Narcisismul singularității

Zeitgeist-ul zilelor noastre face cârdășie strânsă cu imediatul și imperativul: ‘acum!’.
Curând nu-i mai zice arătător ci e degetul click, online-ul e nesfârșit clocot de dopamina iar livrarea amazon câștigă în cursa cu instantaneul.
Spiritul generației are așteptarea ca totul să se manifeste imediat.

Complăcuții știu o singură lege: dorește-ți și ți se va da, acum! Confortabili unde li s-a decis locul, zac abandonați dezmierdărilor șoptite că sunt importanți ca Dumnezeu iar nefericiții părinți au luat ca încurajată închinarea la copii: customer is our God.

Răsfățați cu atenție, pretind viitorul în vecinătatea iminentului și sfidează realitățile prezentului. Limitele prezentului sunt încăpățânări conservatoare. Viitorul e progresivist iar fascinația nu e atât de mult în potențialul viitorului cât în ‘fluiditatea’ lui.

Invitând prospectul unui viitor îndepărtat, explicăm extincția sexelor și explozia genurilor odată cu mutarea domiciliului omenirii în cloud.
E realitate sustenabilă binecuvântarea socialismului în lumea în care energia este din abundență, Dumnezeu vasăzică există pentru că AI e omniprezent, atotcunoscător și atotputernic iar individualitatea este în sfârșit depășită pentru că suntem una în singularity.
Mai mult de atât, spre toate ne îndreptăm în marș exponențial.

În acest context nici nu ai nevoie de conspirațiile elitelor ca să-ți pună lumea la cale ci e suficient destui adulți cu tantrum thunberg și fetiș submisiv pentru bla, bla, bla.
Adulții copii sunt naivi utopii unui viitor posibil și bat isteric din picioare că-l vor neapărat prezent. Acum!

Devine inacceptabil ca prezentul să fie supus lucrurilor ce iau timp. Radicalism politic? Acum! Resetarea economiei? Acum! Disciplinare si reeducare în lagărele corporațiilor? Acum! Toleranță absolută? Acum! Rezolvarea climei globale? Acum! Apocalipsa? Acum!

Zeitgeist-ul nutrește narcisismul singularității: totul să se cunoască, să întâmple și să se consume, acum!

Partea pesimistă e că mutația socială s-ar putea să nu știe de ‘acum!’ și din nou la risc e integritatea conștientului pe fila de istorie.
Partea optimistă e ca cei care trăiesc într-un viitor prea îndepărtat de obicei nu fac copii.. acum!
Timpul se va ocupa de sinteză și redresare spre mediană care în ultimă instanță e progresul calibrat corect. Genele prosperă în obiectivitatea lentă a prezentului decât în subiectivismul radical al viitorului.

Observ ca dezbaterea timpului la fundamente e între cei care sunt dispuși să ierte tot celor care sunt pentru progres cu orice preț și cei care insistă că scopul nu scuză mijloacele chiar sub amenințarea apocalipsei.
Ca unul care pricepe câte ceva din nuanțele ambelor poziții, aleg riscul să încline de partea inconștientului naturii decât spre intenția conștientului uman. E ceva diabolic în închisul ochilor celui care te înțelege.
E similară cu respectul pentru coerența rece a Dumnezeului impersonal și respingerea cinismul incoerent al unuia personal.
Sau parafrazez vorba lui Aurel Ionică: ferește-mă doamne de deștepți (conștienți) că de proști (inconștienți) mă feresc singur.
În lumea inconștienților mai driblezi dar pe a deștepților riști să nu o mai evadezi.

Cu mici excepții irelevante, aduc aminte că în cele din urmă toți suntem pentru progres. Am reușit ca societate să progresăm prin principiul ‘celui mai mare numitor comun’: rezumarea autorității și legislativului la ceea ce este evident și inteligibil majorității.
De ceva vreme participăm la un experiment de înlocuire al algoritmului societății.
Algoritmul simplu și elegant al modernismului, principiul celui mai mare numitor comun este înlocuit de un spaghetti complex postmodernist (intersectionality) care scrie cod pentru excepții și nu realizează că este deja victima unui ciclu infinit.

Stiința l-ar corecta dar surorii ce și-a impus întâietate, ‘The Science’ îi place să se afișeze fără cusur.. în hainele noi ale împăratului.