Pragurile sau nodurile deficiențelor umane.
1 august 2019 18 comentarii
Sunt stări provocatoare de disconfort, neliniște, angoasă, care cer rezolvare, rezoluție – dar aceasta este imposibilă fiindcă, natura omului este finită, imperfectă. Perfecțiunea, absolutul rămân ideale, utopice.
Pragul:
- Existent – nonexistent: confruntarea cu moartea previzibilă. Promisiunea veșniciei, eternității: Timp infinit.
-
Semnificativ – nesemnificativ: confruntarea cu ratarea. Promisiunea autorealizării: Prestigiu, Celebritate.
-
Bunăstare (bio-psiho-socială-spirituală) – sărăcie: confruntarea cu lipsa. Promisiunea valorii.
-
Sănătate – boală: confruntarea cu suferința. Promisiunea regenerării.
-
Plăcere – durere: confruntarea cu dorința, instinctul. Promisiunea împlinirii.
-
Creativitate – plictiseală: confruntarea cu banalul tern. Promisiunea estetică, artistică, a frumosului. Artă. Divertisment.
-
Competență – ignoranță: confruntarea cu impostura. Promisiunea autenticității.
Foamea, insuficiența umană în acoperirea acestor deficiențe și altora ca ele, este furnizată în imaginar, ideal, de legende, basme, mituri. Religia este forma evoluată, instituționalizată, a acestor promisiuni neacoperite.
(Reflecții pe marginea lui Joseph Campbell, Eroul…; Puterea mitului. Poate că seamănă puțin și cu Maslow, Osborne, etc.)
Problema timpului: mitul eroului a fost inlocuit cu cel al victimei, adica anti-eroul, ragetul leului cu miorlaiala pisicutei. Ultima oara, asa a cazut lumea clasica.
Desigur, pot fi făcute multe completări, chiar esențiale. De pildă:
– Iubire – ură: confruntarea cu conflictul. Promisiunea păcii și armoniei universale. Etc.
Am citit in wikipedia biografia lui Campbell,ptr ca mi-era necunoscut.Se pare ca mai toti oamenii care au lasat urme adanci in constiinta colectiva au avut o viata nonburgheza,au trait din plin si au avut o traiectorie originala.
Edy – Nu ati spus acum cateva zile despre Campbell ,daca mi-aduc aminte bine ,ca,spre deosebire de Eliade,era si psihanalist ? Nu am citit sa fi studiat ” oficial” psihologie.
Azi-noapte m-am imprietenit cu Joseph Campbell.Ideile lui sunt asimilate in cultura contemporana.Atitudinea lui fata de religie,perspectiva lui m-au cucerit.Multumesc,doctore !
@Edi,
Ia uite dom’le ca vine acuma altu’ cu niste „patrate” pe site-ul tau si tu nu doar ca nu le combati da’ le dai si apa la moara… ce-ai patit, doar nu te-ai converitit si tu la „patrat”?… 🙂
@SS,
Vezi ca incurci putin borcanele la punctu’ nr. 6, corect este:
creativitate – rutina
activitate – plictiseala
banal – special
estetic – inestetic
si asa mai departe…
Daca chiar vrei sa intelegi ceva din „pragurile” mintii umane, iti recomand sa citesti lucrarea de doctorat a lu’ Aurel Ionica unde vei gasi nu doar „praguri” ci si „usi deschise” pentru rezolvarea discomforturilor naturii umane. Acoperite ori descoperite, promisiunile nu tin de foame… 🙂
Iar a venit asta cu disconforturile rezolvate – neomul. Ca doara sta in natura noastra sa ne situam disconfortant – nu, cap pastrat?
@poli,
Nu draga, dimpotriva. In natura noastra sta fix comfortu’ de-asta omu’ isi face casa, masa, haine si o multime de chestii care sa-i aduca confortu’ ca altfel am trai ca urangutanii pe care tu-i consideri stra-mosii tai… desi pana si ei cauta comfortu’… 🙂
Cambell pare să distingă între un confort exterior – cel care orbește pe toată lumea – al lucrurilor și unul interior – al spiritului, care atrage mai puțini, dar nu se oprește aici. El spune că împlinirea, extazul, vine tocmai din procesul căutării acestora și așezării lor echilibrate după o măsură dreaptă, ponderată, mai mult – din capacitatea de a te afla în mijlocul evenimetelor esențiale – acum și aici, sitz im leben, a fi viu, a trăi cu adevărat. Și pretinde că asta este substanța miturilor, asta ne învață ele. Lucru pe care nu-l putem realiza cu adevărat, decăt dacă suntem capabili să iubim cu adevărat. Pe cine? Pe oameni, semeni. Astfel, am deveni eroi. Rara avis! Și astfel, cercul se închide, dar rămâne deschis.
Și Campbell e mare fiindcă sugerează că cele o mie de fețe nu sunt ale eroilor mitici, ci ar putea fi a mea sau a ta. Cei care l-au cunoscut l-au considerat erou, i-a contaminat. Marea tensiune a oricărui mit este aceasta, pe care am simțit-o permanent, în biserică: Poți lăsa mrejele? Nu poți. Este tensiunea dintre realitatea imediată și ideal, absolut. Nu toți avem stofă de eroi. Trebuie să recunoaștem. Am putea începe banal, prin a ne purta mai frumos cu soțiile și soții, copiii și soacrele, cu clienții și pacienții, chiar între noi, aici. Cred că am întrecut măsura. Cu predica.
@Paul
Tu ai spus ca in natura noastra stau niscai discomforturi. Pentru orice casa pe care si-o face, omu’ isi trage si cal, bicicleta, masina, tren, avion, corabie, submarin, racheta. Hai, da-ti cu patratul in cap.
Sau, si mai bine, pune de-o biserica….
Acolo sa vezi confortul dracului…..
Ce avioane , submarine ai alte alea !?
La biserica e trai pe vatrai, le ai pe toate intr-una singura.
Ce, ori cumva n-a facut asa si madama EGW !?Scoli, spitale/sanatorii, azile, cantine, case de edituri, fabrici de mancare, case de adunare( a banilor, desigur….) ….tot ce vrei, pana si matrimoniale cu serviciu complet.
Si, fie vorba-ntre noi, n-a fost proasta de loc, dimpotriva !!
Si vrajeala merge in continuare, nu-s destui prosti la cati jmecheri exista…
DE fapt nu jmecheri, oameni de afaceri cu Domnul Isus in inima, asa, ca sa fie corect politic/social, dar mai ales religios.
Ca sa nu fie noduri sau praguri in deficientele umane.
Apropo, care….deficiente umane !!??
Asa ceva NU SE EXISTA, nu are cum sa fie asa ceva in poporul lui Dumnezeu !!
Ca sa fie clar !
@poli,
Da ma, discomfort nu deficienta. Deficienta ai tu, cap rotund… 🙂
Inteleg ca a avut o colaborare destul de stransa cu psihologul Jonathan Jung. Desi autodidact, se pare ca este folosit (si controversat) in psihologie clinica. Jordan Peterson este un exemplu.
Curând mai vrei tu să mă îndupleci să mă fac patratist Pavele.
Problema lui Cambell este ca nu poti vorbi despre erou fara sa pomenesti macar in treacat anti-eroul si asta este incorect politic.
Ge, la subiect, era Axiala este, dupa Cambell, momentul istoric cand omul incepe sa isi alegorizeaze miturile. De la sinagoga la biserica exista o reactie impotriva alegorizarii mitului, care face ca iudeul/crestinul fundamentalist sa promoveze anti-eroul ca model.