Religie – etiogeneză – 2
24 iunie 2020 35 comentarii
Acest al doilea articol este, ca și primul, o recenzie, o compilație din Reza Aslan[1] ce conține o temă de mare interes în care acest autor a reușit să sintetizeze studii ample, răspunzând la o întrebare ce vă frământă cred, ca și pe mine. Cum de există religie peste tot în lume? Ce îl determină pe om să-și gândească zeii, să li se închine, să le slujească? De ce este religia atât de înrădăcinată în modul nostru de a fi?
*
(Continuare)
Aspecte evolutive. Întrebarea este: ce avantaj adaptativ ar fi putut crea religia pentru ființele primitive? Cum anume ajută la supraviețuirea speciei răspunsurile liniștitioare, dar mereu schimbătoare, date misterelor universului?
Practica rituală ar activa anumite sentimente care i-ar da posibilitatea să-și controleze temerile. Totuși, cercetătorii nu sunt convinși că prezența unei credințe ar avea acest efect, pe când absența ei, ar conduce la pierderea sa. Unele credințe nu produc nici un sentiment de felul acesta.
În ciuda percepției obișnuite, nu avem nicio dovadă că există o emoție caracteristică religiei – nici măcar transcendența – și, ca atare, nu există niciun temei pentru a conchide că sentimentele religioase contribuie în vreun fel la supraviețuirea oamenilor.” p 44.
Ipoteza sociologică, avansată de părintele sociologiei, Emile Durkheim. „Pentru acesta, religia este un fapt eminamente social, ea trebuie să fie înrădăcinată ferm în realitate, nu în mitologii fanteziste sau speculații absurde, nu în crâmpeie mistice sau superstițioase, în credințe, ci în obiecte și experiențe reale, pentru a rezista ca un construct social în perioada dezvoltării noastre timpurii.[2]
„Durkheim a susținut că reale sunt acțiunile concrete ale unei coomunități unite prin sânge și relații de rudenie, care luptă laolaltă să se adapteze și să supraviețuiască într-un mediu ostil. De aceea, spune Durkheim, religia provine din viața socială, din riturile și ritualurile care ajută comunitatea să dezvolte o conștiință colectivă.”
El folosește vânătoarea ca act generator de coeziune și întemeietor de rituri, crezuri, ceremonii care prin utilitatea lor, îi pătrunde pe vânătorii și oamenii expuși riscului, de un fior sacru.
Aici se cristalizează primele dansuri rituale, aici încolțește ideea de jertfă, se naște mitologia sacrificiului.
„Astfel, ceea ce începe ca un act real – vânătoarea – se transformă într-o activitatea spirituală – ceva supranatural – deschizând drumul pentru credința în suflete personale și spirite divine.” p 46.
„Teoria socială este cea mai larg acceptată… Neajunsul acestui raționament este, că deși, religia are puterea de a aduce laolaltă oameni diferiți, este eficientă atât ca forță unificatoare, cât și ca generatoare de învrăjbire. Poate provoca coeziune, dar și disoluție, incluziune, dar și excluziune, legitimează, dar și delegitimează.” p 47.
„Teoria coeziunii sociale se bazează pe ideea că religia este sursa primară, dominantă, a solidarității în comunitățile preistorice. Acest lucru este în mod categoric fals (opinia categorică îi aparține lui Reza Aslan – n.a.artic.). În evoluția umană, relațiile de rudenie au fost un instrument mai puternic și mult mai însemnat al coeziunii sociale.”47
Teorii psihologice și psihanalitice. Jung și Freud au furnizat explicații psihologice pentru imboldul religios extras din faldurile modelului psihanalitic nou, dar „în timp ce Jung a psihologizat spiritualitatea religioasă, Freud o considera o nevroză, o tulburare mentală, psihosocială care favorizează credința în lucruri invizibile și imposibile, determinând acțiuni compulsive și un comportament obsesiv.
