Sindromul Salvatorului, Altruist, Mesianic

Fiind obiect și subiect al unei educații tradiționale, religioase, mi-a fost destul de greu să pricep ce înțeleg psihologii și psihiatrii prin aspectul patologic al altruismului, sindromul salvatorulului sau mesianic, cu nuanțele lor. În toate aceste trăsături nu vedeam decât calități și asta m-a dus cu gândul că e posibil să fiu personal afectat.

De multe ori ceea ce nu înțelegi teoretic, poate și pentru că ai o pată ‚oarbă’, înțelegi practic, de la pacienți. Ca întotdeauna, este vorba despre simțul măsurii. Altruismul ca o contrapondere la tendința generală spre egoism, este desigur o calitate, dar când singura ta rațiune de a exista, de te face fericit este să trăiești doar pentru ceilalți, să te consumi, să nu mai ai viață personală, să intervii intempestiv, fie că ți se cere sau nu, atunci ceeea ce ar fi trebuit să fie necesar, a devenit deplasat, dăunător, patologic.

Am văzut de curând o pacientă care părea personificarea acestei tulburări. La 56 ani, o ființă altă dată sclipitoare, frumoasă, plină de vitalitate, spontană, dinamică, devenise ofilită, stoarsă ca o lămâie, sluțită de oboseală și efort, anxioasă, vibrând de un tremor inxplicabil – fără tulburări organice, deprimată, dezamăgită, dezavuată, nefericită, încercată de panică și neliniște, încercând să fugă de ea însăși, fără să se regăsească în tot ceea ce însemnase viața ei, tot ceea ce oferise și pentru care nu primise decât fărâme.

Ajungând în a doua parte a vieții, deodată i s-a impus un bilanț tragic: ea oferise totul ca om, ca specialist – maestru cofetar, reprezentase factorul cheie în baza unui lanț de cofetării celebru, primise doar un salariu minim de subzistență, nu se căsătorise, nu fusese iubită, nu născuse copii, iar acum nu mai era sănătoasă. Ce făcuse cu viața ei?

Are un prieten care trăiește în altă țară și cu care împărtășește cele mai intime confesiuni. Toată viața, acesta i-a spus să aibă răbdare, să aștepte, să nu se vândă ieftin, să-și trăiască viața, dar n-a făcut niciun pas în plus.

‘Am lucrat permanent câte două sau chiar trei slujbe, din zori și până în noapte, am dat totul, eram fericită să fiu de folos, entuziasmată pentru grandoarea oricărui proiect, mă identificam cu fiecare dintre ele, dar azi îmi dau seama că nu erau ale mele. De fapt, îmi erau străine, am sentimentul că am fost folosită. Mă simt epuizată, nefericită, dezamăgită!

Acest realism târziu m-a văduvit de motivație, țel, energie, sensul vieții mele. Deodată, viața mea este pustiită. Pentru ce am trăit, pentru ce mai trăiesc?’

Stai puțin! Cine suferă? Poate că a fost o eroare să te secătuiești pentru alții, dar viața ta este totuși în față! Ce ar fi să te mai ocupi și de tine! Să-ți oferi relaxare, odihnă, vacanțe, un hoby sau mai multe, să lucrezi la înfățișarea ta, părul tău, corpul tău, timpul tău liber, cultura ta, călătorii!

Am adăugat una două investigații, câteva prescripții pentru simptomele cele mai supărătoare și revenirea cu rezultate și proiectul nou de viață. Va reuși?