care ati vazut „lumina” si stiti ca ce spun eu nu este asa? Pai ia nu mai tolerati ca sa va indepliniti misiunea aia pe care v-a dat-o Marele Arhitect de a crea o lume numai dragoste si toleranta de sus pina jos!
33. polihronu says:

    8 octombrie 2015 la 19:40

    „ia nu mai tolerati ca sa va indepliniti misiunea”
    „problema este cit timp oamenii se vor mai lasa prostiti ca sa fiti tolerati”

    Masonule!
34. Aurel Ionica says:

    8 octombrie 2015 la 20:39

    polihroane,
    Vezi ca eu nu am sustinut niciodata toleranta de dragul tolerantei, asa cum prostesc masonii lumea, si in primul rind Pavel pe crestini cu chestia aia cu dragostea care doar iubeste orbeste si nu tine cont de nimic asa ca orice scrintit, poate conta nu numai pe fapul ca este „iertat,” dar si „iubit.” Eu am denuntat mereu astfel de gogosi cum ar fi toleranta si dragostea neconditionate, deoarece, nu numai ca nimeni nu le practica (si in prinmul rind aia care le trimbitzeaza), dar creaza o societate a raului deoarece asa raul prospera. Eu am sustinut totdeauna ca ala care vrea sa fie tolerat, trebuie sa fie dispus totdeauna sa justifice rational ceea ce face, altfel trebuie sa i se spuna sa-si inchida gura. Stii cumva ca eu nu am fost dispus sa justific ceva din ceea ce am sustinut? Asa ca eu nu va cer sa ma tolerati, din contra, ma bucur foarte mult ca spumegati impotriva mea mai mult decit impotriva fundamentalistilor si chiar a musulmanilor, si ca atare va cer sa nu ma tolerati, dar demonstrati ca ceea ce spun eu nu este asa si nu sariti cu insulte si injuraturi. Pai nu tipa masonii ca ei sunt aia care iubesc si tolereaza pe toti deoarece nu le pasa ce cred si sustin oamenii? De ce nu faceti ceea ce ziceti ca cred si va invata ei? Sau in public tipa ca ei sunt cei mai toleranti dar prin spate va bat pe umeri si va mai acorda cite un „degree” atunci cind cotonogiti mai tare pe aia care nu sunt inhamati la caruta lor pentru ca voi sunteti destepti si stiti sa tineti „secret” ceea ce de fapt faceti? Aici este diferenta dintre mine si voi: Eu nu cred ca oamenii sunt chiar asa de prosti pe cit ii credeti voi si pe cit ii prostiti voi.
35. polihronu says:

    9 octombrie 2015 la 07:40

    Si tu ai impresia ca masoneria vrea „toleranta de dragul tolerantei”? Parca erai mare mester la dezgropat adevarate mobiluri. Nu pot decit sa ma bucur ca ai descoperit putoarea evangheliei lui Pavel – Marele Arhitect e mindru de tine. Dar o sa fie si mai bucuros cind o sa-ti dai seama ca „justificarea rationala” e o gogoasa la fel de nasoala (nimeni n-o practica si, in acelasi timp, creeaza o societate a raului). Pina una-alta, lasa si miorlaiala de dracusor calcat pe coada, si spumele de la gura, si intelege ca trebuie sa-ti iei pastilele.

    PS Uita-te la profetul tau. O sa vezi ca oamenii sint fix „asa de prosti” si buni de prostit.
36. Paul Csavdari says:

    9 octombrie 2015 la 09:51

    @poli

    Pai stii tu frun’ profet destept?… 🙂
37. ge2oana says:

    9 octombrie 2015 la 10:37

    Poli,

    Da,nene, asa-i, ai dreptate.
    Oamenii sunt fix cum ai zis, adica numai buni de prostit.
    Poate si din cauza profetului, alminteri ar fi putut fi mai dezghetati la minte.

    Hait!
    Ce dracu´, da´ de care profet vorbim !?
    https://en.wikipedia.org/wiki/Ellen_G._White

    Ca doar n-o fi vorba de Mahomed !

    Alminteri, moi aussi, je suis Charlie !
38. Aurel Ionica says:

    9 octombrie 2015 la 14:11

    polihronu spune:
    
    PS Uita-te la profetul tau. O sa vezi ca oamenii sint fix „asa de prosti” si buni de prostit.
    