Credința religioasă, scria Freud în Viitorul unei iluzii, ‚se naște din nevoia omului de a-și face neputința suportabilă.’ În viziunea lui Freud, dorința principală a lui Adam este să-și satisfacă instinctul animal. Religia ar fi doar un mijloc de a-și diminua vinovăția izvorâtă din dorința de a-și nega natura umană.”48
„Aproape tot ce a scris Freud despre originile imboldului religios, a fost demontat. Totuși opinia sa că religia este o ‚împlinire a dorințelor’ a rămas în conștiința criticilor religiei. Mulți dintre ei au rămas cu ideea că scopul principal al religiei este să diminueze suferința și anxietatea, să aline frica de necunoscut.” Reza Aslan consideră acest tip de explicații simplist și eronat.
Motivația religioasă indusă de frică, anxietate și violență este regăsită și la David Hume și Rene Girard. Acesta spune că religia a apărut la popoarele primitive pentru a domoli violența, canalizând-o spre un sacrificiu ritual – țapul ispășitor.[3]
Frustrarea. Ludwig Feuerbach reține în Esența creștinismului, că Dumnezeu este ‚sentimentul unei lipse’.[4]
„Religia nu poate fi considerată în mod intrinsec o sursă de confort. Nu există niciun temei științific pentru a gândi astfel. Dimpotrivă. Religia provoacă tot atât de multă anxietate și vinovăție în viețile oamenilor, pe cât alină. Cliford Geertz: „probabil că religia i-a tulburat pe oameni, în aceeași măsură în care i-a îmbărbătat.”[5] Sub aspect evoluționist, costurile mari ale religiei ar putea fi drămuite mult mai bine și dirijate spre resurse de supraviețuire și reproducere.
Aspectele etico morale. Cu siguranță, religia clamează un comportament altruist și este generatoare de caritate. Are ea însă un efect moral specific asupra societății? Concluzia lui Paul Bloom, cercetător cognitivist, este că sunt puține dovezi care să ateste că „religiile lumii au un efect important asupra vieții noastre morale”. Studii serioase, repetate, au arătat că efectele morale ale religiei, atât bune, cât și rele, nu sunt diferite de ale oricări alte practici sociale. „Ca adaptare biologică, credința religioasă este un candidat improbabil.”[6]
De altfel, aspectele etice ale religiei, judecate la scara timpului biologic, sunt destul de recente. „Credința într-un ‚legiuitor divin’ care stabilește ce este bine și ce este rău să facem, nu are decât 5000 de ani; credința într-o răsplată cerească pentru un astfel de comportament, este și mai recentă.” Apare odată cu scrierile deuteronomice și apocaliptice, în ultimii 2500 ani.
„Ceea ce au în comun toate teoriile curent acceptate și aparent logice despre originile imboldului religios, este că sunt mai preocupate de ceea ce face religia, decât să precizeze de unde provine religia, cum a apărut și de ce. În ciuda a tot ceea ce credem că știm, dovezile arată că religia nu îi face pe oameni nici buni, nici răi. Ea nu controlează natural comportamentul și nici nu favorizează în mod natural cooperarea în societate. Nu stimulează altruismul diferit de orice alt mecanism social… Nu reduce în mod automat anxietatea și nici nu îmbunătățește succesul reproductiv. Nu promovează supraviețuirea celui mai puternic.”[7]
Scott Atran, antropolog, citat de Reza Aslan: Religia „este scumpă material, necruțător de contrafactuală, chiar și contraintuitivă. Practica religioasă este costisitoare, sub aspect material, al consumului emoțional (incitând frici și speranțe) și al efortului cognitiv (necesar menținerii a două rețele de credințe, una factuală și alta contraintuitivă).”[8]
[1] Reza Aslan, Dumnezeu: o istorie umană, trd Andreea Eșanu, Humanitas, 2020, după God: A Human History, 2017, by Aslan Media. Ca și toate , notele, citatele primare sau secundare următoare.
[2] Emile Durkheim, The Elementary Forms of Religious Life, Free Press, NY, 1995, p 227.
[3] Rene Girard, Violence and the Sacred, John Hopkins Univ Press, Baltimore, 1979.
[4] Ludwig Feuerbach, The Essence of Christianity, trd Marian Evans, NY, 1855, p 105.
