Excurs perambulator

Va cădea în sarcina altora să adîncească subiectul (știu că se scrie deja și în România în marginea lui), dar iată doar două exemple de interacțiune între canonul liturgic și cel biblic. Mineiul pentru 24 decembrie are, printre multe altele, următorul text: „Nicicum mai mic nu vei fi Vitleeme între cetăţi; că întru tine Se naşte Împăratul şi Domnul, ca să pască pe poporul cel ales.” Recunoașteți în fundal Matei 2:6: καὶ σὺ Βηθλέεμ, γῆ Ἰούδα, οὐδαμῶς ἐλαχίστη εἶ ἐν τοῖς ἡγεμόσιν Ἰούδα· ἐκ σοῦ γὰρ ἐξελεύσεται ἡγούμενος, ὅστις ποιμανεῖ τὸν λαόν μου τὸν Ἰσραήλ. Evanghelistul citează din Mica 5:1 (LXX): Καὶ σύ, Βηθλεεμ οἶκος τοῦ Εφραθα, ὀλιγοστὸς εἶ τοῦ εἶναι ἐν χιλιάσιν Ιουδα· ἐκ σοῦ μοι ἐξελεύσεται τοῦ εἶναι εἰς ἄρχοντα ἐν τῷ Ισραηλ. Originalul grecesc al mineiului are, undeva la mijloc, οὐδαμῶς ἐλαχίστη ἐν πόλεσι Βηθλεὲμ γεγένησαι· ἐν σοὶ γεννᾶται γὰρ ὁ Βασιλεὺς καὶ Κύριος, τοῦ ποιμᾶναι λαὸν περιούσιον. Cum s-a ajuns la această soluție (migrînd de la „poporul meu Israel” la „poporul cel ales”)?

Foarte simplu. Lăsînd Israelul să reverbereze conceptual în context canonic, autorul imnului creștin a recurs la o formulă pe care o știa dintr-un text precum Tit 2:14 (ἵνα λυτρώσηται ἡμᾶς ἀπὸ πάσης ἀνομίας καὶ καθαρίσῃ ἑαυτῷ λαὸν περιούσιον, ζηλωτὴν καλῶν ἔργων) și care provine chiar din actul de naștere mozaică a Israelului: καὶ νῦν ἐὰν ἀκοῇ ἀκούσητε τῆς ἐμῆς φωνῆς καὶ φυλάξητε τὴν διαθήκην μου, ἔσεσθέ μοι λαὸς περιούσιος ἀπὸ πάντων τῶν ἐθνῶν (Exod 19:5 LXX). Avantajul acestei substituții terminologice este că lasă loc liber anticatastazei teologice – Dumnezeu avînd dreptul să se răzgîndească (în pofida doctrinei pauline) cu privire la legăminte și clauze de națiune favorizată. Nu e deci de mirare că Coresi traduce cum traduce.

O notă etimoludică aici. Termenul grecesc περιούσιος ne amintește de celebrul ἐπιούσιος din „rugăciunea domnească”. E un alt fel de a înconjura ființa. Ascunde segula din originalul ebraic, care vine din akkadianul sikiltu – semantic undeva între „agoniseală” și „pradă”. Nu mă întrebați dacă are vreo legătură cu secera. Știe oricum bine Isus ce spune: „Doamne, am știut că ești om aspru, care seceri de unde n-ai semănat și strângi de unde n-ai vânturat.”

În fine, mineiul din 2 februarie ne învață: „Cel vechi de zile, Care legea de demult în Sinai a dat lui Moise, astăzi Prunc S-a văzut. Şi după lege ca un făcător al legii, legea plinind, în Biserică S-a adus, şi bătrînului S-a dat. Şi primindu-L pe El Simeon dreptul, şi plinirea făgăduinţelor văzîndu-o săvîrşită, cu bucurie a strigat: ‘Văzut-au ochii mei taina cea din veac ascunsă, care în zilele acestea de apoi s-a arătat lumină risipind întunericul neamurilor celor necredincioase, slavă dînd noului Israil celui ales. Pentru aceasta slobozeşte pe robul Tău din legăturile acestui trup la viața cea neîmbătrînitoare şi minunată şi fără de sfîrşit, Cela ce dai lumii mare milă.’” Elanul teologic al binevăzătorului de Dumnezeu seceră cuvinte și, măcar uneori, oameni.