    Pai este clar ca eu pot sa-i prostesc doar pe cei care nu au vazut lumina legati la ochi si cu streangul la git ca voi, dar nu am nici o sansa sa va prostesc pe voi. Dar hai sa vedem cine reuseste sa prosteasca pe altii mai bine, eu cu patratul rational si cu Biblia, sau voi cu legatul la ochi, cu streanguri puse la gitul oamenilor, si cu imbracatul in piei de oaie puse peste coaie.
39. lampadaru says:

    9 octombrie 2015 la 14:47

    Domnule Ionica
    Cum v-am mai spus rezervele de prosti sunt inepuizabile , ardeti gasul pacilea si in timpul asta mor oamenii nesalvati de dvs. Metodologic vorbind cred ca ar trebui sa va faceti o varianta a patratului din lemn cu care sa ii altoiti la sfecla pe prost inainte de ai aplica pe ala rational doar asa poate poate v-ar fi si mai usor .
40. Aurel Ionica says:

    9 octombrie 2015 la 15:47

    lampadarule,
    Eu ti-am mai spus, iti faci singe rau degeaba ca eu nu am nici cea mai mica intentie sa te prostesc pe mata. Placerea asta i-o las lui Edi si lui polihronu. Desigur, asi avea cu ce sa ma mindresc daca asi reusi sa-i prostesc pe unii ca gigialuarvinte, dar nu sunt atit de naiv sa-mi fac astfel de iluzii. In ce-i priveste pe cei ca Marcus Crassus si Ibrian, ei sunt prea destepti sa poata fi prostiti de unul ca mine. Asa ca stai linistit, si daca chiar te impine uciga-l toaca sa citesti ceva din ce scriu eu, ia niste Tylenol.
41. gigialuarvinte says:

    9 octombrie 2015 la 16:45

    Nene Aurel, io n-am cum să fiu mai prostit decât sunt…
42. Aurel Ionica says:

    9 octombrie 2015 la 19:13

    gigialuarvinte,
    Da, cind e vorba sa fiti prostit de mine, sunt de acord ca nu exista nici un risc, car sunteti sigur ca nu i-ati subestimat totdeauna pe caramidari?
43. lampadaru says:

    9 octombrie 2015 la 20:09

    Domnule Ionica
    Popi aveti camionagii estem filosof sunteti (hm?!) La ce va mai trebuie inca unul ? V/ati prins ca ala pe care il aveti ii cam prost si va mai trebuie unu de rezerva ?
    De fapt va trebuie un telegenic coerent atat !
44. gigialuarvinte says:

    9 octombrie 2015 la 20:32

    Eu nu (sub/supra)estimez pe nimeni, că așa am citi eu că să nu judecați ca să nu fiți judecați. Eu mănânc pâinea mea și port veșmintele mele și nici de vreun nume n-am nevoie, că am deja destule. Iar de ridicat ocara să se ocupe posteritatea.

    Altminteri, cine are copyright pe asta: https://oxigen2.net/2015/01/20/pozitia-de-supunere/comment-page-2/#comment-45957 ?
45. lampadaru says:

    9 octombrie 2015 la 20:51

    @gigialuarvinte
    Cand ai debitat inter(dej)ectii de genul *sfertdoct urechist* la cateva adrese nu (sub/supra)apreciai pe nimeni normal era doar una din celelalte voci din gradina multiplelor personalitati sa inteleg 🙂
46. gigialuarvinte says:

    10 octombrie 2015 la 12:45

    @ Sonata

    Teodiceea cartofilor prăjiți

    Întrebarea „Care este soluția la problema raului si cât de realizabilă este?” pur și simplu nu are sens. S-o luăm pe rând:

    1. Nu există o „problemă a răului”. Pentru că „răul” nu există. Rău și bine sau, mai curând, rele și bune sunt acțiunile oamenilor, însă doar în măsura în care aceștia sunt LIBERI. Adică pot să ALEAGĂ între BINE și RĂU. Fără această alternativă nu există libertate.

    2. Cine spune că vrea să ELIMINE RĂUL din lume este cineva care vrea SĂ ELIMINE LIBERTATEA. Iar de-ăștia sunt legiune…

    3. Pentru ca omul să rămână liber e nevoie de POSIBILITATEA de a face ceva bine sau rău. De această opțiune.

    4. Singurul sens în care vreo „eliminare a răului” este dezirabilă – din punctul meu de vedere, evident – este eliminarea alegerii rele, altfel spus alegerea în permanență a ceea ce este bine.

    Dar asta nu e așa de ușor, pentru că a face întotdeauna bine ceea ce faci presupune două lucruri:

    A. O minte mereu trează, alertă, atentă, „veghetoare”, pentru a analiza opțiunile și consecințele.

    B. Transmiterea cunoașterii a ceea ce e bine și a ceea ce e rău, întrucât omul învață din încercări, iar prin această transmitere s-ar elimina repetarea acelorași greșeli, generație de generație.