[5] Clifford Geertz, The Interpretation of Cultures, Basic Books, NY, 1973, p 87-125. În rom, ed Tact, 2014.
[6] Paul Bloom, Religion, Morality, Evolution, în Annual Review of Psychology, 63/2012, pp 186-196. As, Paul Bloom, Religious Belief as an Evolutionary Accident, în The Believing Primate, Philosophical and Theological Reflections on the Origin of Religion, ed J Schloss și M Murray, Oxford Univ Press, 2009, p 169.
[7] David Sloan Wilson, Darwin’s Cathedral: Evolution, Religion and the Nature of Society, Univ of Chicago Press, 2002.
[8] Scott Atran, In God We Trust: The Evolutionary Landscape of Religion, Oxford Univ Press, 2002, p 43.
Despre Sorin Săndulache
oxigen2 
E interesant ca nu ați amintit psihedelicele in procesul genezei religiei. E un fenomen masiv în istoria omenirii. Tabuul legat de ele e relativ recent si doar pe unde a ajuns samanta ideologica a lui Avraam. Pe langa dimensiunea temporala si spațială a utilizării lor, avem si proprietatea calitativă, ele fiind cele mai potente metode de a experimenta o alta dimensiune a existentei. Șochează prin nefamiliar, prin intensitate, schimba profund. Nici azi un intelectual înarmat cu toti fenomenologii pe care i-a citit, nu ar ieși la fel cum a intrat dintr-un trip cu DMT sau cu 5 grame uscate de Psilocybe. Mai ales dacă e intelectual riscă sa fie schimbat. Unde mai punem că e un fenomen comul comunicarea cu alte entități, in starea de „intoxicare” cu psihotrope.
Cred ca evitarea acestui izvor se datorează unui reflex de aparare a omului din cultura actuala. Dacă ați fi abordat subiectul, chiar si in contextul articolului, nefacand astfel apologia lui, ați fi riscat sa cadeți in derizoriu si sa suferiti un prejudiciu de imagine, de incredere, etc.,la fel ca cei care vorbesc despre ozn-uri. Influențat de scoala germana de antropologie, Eliade considera samanismul pe baza de plante ca fiind o etapa decazuta a acestuia. Intre timp lucrurile sau mai inversat, dogma si religia organizata au aparut din cauza lipsei experientei directe a omului cu „cealaltă lume”. Oniricul, pe care l-ati amintit, pălește in fata psihedelicelor, ca luna pe lângă soare.
E curioasă cenzura culturala, atât de bine interiorizată, fata de acest subiect raportat la oricare alt fenomen tabu al experienței umane. Tabuul e mai gros cu cat obiectul lui e mai real si mai potent.
Originile pe care le-ați enumerat au avatajul de a fi ramas constante in istoria lui Homo. Psihedelicele au multe variabile biologice, climatice, geografice, culturale. Ele sunt un canal exogen al intalnirii cu „the holy other”, iar cele enumerate de dvs. sunt endogene, de unde reiese o alta cauza posibila e omiterii lor.
Cred ca ce ati spus e valabil pt omul obisnuit de azi. Pt omul din toate timpurile e incomplet.
Apreciez mult remarcile și le consider pertinente.
Am amintit ceva cu totul tangențial, despre substanțele psihoactive – și nu se găsește în Aslan.
Nu mai citez aici. Subtitlul Onirice. Prima parte.
Ca peste tot, granița între psihodisleptice și neuroleptice, psihoactive, este graduală. Multe din medicamente dau obișnuință, dependență.
Autoexperiențele în acest domeniu au fascinat, au creat așteptări, au dezamăgit.
Nu am o pregătire solidă pe felie.
Cred că știi mai multe și ești mai bun ca mine.
Pregatire n-am, ce stiu e din experiență și aia doar cand se aliniază planetele si pun mâna pe cheia de la poarta stelara :)). E greu sub dictatura celor care mor de dragul sanatatii noastre.
Dupa ce am citit a doua oara am vazut ca e dintr-un autor. Am citit si scris pe fugă.
Da, ați amintit, imi cer scuze! Oricum nu era o critică.
