Povestea povestilor
24 aprilie 2020 17 comentarii
Se implinesc primavara asta zece ani de cind am parasit oficial rindurile Bisericii Adventiste de Ziua a Saptea. Nu stiu cite lucruri bune am facut in viata, dar acesta a fost sigur printre ele. Paradoxal, tocmai in BAZS am invatat ca adevarul merita pretuit mai mult decit orice. Iar adevarul e ca evanghelia e doar o poveste. Daca orbii vad, surzii aud si schiopii alearga iar, e pentru ca ingeniozitatea umana se ocupa si cu facerea de minuni, nu doar cu nemurirea povestilor.
Asa – Poveste – se chema si ultima bucata muzicala pe care am scris-o, tot acum un deceniu, in context religios (textul apartine logodnicei mele de atunci, iar inregistrarea e doar un brut de studio). Poate dau, in felul acesta, si startul celebrarii unui deceniu de O2. Asa cum am mai spus, Edi, you rule!
oxigen2 
Ce vremuri,dom’le,că nu mai știu nici cum să mă indignez … Revoluționarul din mine se ducea la amvon și povestea,pe nespusă masă,cum era mătrășit Edy la Labirint.La acordul stâlpilor că a avut loc o injustiție crasă,propun să facem ceva.Cum ideea ptr ei era de neconceput,m-am retras strategic din gașcă.Răspunsul fraților ? Încă îmi vine să râd .” Nu avem formular ptr așa ceva.” Eram simbolul neînregimentării ….
Poate are dreptate Edi ca baraganu’ e plin de maracini 😉
Râzi tu,râzi,Harap -Alb,da’ mereu sunt victime colaterale,nu numai în filme,când nevasta îsi ia bărbatul de urechi că are copii acasă …
Sigur. Da’ pina si Yahweh a facut victime colaterale cind i-a exodat pe jidovi din Egipet.
Păcat că tipul ăsta de muzică e cultivată doar în biaericile protestante,îmi lipsește.
Adevarul este ca „ei” se intrebau cum putem fi asa prosti sa nu pricepem regula jocului.
Un caz tipic de dialectica hegeliana. De la noua sinteza la noua contradictie si apoi… la noua sinteza?
„baraganu’ e plin de maracini”.
tipul ăsta de muzică e cultivată doar în biaericile protestante
Istrati,Kazantzakis,Cioran,Dostoyevski … trebuiesc citiți între unul-două și cinci dimineața,până la douăzeci și cinci de ani.După aceea devenim dezabuzați,înțelepți,pozitivi,sau cum ar spune Cioran însuși,impuri.
Ca bine zici.
Mi-aduc aminte că era suficient să dorm,în sfârșit,și să mănânc ca să devin un bou, adică lumea să mi se pară bine croită.
:)) Pacatele dulci ale tineretii.
Nu-ș ce-ai căutat tu,un estet,în deșertul adventist.
M-am nascut in desert. Ba chiar in sfinta sfintelor.
Ne-ai spus despre originea ta aaronică,nobilă.După trei generații de subțiere a sângelui întru Domnul,Thomas Mann te-ar fi sfătuit să te însori cu o fată din Matca adventistă ,cu o palmă ca o lopată,care știe să mulgă vaca.
Tot Thomas Mann ne-a spus ca unii se insotesc cu dracu’ 😉
Nimic din ce e omenesc nu mi-e strain. Nici macar Dumnezeu.