    Și acum ajungem la cartofi. Presupunem că tot ce avem de mâncare în casă e o găleată de cartofi și ceva ulei. A-ți prăji cartofii și a-i mânca este ceva bine, pentru că mâncarea întreține viața. Însă a prăji cartofii bine poate însemna, pentru mine, să fie spre maroniu (crocanți), în timp ce pentru altul poate însemna să fie albi-gălbui. Dar dacă eu nu știu cum îi plac unuia ce mănâncă cu mine la masă și-i prăjesc prea mult sau prea puțin, nu înseamnă că i-am făcut oaspetelui un rău. Dacă știu cum îi plac și-i fac altmineri, deja îi fac rău. Dar dacă-i las să se ardă îmi fac rău și mie și oricui, pentru că nu o să mai am ce mânca. Dacă-i las neprăjiți, s-ar putea să-mi fac rău și să rabd de foame, pentru că vomit de la cartofi cruzi. Iar dacă-i dau unuia cu probleme de colesterol sau altele s-ar putea să-i fac rău, dar depinde dacă știam sau nu. Și mai depinde dacă acei carbohidrați și grăsimi sunt critice pentru supraviețuire, pentru că în cazul ăsta e bine să treci peste orice alte considerente. Și, oricât de nocivi ar fi, dacă n-am altceva de mâncare și-i dau unui cardiac, va fi nevoie totuși de multe zile pentru ca banalii cartofi prăjiți să-l omoare. S-ar putea să moară mai repede dacă nu mănâncă nimic. Și, oricum, dacă aș vrea să-l omor mi-ar fi mult mai economic să-i dau cu ceaunul în cap. Și tot așa.

    Da, viața e un pic mai complicată decât morala 🙂

    5. A vorbi despre rău în zone ale „realității” în care nu există conștiință-de-sine și posibilitatea opțiunii e oligofrenie. De exemplu a vorbi de rău în natură (animale ce mănâncă alte animale) sau la prunci.
47. Aurel Ionica says:

    10 octombrie 2015 la 13:07

    gigialuarvinte spune:
    
    Însă a prăji cartofii bine poate însemna, pentru mine, să fie spre maroniu (crocanți), în timp ce pentru altul poate însemna să fie albi-gălbui. Dar dacă eu nu știu cum îi plac unuia ce mănâncă cu mine la masă și-i prăjesc prea mult sau prea puțin, nu înseamnă că i-am făcut oaspetelui un rău.
    

    Pai daca raul consta din faptul ca oamnii nu maninca cartofii prajiti asa cum le plac, ce este asa de complicat sa se elimine “raul”? Adica, acum se stie nu numai cite masele are fiecare, dar si cite bube are-n fund, ce este asa de complicat sa se stie si cum le plac fiecaruia cartofii prajiti? Si ce este asa de complicat sa se fabrice niste cratite programate sa prajeasca cartofii exact asa cum ii plac fiecaruia si sa se creeze o Gradina a Edenului in care fiecare maninca pe saturate cartofi prajiti exact asa cum ii plac si sa traiasca “fara griji si fara minte” deoarece nu trebuie sa-si bata capul ca ar putea sa existe vreun “rau”? Ha?
48. gigialuarvinte says:

    10 octombrie 2015 la 13:19

    @ AI

    Ceva mă face să cred că se vor face mai curând cratițe cu înălțător și trăgaci, cam cum se făceau biciclete la Tohan și mașini de spălat la Cugir. Iar ca cineva să știe cum îmi plac mie cartofii prăjiți e deja ceva rău 🙂
49. Aurel Ionica says:

    10 octombrie 2015 la 15:14

    gigialuarvinte spune:
    
    Ceva mă face să cred că se vor face mai curând cratițe cu înălțător și trăgaci, …
    

    Si “cratițele cu înălțător și trăgaci” sunt ceva bun, sau ceva rau? Sau nu va puteți pronunța asa cum nu va puteți pronunta daca cartofii prajiți sunt buni sau rai deoarece nu stiți cum le plac cartofii prajiți fiecaruia? Sau nu va puteți pronunta daca “cratițele cu înălțător și trăgaci” sunt ceva bun sau rau deaorece cei care au inventat capetele in forma de caramida si sunt imbracați in piei de oaie puse peste coaie sunt cu mina pe tragaci si pot sa va lase nu numai fara cartofi prajiti, dar sa va zboare si creeri, desigur, pentru a crea o lume plina de dragoste si toleranța, de sus pina jos?
50. gigialuarvinte says:

    10 octombrie 2015 la 16:00

    „Si “cratițele cu înălțător și trăgaci” sunt ceva bun, sau ceva rau?”

    Depinde cât de mare e lupul… Dacă e de-ăla de câmpie, merge orice cratiță, dacă-i de-ăla de pădure, aș prefera o cratiță cu cătare și trăgaci…

    Repet, viața e un pic mai complicată decât morala 🙂

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.