Doar eu inteleg ca, daca co stii ta are o baza neurologica, deci materială, noi nu suntem decât ceva virtual? Nu avem o existenta ontologică. Dacă schimbi rotitele intre ele sau le dezactivezi „eu” dispare, ca un personaj dintr-un joc pe calculator.
Alta problema: aceeasi baza chimică a conștiinței poate fi influențată prin alte molecule din alte organisme, dar nu intr-un mod care sa altereze, cum am fi tentati sa intelegem prin „influenteze” ci sa potențeze, sa comunice. Daca moleculele pot produce conștiința, de ce nu ar putea tot moleculele sa fie o punte de comunicare intre specii? E asta mai magic sau cu o alta calitate decât faptul ca noi sunt produsul unui aranjament anume dintr-o masa de materie? Informatia comunicata e o halucinație, dar natura informatiei e aceeasi cu a noastră, e virtuala, mai poetic spus, e un vis. Un vis al materiei.
dacă conștiința*
Dar vroiam sa vă provoc să spuneti ceva despre asta. 🙂
Timpul, spatiul, culoarea, sunetul, binele, frumosul, dragostea se sting odată cu noi sau exista virtual si in alte specii? De ce cand fumezi o plantă poti vedea atâta frumusețe cat nu a produs omenirea ca artă? Daca as putea-o aduce de acolo as fi un artist miliardar. Suntem instrumentul prin care materia aduce din virtual informatie pe care o materializează?
Poate Dumnezeu (nu ma refer la Iehova si altii ca el) nu e cauza primă ci efectul ultim. Un fel de cosmogonie gnostica pe dos.
Daca spiritul si-a trait traiul, materialismul e abia la inceput dar nimeni nu-i duce implicatiile până la capat. Materialul a produs virtualul, virtualul cauta sa se exprime in materie, sa se intrupeze, daca va suna cunoscut. Materia a generat cuvantul iar acesta s-a facut materie.
Nu-i de mirare ca facem doi pași inainte si 1,9 inapoi. Suntem produsul unui bolovan, un produs nou, instabil, experimental, generat de haosul care a nascut intamplator un mecanism de conservare a orice apare nou și nu-si face sieși suficient rau incat sa poata supraviețui. Materializarea virtualului duce la dezvoltarea virtualului care duce la materializarea mai intensa si profunda a materialului. E un dans in doi a universului intr-u devenirea sa. Dumnezeu e un virus catalizator introdus in virtual spre stimulare. Arta si tehnologia sunt intruparea virtualului. Daca virtualul „eu” e o unealta sau un partener etern de drum, se va vedea in evolutia AI. Dumnezeu e un catalizator temporar, o țintă ce nu e menit a fi atinsa ci e pe post de momeala. O alta țintă va fi produsă de haos. O multime de ținte vor fi produse până cand cea eficace va aparea. Oare ce Dumnezeu va avea AI?
Samanismul psihedelic a dus la dezvoltarea virtualului dar religia organizata a dus la materializarea lui, prin artă si organizare socială in prima fază. Religia, asa cum o inteleg unii pe o2 poate e șansa umanității, dar pt „univers” e o etapa depășită. Știința e urmatorul pas, asta dacă procesul haotic al evenimentelor o va permite. Materia are doua forțe, haosul si clnservarea, yin si yang. Dar relația ditre ele poate e haotica si nu echilibrata ca in daoism. Deci oricând materia o poate lua de la zero.
Orice funcționează in procesul devenirii bolovanului cosmic in Dumnezeu va fi conservat, dar oricand procesul se poate intrerupe.
Deci, daca Aslan, despre care nu stiu nimic, ofera izvoare din pdvd materialist pt originea religiei, e in paradigma materialismului simplist si incipient. Dupa mine, materialismul nu trebuie să elimine nimic din experienta umană ca să-și pastreze paradigma ci să-și forteze granițele si sa integreze tot și astfel ori se dezvolta la infinit, ori moare. A murit si spiritualismul si nu-i o tragedie. Nu va fi nici daca moare materialismul. Dar ca sa-l omori trebuie sa-l duci pana la capăt, sa-l cresti, sa-l îmbătrânești.
Dacă Isus si Nirvana lui Buddha sunt mituri, va provoc sa-mi ziceti un ideal mai bun pt existența asta decat gradina lui Epicur! 🙂 Nu zic ca in gradina lui Epicur sunt etnobotanice ca sa aveți totuși o șansă. :))
Oooooo!
Ești un univers întreg!
Foarte Socratic și nu patetic, ci peripatetic!
Toată admirația!
Crezi că va putea cineva, altcineva să facă ordine în ograda – conștiința ta? Știi suficient de mult ca să creezi un sistem de sine stătător!
Oare există o opoziție reală între materie, energie, informație?
Între real și virtual?
Între obiectiv și subiectiv?
Între viu și neviu?
Când vorbim despre viață și conștiință, implicit aspecte psihosociale, intervin și principiile ecologiei, ecosistemice, de echilibru și conviețuire.
Ideea fundamentală la care trebuie să revenim, cred eu, este aceea că psihismul nostru nu este decât o oglindă, o forma de reflectare a lumii în care ne găsim, ne adaptăm, supraviețuim.
Revenind la experiențele psihedelice – ele pot fi o punte spre extinderea cunoașterii realității – cu o condiție: să nu provoace dependență, dezadaptare, autodistrugere!
Avem substanțe, circuite ale plăcerii, pe care animalele de laborator le utilizează excesiv, până la epuizare și moarte!
Or, existența, viața – au imperative mai înalte decât atât.
Ne confruntăm cu multe contradicții fundamentale!
Una dintre ele este aceea că gândim infinitul, sub toate aspectele sale calitative și cantitative, dar suntem dureros de limitați, în toate dimensiunile noastre!
Nu renunțăm, nu ne resemnăm, ci evoluăm: genetic, cultural, ca Civilizație, și apoi o luăm iar de la capăt!
E posibil ca răspunsul meu să nu te satisfacă deloc!
Oricum, pentru mine, provocarea ta a fost o încântare! Mulțumesc!
Poate ar mai fi ceva de spus. Toate trăirile dezagreabile – gen durere, greață, etc., par a avea un rol de protecție, de semnal pericol. De asemenea, toate mecanismele biofizice, biochimice sau de sinteză care provoacă trăiri euforizante, ale plăcerii, par să fie anexate de fiecare dată unei activități necesare bunăstării individului, speciei, genelor prin care supraviețuim. Sunt un produs secundar, Cireașa de pe tort.
Dezarticularea, desincronizarea acestor beneficii de rolul lor fiziologic poate fi dăunătoare. Poate fi și creativă! Terapeutică. Artistică! Oricum, shuntarea prin bypass, fără evaluarea riscurilor, consecințelor, poate conduce la efecte adverse. Desigur, ele au fost numite comportamente escapiste – poate acestea nu sunt decât etichete moraliste tranzitorii, dar orice strategie trebuie gândită pe termen lung, cu minimum de pierderi și maximum de beneficii. Pe toate planurile, dacă e posibil.
Problema placerii si durerii e o dimensiune, banuiesc eu, nouă in consumul de substanțe și reflecta preocuparea societății in general, cu această polaritate. Substanțele care produc placere sunt un produs nou, in lege sunt grupate sub denumirea de narcotice. Nu ma ocup cu ele, nu le consum. Banuiesc că șoarecilor l-i s-a dat asa ceva. Sunt substanțe izolate, sintetizate. Mai e o observație, șoarecii erau in cuști, adica la pușcărie. Dacă un om la pușcărie are mintea sa, imaginatia, cartile si alte metode de a obține o viata relativ satisfacatoare, șoarecele e mult mai limitat in posibilități. In conditiile alea e normal sa abuzeze de substanță. Există la unii oameni o asemanare. Pentru un studiu mai detaliat recomand zoomenirea de Desmond Morris. Deci, omul care trăiește la bloc, care nu-i prea nobilat in interior, nu are o viata socială buna, e un looser eventual, se aseamana cu soarecele din cușcă, nu cu un șoarece liber, salbatic. Aceasta patura sociala e care face abuz de substanțe la modul prost si e cea care e prezentată in media.
Cu categoria numita psihotrope e alta poveste. Actiunea acestora e mult prea complexă ca sa poată fi etichetata ca placuta sau neplacuta. E ca viata, are placeri si dureri dar nu e despre niciuna dintre acestea două. Cine e ghidat exclusiv de ele e simplist. Psihotropele, atunci cand sunt consumate cu metoda potrivită, produc antidependenta sau chiar elibereaza de alte dependente. Am consumat timp de un an si ceva Canabis sistematic in scopul de a invata sa navighez prin lumea aia, sa fac o minima topografie, sa învăț să nu pierd informația pe drumul de intoarcere, etc. Fregventa maxima cu care am putut sa consum a fost o data la 6 săptămâni in medie. Era un act de voință, nu de dependență. E un efort si o muncă. Durerea si placerea sunt aspecte întâlnite in transa dar trebuie stăpânite amândouă. E nevoie sa nu cedezi uimirii, placerii estetice dar nici sa nu disperi cand mergi prin „iad”. Atitudinea trebuie sa fie de observator rece la orice. Prin profesia dvs aveți acces la experimente pe șoareci si la looseri care vin drogati la urgență. E un subiect vast care nu se poate epuiza aici. Am facut doar o observație.
Aș mai repeta doar intrebarea legata de existența noastră. Ce implica faptul de a fi o conștiință cu substrat material? Asta imi aduce aminte de un dialor pe care l-am avut intr-o transa. Am intrebat daca e real sau e iluzie, sau ceva in genul asta. Iar raspunsul a fost ca tot ce vezi (se referea la ce vad in starea de transa si inclusiv la natura emitatorului mesajului) e o iluzie, ce trăiești în afara transei e tot o iluzie. Si a finalizat cu totul e iluzie dar totul e real. Aplicat la intrebarea mea rezulta ca ceea ce numim eu e o iluzie dar e o iluzie reala. Adica existam totuși, chiar daca ontologic suntem ceva virtual. Dar ce nu vad a fi negociabil e supraviețuirea după moarte. Daca suntem de acord ca ce percepem a fi eu e un produs neurologic, atunci suntem pa după ce se strica hardul.
O ultimă observație legata de psihedelice. Nu am mai avut de un an jumate cred. Nu exista dorinta de tip dependență. Am doar multe idei pe care vreau sa le testez, deci e o dorința dar de alta natură. Chiar daca nu am mai folosit nimic de mult, încă descopar sensuri si profunzimi noi la ceea ce am vazut si auzit. E ca la Eleusis, aveai un singur trip si pana la moarte aveai brain food.
Am mai trimis la editorialul asta – prima parte e relevanta.
Voi fi sincer!
Sunteți atât de novatori, încât nu e nicio rușine să spun că mă simt bătrân! Mulțumesc!
AS, don’t bogart that joint my friend, pass it over to me!
Rituri de trecere fara imixtiuni transcendente.
By all means, please!
AS,
Pentru ca am vazut ca pomul este bun de mancat si placut de privit, ca pomul este de dorit sa deschida cuiva mintea, any recommendation ?
Ai de ales?
Cel mai poten e si cel mai sigur, fiind imediat recunoascut si mtabolizat de organism. Deci recomand dmt-ul, dimetiltriptamina, apoi Psilocybe si ayahuasca, Salvia divinorum. Din cele enumerate, eu doar salvia am avut. Cred ca cel mai usor vei face rost de canabis. Cand faci rost de ceva, vorbim despre metodă care face toata diferența.
Canabisul nu e asa de intens, dar plate fi printr-un pic de muncă. E ca la vise, daca tii un jurnal, ele incep sa devina tot mai intense pt ca de fapt ti le amintești tot mai bine. Vorbim te partea tehnica cand vine vremea. Nu e nimic sofisticat.
O sa vezi si cat e de bună sau nu metafora cu pomul.
Merci pentru informatii.
Acum parca nu mai sunt asa de curajos 🙂
Plantele par a fi mai blande cu incepatorii, dar cu timpul devin hrana tare. De ex. informatia ca nu vei mai exista la un moment dat, pt ca si daca exista suflet, nu vei mai cel de acuma ci altceva, acuma o receptionezi si te lasa mai mult sau mai putin rece. Cand aceeași informatie o primești in cadrul trip-ului, esti ghemuit pe podea si corpul are spasme violente. Socul si durerea psihica sunt intense, celulele simt pericolul si vor sa se stranga una in alta, ca o torma de ierbivore care se adună cand vine un animal de pradă. M-am temut ca va trebui sa traiesc cu acea informație de acum inainte si nu voi rezista. Simti si frica, simti groaza, paranoia, etc. Dar tu „ramai la toate rece”. Însă acestea sunt excepții dar trebuie sa fie pt ca fac parte din existență. Eu vânez tripurile rele pt ca din ele invat cel mai mult si stapanirea de sine e forțată la maxim.
Daca nu te mănâncă talpile sa te duci acolo, chiar dacă pe coloană ai fiori reci, atunci nu te forța.
Mi-am amintit reacția interesanta a primelor dăți, care e comuna. Mai toata lumea izbucnește in râs. Abia după ce am reușit sa nu mai râd, am mers un pas mai departe. Apoi m-am detașat de uimirea in fata a ceea ce vedeam si de placerea pt frumos, dupa care am mers mai adânc in transă, si tot asa. Astea se fac in timp. Deci la inceput cel mai probabil ca te vei alege cu o portie de ras si cu uimire și vei spune ca nu ai cuvinte sa descrii ce ai vazut.
Marca sunt de la martorii lui Iehova „ai doua minute sa vorbim despre droguri?” :))
Primul ritual
Prima ceremonie facuta de oameni a fost,f probabil una de inmormantare!
Ea a convertit sentimentul suferintei prin pierderea cuiva apropiat ,in iluzia trecerii disparutului intr un alt domeniu al lumii celor ramasi in viata-lumea umbrelor,a amintirilor,lumea de dincolo.
Pentru cei vii ea era la fel de reala ca cea materiala ,din moment ce de acolo primeau in mod repetat semnale si mesaje prin vise si aparitii ale celor plecati ,care le descopereau permanent taine,dezlegau mistere …mai ales daca fusesera batrani ,intelepti ,capi ai familiei sau tribului!
Apoi au urmat invocatiile ,rugaciunile adresate celor stramutati dincolo in domeniul “meta fizic” pentru a ajuta,a vindeca.Unii oameni,mai dotati imaginativ,mai limbuti ,au devenit treptat “specialisti” in comunicarea cu spiritele mortilor si au inceputa sa elaboreze o geografie si o istorie a celuilalt taram.Imbogatit permanent,acest “manual de utilizare” ,transmis pe cale orala avea sa devina ceea ce azi numim “teologie”-stinta despre zei!
Manualul s a imbogatit si diversificat pe masura ce teologii au devenit tot mai proieminenti in grupul uman de care apartineau ,iar sugestiile lor au capatat valoare de norma.Asa ,ritualurile au devenit tot mai elaborate,mai diversificate si mai inradacinate in practica grupului.Prin schimburi “interculturale “s au facut transferuri,hibridari si reinterpretari astfel incat filonul primordial al ceremoniei abia mai este deslusit de arheologii comportamentului uman-antropologii!
O practica ,un ritual ,o dogma religioasa sunt productii ale imaginatiei colective transgenerationale-o amintire mostenita, prelucrata de generatia actuala si transmisa celor urmatoare.
Un telefon fara fir al istoriei umane…
Cine vrea sa vada cum s au nascut credintele in Rai,Iad sau Purgatoriu nu are decat sa cerceteze lucrarile clasice care au dezgropat fiecare “caramida” din aceste constructe ale imaginatiei acumulate de a lungul dramei umane-vezi G le Goff ,Nasterea Purgatoriului sau B Ehrman,Heaven and Hell-A history of afterlife.
Să imaginezi, să creezi, să populezi, noi planuri și dimensiuni existențiale – ce poate fi mai profund, mai înțelept, mai frumos, mai reconfortant și mângâietor! Și, astfel omenirea devenea tot mai bogată spiritual!
Mulțumesc!